Potopul de neuitat
CU APROXIMATIV 4 300 de ani în urmă, pămîntul a fost inundat de un potop catastrofal. Printr–un singur şi uriaş şuvoi, el a şters din existenţă aproape toate lucrurile vii. Potopul a fost de o asemenea anvergură, încît a lăsat o impresie de neşters asupra omenirii, iar relatarea despre el s–a transmis din generaţie în generaţie.
La circa 850 de ani de la Potop, scriitorul ebraic Moise a aşternut în scris relatarea despre Diluviul de proporţii mondiale. Ea a fost păstrată în cartea biblică Geneza, unde putem citi detalii elocvente în capitolele 6 la 8.
Relatarea biblică despre Potop
Geneza ne furnizează următoarele amănunte, care sînt, evident, ale unui martor ocular: „În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, chiar în ziua aceea s–au rupt toate izvoarele adîncului celui mare şi s–au deschis stăvilarele cerurilor. Potopul a fost patruzeci de zile pe pămînt. Apele au crescut şi au ridicat [arca, NW] şi ea s–a înălţat deasupra pămîntului. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi care sînt sub cerul întreg au fost acoperiţi“. — Geneza 7:11, 17, 19.
Referitor la impactul Potopului asupra lucrurilor vii, Biblia spune: „Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pămînt, atît păsările cît şi vitele şi animalele sălbatice, tot ce se mişca pe pămînt şi toţi oamenii“. Totuşi, Noe şi alte şapte persoane au supravieţuit împreună cu cîte un exemplar din fiecare fiară, creatură zburătoare şi lucru care se mişcă pe pămînt (Geneza 7:21, 23). Toţi au fost protejaţi într–o mare arcă plutitoare care avea aproximativ 133 m lungime, 22 m lăţime şi 13 m înălţime. Întrucît singurele funcţii ale arcei erau etanşeitatea şi capacitatea de a pluti, ea nu avea o carenă rotundă, o proră ascuţită, mijloace de propulsie sau sistem de pilotare. Arca lui Noe era pur şi simplu un vas dreptunghiular, asemănător cu un chivot.
La cinci luni după declanşarea Potopului, arca s–a oprit pe munţii Ararat, situaţi în partea răsăriteană a Turciei de azi. La un an după ce a început Potopul, Noe şi familia sa au ieşit din arcă, păşind pe pămînt uscat şi şi–au reluat cursul normal al vieţii (Geneza 8:14-19). Cu timpul, omenirea s–a înmulţit suficient pentru a începe să construiască oraşul Babel şi turnul lui de faimă tristă, în apropierea fluviului Eufrat. De acolo, cînd Dumnezeu a încurcat limba omenirii, oamenii s–au răspîndit treptat în toate colţurile pămîntului (Geneza 11:1-9). Dar ce s–a întîmplat cu arca?
În căutarea arcei
Începînd din secolul al XIX–lea s–au întreprins numeroase încercări de a găsi arca pe munţii Ararat. Aceşti munţi au două vîrfuri proeminente: unul de 5 165 m înălţime, iar altul de 3 914 m. Cel mai înalt dintre ele este în permanenţă acoperit de zăpadă. Din cauza schimbărilor climaterice care au urmat Potopului, arca avea să fie repede îngropată de zăpadă. Unii cercetători cred cu tărie că arca se află încă acolo, îngropată adînc într–un gheţar. Ei pretind că au existat perioade cînd gheaţa s–a topit suficient pentru a permite unei părţi din arcă să fie temporar vizibilă.
În cartea In Search of Noah’s Ark (În căutarea arcei lui Noe) sînt citate cuvintele lui George Hagopian, un armean care afirmă că s–a suit pe muntele Ararat şi a văzut arca în 1902 şi, din nou, în 1904. El a spus că, la prima sa vizită, s–a căţărat efectiv pe capacul arcei. „M–am sculat drept în picioare şi am privit peste toată nava. Era lungă. Avea o înălţime de circa 12 m.“ În ce priveşte observaţiile sale la vizita următoare, el a spus: „Nu am văzut practic nici o curbură. Se deosebea de orice altă corabie pe care o văzusem vreodată. Arăta mai mult ca o barcă cu fundul plat“.
Între 1952 şi 1969, Fernand Navarra a făcut patru încercări de a găsi dovezi ale arcei. În cea de–a treia excursie pe muntele Ararat, el şi–a croit drum spre fundul unei crevase, unde a găsit o bucată de lemn negru înfiptă în gheaţă. „Aceasta trebuie să fi fost foarte lungă, a spus el, şi poate că era încă legată de alte părţi din structura navei. Am putut tăia numai de–a lungul fibrei lemnoase pînă cînd am desprins o bucată lungă de aproximativ 1,5 m.“
Profesorul Richard Bliss, unul dintre experţii care au examinat lemnul, a spus: „Eşantionul de lemn al lui Navarra este o grindă din structură, impregnată cu smoală bituminoasă. Are o crestătură şi cepuri de îmbucare. Şi, categoric, este cioplită cu mîna şi are formă dreptunghiulară“. Vîrsta lemnului a fost estimată la patru sau cinci mii de ani.
Deşi s–au depus eforturi ca să se găsească arca pe muntele Ararat, dovada certă că ea a fost folosită pentru a supravieţui unui diluviu catastrofal există în documentul scris al acestui eveniment, şi anume în cartea biblică Geneza. Confirmări ale documentului respectiv se pot găsi în marele număr al legendelor despre potop, legende care circulă în rîndul populaţiilor primitive din toată lumea. În articolul următor vom trece în revistă mărturiile lor.
[Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]
Arca avea o capacitate de transport egală cu 10 trenuri de marfă avînd aproximativ 44 de vagoane americane de vite fiecare!