Marea controversă — ce este ea?

CARE este marea controversă cu care se confruntă fiecare dintre noi? Este oare creşterea nivelului mării şi caracterul anormal al vremii, cauzate de încălzirea planetei? Este oare diminuarea stratului de ozon, fapt care are ca efect expunerea noastră la primejdioasele raze ultraviolete? Este oare explozia demografică, generatoare de alte probleme mondiale, cum sînt sărăcia şi criminalitatea? Sau este perspectiva nimicirii a nenumărate milioane de vieţi într–un război nuclear, holocaust ai cărui eventuali supravieţuitori ar muri în chinuri din cauza frigului, foametei sau radiaţiilor?

După ce a luat în discuţie aceste probleme controversate, precum şi altele, revista Scientific American din 1989 a conchis: „Eventualitatea războiului nuclear reprezintă cel mai grav pericol potenţial pentru supravieţuire.“ Aşadar, răboiul nuclear este oare marea controversă cu care ne confruntăm?

Marea controversă

Odată cu schimbarea din 1989 a climatului politic, războiul nuclear pare a fi mai puţin probabil. Dar chiar aşa stînd lucrurile, atîta vreme cît există arme nucleare, ele reprezintă o gravă ameninţare pentru omenire. Pe de altă parte, informaţiile din lucrarea 1990 Britannica Book of the Year (Anuarul britanic pe 1990) scoate în evidenţă o altă problemă critică. Potrivit acestei lucrări de referinţă, peste 230 de milioane de locuitori ai pămîntului sînt atei. Alte surse arată că alte milioane de oameni sînt influenţaţi de filozofiile orientale, care încurajează opinia că nu există nici un Creator. Mai mult decît atît, în timp ce milioane de oameni cred într–un Creator, ideile lor cu privire la el diferă radical. Şi, în multe cazuri, acţiunile lor aduc mult reproş asupra Aceluia căruia ei pretind că se închină. — 2 Petru 2:1, 2.

Dacă Dumnezeu există, şi el există mai mult ca sigur, atunci, cu siguranţă, el trebuie să fie implicat astăzi în marea controversă. De ce a creat el omenirea? Care este răspunderea noastră faţă de el? Cum se va manifesta el faţă de acţiunea omului de ruinare a pămîntului? Şi cum va reacţiona el la sfidarea pe care o implică faptul că atît de mulţi oameni refuză să creadă în el ori să se supună voinţei sale? De fapt, marea controversă cu care se confruntă fiecare dintre noi este dacă acceptăm sau respingem suveranitatea lui Dumnezeu, „al cărui nume este IEHOVA“. — Psalm 83:18, S.S., 1874.

Originea universului

Fireşte că pentru aceia care nu cred în Dumnezeu nu există controversa responsabilităţii noastre faţă de el. Dar oricine priveşte cu onestitate la finalitatea şi frumuseţea locuinţei noastre terestre este constrîns să admită că trebuie să existe un mare Proiectant. Este adevărat că, în încercarea de a explica minunile naturii care ne înconjoară, cei mai mulţi oameni de ştiinţă îl scot din scenă pe Dumnezeu. Mulţi spun, de pildă, că universul a ajuns la dimensiunile sale actuale pornind de la o mărime mult mai redusă decît gămălia unui ac, şi aceasta s–a petrecut în totalitate „în mod natural“, din întîmplare, fără să fie nevoie de un Creator. Însă după ce, în cartea sa The Wisdom of Science (Înţelepciunea ştiinţei), explică o nouă şi larg acceptată teorie privitoare la modul în care a apărut universul, fizicianul Hanbury Brown admite: „Bănuiesc că pentru cei mai mulţi oameni aceasta pare mai mult un truc ce ţine de magie, decît o explicaţie.“ Profesorul Brown trage concluzia că „originea şi finalitatea lumii“ sînt nişte „mari mistere“, pe care ştiinţa nu este în măsură să le dezlege.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că materia şi energia sînt legate strîns una de alta şi că materia poate fi transformată în energie, iar energia în materie. După cum se poate observa prin intermediul exploziilor nucleare, o cantitate infimă de materie reprezintă o cantitate uriaşă de energie. Unde se află atunci sursa întregii energii reprezentate de cele peste 100 000 de milioane de stele din galaxia noastră, precum şi de cele peste 1 000 de milioane de galaxii care alcătuiesc universul vizibil?

Biblia spune: „Ridicaţi–vă ochii şi priviţi! Cine a creat aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui [«abundenţa energiei dinamice, el fiind, de asemenea, viguros în putere», N.W.T.], că una nu lipseşte.“ Cine este Acesta? Biblia consemnează răspunsul: „Eu sînt Iehova; acesta este numele meu; şi nu voi da mărirea mea altuia.“ — Isaia 40:26; 42:5, 8, S.S., 1874.

Speculaţia că pămîntul, împreună cu restul universului, ar fi apărut din întîmplare îl privează pe Creator, pe Iehova Dumnezeu, de gloria care i se cuvine lui. (Apocalipsa 4:11) De asemenea, această speculaţie anulează un puternic motiv de a acţiona cu responsabilitate faţă de planeta noastră. Dacă oamenii ar fi conştienţi de faptul că ei sînt răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce fac cu lucrarea Sa de creaţie, poate că ar fi mult mai atenţi în probleme cum sînt poluarea, distrugerea stratului de ozon şi încălzirea planetei.

Originea vieţii

Reflectaţi, de asemenea, asupra întrebării: Cum a apărut viaţa? Oamenii au fost învăţaţi că viaţa a apărut fără vreo intervenţie a lui Dumnezeu. Dar aceasta contrazice un principiu ştiinţific bine stabilit. Odinioară se credea că gîndacii apar din bălegar de grajd, viermii din carne putredă, iar şoarecii din noroi. Chiar şi în secolul trecut oamenii de ştiinţă încă mai erau de părere că microorganismele provin din materia moartă. Dar idei de genul acesta au fost combătute de către Redi, Pasteur şi alţi oameni de ştiinţă. The World Book Encyclopedia (ediţia 1990) declară: „După experienţele lui Pasteur, majoritatea biologilor au acceptat ideea că orice viaţă provine din viaţă existentă.“

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă teoretizează că lucrurile se prezentau în mod diferit în trecutul îndepărtat. Ei spun că primul organism unicelular a apărut din întîmplare, dintr–o compoziţie pe care ei au numit–o supă primară, care conţinea toate substanţele chimice necesare vieţii. „Întîmplarea, numai întîmplarea a făcut totul, de la supa primară pînă la om“, declară Christian de Duve, în lucrarea A Guided Tour of the Living Cell (Un tur de orizont în jurul celulei vii).

Vorbind despre Dumnezeu, Biblia spune: „La tine este izvorul vieţii.“ (Psalm 36:9) Această declaraţie este, într–adevăr, în armonie cu ceea ce se poate observa: că viaţa nu poate proveni decît din viaţă preexistentă. Însă, întrucît curentul ştiinţific principal preferă să privească cel mai preţios dar pe care ni l–a făcut Dumnezeu drept ceva apărut din simplă întîmplare, mulţi oameni nu simt nici un fel de responsabilitate faţă de Dumnezeu cu privire la modul în care îşi utilizează viaţa. Astfel, ei violează legile lui Dumnezeu, asuprindu–se unii pe alţii, furînd unii de la alţii, ucigîndu–se unii pe alţii şi folosind mulţi bani, mult timp şi multă ingeniozitate pentru a concepe arme care ucid şi devastează cu o înspăimîntătoare eficienţă.

Rezolvarea controversei

În afară de atei şi modernişti, nenumăraţi alţi oameni neagă suveranitatea lui Dumnezeu. Astăzi foarte mulţi oameni pretind că ei cred în Dumnezeu, iar peste 1 700 000 000 se consideră creştini. Timp de secole, bisericile creştinătăţii l–au lăudat în mod public pe Dumnezeu în serviciile lor divine. Dar care este, în realitate, poziţia acestor 1 700 000 000 de oameni faţă de problema suveranităţii lui Dumnezeu?

Desconsiderarea acestei probleme a fost demonstrată atît de indivizi, cît şi de naţiuni prin aceea că au acţionat împotriva poruncilor precise ale lui Dumnezeu. Naţiunile care se pretind creştine au comis, fără nici o teamă de Dumnezeu, acte de violenţă, printre care se numără şi cele două războaie mondiale, cele mai cumplite din toată istoria umanităţii, iar clericii „creştini“ din ambele tabere au binecuvîntat acele războaie! Printr–o asemenea ipocrizie ei l–au pus pe Dumnezeu într–o lumină cu totul falsă. Biblia spune: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc.“ — Tit 1:16.

Dumnezeu însă „nu se poate tăgădui pe Sine Însuşi“. (2 Timotei 2:13) Trebuie să vină timpul cînd el va soluţiona toate aspectele acestei controverse privitoare la suveranitate în armonie cu propriul său scop declarat: „Şi vor cunoaşte că eu sînt Iehova.“ (Ezechiel 38:23, S.S., 1874). Dar de ce a avut el nevoie de atît de mult timp pentru aceasta? Cum va fi soluţionată în cele din urmă controversa? Şi cum aţi putea lua decizii corecte în această chestiune de cea mai mare importanţă?

[Provenienţa fotografiei de pe copertă]

Coperta: Foto: U.S. Naval Observatory

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Fundalul: Foto: U.S. Naval Observatory