Stau lucrurile atît de bine precum par?

„Zidul [Berlinului] poate deveni mai uşor de trecut pe măsură ce legăturile dintre Est şi Vest se înmulţesc. Dar vor trece ani, chiar generaţii, pînă cînd va cădea. Cele două Germanii nu vor mai fi niciodată una singură.“ Aşa scria în martie 1989 o prestigioasă revistă de ştiri americană.

Cu mai puţin de 250 de zile mai tîrziu — nu ani, nici generaţii — zidul a început să se prăbuşească. În decurs de cîteva săptămîni, mii de bucăţi din el, reduse acum la starea de suveniruri, erau folosite ca ornamente în lumea întreagă.

O CORTINĂ de Fier extrem de ruginită s–a rupt în cele din urmă, trezind speranţa că, în sfîrşit, pacea şi securitatea mondială este aproape. Chiar războiul din Golf, în Orientul Mijlociu, nu a atenuat speranţa că rivalitatea de lungă durată dintre Est şi Vest s–a sfîrşit şi că o nouă ordine mondială este iminentă.

Adăugarea unei noi dimensiuni

De la al doilea război mondial încoace a fost evidentă o mişcare în favoarea unei Europe unite. În 1951, naţiunile vest–europene au înfiinţat Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului. Aceasta a fost urmată în 1957 de Piaţa comună europeană. În 1987, cele 12 ţări membre ale acestei comunităţi internaţionale (care numără acum 342 milioane de persoane) şi–au fixat obiectivul de a atinge pînă în 1992 o unitate economică totală. În prezent se întrevede drept o posibilitate sigură chiar realizarea unei unităţi politice depline. Ce schimbare înviorătoare este aceasta faţă de istoria pătată de sînge a Europei din anii trecuţi!

Avînd în vedere însă recentele zguduiri politice, anul 1992 capătă o mai mare semnificaţie. S–a dezvoltat speculaţia că şi fostele ţări comuniste din Europa răsăriteană ar putea, în cele din urmă, să fie incluse într–o Europă unită.

Sprijin divin?

Unele grupări religioase, desconsiderînd principiul neutralităţii creştine, au permis ca reprimarea de decenii a religiei în Europa răsăriteană să–i impulsioneze la o participare politică activă. Comentînd acest fapt, cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung nota: „Contribuţia creştinilor la efectuarea schimbărilor din Est este de necontestat“, adăugînd că „participarea lor, categoric, nu trebuie subestimată“. Ziarul explica: „În Polonia, de exemplu, religia s–a aliat cu naţiunea şi biserica a devenit un adversar tenace al partidului aflat la conducere; în RDG [fosta Germanie de Est] biserica a furnizat spaţiu de acţiune pentru dizidenţi şi le–a permis să utilizeze clădirile bisericilor în scopuri organizatorice; în Cehoslovacia, creştini şi democraţi s–au întîlnit în închisoare, au ajuns să se aprecieze unii pe alţii şi în cele din urmă şi–au unit forţele.“ Chiar în România, unde „bisericile s–au dovedit a fi vasale fidele ale regimului Ceauşescu“, iminenta arestare a pastorului Laszlo Tökes a fost factorul care a declanşat revoluţia.

Vaticanul a fost şi el implicat. Revista Time comenta în decembrie 1989: „Chiar dacă politica de neamestec dusă de Gorbaciov a fost cauza directă a reacţiei de eliberare în lanţ care a avut loc pe neaşteptate, în ultimele cîteva luni, în Europa răsăriteană, lui Ioan Paul trebuie să–i acordăm un mare merit luînd în considerare o perioadă mai lungă. . . . Pe parcursul anilor 1980, cuvîntările sale au subliniat în mod persistent conceptul unei Europe reunite de la Atlantic pînă la Urali şi însufleţite de credinţa creştină.“ Ca un exemplu tipic, în timp ce vizita Cehoslovacia în aprilie 1990, papa a exprimat speranţa că vizita sa va deschide o nouă uşă între Est şi Vest. El a anunţat că a fost planificat un sinod al episcopilor europeni pentru a trasa strategia de realizare a viziunii sale referitoare la „o Europă unită pe baza rădăcinilor sale creştine“.

Nu s–ar putea oare ca o Germanie unită în cadrul unei Europe unite să se dovedească a fi o precursoare a unei Europe complet unite şi apoi chiar a unei lumi unite? Amestecul religiei nu indică faptul că tocmai acest lucru este promis de Biblie? Într–adevăr, dat fiind că atît clericii din Est cît şi cei din Vest militează acum pentru pace şi securitate într–un cadru politic, nu ne–am putea aştepta ca în curînd acest lucru să devină o realitate? Să vedem.

[Harta/Fotografia de la pagina 4]

Biserica protestantă Nikolai din Leipzig—un simbol al zguduirii politice din Germania

Naţiunile membre ale Pieţei comune europene