Un manuscris biblic model în limba ebraică

ÎNAINTE de descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, în 1947, cele mai vechi manuscrise biblice ebraice cunoscute — exceptînd cîteva fragmente — datau din perioada cuprinsă între sfîrşitul secolului al IX-lea şi secolul al XI-lea e.n., adică aveau o vechime de numai o mie de ani. Înseamnă însă aceasta că, înainte de 1947, textele biblice în limba ebraică se aflau sub semnul incertitudinii? Şi de ce erau atît de puţine manuscrise vechi în limba ebraică?

Să analizăm mai întîi ultima întrebare. Sub sistemul iudaic tradiţional, dacă vreun manuscris biblic în ebraică era considerat prea uzat pentru a mai fi folosit, era închis într-o geniza — o magazie din sinagogă. Mai tîrziu, manuscrisele uzate care se acumulau erau duse afară şi îngropate. Evreii făceau lucrul acesta pentru a împiedica profanarea sau folosirea greşită a Scripturilor lor. De ce? Deoarece ele conţineau Tetragrama — literele ebraice reprezentînd numele sacru al lui Dumnezeu, redat de obicei în română prin „Iehova“.

„Coroana“

Cea mai mare parte a textului vechi în ebraică a fost transmis cu fidelitate din cele mai vechi timpuri. De exemplu, exista un manuscris important în ebraică numit Keter, „Coroana“, care conţinea iniţial toate Scripturile ebraice, sau „Vechiul Testament“. El era păstrat în cea mai veche sinagogă a unei mici şi vechi comunităţi de evrei din Aleppo (Siria), un oraş cu populaţie predominant musulmană. Anterior, acest manuscris le fusese lăsat evreilor karaiţi din Ierusalim, dar a fost luat ca pradă de cruciaţi în 1099. Ulterior manuscrisul a fost redobîndit şi dus la Vechiul Cairo, Egipt. A ajuns în Aleppo cel tîrziu în secolul al XV-lea şi, drept urmare, a devenit cunoscut sub denumirea de Aleppo Codex. Acest manuscris care datează cel puţin din anul 930 e.n. a fost considerat drept coroana înţelepciunii masoretice, aşa cum reiese din denumirea lui. El este un minunat exemplu care ilustrează grija cu care s-a transmis textul biblic, fiind, într-adevăr, un manuscris ebraic model.

În timpurile moderne, custozii acestui manuscris de excepţie nu au permis ca el să fie văzut de cercetători, temîndu-se, din cauza superstiţiilor, ca nu cumva obiectul lor sacru să fie pîngărit. De altfel, întrucît s-a permis numai fotografierea unei singure file, nu a fost posibilă publicarea pentru studiu a unei ediţii-facsimil.

Cînd britanicii s-au retras din Palestina, în 1948, au izbucnit proteste în Aleppo împotriva evreilor. Sinagoga lor a fost incendiată; preţiosul codex a dispărut şi s-a crezut că a fost distrus. Ce surpriză cînd, zece ani mai tîrziu, s-a aflat că aproape trei sferturi din el a supravieţuit şi a fost dus prin contrabandă din Siria la Ierusalim! În sfîrşit, în 1976 s-a tipărit o excelentă ediţie-facsimil color în 500 de exemplare.

Lucrarea unui maestru

De ce este acest manuscris atît de important? Deoarece textul lui original alcătuit din consoane a fost corectat şi i s-a adăugat punctuaţia în jurul anului 930 e.n. de către Aaron ben Aşer, unul dintre cei mai celebri savanţi instruiţi în copierea şi transmiterea Bibliei în ebraică. Era deci un codex model, care a stabilit regula pentru viitoarele exemplare efectuate de scribi mai puţin iscusiţi.

Iniţial el conţinea 380 de foi (760 de pagini) şi era scris în general pe trei coloane, pe foi de pergament. Acum constă din 294 de foi, lipsindu-i cea mai mare parte din Pentateuh şi partea finală, din care fac parte Plîngerile, Cîntarea cîntărilor, Daniel, Estera, Ezra şi Neemia. În New World Translation of the Holy Scriptures—Reference Bible (Iosua 21:37, nota de subsol) este amintit prin sigla „Al“. Mose Maimonide (desenul alăturat), un renumit savant evreu din secolul al XII-lea e.n., a declarat că Aleppo Codex este cel mai bun manuscris pe care l-a văzut vreodată.a

Textul ebraic copiat de mînă între secolele XIII–XV era o combinaţie alcătuită din două grupuri de texte masoretice importante: Ben Aşer şi Ben Neftali. În secolul al XVI-lea, Jacob ben Hayyim a furnizat, din această combinaţie, textul pentru o Biblie tipărită în ebraică, acesta devenind baza pentru aproape toate Bibliile în ebraică ce s-au tipărit în următorii 400 de ani.

Odată cu apariţia celei de-a treia ediţii, în 1937, a versiunii Biblia Hebraica (textul tipărit în ebraică), versiunea Ben Aşer a fost consultată aşa cum a fost ea conservată într-un manuscris păstrat în Rusia şi cunoscut sub denumirea Leningrad B 19^A. Manuscrisul Leningrad B 19^A datează din 1008 e.n. Universitatea Ebraică din Ierusalim intenţioneză să publice integral, în perioada următoare, textul ebraic din Aleppo, împreună cu textele din toate celelalte manuscrise importante şi versiuni, inclusiv sulurile de la Marea Moartă.

Textul biblic pe care îl folosim azi este demn de încredere. El a fost inspirat de Dumnezeu şi transmis de-a lungul secolelor de copişti care au lucrat meticulos şi iscusit. Grija deosebită a acestor copişti reiese din faptul că, în urma comparaţiilor dintre sulul lui Isaia găsit la Marea Moartă în 1947 şi textul masoretic, s-au semnalat surprinzător de puţine deosebiri, cu toate că sulul de la Marea Moartă este cu peste o mie de ani mai vechi decît cea mai veche Biblie masoretică existentă. De altfel, întrucît, acum, Aleppo Codex este la dispoziţia savanţilor, el va furniza şi mai multe motive pentru a manifesta încredere în autenticitatea textului din Scripturile ebraice. Într-adevăr, „cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne pentru totdeauna“. — Isaia 40:8.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 28]

Bibelmuseum, Münster, Germania

[Provenienţa fotografiei de la pagina 29]

The New York Public Library / Sectorul evreiesc / Fundaţiile Astor, Lenox şi Tilden