‘Să îndemnăm pe baza iubirii’

ÎN 60–61 e.n., un sclav fugar părăsea Roma şi pornea într-o călătorie de 1 400 de kilometri, întorcîndu-se acasă, în Colose, un oraş din sud-vestul Asiei Mici. El ducea cu sine un mesaj scris de mînă pentru proprietarul său, mesaj redactat de nimeni altul decît apostolul Pavel. Azi această scrisoare face parte din Biblie şi a ajuns să poarte numele destinatarului ei: Filimon.

Scrisoarea către Filimon este o capodoperă de argumentaţii convingătoare şi pline de tact. Dar, lucru mai important, ea conţine o serie de învăţăminte practice pentru creştinii de azi, unul dintre ele fiind valoarea îndemnării reciproce pe baza iubirii creştine. Să analizăm de aproape această scurtă, dar impresionantă scrisoare.

Un fugar se întoarce

Filimon era creştin, membru mult iubit al congregaţiei din Colose (Filimon 4, 5). Congregaţia de acolo îi folosea locuinţa ca loc de întrunire (versetul 2). Pe lîngă aceasta, Filimon îl cunoştea personal pe apostolul Pavel; apostolul pare să fi avut un rol important în modul în care Filimon a devenit creştin. Este adevărat că Pavel arată că el personal nu a predicat în Colose (Coloseni 2:1). Totuşi, apostolul a petrecut doi ani în Efes, predicînd într-o măsură atît de mare, încît „toţi cei care locuiau în districtul Asiei [care cuprindea şi Colose] au auzit cuvîntul Domnului“ (Faptele 19:10, NW). Probabil că Filimon se număra printre ascultătorii care au răspuns favorabil la predicare.

În orice caz, asemenea multor oameni cu stare din acea perioadă, Filimon era proprietar de sclavi. În antichitate sclavia nu era întotdeauna ceva degradant. La evrei, faptul că cineva se vindea pe sine sau pe membrii familiei sale ca sclavi era un mijloc acceptat pentru a-şi plăti datoriile (Leviticul 25:39, 40). The International Standard Bible Encyclopedia relatează următoarele despre perioada de dominaţie a Romei: „Pături largi ale populaţiei se vindeau în sclavie din diferite motive, dar mai presus de orice pentru a începe o viaţă care era mai uşoară şi mai sigură decît existenţa ca persoană săracă, născută liberă, şi pentru a obţine servicii speciale sau pentru a urca pe scara socială. . . . Mulţi care nu erau romani se vindeau cetăţenilor romani cu justificata speranţă, reglementată cu grijă de legislaţia romană, de a deveni ei înşişi cetăţeni romani cînd vor fi eliberaţi“.

S-a ridicat o problemă totuşi cînd unul dintre sclavii lui Filimon, un bărbat pe nume Onisim, l-a părăsit pe acesta şi a fugit la Roma, furînd, se pare, chiar bani de la Filimon pentru a-şi finanţa evadarea (versetul 18). La Roma, Onisim a intrat în legătură cu apostolul Pavel, care era deţinut acolo.

Sclavul, ‘altădată nefolositor’, care fugise din sclavie a devenit acum creştin. El s-a pus la dispoziţia lui Pavel şi i-a făcut servicii utile apostolului întemniţat. Nu e de mirare că Onisim şi-a găsit locul în „inima“ lui Pavel şi a devenit „un frate iubit“ de acesta! — Versetele 11, 12, 16.

Apostolului Pavel i-ar fi plăcut ca Onisim să rămînă cu el, dar Filimon avea drepturi legale asupra acestuia în calitate de proprietar al său. Onisim trebuia deci să revină în serviciul stabilit prin lege al stăpînului său. Dar cum avea să-l primească Filimon? Urma el să ceară mînios dreptul de a-i aplica o pedeapsă severă? Avea el să pună la îndoială sinceritatea pretenţiei lui Onisim de a fi un colaborator creştin al său?

Reglementarea problemelor cu iubire

Pavel s-a simţit îndemnat să-i scrie lui Filimon referitor la Onisim. El a scris personal scrisoarea; nu a apelat, conform obiceiului său, la un secretar (versetul 19). Faceţi-vă timp cîteva minute să citiţi în întregime scurta scrisoare către Filimon. Veţi observa că, după ce se prezintă şi îi urează lui Filimon şi casei sale „bunătate nemeritată şi pace“, Pavel îl laudă pe Filimon pentru ‘iubirea şi credinţa sa faţă de Domnul Isus şi faţă de toţi cei sfinţi’. — Versetele 1–7, NW.

Pavel putea foarte uşor să invoce autoritatea sa de apostol şi să-i ‘poruncească lui Filimon să facă ce se cuvine’, dar a preferat să-l ‘îndemne pe baza iubirii’. Pavel era absolut sigur că Onisim devenise, într-adevăr, frate creştin şi că se dovedise util pentru Pavel. Apostolul a declarat: „Aş fi vrut să-l reţin lîngă mine, pentru ca să continue să-mi slujească în locul tău, în legăturile detenţiei mele pe care le port din consideraţie pentru vestea bună. Dar, continuă Pavel, fără consimţămîntul tău nu vreau să fac nimic, aşa încît fapta ta bună să nu fie prin constrîngere, ci din propria ta voinţă“. — Versetele 8–14, NW.

Astfel, apostolul l-a îndemnat pe Filimon să-l primească înapoi pe fostul său sclav ca pe un frate. „Primeşte-l ca pe mine însumi“, a scris Pavel. Aceasta nu însemna însă că Onisim trebuia să fie neapărat eliberat din sclavie. Pavel nu se agita să schimbe ordinea socială existentă în timpul său (compară cu Efeseni 6:9; Coloseni 4:1; 1 Timotei 6:2). Totuşi, relaţia sclav-stăpîn urma să fie, fără îndoială, atenuată de legătura creştină care exista acum între Onisim şi Filimon. Filimon urma să-l considere pe Onisim „nu ca pe un rob, ci mult mai presus decît pe un rob: ca pe un frate iubit“. — Versetele 15–17.

Dar datoriile de care Onisim se pare că devenise răspunzător în urma posibilului furt comis? Din nou Pavel a făcut apel la prietenia sa cu Filimon: „Dacă ţi-a adus vreo pagubă sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea“. Pavel şi-a exprimat încrederea că Filimon va manifesta iertare şi va face mai mult decît îi ceruse Pavel. Întrucît spera să fie eliberat curînd, Pavel chiar a pregătit terenul pentru a se bucura de ospitalitatea lui Filimon în viitorul apropiat. După ce îl salută din nou pe Filimon, dorindu-i „bunătatea nemeritată a Domnului Isus Cristos“, Pavel încheie scrisoarea. — Versetele 18–25, NW.

Învăţăminte pentru creştinii de azi

Cartea lui Filimon abundă în învăţăminte practice pentru creştinii de azi. În primul rînd, ea ne aminteşte necesitatea de a fi răbdători, chiar dacă un colaborator în credinţă ne-a produs pagube serioase. „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, a zis Isus, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.“ — Matei 6:14.

Cei care au poziţii de autoritate în congregaţia creştină de azi pot trage în mod deosebit foloase din cartea lui Filimon. Este demn de remarcat faptul că Pavel s-a reţinut să-şi folosească autoritatea de apostol şi să-i poruncească lui Filimon să facă ce se cuvine. În plus, Pavel nu i-a cerut ca Onisim să rămînă la Roma, în serviciul său. Pavel a respectat drepturile de proprietate ale altora. El a înţeles, de asemenea, că, deşi abordarea de pe o poziţie de autoritate ar fi putut duce la supunere şi ascultare, era mai bine ca Filimon să acţioneze din convingere. El a făcut un apel pe baza iubirii pentru a căpăta un răspuns sincer.

Bătrînii creştini de azi trebuie deci ca niciodată să ‘nu stăpînească peste cei care sînt moştenirea lui Dumnezeu’ abuzînd de putere sau folosind un mod autoritar şi aspru de a trata turma (1 Petru 5:1–3, NW). Isus a zis: „Ştiţi că mai-marii popoarelor domnesc peste ele şi cei mari le conduc cu autoritate. Între voi să nu fie aşa“ (Matei 20:25, 26). În general, supraveghetorii constată că membrii turmei răspund mult mai mult la apelurile făcute cu iubire decît la porunci. Cei care suferă de deprimare îi apreciază pe supraveghetorii care, cu bunăvoinţă, îşi fac timp să le asculte problemele şi dau sfaturi care dovedesc înţelegere.

Scrisoarea lui Pavel mai aminteşte bătrînilor de valoarea laudelor şi a tactului. El începe prin a recunoaşte că ‘tandrele sentimente ale celor sfinţi au fost înviorate prin intermediul’ lui Filimon (versetul 7, NW). Această laudă sinceră l-a făcut fără îndoială pe Filimon mai receptiv. La fel şi azi, sfaturile sau sugestiile pot fi deseori însoţite de laude sincere, spuse cu căldură. Iar astfel de sfaturi nu trebuie să fie tăioase sau lipsite de tact, ci „drese cu sare“ în mod generos, astfel încît să fie plăcute pentru cel care le ascultă. — Coloseni 4:6.

Apostolul Pavel îşi exprimă, de asemenea, încrederea că Filimon va face ce este bine: „Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta şi ştiu că vei face chiar mai mult decît îţi zic“ (versetul 21). Bătrîni, exprimaţi şi voi aceeaşi încredere în colaboratorii voştri creştini? Nu îi ajută oare acest lucru să dorească să facă ce este bine?

Lucru interesant, părinţii constată deseori că faptul de a-şi exprima încrederea în copiii lor are şi el un efect pozitiv. Recunoscînd valoarea supunerii liber consimţite, şi anume dorinţa de a face mai mult decît simpla respectare a cerinţelor, părinţii le pot acorda copiilor o anumită demnitate. Poruncile sau solicitările făcute de părinţi trebuie exprimate, dacă este posibil, pe un ton binevoitor şi plin de iubire. Trebuie manifestată empatie şi trebuie exprimate motivele. Părinţii trebuie să-i laude călduros pe copii cînd ei merită acest lucru şi să evite să-i critice exagerat, îndeosebi în public.

În mod asemănător, soţii pot manifesta o atitutdine rezonabilă şi amabilitate, fiind gata să-şi laude soţiile. Aceasta face ca soţiile să se supună cu plăcere şi să găsească în supunere o sursă de mîngîiere şi de bucurie! — Proverbele 31:28; Efeseni 5:28.

Nu ştim exact cum a reacţionat Filimon la scrisoarea lui Pavel. Nu ne putem imagina totuşi că încrederea lui Pavel în el era nepotrivită. Fie ca bătrînii, părinţii şi soţii creştini de azi să aibă, de asemenea, succes în modul în care tratează cu alţii, nu constrîngîndu-i, poruncindu-le sau forţîndu-i, ci ‘îndemnîndu-i pe baza iubirii’.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

În loc să apeleze la autoritatea sa de apostol, Pavel l-a îndemnat pe Filimon pe baza iubirii