„Nu renunţaţi să faceţi ceea ce este drept“

Puncte principale din A doua Tesaloniceni

INTERESUL manifestat de apostolul Pavel faţă de creştinii din oraşul macedonian Tesalonic l-a determinat să le scrie a doua sa scrisoare în jurul anului 51 e. n. Unii din congregaţie afirmau în mod eronat că prezenţa lui Isus era iminentă. Probabil că o scrisoare atribuită în mod greşit lui Pavel a fost interpretată cum că ar fi arătat că „ziua lui Iehova“ ar fi sosit chiar. — 2 Tesaloniceni 2:1, 2.

Din acest motiv, gîndirea unora dintre tesaloniceni era necesar să fie corectată. În a doua sa scrisoare Pavel i-a lăudat pentru creşterea lor în credinţă şi în iubire, precum şi pentru perseverenţa lor fidelă. Dar el a arătat totodată că înainte de prezenţa lui Isus avea să vină apostazia. Astfel, le stăteau în faţă timpuri dificile, iar scrisoarea apostolului avea să-i ajute prin acest îndemn: „Nu renunţaţi să faceţi ceea ce este drept.“ (2 Tesaloniceni 3:13) Cuvintele lui Pavel ne pot ajuta şi nouă în acelaşi fel.

Revelarea şi prezenţa lui Cristos

Pavel a vorbit mai întîi de eliberarea din necaz. (2Te 1:1-12) Aceasta avea să vină „la revelarea Domnului Isus din cer cu îngerii săi puternici.“ Apoi, asupra acelora care nu vor asculta de vestea bună va fi adusă distrugerea eternă. Este consolator să ne aducem aminte de lucrul acesta atunci cînd suferim necaz din mîinile persecutorilor.

Apoi, Pavel a arătat că „omul nelegiuirii“ va fi dezvăluit înainte de prezenţa lui Cristos. (2:1-17) Tesalonicenii nu trebuiau să se lase tulburaţi de nici un mesaj care ar fi dat de înţeles că „ziua lui Iehova“ ar fi sosit deja peste ei. Mai întîi urma să aibă loc apostazia şi să fie dezvăluit omul nelegiuirii. După aceea, Isus avea să-l reducă la nimic, aceasta la manifestarea prezenţei Sale. Între timp, Pavel s-a rugat ca Dumnezeu şi Cristos să consoleze inimile tesalonicenilor şi să-i facă „fermi în orice faptă bună şi cuvînt bun“.

Modul de a-i trata pe cei dezordonaţi

Printre celelalte cuvinte ale lui Pavel au fost instrucţiuni privitoare la modul de a-i trata pe cei dezordonaţi. (3:1-18) El şi-a exprimat încrederea că Domnul avea să-i întărească pe tesaloniceni şi că avea să îi păzească de cel rău, de Satan Diavolul. Era necesar însă ca ei să facă demersuri în vederea propriului lor folos spiritual. Ei trebuiau să se retragă din compania celor dezordonaţi, a acelora care se amestecau în lucruri care nu îi priveau şi care refuzau să lucreze. „Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănînce“, a spus Pavel. Asemenea persoane trebuiau însemnate şi nu trebuia să existe nici un fel de fraternizare cu ele, chiar dacă trebuiau să fie mustrate ca fraţi. Creştinii fideli din Tesalonic nu trebuiau să renunţe să facă ceea ce este drept, iar Pavel le-a dorit ca bunătatea nemeritată a Domnului Isus Cristos să fie cu ei toţi.

Cea de a doua scrisoare a lui Pavel către tesaloniceni le dă Martorilor lui Iehova asigurarea că eliberarea din necaz va veni atunci cînd Cristos, împreună cu îngerii săi, va aduce răzbunarea asupra acelora care nu ascultă de vestea bună. Faptul de a şti că „omul nelegiuirii“ (clasa clerului creştinătăţii) şi toate religiile false îşi vor găsi în curînd sfîrşitul are, de asemenea, un efect de întărire a credinţei. Între timp, să dăm ascultare îndemnului lui Pavel de a nu renunţa să facem ceeea ce este drept.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 23]

Cuvîntul lui Iehova circulă cu repeziciune: „Să nu încetaţi să vă rugaţi pentru noi“, a scris Pavel, „pentru ca cuvîntul lui Iehova să continue să circule cu repeziciune [sau: „să alerge“] şi să fie glorificat, aşa cum este, de altfel, printre voi.“ (2 Tesaloniceni 3:1; Kingdom Interlinear) Unii erudiţi au sugerat că apostolul făcea aluzie la alergătorii care se deplasau cu repeziciune la întrecerile de alergări. În timp ce afirmaţia aceasta este incertă, cert este faptul că Pavel a solicitat rugăciunile creştinilor din Tesalonic, astfel încît el şi colaboratorii săi să poată răspîndi cuvîntul adevărului cu toată urgenţa şi fără piedici. Fiindcă Dumnezeu răspunde la asemenea rugăciuni, cuvîntul său „circulă cu repeziciune“, în timp ce vestea bună este predicată cu simţul urgenţei în aceste zile din urmă. Cuvîntul lui Iehova este, de asemenea, „glorificat“, adică i se arată o înaltă consideraţie din partea credincioşilor, ca fiind «puterea lui Dumnezeu pentru salvare», aşa cum îl considerau şi tesalonicenii care îl acceptau. (Romani 1:16; 1 Tesaloniceni 2:13) Cît de bucuroşi sîntem noi că Dumnezeu îi binecuvîntează pe proclamatorii Regatului şi dă o creştere rapidă rîndurilor închinătorilor săi! — Isaia 60:22.