Adăugaţi la perseverenţa voastră devoţiunea sfântă!

„Adăugaţi la credinţa voastră . . . perseverenţa, la perseverenţa voastră devoţiunea sfântă.“ — 2 PETRU 1:5, 6, NW.

1, 2. a) Ce li s-a-ntâmplat, începînd din 1934, Martorilor din ţările aflate sub stăpânirea nazistă, şi de ce? b) Ce a făcut poporul lui Iehova sub acest tratament crud?

ÎN ISTORIA secolului al XX-lea a existat o perioadă întunecată. Începând din 1934, mii de Martori ai lui Iehova din ţările aflate sub stăpânirea nazistă au fost pe nedrept arestaţi şi aruncaţi în lagăre de concentrare. De ce? Deoarece ei cutezau să rămână neutri şi refuzau să spună „Heil Hitler!“ Cum erau ei trataţi? „Nici un alt grup de deţinuţi . . . nu a fost expus într-un asemenea mod sadismului SS-iştilor ca Studenţii în Biblie [Martorii lui Iehova]. Era un sadism caracterizat printr-un lanţ nesfârşit de torturi fizice şi psihice pe care nici o limbă din lume nu le poate descrie.“ — Karl Wittig, fost înalt funcţionar al Germaniei.

² Ce au făcut Martorii? În cartea sa The Nazi State and the New Religions: Five Case Studies in Non-Conformity, istoricul Christine E. King a consemnat următoarele: „Numai împotriva Martorilor [spre deosebire de celelalte grupuri religioase] nu a avut succes guvernul“. Da, în ansamblu, Martorii lui Iehova au rămas ferm pe poziţie, chiar dacă pentru sute dintre ei lucrul acesta a însemnat perseverenţă până la moarte.

3. Ce i-a făcut capabili pe Martorii lui Iehova să suporte încercări crunte?

³ Ce anume i-a făcut capabili pe Martorii lui Iehova să suporte asemenea încercări nu numai în Germania nazistă, ci pe tot pământul? Tatăl lor ceresc i-a ajutat să suporte datorită devoţiunii lor sfinte. „Iehova ştie să-i elibereze din încercare pe oamenii cu devoţiune sfântă“, explică apostolul Petru (2 Petru 2:9, NW). Mai devreme, în aceeaşi scrisoare, Petru îi sfătuise pe creştini astfel: „Adăugaţi la credinţa voastră . . . perseverenţa, la perseverenţa voastră devoţiunea sfântă“ (2 Petru 1:5, 6, NW). Deci perseverenţa este strâns legată de devoţiunea sfântă. De fapt, pentru a persevera până la sfârşit, trebuie ‘să urmărim devoţiunea sfântă’ şi să o manifestăm (1 Timotei 6:11, NW). Dar ce este în realitate devoţiunea sfântă?

Ce este devoţiunea sfântă

4, 5. Ce este devoţiunea sfântă?

⁴ Substantivul grecesc pentru „devoţiune sfântă“ (eusébeia) poate fi tradus literalmente „bine [cuvenită] acordare de reverenţă“ (2 Petru 1:6, Kingdom Interlinear).a El denotă un sentiment sincer, călduros faţă de Dumnezeu. După W. E. Vine, adjectivul eusebés, care înseamnă literalmente „reverenţios în mod cuvenit“, semnifică „energia care, fiind guvernată de o teamă sfântă de Dumnezeu, îşi găseşte expresia într-o activitate plină de devoţiune“. — 2 Petru 2:9, Int.

⁵ Expresia „devoţiune sfântă“ se referă, aşadar, la reverenţa sau devoţiunea pentru Iehova care ne îndeamnă să facem ceea ce îi place lui. Aceasta are loc chiar dacă ne confruntăm cu încercări grele, deoarece noi îl iubim din inimă pe Dumnezeu. Ea este un ataşament loial şi personal faţă de Iehova care îşi găseşte expresia în modul în care ne trăim viaţa. Creştinii adevăraţi sunt îndemnaţi să se roage ca să ducă „o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia [cu deplină devoţiune sfântă, NW]“ (1 Timotei 2:1, 2). Potrivit lexicografilor J. P. Louw şi E. A. Nida, „într-o serie de limbi, cuvântul [eusébeia] din 1 Tm 2.2 poate fi tradus în mod corespunzător prin «a trăi aşa cum ar vrea Dumnezeu să trăim» sau «a trăi aşa cum ne-a spus Dumnezeu că trebuie să trăim»“.

6. Ce legătură există între perseverenţă şi devoţiune sfântă?

⁶ Acum putem să înţelegem mai bine legătura dintre perseverenţă şi devoţiune sfântă. Deoarece trăim aşa cum ar dori Dumnezeu s-o facem — cu devoţiune sfântă —, noi ne atragem ura lumii, care, în mod indiscutabil, ne pune credinţa la încercare (2 Timotei 3:12). Dar nu am fi câtuşi de puţin justificaţi să suportăm asemenea încercări dacă nu am avea ataşament personal faţă de Tatăl nostru ceresc. Mai mult decât atât, Iehova răspunde la această devoţiune sinceră. Imaginaţi-vă doar ce trebuie să simtă el când priveşte de sus, din ceruri, şi îi observă pe cei care, datorită devoţiunii lor faţă de el, se străduiesc să-i placă lui în pofida oricăror opoziţii. Nu-i de mirare că el este dispus „să-i elibereze din încercare pe oamenii cu devoţiune sfântă“.

7. De ce trebuie cultivată devoţiunea sfântă?

⁷ Noi nu ne naştem totuşi înzestraţi cu devoţiune sfântă, nici nu o dobândim în mod automat de la părinţi evlavioşi, ci trebuie să o cultivăm (Geneza 8:21; 1 Timotei 4:7, 10). Trebuie să ne străduim să adăugăm devoţiunea sfântă la perseverenţa şi la credinţa noastră. Aceasta cere, după cum spune Petru, „toată silinţa“ (2 Petru 1:5). Cum putem deci să dobândim devoţiune sfântă?

Cum dobândim devoţiune sfântă?

8. Potrivit apostolului Petru, care este cheia dobândirii devoţiunii sfinte?

⁸ Apostolul Petru a explicat care este cheia dobândirii devoţiunii sfinte spunând: „Harul [bunătatea nemeritată, NW] şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia [devoţiunea sfântă, NW], prin cunoaşterea deplină [exactă, NW] a Celui care ne-a chemat prin slava şi virtutea Sa“ (2 Petru 1:2, 3, vezi nota de susbsol). Deci ca să adăugăm devoţiune sfântă la credinţa şi perseverenţa noastră, trebuie să creştem în cunoaşterea exactă, adică deplină, sau completă, a lui Iehova Dumnezeu şi a lui Isus Cristos.

9. Cum poate fi ilustrat faptul că a avea cunoştinţe exacte despre Dumnezeu şi despre Cristos implică mai mult decât doar a şti cine sunt ei?

⁹ Ce înseamnă a avea cunoştinţe exacte despre Dumnezeu şi despre Cristos? Evident, faptul acesta implică mai mult decât doar a şti cine sunt ei. Să ilustrăm: Poate că ştiţi cine este vecinul vostru şi poate chiar îl salutaţi pronunţându-i numele. Dar i-aţi da cu împrumut o mare sumă de bani? Nu, decât dacă aţi cunoaşte efectiv ce fel de persoană este (compară cu Proverbele 11:15). În mod asemănător, faptul de a-i cunoaşte cu exactitate, sau în mod deplin, pe Iehova şi pe Isus înseamnă mai mult decât doar a crede că ei există şi a şti numele lor. Pentru a fi dispuşi să suportăm chiar până la moarte încercări de dragul lor, trebuie să-i cunoaştem efectiv în profunzime (Ioan 17:3). Ce implică aceasta?

10. Posedarea de cunoştinţe exacte despre Iehova şi Isus implică două lucruri. Care anume, şi de ce?

¹⁰ Posedarea de cunoştinţe exacte, sau complete, despre Iehova şi Isus implică două lucruri: 1) a ajunge să-i cunoaştem ca persoane — calităţile, sentimentele şi căile lor — şi 2) a le imita exemplul. Devoţiunea sfântă implică un ataşament personal, sincer faţă de Iehova, iar acesta este scos în evidenţă prin modul în care ne trăim viaţa. Aşadar, pentru a o dobândi, trebuie să ajungem să-l cunoaştem personal pe Iehova şi să ne familiarizăm pe deplin cu voinţa şi cu căile sale în măsura posibilităţilor noastre ca oameni. Pentru a-l cunoaşte cu adevărat pe Iehova, după imaginea căruia am fost creaţi, trebuie să folosim această cunoaştere şi să ne străduim să fim ca el (Geneza 1:26–28; Coloseni 3:10). Şi întrucât, prin ceea ce a făcut şi a spus, Isus l-a imitat perfect pe Iehova, a-l cunoaşte cu exactitate pe Isus constituie un ajutor valoros în cultivarea devoţiunii sfinte. — Evrei 1:3.

11. a) Cum putem dobândi cunoaşterea exactă a lui Dumnezeu şi a lui Cristos? b) De ce este important să medităm la ceea ce citim?

¹¹ Cum putem deci să dobândim această cunoaştere exactă a lui Dumnezeu şi a lui Cristos? Prin studierea cu sârguinţă a Bibliei şi a publicaţiilor bazate pe Biblie.b Dar dacă vrem ca studiul personal al Bibliei să ducă la dobândirea devoţiunii sfinte, este esenţial să ne facem timp pentru a medita, respectiv a reflecta, la ceea ce citim (compară cu Iosua 1:8). De ce este important acest fapt? Amintiţi-vă că devoţiunea sfântă este un sentiment sincer, călduros faţă de Dumnezeu. În Scripturi, meditarea este în mod frecvent asociată cu inima figurativă — persoana lăuntrică (Psalmii 19:14; 49:3; Proverbele 15:28). Când reflectăm cu apreciere la materialul pe care îl citim, acesta pătrunde până la persoana lăuntrică, trezindu-ne, astfel, sentimentele şi influenţându-ne gândirea. Numai atunci poate studiul să ne consolideze ataşamentul faţă de Iehova şi să ne determine să trăim într-un mod care îi place lui Dumnezeu chiar şi în faţa unor situaţii sau încercări dificile.

Practicarea devoţiunii sfinte acasă

12. a) Potrivit lui Pavel, cum poate un creştin să practice devoţiunea sfântă acasă? b) De ce creştinii adevăraţi îşi îngrijesc părinţii bătrâni?

¹² Devoţiunea sfântă trebuie practicată în primul rând acasă. Iată ce spune apostolul Pavel: „Dacă o văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe să fie evlavioşi [să practice devoţiunea sfântă, NW] întîi faţă de cei din casa lor şi să răsplătească pe părinţi [să dea tot timpul părinţilor şi bunicilor cuvenita compensaţie, NW], căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu“ (1 Timotei 5:4). Îngrijirea părinţilor bătrâni este, după cum remarcă Pavel, o expresie a devoţiunii sfinte. Creştinii adevăraţi acordă această îngrijire nu doar din sentimentul datoriei, ci din iubire faţă de părinţii lor. Mai mult decât atât însă, ei recunosc importanţa pe care Iehova o acordă îngrijirii familiei. Ei sunt deplin conştienţi de faptul că a întoarce spatele părinţilor lor în momente dificile ar fi totuna cu ‘tăgăduirea credinţei’ creştine. — 1 Timotei 5:8.

13. De ce practicarea devoţiunii sfinte acasă poate fi o adevărată problemă, dar ce satisfacţie rezultă în urma îngrijirii propriilor părinţi?

¹³ Trebuie să recunoaştem că nu este întotdeauna uşor să practici devoţiunea sfântă acasă. Poate că membrii familiei sunt despărţiţi de distanţe mari. Copiii adulţi poate că îşi cresc propriile lor familii şi poate că se luptă cu dificultăţi financiare. Natura sau gradul de îngrijire de care are nevoie un părinte poate afecta starea fizică, psihică sau afectivă a celor care acordă îngrijire. Totuşi, faptul de a şti că îngrijirea propriilor părinţi nu numai că reprezintă o ‘cuvenită compensaţie’, dar îi şi place Celui „din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pămînt“, poate constitui o adevărată satisfacţie. — Efeseni 3:14, 15.

14, 15. Relataţi un exemplu de grijă plină de devoţiune din partea copiilor faţă de un părinte.

¹⁴ Să analizăm un exemplu cu adevărat mişcător. Ellis şi cinci fraţi şi surori ale lui au o sarcină dificilă în ce priveşte îngrijirea tatălui lor acasă. „În 1986 tata a avut o apoplexie în urma căreia a paralizat complet“, explică Ellis. Cei şase copii se îngrijesc de satisfacerea nevoilor tatălui lor, începând de la îmbăierea lui până la schimbarea cu regularitate a poziţiei sale pentru a fi siguri că nu survine escara. „Îi citim, îi vorbim, îi cîntăm la instrumente. Nu suntem siguri dacă este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul său, dar îl tratăm ca şi cum ar fi conştient de toate lucrurile.“

¹⁵ De ce se îngrijesc copiii de tatăl lor în felul acesta? Ellis spune în continuare: „După ce mama a murit, în 1964, tata ne-a crescut singur. La data aceea, cel mai mic dintre noi avea 5 ani, iar cel mai mare 14. Atunci el era disponibil şi dispus să ne ajute; acum facem pentru el acelaşi lucru“. Evident, nu este uşor să acorzi o asemenea îngrijire, iar, uneori, copiii se descurajează efectiv. „Dar noi înţelegem că starea tatălui nostru este o problemă temporară“, spune Ellis. „Aşteptăm cu nerăbdare momentul în care tata îşi va recăpăta sănătatea şi ne vom putea reîntâlni cu mama“ (Isaia 33:24; Ioan 5:28, 29). Cu siguranţă că această îngrijire plină de devoţiune acordată unui părinte încălzeşte inima Celui care porunceşte copiilor să-şi onoreze părinţii!c — Efeseni 6:1, 2.

Devoţiunea sfântă şi ministerul

16. Care ar trebui să fie motivul principal pentru ceea ce facem în minister?

¹⁶ Când acceptăm invitaţia lui Isus de ‘a-L urma’, trebuie să ne supunem poruncii divine de a predica vestea bună a Regatului şi de a face discipoli (Matei 16:24; 24:14; 28:19, 20). Evident, faptul de a participa la minister este o obligaţie creştină în aceste ‘zile din urmă’ (2 Timotei 3:1). Totuşi, motivul nostru de a predica şi a preda trebuie să nu se rezume la sentimentul datoriei sau al obligaţiei. Motivul principal pentru ce şi cât anume facem în minister trebuie să fie o iubire profundă faţă de Iehova. „Din plinătatea inimii vorbeşte gura“, a zis Isus (Matei 12:34). Da, când inima noastră abundă de iubire pentru Iehova, ne simţim îndemnaţi să le depunem altora mărturie despre el. Când motivul nostru este iubirea de Dumnezeu, ministerul nostru este o expresie elocventă a devoţiunii noastre sfinte.

17. Cum putem cultiva o motivaţie corectă în ce priveşte ministerul?

¹⁷ Cum putem cultiva o motivaţie corectă în ce priveşte ministerul? Reflectaţi cu apreciere la trei motive pe care Iehova ni le-a dat pentru a-l iubi: 1) Noi îl iubim pe Iehova pentru ceea ce a făcut deja pentru noi. El nu ar fi putut arăta o dragoste mai mare ca furnizarea răscumpărării (Matei 20:28; Ioan 15:13). 2) Noi îl iubim pe Iehova pentru ceea ce face acum pentru noi. Ne bucurăm de libertatea de a vorbi cu Iehova, care ne răspunde la rugăciuni (Psalmul 65:2; Evrei 4:14–16). În timp ce acordăm prioritate intereselor Regatului, ne bucurăm de cele necesare vieţii (Matei 6:25–33). Primim cu regularitate provizii de hrană spirituală care ne ajută să facem faţă problemelor cu care ne confruntăm (Matei 24:45). Şi suntem binecuvântaţi cu faptul că facem parte din fraternitatea creştină mondială care ne desparte efectiv de restul lumii (1 Petru 2:17). 3) Îl iubim pe Iehova şi pentru ceea ce va mai face pentru noi. Datorită iubirii sale, ‘apucăm ceea ce este cu adevărat viaţă’ — viaţa veşnică în viitor (1 Timotei 6:12, 19). Când reflectăm la iubirea manifestată de Iehova în folosul nostru, cu siguranţă că inima ne va îndemna să participăm cu devoţiune la informarea altora despre el şi despre scopurile sale preţioase! Nu va trebui ca alţii să ne spună ce sau cât anume să facem în minister. Inima ne va îndemna să facem ce putem.

18, 19. Ce obstacol a depăşit o soră pentru a participa la minister?

¹⁸ Chiar şi în faţa unor situaţii dificile, o inimă mişcată de devoţiune sfântă se va simţi îndemnată să vorbească (compară cu Ieremia 20:9). Lucrul acesta este confirmat de cazul Stellei, o creştină foarte timidă. Când a început să studieze Biblia, ea gândea astfel: ‘N-aş putea niciodată să merg din casă în casă!’ Iată ce explică ea: „Eram întotdeauna foarte tăcută. Nu puteam niciodată să mă apropii de oameni pentru a începe o conversaţie“. Pe măsură ce ea continua să studieze, iubirea ei pentru Iehova creştea, şi în ea s-a născut dorinţa arzătoare de a le vorbi altora despre el. „Îmi amintesc că i-am spus celei care mă învăţa Biblia: «Doresc atât de mult să vorbesc, dar, pur şi simplu, nu pot, şi lucrul acesta mă îngrijorează realmente». N-am să uit niciodată ce mi-a spus ea: «Stella, să fii recunoscătoare că vrei să vorbeşti».“

¹⁹ În scurt timp, Stella s-a pomenit că-i depune mărturie vecinei sale. Atunci, ea a luat o decizie capitală în ceea ce o privea: a participat pentru prima dată la ministerul din casă în casă (Faptele 20:20, 21). Ea relatează următoarele: „Mi-am scris prezentarea, dar îmi era atât de frică încât, deşi o aveam în faţă, eram prea emoţionată ca să-mi plec ochii pe notiţe!“ Acum, după 35 de ani, Stella este tot foarte emotivă din fire. Totuşi, ei îi place ministerul de teren şi continuă să aibă o participare semnificativă la el.

20. Ce exemplu arată că nici chiar persecuţia sau închisoarea nu poate închide gura Martorilor lui Iehova care au devoţiune?

²⁰ Nici chiar persecuţia sau închisoarea nu poate să închidă gura Martorilor lui Iehova care au devoţiune. Să luăm exemplul lui Ernst şi al lui Hildegard Seliger, din Germania. Datorită credinţei lor, ei au petrecut împreună peste 40 de ani în lagărele de concentrare naziste şi în închisorile comuniste. Chiar şi în închisoare, ei au continuat să le depună mărturie altor deţinuţi. Iată ce îşi aminteşte Hildegard: „Conducerea închisorii m-a etichetat ca deosebit de periculoasă, deoarece, după spusele unei gardiene, vorbeam despre Biblie toată ziua. De aceea am fost pusă într-o celulă de la subsol“. După ce au fost, în sfârşit, eliberaţi, fratele şi sora Seliger şi-au dedicat întregul timp ministerului creştin. Amândoi au slujit în mod fidel până la moarte — fratele Seliger în 1985, iar soţia sa în 1992.

21. Ce trebuie să facem ca să adăugăm la perseverenţa noastră devoţiunea sfântă?

²¹ Studiind cu sârguinţă Cuvântul lui Dumnezeu şi rezervându-ne timp ca să medităm cu apreciere la ceea ce învăţăm, vom creşte în cunoaşterea exactă a lui Iehova Dumnezeu şi a lui Isus Cristos. Aceasta va avea, la rândul ei, drept rezultat însuşirea de către noi, într-o mai mare măsură, a acestei preţioase calităţi — devoţiunea sfântă. Fără devoţiune sfântă nu putem suporta nicidecum diferitele încercări care vin peste noi, în calitate de creştini. Să urmăm, aşadar, sfatul apostolului Petru, continuând să ‘adăugăm la credinţa noastră perseverenţa şi la perseverenţa noastră devoţiunea sfântă’. — 2 Petru 1:5, 6.

[Note de subsol]

Ce veţi răspunde?

◻ Ce este devoţiunea sfântă?

◻ Ce legătură există între perseverenţă şi devoţiunea sfântă?

◻ Care este cheia dobândirii devoţiunii sfinte?

◻ Cum poate un creştin să practice devoţiunea sfântă acasă?

◻ Care trebuie să fie motivul principal pentru ceea ce facem în minister?

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Martorii lui Iehova întemniţaţi în lagărul de concentrare nazist de la Ravensbrück au manifestat perseverenţă şi devoţiune sfântă