Să clădim o personalitate creştină în copiii noştri

MAMA Vandei fusese părăsită de soţul ei. Ea a depus însă eforturi susţinute pentru a cultiva calităţi creştine în fiica sa. Cînd Vanda avea 12 ani, această instruire a fost pusă la încercare. Pe vremea aceea Vanda, împreună cu sora şi cu fratele ei, amîndoi mai mici decît ea, au plecat de la mama lor pentru a locui o vreme cu tatăl lor care nu era la credinţă. Cum avea oare să procedeze Vanda acum, cînd mama ei nu se afla prin apropiere pentru a o supraveghea?

Un aspect cu care se întîlnesc toţi părinţii creştini este momentul cînd copiii lor trebuie să ia ei înşişi decizii, demonstrîndu–şi astfel credinţa. Copiii ar putea fi la un moment dat despărţiţi de părinţii lor creştini, ca în cazul Vandei. Ei ar putea fi supuşi unor presiuni la şcoală, de a face ceea ce este rău. Sau ei s–ar putea trezi în faţa unor puternice tentaţii. Părinţii creştini speră şi se roagă ca atunci cînd soseşte timpul acesta, copiii lor să posede o personalitate creştină destul de puternică pentru a trece cu bine testul.

Cum pot părinţii clădi în copiii lor puternice calităţi creştine? Înainte de–a afla ce anume s–a întîmplat cu Vanda, să vedem cum ne poate Biblia ajuta să răspundem acestei întrebări. Baza pentru a răspunde acestei întrebări se află în următoarele cuvinte ale apostolului Pavel adresate creştinilor din Corint: „Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie decît aceea care este pusă şi care este Isus Hristos. Iar dacă cineva clădeşte pe această temelie: aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, ziua o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.“ — 1 Corinteni 3:11-13.

Temelia

De ce a scris Pavel cuvintele acestea? El a iniţiat un program de clădire a unei personalităţi creştine în fraţii din Corint, dar s–au ivit probleme. Desigur că acest program al lui Pavel nu îi viza pe copiii săi carnali. El îi viza pe aceia care deveneau creştini în urma predicării sale. Dar el îi considera pe aceştia drept vlăstare spirituale, şi ceea ce a spus el este valabil şi pentru părinţi. — 1 Corinteni 4:15.

Pavel a venit în Corint cu cîtva timp înainte şi a înfiinţat acolo o congregaţie creştină. Cei care au răspuns pozitiv predicării sale, au făcut mari schimbări în personalitatea lor. Înainte, unii dintre ei erau imorali, hoţi, idolatri şi beţivi. (1 Corinteni 6:9-11) Ei însă au fost în stare să facă schimbări, adoptînd modul creştin de a gîndi, deoarece Pavel a pus o bună temelie, ca să spunem aşa. Ce era această temelie? „Nimeni nu poate să pună o altă temelie decît aceea care este pusă şi care este Isus Hristos.“ — 1 Corinteni 3:11.

Cum a pus Pavel această temelie în timp ce îi învăţa pe aceşti noi credincioşi în Corint? El ne spune: „Şi eu, cînd am venit la voi, fraţilor, n–am venit să vă vestesc mărturia lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită, căci n–am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit.“ (1 Corinteni 2:1, 2; Fapte 18:5) El nu a îndreptat atenţia spre propria–i persoană şi nici nu a îmbrăcat adevărul ca pe un costum de paradă numai pentru a–i conferi o superficială atracţie intelectuală. Dimpotrivă, el a îndreptat atenţia spre Isus Cristos şi spre modul în care acesta a fost folosit de Dumnezeu.

Într–adevăr, Isus este un fundament extraordinar de puternic pentru o edificare creştină. El a procurat preţul de răscumpărare. El este acum Rege ceresc şi, în această calitate, îi va nimici în curînd pe duşmanii lui Dumnezeu în Armaghedon. Apoi el va administra justiţia divină pe parcursul a o mie de ani de guvernare ca Rege, iar ca Mare Preot al lui Dumnezeu va conduce în mod treptat omenirea spre perfecţiune. Ce alt fundament şi–ar putea dori cineva?

Aşadar, pentru a clădi o personalitate creştină în copiii noştri, am face bine dacă l–am imita pe Pavel, asigurîndu–ne că ei apreciază lucrurile acestea vitale. Încă din copilăria lor trebuie să–i instruim pe copiii noştri să îl iubească pe Isus pentru ceea ce a făcut şi face încă pentru noi. — 1 Petru 1:8.

Lucrarea de clădire

Cu toate că Pavel a pus un fundament excepţional, această lucrare de clădire a suferit un oarecare regres după plecarea sa. (1 Corinteni 3:10) Problema nu era mult deosebită de aceea prin care trec mulţi părinţi astăzi. Ei le dau copiilor lor o instruire în credinţa creştină, fiind siguri că aceştia înţeleg ce este adevărul. Dar cînd ajung mai mari, copiii deviază sau resping credinţa. De ce se întîmplă lucrul acesta? Adesea din pricina materialelor folosite pentru a clădi.

Pavel a spus că personalitatea poate fi clădită cu materiale valoroase: aur, argint, pietre preţioase. Dar mai poate fi clădită cu materiale lipsite de valoare: lemn, fîn, trestie. (1 Corinteni 3:12) Aşadar, dacă un constructor foloseşte aur, argint şi pietre preţioase, el înalţă desigur o construcţie de calitate superioară, una de o valoare deosebită. Dar constructorul care foloseşte lemn, fîn şi trestie, nu face altceva decît o improvizaţie temporară şi lipsită de valoare.

Se pare că materialele spirituale folosite în Corint erau lipsite de trăinicie . Unii care au adăugat pe fundaţia pusă de apostolul Pavel au clădit superficial, neînălţînd structuri rezistente şi durabile. Corintenii au început să privească spre oameni, iar între ei exista dezbinare, invidie şi certuri. (1 Corinteni 1:10-12; 3:1-4) Cum puteau fi prevenite toate acestea? Prin folosirea unor materiale de calitate şi durabile.

Ele reprezintă acele valoroase trăsături care formează o parte esenţială a personalităţii unui creştin. Care trăsături? Apostolul Pavel menţioneză una: „Calitatea încercată a credinţei voastre, de o valoare mult mai mare decît aurul.“ (1 Petru 1:6, 7, N.W.) Regele Solomon mai menţionează două: înţelepciunea şi discernămîntul, posedarea cărora constituie «un cîştig mai bun decît al argintului». (Proverbe 3:13-15) Iar regele David ne reaminteşte că teama de Iehova şi preţuirea poruncilor sale „sînt mai de preţ decît aurul“. — Psalm 19:9, 10.

Acestea precum şi alte materiale valoroase pot fi utilizate la clădirea unei personalităţi creştine în copiii noştri, pentru a–i ajuta să treacă prin încercări cu succes. Cum putem fi siguri însă că folosim, într–adevăr, asemenea materiale la clădire? Dînd atenţie inimilor, atît inimilor copiilor noştri, cît şi propriilor noastre inimi.

O lucrare de clădire încununată cu succes

Rolul pe care îl are inima părintelui în această operă de clădire reiese din porunca pe care le–a dat–o Iehova părinţilor din vechiul Israel: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.“ Apoi a continuat spunînd: „Să le întipăreşti fiilor tăi.“ (Deuteronom 6:6, 7) Prin urmare, înainte de a–i clădi pe alţii, trebuie să ne clădim pe noi înşine. Copiii noştri ar trebui să vadă în ceea ce spunem şi facem că personalitatea noastră este formată din materiale corespunzătoare. — Coloseni 3:9, 10.

În felul acesta învăţătura noastră are să ajungă la inima lor. Isus, omul cu cel mai mare succes în construirea caracterelor creştine, ajungea la inimi folosindu–se de pilde şi întrebări. (Matei 17:24-27; Marcu 13:34) Părinţii constată că această tehnică de instruire este foarte eficace. Ei se folosesc de pilde pentru a face ca adevărurile creştine să pătrundă la inimile copiilor lor, folosindu–se totodată şi de întrebări bine gîndite pentru a discerne felul în care copiii lor mai mari văd într–adevăr lucrurile, precum şi felul în care raţionează în inimile lor. — Proverbe 20:5.

Cînd Moise încerca să clădească în israeliţi dorinţa de a rămîne loiali, el a spus: „Să păzeşti poruncile DOMNULUI şi rînduielile lui (. . .) pentru binele tău.“ (Deuteronom 10:13) Tot la fel, părinţii ar face bine nu numai să explice clar copiilor lor care sînt normele lui Dumnezeu, ci şi să le arate cu putere de convingere de ce lucruri ca onestitatea, curăţenia morală şi societatea bună sînt spre binele lor.

În final, Isus a zis: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L–ai trimis Tu.“ (Ioan 17:3) Cînd copiii ajung să îl cunoască personal pe Iehova din primii ani ai copilăriei, învăţînd să îi vorbească despre problemele lor şi au experienţa faptului că rugăciunile le sînt ascultate, ei dezvoltă cea mai vitală parte a personalităţii creştine: relaţia personală cu Creatorul lor.

Focul

Pavel a constatat că atunci cînd lucrarea de clădire în Corint nu a fost făcută în mod corespunzător, au prins rădăcini trăsături lumeşti, cum ar fi sectarismul şi disensiunile. Lucrul acesta era periculos deoarece, după cum explică el, „focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.“ — 1 Corinteni 3:13.

Ce este focul? El poate fi orice încercare pe care Satan o aduce asupra unui creştin. El ar putea consta din presiunile colegilor, tentaţiile cărnii, materialismul, persecuţia, ba chiar şi influenţa corozivă a îndoielilor. Asemenea încercări vin în mod sigur. „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, ziua o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc.“ Părinţii înţelepţi clădesc personalitatea copiilor, aşteptîndu–se ca aceştia să fie testaţi. Dar ei au încrederea că, ajutaţi de Iehova, copiii lor vor putea trece cu succes prin încercări. Dacă părinţii au această atitudine, ei vor fi binecuvîntaţi din abundenţă.

Răsplata

Pavel a spus: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelie va rămîne, el va primi o răsplată.“ (1 Corinteni 3:14) Apostolul Pavel a primit o răsplată. Creştinilor din oraşul Tesalonic, unde efectuase, de asemenea, o lucrare de zidire, el le–a scris: „Căci cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sînteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea lui? Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră.“ — 1 Tesaloniceni 2:19, 20.

Mama Vandei a primit această răsplată. Cînd la vîrsta de 12 ani Vanda se afla despărţită de mama ei, a plîns înainte de a adormi. Apoi şi–a amintit sfatul mamei sale de a–şi discuta problemele cu Iehova în rugăciune. Ea s-a rugat şi îndată i–a venit ideea să caute în cartea de telefoane dacă nu cumva ar exista Martori ai lui Iehova prin apropiere. Ea a intrat în legătură cu ei şi a aflat că o familie de Martori locuia mai jos de casa tatălui ei. „Ce bucuroasă eram!“, a spus Vanda.

Încurajată de această familie, Vanda s–a organizat în aşa fel încît, împreună cu fratele şi cu surioara ei să reia activitatea creştină. „Eu eram răspunzătoare cu pregătirea pentru studiu,“ explică ea. „Trebuia să spăl hainele, să–i pieptăn pe ceilalţi şi să mă asigur că eram curaţi şi prezentabili.“ Era o muncă grea pentru o fetiţă, dar ea o făcea. Odată, tatăl lor a încercat să–i oprească de a merge la întrunire, dar copiii i–au prezentat explicaţii iar el le–a permis să plece.

Mai tîrziu, copiii au revenit la mama lor. La vîrsta de 15 ani Vanda era botezată şi, în cele din urmă, şi–a exprimat dorinţa fierbinte de a fi misionară. Da, lucrarea efectuată de mama Vandei a trecut proba. Ea s–a bucurat de răsplata de a–şi vedea fiica stînd hotărîtă din proprie voinţă alături de adevăr. Fie ca toţi părinţii creştini să aibă un succes asemănător în timp ce lucrează pentru a clădi o personalitate creştină în copiii lor.

[Chenarul de la pagina 27]

În timp ce, aşa cum se vede din acest articol, părinţii se străduiesc din răsputeri să clădească o personalitate creştină în copiii lor, aceştia din urmă au şi ei o responsabilitate. Ei, asemenea tuturor creştinilor, trebuie să facă o lucrare de clădire în ei înşişi. (Efeseni 4:22-24) Deşi părinţii au o minunată ocazie de–a ajuta în această privinţă, în cele din urmă fiecare, în mod individual, trebuie să ia propria sa hotărîre de a–l sluji pe Iehova.