În căutarea libertăţii în Senegal

ÎN LARGUL mării, la mică distanţă de Dakar, capitala Senegalului, se află micuţa insulă Gorée. Pe ea se găseşte o cutremurătoare amintire a unei perioade întunecate din istorie — o casă de sclavi construită în 1776.

Aceasta este una dintre numeroasele case de acest fel în care stăteau sechestraţi, în condiţii de mizerie timp de trei luni, pînă cînd erau trimişi în ţări îndepărtate, 150 pînă la 200 de sclavi. Familiile erau despărţite, membrii lor nemaiajungînd să se vadă vreodată; tatăl putea fi trimis în Louisiana, din America de Nord, mama în Brazilia sau Cuba, iar copiii în Haiti, Guyana sau Martinica. Ce sfidare la adresa libertăţii umane! Aceasta ne reaminteşte cu pregnanţă de faptul că libertatea este un preţios privilegiu care nu a fost întotdeauna soarta tuturor oamenilor.

Am  aflat de acest lucru din broşura turistică pe care o citeam la bordul unui avion ce se îndrepta spre Senegal, ţară aflată la extremitatea masivei protuberanţe a Africii de Vest. Ţinutul savanei senegaleze se întinde între deşerturi la nord şi la est şi jungle luxuriante la sud. Aici poţi găsi maiestuosul baobab, pom de viaţă lungă cu fructele lui curioase numite pîinea maimuţelor, din care se face crema de tartar. Acesta este şi ţinutul maimuţelor, al păsărilor colorate şi al satelor ciudate cuibărite în mangrove.

M–am rezemat pe spate şi m–am gîndit la îndelung aşteptata mea vizită în această poartă de intrare în Africa de Vest. Azi Senegalul, cu cele şapte milioane de locuitori ai săi provenind din multe şi diferite medii etnice, se bucură de libertate deplină. Dar s–ar putea ca cineva să fie liber fiziceşte şi, totuşi, sclav al practicilor şi al superstiţiilor care îl privează de adevărata libertate? Am  aşteptat cu nerăbdare să–i întîlnesc pe fraţii mei spirituali şi să aud din gura lor despre progresul pe care l–a făcut în acea parte a lumii adevărul care îi eliberează pe oameni. — Ioan 8:32.

«Iehova vrea ca voi să aveţi această clădire»

Prima pe agenda mea de lucru era o vizită la Biroul Filialei Turnului de Veghere şi la casa de misionari din Dakar. Cînd am ajuns la clădirea cu aspect modern dintr–o suburbie liniştită, am observat un J pe faţadă. Prima mea întrebare la vizitarea Biroului Filialei a fost cu privire la semnificaţia acelui J.

„Este ceva foarte interesant“, mi–a explicat ghidul. „Cînd, în 1985, căutam spaţii mai mari pentru filială, noi am vizitat această clădire care era în construcţie. Dar am considerat că este prea mare pentru nevoile noastre. Cînd proprietarul a auzit că eram Martorii lui Iehova, a vrut foarte mult să ne închirieze nouă clădirea, deoarece cunoştea cinstea noastră. «Sînt sigur că Dumnezeul vostru, Iehova, vrea ca voi să aveţi această clădire», a spus el. «Ei bine, iată, pe faţadă se află chiar un J mare! Cînd l–am pus acolo, am crezut că va semnifica numele meu, John, dar acum sînt sigur că reprezintă numele lui Dumnezeu — Jehovah!» Ne bucurăm foarte mult că, de cinci ani, ne aflăm în această clădire“.

Apoi am vrut să ştiu cum a început lucrarea de predicare în Senegal.

„Apele eliberatoare ale adevărului au fost introduse în Senegal la începutul anilor 1950 de către un Martor al lui Iehova care venise din Franţa pe baza unui contract de muncă. În 1965, la Dakar s–a deschis o filială care să se îngrijească de ţările francofone Senegal, Mali şi Mauritania, precum şi de Gambia, o ţară anglofonă. Din 1986 încoace ne îngrijim şi de lucrarea din Guineea–Bissau, unde se vorbeşte portugheza“.

Fiind conştient că peste 90 la sută din populaţia de aici nu este creştină, am întrebat despre progresul care s–a înregistrat. „Este adevărat că mulţi oameni din aceste ţări nu sînt familiarizaţi cu Biblia“, mi–a spus ghidul, „dar lucrarea înaintează sigur. În ianuarie 1991 am avut plăcerea să vedem 596 de proclamatori ai Regatului. Aceasta arată că fraţii locali şi misionarii au lucrat din greu“.

„Înţeleg că aici slujesc mulţi misionari“, am remarcat eu.

„Da, avem circa 60 de misionari repartizaţi în diferite teritorii de care ne îngrijim, iar aceştia vin din 13 ţări. Ei lucrează din greu şi au contribuit în mare măsură la asigurarea unei baze trainice pentru lucrare. Acest spirit se reflectă în iubirea şi zelul pe care fraţii locali îl manifestă pentru adevăr. În pofida faptului că se confruntă cu probleme cum ar fi şomajul şi mijloacele materiale foarte limitate, mulţi fraţi folosesc 15 ore şi chiar mai mult în ministerul de teren, în fiecare lună. Sperăm că în vizita ta îi vei întîlni pe cîţiva dintre aceşti lucrători zeloşi“.

Aşteptam cu nerăbdare acest lucru.

Pe teren cu misionarii

Margaret (care fusese în serviciul misionar de peste 20 de ani pînă la moartea sa survenită recent) s–a oferit să mă ia cu ea în teritoriul ei, din centrul oraşului. Ne–am suit într–o car rapide (maşină rapidă) ca să mă deprind cu atmosfera locală. Maşina era, de fapt, un minibus care făcea opriri frecvente. Acesta putea duce 25 de pasageri şi, dacă toţi ar fi fost slabi, aş fi putut să înţeleg cum călătoria putea fi aproape confortabilă. Cele două doamne care stăteau pe aceeaşi bancă cu mine nu erau, în mod sigur, slabe, dar am acceptat situaţia cu un zîmbet.

„În teritoriul meu din centrul oraşului poţi vedea multe lucruri interesante“, mi–a explicat Margaret cînd am ajuns la destinaţie. „Vezi aceste sandale colorate?“, a întrebat ea, arătînd spre nişte tarabe de–a lungul trotuarului. „Ele sînt confecţionate din piei colorate provenite de la oi şi capre“. Ne–am apropiat de lucrătorii de sandale, iar Margaret a început să li se prezinte în limba lor, wolof. Ei au ascultat cu atenţie şi au fost fascinaţi de ilustraţiile cu Adam şi Eva din broşura colorată.

Cît ai clipi am fost abordaţi de nişte negustori ambulanţi, cunoscuţi aici sub numele de bana-bana, care ofereau o varietate nesfîrşită de articole. Unii aveau mături, alţii prezentau haine, lacăte, medicamente, poşete, portocale şi chiar păsări de ornament. Unul a vrut să–mi vîndă o kora — instrument cu coarde — confecţionată dintr–o jumătate de tigvă, avînd un băţ drept gît; la ea se cîntă cu ambele mîini. Am  observat că pe spatele ei se afla o mică imagine a unei măşti făcute din piele, corn de capră şi mici scoici care să–ţi poarte „noroc“. Noi le–am explicat că nu vrem să cumpărăm nimic împodobit cu semne care ar putea fi în legătură cu vrăjitoria sau ritualuri necreştine. Spre surprinderea noastră, bana-bana a fost de acord, arătînd că el era musulman. A ascuns kora la spatele lungului său veşmînt, sau bubu, şi a ascultat atent în timp ce Margaret îi prezenta broşura, care era în arabă. El a fost atît de entuziasmat, încît a luat broşura şi a început să o citească pe loc. După ce ne–a copleşit cu mulţumiri, a plecat cu broşura şi cu kora nevîndută. Noi eram convinşi că el va studia broşura acasă.

Mai tîrziu am discutat cu John, care era de asemenea misionar de peste 20 de ani.

„Aici oamenii sînt foarte prietenoşi şi poţi sta de vorbă cu aproape oricine te întîlneşti“, mi–a spus John. „Salutul popular «assalam alaikum» înseamnă «pacea să fie cu tine», iar majoritatea oamenilor sînt paşnici. Aceasta este ţara ospitalităţii, sau teranga, şi ea este exprimată prin bunăvoinţă, căldură umană şi veselie“. Îmi venea mai uşor să înţeleg de ce atît de mulţi tineri Martori străini şi–au putut părăsi familiile şi prietenii pentru a sluji în acest teren misionar.

Liberi să urmărească ministerul cu timp integral

Spiritul de misionar are o profundă influenţă asupra Martorilor localnici. Lucrul acesta este foarte evident deoarece şomajul larg răspîndit face ca angajarea în serviciul de pionier cu timp integral să constituie o mare dificultate. Marcel şi Lucien, care au fost eliberaţi de multe obiceiuri dăunătoare prin învăţarea adevărului biblic, au explicat următoarele:

„Am  vrut să ne manifestăm aprecierea prin angajarea în serviciul de pionier. Dar era greu de găsit un serviciu cu jumătate de normă. Am  încercat să facem grădinărit dar n–am reuşit. Spălarea rufelor ne lua prea mult timp. Acum ne ocupăm de brutărit, iar cîteva magazine sînt clienţii noştri obişnuiţi, şi treaba merge bine“. Este limpede că le–a trebuit multă credinţă şi ingeniozitate, împreună cu eforturi sincere, dar faptul acesta dovedeşte că este posibil să intri în serviciul cu timp integral chiar şi atunci cînd condiţiile economice sînt grele.

Cînd Martorii lui Iehova au început să studieze Biblia cu Michel, el urma cursurile unei universităţi din Dakar. „Eram deprimat de spiritul imoral al atîtor studenţi şi eram chinuit de întrebări care mă nedumereau“, a relatat el. „De ce era omul rob al unor astfel de practici şi condiţii dăunătoare? Biblia mi–a furnizat răspunsurile. Parcă mi s–ar fi luat o mare greutate de pe umeri. Deşi părinţii mei au insistat ca să–mi continui studiile, m–am angajat în serviciul de pionier auxiliar şi apoi am slujit ca pionier regular pentru timpul care îmi rămăsese pînă la terminarea universităţii. Constat că, nu căutarea unei cariere într–un sistem care va fi în curînd înlăturat îmi va aduce cea mai mare bucurie, ci împărtăşirea veştii bune la oameni, în calitate de pionier“. Michel slujeşte actualmente ca pionier special în Mbour.

Poligamie contra monogamie creştină

Obiceiurile locale nu concordă întotdeauna cu principiile creştine, iar lucrul acesta poate prezenta o dificultate deosebită. Alioune, supraveghetorul care prezidează într–una din cele şase congregaţii ale Martorilor lui Iehova din oraşul Dakar şi suburbii, relata: „Cînd am auzit prima dată adevărul eliberator, aveam două soţii. Ca musulman activ, îmi era permis de religia mea să am chiar mai multe. Tatăl meu avea patru, iar majoritatea prietenilor mei aveau mai multe. Acesta este obieciul aici, în Africa“. Dar care era efectul acestui mod de viaţă?

„A avea mai mult de o soţie poate cauza numeroase probleme“, explica Alioune, „îndeosebi în ce priveşte copiii. Am  zece copii cu prima soţie, şi doi cu cea de a doua. În astfel de familii tatăl este deseori un străin pentru copiii săi, astfel că ei nu primesc ajutor şi disciplinare din partea sa. Fiindcă veni vorba, poligamia nu m–a ferit nici de adulter. Mai curînd, stăpînirea de sine, un rod al spiritului lui Dumnezeu, este cea care a făcut asta“. Deci ce a făcut Alioune?

„Am  pus–o pe a doua mea soţie să se întoarcă la casa părinţilor ei“, a continuat el, „şi, plin de tact, i–am explicat că nu găsisem nimic neplăcut la ea, dar trebuia să mă conformez cerinţelor lui Dumnezeu. Am  luat măsuri deosebite ca să mă îngrijesc materialiceşte şi spiritualiceşte de toţi cei zece copii ai mei şi sînt recunoscător că astăzi şi ei îi slujesc lui Iehova. Din nouă, care sînt proclamatori, cinci sînt botezaţi, dintre care doi slujesc ca pionieri speciali, iar ceilalţi trei ca pionieri regulari şi auxiliari. Adevărul m–a eliberat realmente de multe dintre problemele legate de creşterea copiilor“.

Închinarea la fetişuri contra adevărata închinare

Următorul punct din itinerarul meu a fost o vizită în regiunea Casamance, în sud. Am  fost impresionat de faptul că totul părea atît de proaspăt şi de verde. Udată din belşug de puternicul fluviu Casamance pe o distanţă de circa 300 de kilometri, zona aceasta produce din abundenţă orez, porumb şi arahide. În zona rurală se găsesc răspîndite colibe circulare cu două nivele şi acoperişuri de paie în formă de pîlnie care să colecteze apa de ploaie pentru sezonul uscat. Capitala, Ziguinchor, este construită în adăpostul unei uriaşe dumbrăvi de palmieri. Am  fost bucuros să întîlnesc acolo o zeloasă congregaţie a poporului lui Iehova.

Dominic, un misionar care lucrează în Ziguinchor şi în împrejurimile lui, mi–a spus că lucrarea de predicare în această zonă progresează foarte frumos. „Cu numai zece ani în urmă“, a spus el, „în congregaţia Ziguinchor erau 18 proclamatori. Acum sînt 80. Pentru a ne îngriji de această creştere, am construit o nouă şi frumoasă Sală a Regatului folosindu–ne de argilă roşie pe care am găsit–o chiar pe locul de construcţie a sălii. Construcţia s–a dovedit a fi o mare mărturie pentru comunitatea respectivă. Cei care au văzut lucrînd împreună şi în mod paşnic oameni din atîtea triburi diferite au făcut remarci favorabile la adresa lor. La o recentă adunare de circumscripţie, numărul record al celor prezenţi a fost de 206, dintre care 4 s–au botezat“.

Mulţi oameni din această regiune a Senegalului practică încă credinţele animiste ale strămoşilor lor, închinîndu–se la fetişuri chiar dacă pretind că sînt creştini sau musulmani. Am  ascultat cu atenţie o relatare a lui Victor, un bătrîn din congregaţia Ziguinchor.

„M–am născut într–o familie numeroasă din Guineea care se închina la fetişuri. La naştere, tata m–a dedicat unui anumit spirit, sau demon. Ca să cîştig favoarea acestuia, luam cu regularitate de sub pat o valiză neagră, ridicam un altar şi ofeream jertfe de sînge cornului care reprezenta demonul meu protector. Chiar şi după ce am devenit catolic, tot mă simţeam înrobit. După ce m–am mutat în Senegal, Martorii lui Iehova au început să studieze Biblia cu mine. Eu şi soţia mea am învăţat că nu mai puteam continua să «mîncăm la masa lui Iehova şi la masa demonilor» (1 Corinteni 10:21, NW). Dar cînd am încetat să ofer jertfe, demonii au început să ne atace. Mi–a fost frică să arunc afară valiza neagră cu toate obiectele ei demonice, deoarece cunoşteam un om care îşi pierduse complet minţile cînd a făcut asta“. În ce situaţie disperată s–a aflat Victor!

„În cele din urmă, cuvintele din Romani 8:31, 38, 39 ne–au furnizat tăria necesară pentru a scăpa de toate lucrurile legate de închinarea la fetişuri. Odată ce ne–am pus încrederea în Iehova, am fost cu adevărat eliberaţi. Întreaga mea familie nutreşte minunata speranţă a vieţii veşnice într–un paradis pămîntesc, unde toată omenirea va fi liberă de influenţa demonilor nelegiuiţi“.

În sfîrşit, sosise timpul să plec. În timp ce îmi făceam bagajele, reflectam la vizita mea de neuitat în Senegal. Cît de mult mi–a întărit credinţa faptul de a mă întîlni şi a discuta cu atît de mulţi oameni care au fost eliberaţi din sclavia consumului de droguri, imoralitate şi superstiţie şi care acum se bucură de adevărata libertate. În pofida condiţiilor economice grele, ei găsesc bucurie şi mulţumire în a–l sluji pe Iehova, care le–a adus speranţa sigură a vieţii veşnice într–un paradis pămîntesc. Cît de recunoscători îi sîntem că ne–a dat posibilitatea de a face ca o asemenea veste bună să fie predicată nu numai în Senegal, ci şi în lumea întreagă în timpul «anului de bunăvoinţă din partea lui Iehova». — Isaia 61:1, 2, NW. — De la un colaborator.

[Harta de la pagina 8]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

SENEGAL

St. Louis

Louga

Thiès

Dakar

Kaolack

GAMBIA

Banjul

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

Apele eliberatoare ale adevărului sînt împărţite cu generozitate în sate

Căminul de misionari şi Filiala Martorilor lui Iehova din Dakar, Senegal

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Şi de–a lungul ţărmului senegalezii aud mesajul creştin