Proclamatorii Regatului relatează
Iehova dă ajutor în nevoie
RECENT, Martorii lui Iehova din Africa de Sud au fost înştiinţaţi cu privire la situaţia disperată a fraţilor lor de credinţă dintr–o ţară vecină, în care lucrarea de predicare a acestora este interzisă. Li s–a comunicat că, din cauza unei secete cumplite, fraţii lor se luptau să rămînă în viaţă mîncînd rădăcinile unor plante. Lor le lipsea, de asemenea, o îmbrăcăminte corespunzătoare, fapt care făcea ca unor Martori să le vină greu să participe la serviciul de teren.
Fraţii din Africa de Sud au reacţionat fără întîrziere. S–a făcut un apel la congregaţiile locale din zona Johannesburg–ului cu privire la nevoia de îmbrăcăminte. În numai cîteva zile s–au donat trei tone de îmbrăcăminte. Articolele au fost sortate de lucrători voluntari. S–a organizat expedierea a trei tone de fasole, 1 tonă de ulei, 1 tonă de săpun şi 17 tone de făină de porumb. Cînd compania care a furnizat făina de porumb a auzit de situaţia grea a Martorilor din acea ţară lovită de secetă, a donat şi ea mai bine de o tonă din acest aliment atît de necesar.
Luni, 16 aprilie 1990, un autocamion încărcat cu 25 de tone de ajutoare a părăsit Africa de Sud, pentru o călătorie de 5 500 de kilometri pînă la destinaţie. Dar trebuia obţinută acum permisiunea din partea autorităţilor, pentru a accepta ajutoarele pe teritoriul ţării lor sfîşiate de război.
Autorităţile consulare au spus că, deşi Martorii lui Iehova nu sînt recunoscuţi în ţara lor, ele erau foarte bine informate cu privire la prezenţa lor. Nu a existat nici o obiecţie în legătură cu trimiterea de ajutoare fraţilor noştri. Permisiunea a fost acordată. Documentele necesare au fost eliberate şi, vineri, 20 aprilie, Martorii au trecut frontiera fără nici o dificultate. Ei au avut însă de trecut prin 30 de puncte de control, la care li s–a cerut adesea să prezinte documentele. Abia acum şi–au dat ei seama cît de necesare erau aceste documente.
După ce au parcurs circa 140 de km prin ţară, înaintarea le–a fost oprită de un mare fluviu în curs de revărsare. Podul peste fluviu fusese distrus, iar structura improvizată care îl înlocuia provizoriu nu permitea trecerea unui autocamion atît de mare. Fraţii au constatat însă că vehiculul mai mic ce însoţea convoiul putea traversa cu bine podul înjghebat pe perioada inundaţiilor. S–a decis despărţirea în două a convoiului. Pentru o parte a lui s–a stabilit o tabără lîngă pod, pe cînd cealaltă parte şi–a continuat drumul pe o distanţă de 260 km, pentru a–i întîlni pe fraţi. Cît de fericiţi au fost cînd, în cele din urmă, au stabilit contactul cu fraţii. Ei nu mai conteneau cu zîmbetele, cu îmbrăţişările şi strîngerile de mîini. În curînd, două autocamioane locale s–au pus în mişcare pentru a întîlni celălalt grup de fraţi, care aşteptau lîngă fluviu. Acolo, ajutoarele au fost descărcate din autocamionul cel mare şi încărcate în cele două autocamioane locale.
Rapoartele primite reflectă profunda recunoştinţă pentru grija lui Iehova de a furniza ajutoare materiale. Însă, în pofida stării lor materiale disperate, strigătul lor după hrană spirituală era şi mai disperat. O congregaţie nu avea acces decît la un singur exemplar din Turnul de veghere, care trebuia să fie copiat pentru fiecare familie. Cu ajutorul lui Iehova, funcţionează acum aranjamente în vederea asigurării unui flux continuu de hrană spirituală pentru fraţii din acea ţară.