Imitaţi îndurarea lui Dumnezeu azi

„Mai bine să cădem în mîinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sînt mari.“ — 2 SAMUEL 24:14.

1. Ce gîndea David despre îndurarea lui Dumnezeu, şi de ce?

REGELE DAVID ştia din experienţă că Iehova este mai îndurător decît oamenii. Fiind sigur că acele căi, sau făgaşuri, ale lui Dumnezeu sînt cele mai bune, David dorea să înveţe căile Sale şi să umble în adevărul Său (1 Cronici 21:13; Psalm 25:4, 5). Împărtăşeşti şi tu dorinţa lui David?

2. Ce sfaturi a dat Isus în Matei 18:15-17 despre tratarea uni păcat grav?

² Biblia ne oferă ocazia să aprofundăm gîndirea lui Dumnezeu, chiar şi în probleme ca, de pildă, ce ar trebui să facem dacă cineva păcătuieşte împortiva noastră. Iată ce le-a zis Isus discipolilor săi, care aveau ulterior să devină supraveghetori creştini: „Dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i greşeala între tine şi el singur. Dacă te ascultă, l-ai cîştigat pe fratele tău.“ Răul menţionat aici nu este doar o greşeală personală, ci un păcat grav, cum ar fi înşelătoria sau calomnia. Isus a zis că dacă această măsură nu rezolvă problema şi dacă sînt persoane prezente la incident, cel împotriva căruia s–a păcătuit trebuie să–i aducă drept martori, pentru a dovedi acea faptă rea. Este această măsură ultima soluţie? Nu. „Dacă [păcătosul] nu îi ascultă, spune congregaţiei; şi dacă nu vrea să asculte nici congregaţia, să fie pentru tine ca un om al naţiunilor şi ca un perceptor.“ — Matei 18:15-17, NWT.

3. Ce a vrut să spună Isus cînd a declarat că un răufăcător care nu se căieşte urma să fie tratat «ca un om al naţiunilor şi ca un perceptor»?

³ Fiind evrei, apostolii înţelegeau ce însemna să-l trateze pe un păcătos ca pe „un om al naţiunilor şi ca pe un perceptor“. Evreii evitau să se asocieze cu oamenii naţiunilor şi îi dispreţuiau pe evreii care lucrau ca perceptori pentru romania (Ioan 4:9; Fapte 10:28). De aceea, Isus îşi sfătuia discipolii că dacă congregaţia excludea un păcătos, membrii ei trebuiau să înceteze asocierea cu el. Dar cum concordă aceasta cu faptul că Isus umbla uneori cu perceptorii?

4. Avînd în vedere cuvintele sale din Matei 18:17, de ce putea Isus întreţine legături cu perceptorii şi cu păcătoşii?

⁴ În Luca 15:1 se spune: „Toţi [perceptorii] şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.“ Asta nu înseamnă că acolo erau prezenţi absolut fiecare perceptor sau păcătos, ci „toţi“ în sensul de mulţi. (Compară Luca 4:40.) Dar cine anume era prezent? Cei care erau interesaţi în iertarea păcatelor lor. Unii dintre aceştia fuseseră anterior atraşi de mesajul de căinţă anunţat de Ioan Botezătorul (Luca 3:12; 7:29). Deci cînd alţii au venit la Isus, faptul că el le predica nu contravenea sfaturilor sale din Matei 18:17. Observaţi că „mulţi perceptori şi păcătoşi [l-au auzit pe Isus] şi (. . .) îL urmau“ (Marcu 2:15). Aceştia nu erau cei care doreau să continue un mod de viaţă greşit refuzînd orice ajutor. Dimpotrivă, ei au auzit mesajul lui Isus şi inimile lor au fost mişcate. Chiar dacă ei mai păcătuiau, deşi, după toate probabilităţile, încercau să se schimbe, „păstorul excelent“ îl imita, prin predicarea sa, pe Tatăl său îndurător. — Ioan 10:14.

Iertarea — o obligaţie creştină

5. Care este poziţia fundamentală a lui Dumnezeu referitor la iertare?

⁵ Iată asigurările pline de căldură referitoare la bunăvoinţa Tatălui nostru de a ierta: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.“ „Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un [ajutor]: pe Isus Hristos Cel drept“ (1 Ioan 1:9; 2:1, nota de subsol). Este posibilă iertarea unei persoane excluse?

6. Cum poate fi iertată şi reintegrată o persoană exclusă?

⁶ Da. În momentul excluderii cuiva din cauza unui păcat pentru care nu se căieşte, bătrînii care reprezintă congregaţia îi explică respectivului că el poate să se căiască şi să primească iertare de la Dumnezeu. Respectivul are voie să asiste la întrunirile de la Sala Regatului, unde poate audia învăţătură scripturală care l-ar putea ajuta să se căiască. (Compară 1 Corinteni 14:23-25.) Cu timpul, el poate căuta să fie reintegrat în congregaţia curată. Cînd bătrînii se întîlnesc cu el în acest scop, ei vor căuta să stabilească dacă el s-a căit şi a abandonat calea păcatului (Matei 18:18). Dacă da, el poate fi reintegrat, după exemplul amintit în 2 Corinteni 2:5-8. În cazul în care respectivul a fost exclus de mulţi ani, el va trebui să depună eforturi concertate pentru a progresa. Ulterior el poate că necesită mult ajutor ca să-şi consolideze cunoştinţa biblică şi aprecierea pentru a deveni un creştin viguros spiritualiceşte.

Întoarcerea la Iehova

7, 8. Ce exemplu a dat Dumnezeu în legătură cu poporul său exilat?

⁷ Dar pot bătrînii personal să ia iniţiativa în abordarea unei persoane excluse? Da. Biblia arată că îndurarea nu se exprimă pur şi simplu printr–o menţinere a pedepsei în sens negativ, ci, deseori, prin acţiuni pozitive. Avem în acest sens exemplul lui Iehova. Înainte de a-şi trimite în exil poporul infidel, el le-a prezentat în mod profetic perspectiva întoarcerii lor: „Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci tu eşti slujitorul Meu. (. . .) Eu ţi-am şters fărădelegile ca un nor gros şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.“ — Isaia 44:21, 22.

⁸ Apoi, în timpul exilului, Iehova a luat noi măsuri acţionînd într-un mod pozitiv. El a trimis profeţi — reprezentanţi ai săi — pentru a-l invita pe Israel «să-l caute şi să-l găsească» (Ieremia 29:1, 10-14). În Ezechiel 34:16, el s-a asemănat cu un păstor şi pe membrii naţiunii Israel cu oaia pierdută: „Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită.“ În Ieremia 31:10, Iehova a folosit de semenea o figură de stil prin care se prezintă drept păstor al israeliţilor. Dar el nu s-a descris ca păstor care aşteaptă la ţarcul oilor întoarcerea oii pierdute, ci, dimpotrivă, el s-a înfăţişat drept păstorul care caută oile pierdute. Să observăm următoarele: chiar dacă oamenii în general nu se căiau şi erau exilaţi, Dumnezeu este cel care a iniţiat eforturi în vederea întoarcerii lor. Iar în conformitate cu Maleahi 3:6, Dumnezu nu şi-a schimbat acest mod de a acţiona nici cu privire la organizaţia creştină.

9. Cum a fost urmat exemplul lui Dumnezeu în congregaţia creştină?

⁹ Nu sugerează oare acest lucru că am avea motive să iniţiem măsuri în favoarea acelora care au fost excluşi iar acum poate că se căiesc? Nu uitaţi că apostolul Pavel a dat directive pentru înlăturarea infractorului din congregaţia din Corint. Mai tîrziu, el i-a îndemnat pe membrii congregaţiei să-şi manifeste iubirea faţă de persoana respectivă datorită căinţei sale, fapt care a dus ulterior la integrarea sa în congregaţie. — 1 Corinteni 5:9-13; 2 Corinteni 2:5-11.

10. (a) Care sînt motivele care ar trebui să îndemne la orice efort pentru contactarea unor persoane excluse? (b) De ce rudele creştine nu ar trebui să fie cele care să iniţieze acest contact?

¹⁰ În enciclopedia citată mai sus se spunea: «Raţiunea principală pentru excomunicare era de a proteja normele morale ale grupului: „puţin aluat dospeşte toată plămădeala“ (1 Cor. 5:6). Acest motiv apare clar în majoritatea pasajelor biblice şi nebiblice, însă baza pledoariei lui Pavel din 2 Cor. 2:7–10 este preocuparea faţă de individ chiar şi după expulzarea acestuia.» (Sublinierea noastră.) Aşadar, o preocupare de acest fel trebuie, logic, să fie manifestată astăzi de păstorii turmei (Fapte 20:28; 1 Petru 5:2). Foştii prieteni şi rudele ar putea spera că cel exclus se va întoarce; totuşi, din respect faţă de porunca din 1  Corinteni 5:11, ei nu se asociază cu o persoană exclusă.b Ei lasă în seama păstorilor numiţi să ia iniţiativa pentru a vedea dacă pe respectivul îl interesează revenirea sa.

11, 12. Ce fel de excluşi nu ar vrea nici măcar bătrînii să contacteze, dar ce fel de persoane excluse ar dori ei să viziteze?

¹¹ Dar nu ar fi potrivit nici chiar pentru bătrîni să ia iniţiativa faţă de anumite persoane excluse, cum ar fi apostaţii, care «vorbesc lucruri deformate, pentru a-i atrage pe discipoli după ei». Aceştia sînt «învăţători falşi care încearcă să introducă secte distructive şi să exploateze congregaţia prin cuvinte prefăcute» (Fapte 20:30; 2 Petru 2:1, 3, NWT). De asemenea, Biblia nu dă nici un temei pentru a-i căuta pe cei excluşi care sînt agresivi sau care îndeamnă efectiv la lucruri rele. — 2 Tesaloniceni 2:3; 1 Timotei 4:1; 2 Ioan 9-11; Iuda 4, 11.

¹² Dar mulţi dintre cei excluşi nu sînt ca aceştia. Unul poate că a încetat să mai facă infracţiunea pentru care a fost exclus. Altul poate că a folosit tutun sau poate că, în trecut, a băut peste măsură, dar acum el nu mai încearcă să-i îndemne pe alţii să facă rău. Amintiţi-vă: chiar înainte ca Israelul exilat să se întoarcă la Dumnezeu, el a trimis reprezentanţi la israeliţi îndemnîndu-i să revină la el. Biblia nu menţionează dacă Pavel sau vreunul dintre bătrînii congregaţiei din Corint a luat iniţiativa să verifice starea celui exclus. Dar cînd respectivul s-a căit şi a terminat cu imoralitatea, Pavel a dat directive congregaţiei să-l reintegreze.

13, 14. (a) De unde ştim că unii excluşi ar putea reacţiona pozitiv la iniţiativele pline de îndurare? (b) Cum poate colegiul de bătrîni să aranjeze iniţierea unui contact?

¹³ În timpurile moderne au fost situaţii în care un bătrîn s-a întîlnit întîmplător cu o persoană exclusă.c Dacă a fost cazul, bătrînul a menţionat pe scurt demersurile care trebuie făcute în vederea reintegrării. Unele dintre aceste persoane s-au căit şi au fost reintegrate. Asemenea deznodăminte fericite arată că pot exista persoane care au fost excluse sau s-au dezasociat, dar care răspund la o abordare îndurătoare făcută de păstori. Însă cum ar putea trata bătrînii această problemă? Cel mult o dată pe an, colegiul de bătrîni ar trebui să analizeze dacă există asemenea persoane în teritoriul lor.d Bătrînii se vor concentra asupra acelora care au fost excluşi de peste un an. În funcţie de împrejurări şi dacă e cazul, ei vor desemna doi bătrîni (preferabil dintre cei care cunosc situaţia) să-l viziteze pe cel în cauză. Dar nu se va face nici o vizită la cel care manifestă o atitudine periculoasă şi aduce critici sau care a făcut cunoscut că nu vrea ajutor. — Romani 16:17, 18; 1 Timotei 1:20; 2 Timotei 2:16-18.

¹⁴ Cei doi păstori ar putea telefona ca să-l întrebe pe respectivul dacă îi pot face o scurtă vizită, sau ar putea să se ducă la el la o oră potrivită. În timpul vizitei, ei nu trebuie să fie rigizi şi nici măcar reci, ci să reflecte cu căldură preocuparea lor plină de îndurare. În loc să amintească de incidentul din trecut, ei ar putea discuta texte biblice ca Isaia 1:18 şi 55:6, 7, precum şi Iacov 5:20. Dacă persoana doreşte să se întoarcă la turma lui Dumnezeu, ei ar putea să-i explice cu amabilitate ce măsuri trebuie să întreprindă, de exemplu: citirea Bibliei şi a publicaţiilor Societăţii Watch Tower, precum şi prezenţa la întrunirile de la Sala Regatului.

15. Ce trebuie să aibă în vedere bătrînii care iau contact cu o persoană exclusă?

¹⁵ Aceşti bătrîni au nevoie de înţelepciune şi discernămînt pentru a stabili dacă există vreun semn de căinţă şi dacă este recomandabilă încă o vizită. Ei trebuie să reţină, desigur, şi că unele persoane excluse nu vor fi niciodată «reînsufleţite pentru a fi aduse la căinţă» (Evrei 6:4-6; 2 Petru 2:20-22). După vizită, cei doi vor prezenta Comitetului de Serviciu al Congregaţiei un scurt raport oral. La rîndul lor, membrii comitetului vor comunica aceste lucruri colegiului de bătrîni la următoarea lor întrunire. Iniţiativa plină de îndurare a bătrînilor va fi reflectat concepţia lui Dumnezeu: „«Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi», zice DOMNUL oştirilor.“ — Maleahi 3:7.

Alt ajutor plin de îndurare

16, 17. Cum trebuie să le considerăm pe rudele creştine ale unui exclus?

¹⁶ Dar aceia dintre noi care nu sînt supraveghetori şi care nu vor lua asemenea iniţiative faţă de persoanele excluse? Ce putem face noi conform acestui aranjament şi imitîndu-l pe Iehova?

¹⁷ Atît timp cît cineva este exclus sau s-a dezasociat, trebuie să urmăm această instrucţiune: „Să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că-şi zice «frate», este desfrînat, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nici să nu mîncaţi împreună“ (1 Corinteni 5:11). Dar această directivă biblică nu trebuie să influenţeze concepţia noastră despre membrii familiei creştine care locuiesc împreună cu persoana exclusă. Evreii antici reacţionau cu atîta vehemenţă la perceptori, încît ura lor se extindea chiar şi asupra familiilor acestora. Dar Isus nu aproba acest lucru. El a spus că un păcătos care refuza ajutor trebuia tratat «ca un om al naţiunilor şi ca un perceptor»; el nu a spus că aşa trebuiau trataţi membrii familiei creştine. — Matei 18:17, NWT.

18, 19. Care sînt unele căi prin care putem să ne manifestăm calitatea de creştin faţă de rudele credincioase ale unei persoane excluse?

¹⁸ Se cuvine să le acordăm un sprijin deosebit membrilor de familie care sînt creştini fideli. Ei poate că îndură deja suferinţe şi obstacole deoarece trăiesc în casă cu o persoană exclusă care ar putea chiar să descurajeze obiectivele lor spirituale. Poate că respectivul ar prefera ca locuinţa să nu–i fie vizitată de creştini; sau dacă aceştia vin totuşi să-i vadă pe membrii loiali ai familiei, el poate că nu are buna cuviinţă de a nu intra în contact cu vizitatorii. El poate, de semenea, să împiedice eforturile familiei de a merge la toate întrunirile şi adunările creştine. (Compară Matei 23:13.) Creştinii care sînt astfel frustraţi merită într-adevăr îndurare din partea noastră. — 2 Corinteni 1:3, 4.

¹⁹ Un mod de a manifesta îndurare tandră este să «vorbim consolator» şi să avem conversaţii încurajatoare cu cei fideli din familia respectivă (1 Tesaloniceni 5:14). Există şi alte prilejuri minunate de a-i încuraja, de pildă: înainte şi după întruniri, în timpul serviciului de teren sau cînd sîntem împreună cu alte ocazii. Atunci nu trebuie să amintim de excludere, ci putem să discutăm multe lucruri ziditoare (Proverbe 25:11; Coloseni 1:2-4). Pe cînd bătrînii vor continua să-i păstorească pe creştinii din familie, am putea constata că şi noi avem voie să-i vizităm, însă fără să întreţinem relaţii cu persoana exclusă. Dacă se întîmplă ca cel exclus să deschidă uşa cînd venim în vizită sau să ridice receptorul cînd telefonăm, putem să o cerem pur şi simplu pe ruda creştină pe care o căutăm. Uneori, poate că membrii familiei creştine au posibilitatea să accepte o invitaţie la locuinţa noastră pentru a petrece cîtva timp împreună. Să nu uităm: ei — fie tineri, fie bătrîni—sînt colaboratorii noştri în serviciu, membri iubiţi ai congregaţiei lui Dumnezeu, care nu trebuie izolaţi. — Psalm 10:14.

20, 21. Ce trebuie să simţim şi cum trebuie să acţionăm cînd cineva este reintegrat?

²⁰ Un alt domeniu în care putem manifesta îndurare se deschide atunci cînd cineva exclus este reintegrat. Ilustrările lui Isus evidenţiază bucuria din cer atunci cînd «un păcătos se căieşte» (Luca 15:7, 10, NWT). Pavel a scris corintenilor referitor la omul care fusese exclus: „Ar trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă mîhnire. De aceea, vă îndemn să-l asiguraţi de dragostea voastră“ (2 Corinteni 2:7, 8). Să aplicăm acest sfat cu luciditate şi iubire în zilele şi săptămînile care urmează datei cînd cineva este reintegrat.

²¹ Ilustrarea lui Isus referitoare la fiul risipitor creează un pericol pe care trebuie să-l evităm. Fratele mai mare nu s-a bucurat la întoarcerea risipitorului, ci a manifestat resentimente. Fie ca să nu facem la fel, nutrind rea voinţă faţă de un delict trecut sau să purtăm pică fiindcă cineva a fost reintegrat. Dimpotrivă, ţinta noastră este să fim asemenea tatălui, care a ilustrat reacţia lui Iehova. Tatăl a fost fericit că fiul său care se pierduse şi era ca şi mort a fost găsit, sau a venit la viaţă (Luca 15:25-32). În consecinţă, noi îi vom vorbi firesc fratelui reintegrat şi, de altfel, îl vom încuraja. Da, trebuie să arătăm în mod evident că sîntem îndurători, aşa cum face şi iertătorul şi îndurătorul nostru Tată ceresc. — Matei 5:7.

22. Ce înseamnă pentru noi a-l imita pe Iehova?

²² Fără îndoială că dacă vrem să-l imităm pe Dumnezeul nostru, trebuie să manifestăm îndurare în conformitate cu poruncile sale şi justiţia sa. Iată cum îl descrie psalmistul: „DOMNUL este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate. DOMNUL este bun faţă de toţi şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui“ (Psalm 145:8, 9). Ce model iubitor pe care să-l copieze creştinii!

[Note de subsol]

Aţi remarcat aceste puncte?

◻ Cum îi tratau evreii pe perceptori şi pe păcătoşi, dar de ce întreţinea Isus legături cu unii dintre aceştia?

◻ Ce temei scriptural există pentru a se lua iniţiative pline de îndurare faţă de mulţi dintre cei pierduţi?

◻ Cum pot colegiile de bătrîni să ia asemenea iniţiative, şi faţă de cine?

◻ Cum putem manifesta îndurare faţă de cei reintegraţi şi faţă de familiile celor excluşi?

[Chenarul de la pagina 23]

Oricine care a făcut cîndva parte din congregaţia curată şi fericită a lui Dumnezeu dar acum este exclus sau s-a dezasociat nu trebuie să rămînă în această stare. Dimpotrivă, persoana respectivă se poate căi şi poate lua iniţiativa de a comunica cu bărînii congregaţiei. Calea de întoarcere este deschisă.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 24]

Garo Nalbandian