Botez! Botez! Botez! — Dar de ce?

„ÎN INTERVAL de cîteva luni am botezat peste zece mii de bărbaţi, femei şi copii.“ Aşa scria misionarul iezuit Francis Xavier referindu-se la lucrarea sa în regatul Travancore, India. „Am mers din sat în sat şi am făcut creştini din rîndurile sătenilor. Şi, peste tot unde m-am dus, am lăsat un exemplar cu rugăciunile şi poruncile noastre tipărite în limba lor maternă.“

Profund impresionat de scrisorile lui Francis Xavier, Regele Ioan al Portugaliei a ordonat ca ele să fie citite cu voce tare de la amvon, pretutindeni în regatul său. Scrisoarea din ianuarie 1545, din care am citat mai sus, a primit chiar aprobare pentru a fi publicată. Care a fost rezultatul? „În scurt timp, un mare număr de studenţi din Europa, «căzînd în genunchi şi vărsînd lacrimi fierbinţi», au strigat că vor să se ducă în India şi să-i convertească pe păgîni“, scrie Manfred Barthel în cartea sa The Jesuits—History & Legend of the Society of Jesus. El a adăugat: „Ideea că convertirea unui regat întreg putea pretinde mai mult decît doar cîteva persoane care să-i stropească pe oameni cu apă sfinţită şi o sacoşă cu tracte nu pare să fi trecut prin mintea multora la acea dată“.

Ce s-a realizat de fapt prin asemenea convertiri în masă? Iezuitul Nicolas Lancilloto raporta în mod realist Romei: „Majoritatea celor care sînt botezaţi au un motiv ascuns. Sclavii arabilor şi ai hinduşilor speră ca prin acesta [botez] să cîştige libertatea, sau să obţină protecţie împotriva unui stăpîn opresiv, sau pur şi simplu să capete o robă nouă sau un turban. Mulţi o fac pentru a scăpa de vreo pedeapsă . . . Toţi cei care sînt conduşi de propriile lor convingeri să caute salvarea în învăţăturile noastre sînt consideraţi nebuni. Mulţi cad în apostazie şi se întorc la fostele lor practici păgîne la scurt timp după ce au fost botezaţi“.

Dorinţa de a-i converti şi de a-i boteza pe păgîni a fost împărtăşită şi de exploratorii europeni din acea epocă. Despre Cristofor Columb se spune că, pe primii „indieni“ pe care i-a întîlnit, i-a botezat în Marea Caraibilor. „Politica oficială a guvernului imperial al Spaniei a stabilit drept prioritate principală convertirea populaţiilor indigene“, afirmă The Oxford Illustrated History of Christianity. „Pînă la sfîrşitul secolului al şaisprezecelea, cei 7 000 000 de indieni din Imperiul spaniol erau, cel puţin cu numele, creştini. Din cazurile în care dispunem de statistici referitoare la convertiri (Pedro de Gante, o rudă a Împăratului Carol Quintul, care s-a ataşat misionarilor, spunea că botezase 14 000 de persoane într-o singură zi, fiind ajutat doar de un singur colaborator), reiese în mod evident că nu a fost posibilă nici un fel de instruire prealabilă serioasă.“ Asemenea convertiri superficiale erau deseori însoţite de un tratament aspru, brutal şi opresiv asupra băştinaşilor.

Importanţa acordată botezului i-a impulsionat pe aceşti exploratori şi misionari să continue. În 1439, cu ocazia Conciliului de la Florenţa, Papa Eugenius IV a emis un decret care spunea: „Sfîntul Botez ocupă primul loc printre sacramente, deoarece el constituie uşa vieţii spirituale; deoarece prin el sîntem făcuţi membri ai lui Cristos şi sîntem primiţi în Biserică. Iar, întrucît prin intermediul primului om moartea a intrat în toţi, dacă nu sîntem născuţi din nou din apă şi din Sfîntul Duh, nu putem intra în Regatul cerului“.

S-a iscat însă o dispută: al cui botez era cel valabil? „Dat fiind faptul că botezul era, de asemenea, ritualul fundamental al intrării în comunitatea bisericii, în scurt timp el a fost revendicat ca privilegiu de către mai multe biserici rivale, fiecare autonumindu-se a fi ortodoxă şi acuzîndu-le pe celelalte de erezie şi de schismă. Efectuarea de către diversele secte a unor modificări în ritualurile botezului era un lucru inevitabil“, menţionează The Encyclopedia of Religion.

Practica botezului datează însă dinaintea credinţei creştine. Ea era folosită în Babilonia şi în Egiptul antic, unde se credea că apele reci ale Nilului măresc puterea şi conferă nemurire. Grecii credeau şi ei că botezul putea aduce o regenerare sau că îi putea furniza nemurire celui iniţiat. Secta evreiască de la Qumran practica botezul ca o ceremonie pentru admiterea cuiva în comunitatea lor. Păgînilor convertiţi la iudaism li se cerea să fie circumcişi, iar, şapte zile mai tîrziu, să fie botezaţi prin scufundare în faţa unor martori.

În mod incontestabil, botezului i-a fost acordată o mare importanţă de-a lungul secolelor. Dar cum stau lucrurile astăzi? Este el necesar în aceste timpuri moderne? Dacă da, de ce? De fapt, trebuie oare să vă botezaţi?