Învăţaţi în public şi din casă în casă

„În mod neabătut (. . .) v-am învăţat în public şi din casă în casă.“ — FAPTE 20:20, „Byington“.

1. Cum a comentat un preot catolic eficacitatea serviciului sacru din casă în casă al Martorilor lui Iehova?

„CATOLICII duc evanghelia de la uşă la uşă“. Acesta era un titlu principal din publicaţia The Providence Sunday Journal din 4 octombrie 1987. Ziarul relata că un obiectiv major al acestei activităţi a fost acela de „a-i invita pe unii dintre membrii inactivi ai parohiei să se reîntoarcă la un mod de viaţă parohial mai activ.“ Preotul John Allard, directorul Oficiului de Evanghelizare din dioceza de Providence, a fost citat după cum urmează: „Există, desigur, o mare doză de scepticism. Oamenii spun: «S-au apucat să umble întocmai ca Martorii lui Iehova.» Dar Martorii lui Iehova sînt eficienţi, nu-i aşa? Pun rămăşag că puteţi intra în oricare Sală a Regatului din stat [Rhode Island, U.S.A.] şi veţi găsi congregaţiile pline de foşti catolici.“

2. Ce întrebare se ridică pe bună dreptate?

² Da, Martorii lui Iehova sînt bine cunoscuţi pentru serviciul lor eficient din casă în casă. Dar de ce merg ei din casă în casă?

Metoda apostolică

3. (a) Ce însărcinare le-a dat Isus discipolilor săi? (b) Prin ce metodă principală s-au achitat primii discipoli ai lui Isus de însărcinarea lor?

³ Isus Cristos le-a dat continuatorilor săi această importantă misiune: „De aceea, duceţi-vă şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfînt, învăţîndu-i să respecte tot ce v-am poruncit eu; şi, iată, eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la încheierea sistemului de lucruri.“ (Matei 28:19, 20) Principalul mod în care avea să se facă acea lucrare a devenit evident imediat după Sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n.: „Şi, în fiecare zi, în templu şi din casă în casă, ei continuau fără întrerupere să dea învăţătură şi să anunţe vestea bună despre Cristos Isus.“ (Fapte 5:42) Cu circa 20 de ani mai tîrziu, apostolul Pavel era angajat încă în serviciul din casă în casă, întrucît el le-a reamintit bătrînilor creştini din oraşul Efes: „Nu m-am reţinut să vă spun nici unul dintre lucrurile care vă erau de folos, nici să vă învăţ în public şi din casă în casă.“ — Fapte 20:20.

4. De ce putem spune că Fapte 5:42 şi Fapte 20:20 arată că discipolii lui Isus efectuau predicarea din casă în casă?

⁴ Cuvintele „din casă în casă“, din Fapte 5:42, sînt traduse din cuvintele greceşti kat’ oiʹkon. Aici ka·taʹ este utilizat în sens „distributiv“. Aşadar, predicarea efectuată de discipoli era distribuită de la o casă la alta. Comentînd textul din Fapte 20:20, Randolph O. Yeager scria că Pavel îi învăţa pe oameni „atît în adunări publice [de·mo·siʹa], cît şi din casă în casă (distributiv [ka·taʹ] cu acuzativ). Pavel a petrecut trei ani în Efes. El a vizitat fiecare casă sau cel puţin le-a predicat tuturor oamenilor (versetul 26). Aici avem justificarea scripturală a evanghelismului din casă în casă, precum şi a faptului că se făcea în cadrul unor întruniri publice.“

5. De ce la Fapte 20:20 Pavel nu se referă numai la scurte vizite de prietenie făcute bătrînilor sau la vizite de păstorire?

⁵ O utilizare similară a lui ka·taʹ apare la Luca 8:1, unde se spune despre Isus că predica „din oraş în oraş şi din sat în sat.“ La Fapte 20:20 Pavel a utilizat forma de plural kat’ oiʹkous. Unii traducători ai Bibliei redau acest termen prin expresia „în casele lor“. Dar apostolul nu se referă doar la scurte vizite de prietenie făcute bătrînilor sau la vizite de păstorire în casele fraţilor de credinţă. Cuvintele sale următoare arată că el vorbea despre un serviciu din casă în casă printre necredincioşi, căci el a spus: „Ci am depus o mărturie temeinică atît iudeilor, cît şi grecilor despre căinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus.“ (Fapte 20:21) Fraţii de credinţă erau persoane care deja se căiseră şi exercitaseră credinţă în Isus. Aşadar, atît Fapte 5:42, cît şi Fapte 20:20 au de a face cu predicarea la necredincioşi „din casă în casă“ sau de la uşă la uşă.

Nu poate fi înlocuită cu nimic

6. Ce s-a spus despre natura lucrării de predicare a lui Pavel în Efes?

⁶ Făcînd un comentariu asupra cuvintelor lui Pavel din Fapte 20:20, Abiel Abbot Livermore scria în 1844: „El nu se mulţumea să ţină doar discursuri în adunări publice, renunţînd la alte posibilităţi, ci şi-a continuat în mod zelos marea sa lucrare în particular, din casă în casă, şi ducea literalmente acasă, la inimile efesenilor, adevărul cerului.“ Mai recent s-a făcut următoarea observaţie: „Răspîndirea din casă în casă a evangheliei i-a caracterizat de la început pe creştinii din secolul întîi (cf. Fapte 2:46; 5:42). (. . .) [Pavel] s-a achitat temeinic de această responsabilitate atît faţă de iudeii, cît şi faţă de păgînii din Efes, lăsîndu-i fără nici o scuză în caz că ar fi pierit în păcatele lor.“ — The Wesleyan Bible Commentary, volumul 4, paginile 642-3.

7. De ce se poate spune că Dumnezeu aprobă lucrarea de mărturie din casă în casă a Martorilor lui Iehova?

⁷ Chiar dacă vorbirea publică îşi are locul ei în declararea veştii bune, ea nu poate înlocui contactul personal cu oamenii, la uşi. În privinţa aceasta, biblistul Addison Alexander a spus: „Biserica nu a inventat încă nimic care să înlocuiască sau să egaleze efectul predicării în biserică şi în case.“ După cum se exprimă biblistul O. A. Hills, „învăţarea oamenilor în public şi din casă în casă trebuie să meargă mînă în mînă.“ Martorii lui Iehova furnizează instruire în cadrul întrunirilor lor publice săptămînale. Ei au, de asemenea, dovezi clare că metoda apostolică a răspîndirii adevărului biblic din casă în casă este eficientă, iar Iehova o aprobă, căci, drept rezultat al acestui serviciu sacru, el face ca mii de oameni să se reverse anual spre înălţata sa închinare. — Isaia 2:1-4; 60:8, 22.

8. (a) Ce s-a spus despre cauza eficacităţii lucrării de predicare din casă în casă? (b) Cum pot fi asemănaţi Martorii lui Iehova cu Pavel în privinţa predicării la uşi, precum şi în alte moduri de a depune mărturie?

⁸ O altă autoritate în materie a spus: „Oamenii constată că este mai uşor să îşi întipărească în memorie învăţătura pe treapta din faţa uşii lor, decît pe treptele bisericii.“ Ei bine, Pavel se afla cu regularitate pe treptele din faţa uşilor, dînd un excelent exemplu ca slujitor. „El nu s-a mulţumit cu predarea învăţăturii şi ţinerea de discursuri în sinagogă şi în piaţă“, scria biblistul Edwin W. Rice. „El îi «învăţa» întotdeauna în mod sîrguincios pe oameni «din casă în casă». Această luptă pe care o purta el în Efes era o luptă din casă în casă, corp la corp, faţă în faţă, împotriva răului şi pentru a cîştiga oameni pentru Cristos.“ Martorii lui Iehova înţeleg că discuţiile de la om la om pe treptele din faţa uşilor sînt eficiente. În afară de aceasta, ei fac vizite ulterioare şi sînt bucuroşi să discute chiar şi cu împotrivitorii, dacă aceştia permit să se poarte discuţii rezonabile. Lucrurile se prezintă exact la fel ca în cazul lui Pavel! Cu privire la el, F. N. Peloubet scria: „Lucrarea lui Pavel nu se rezuma cîtuşi de puţin la întruniri. El îi vizita, indiscutabil, în mod personal pe mulţi oameni în casele lor, oriunde afla despre cineva care căuta să se informeze, fie ca persoană dispusă să converseze despre religie, fie chiar împotrivitoare.“

Bătrînii trebuie să aibă iniţiativa

9. Ce exemplu le-a dat Pavel celorlalţi bătrîni?

⁹ Ce exemplu le-a oferit Pavel celorlalţi bătrîni? El a arătat că ei ar trebui să fie proclamatori îndrăzneţi şi neobosiţi ai veştii bune din casă în casă. În 1879, J. Glentworth Butler scria: „[Bătrînii din Efes] ştiau că în predicarea lui [Pavel] el rămînea complet neafectat de gîndul la pericolul personal sau la popularitatea personală; că el nu [le] reţinea nimic [ascultătorilor] din adevărul necesar; că el nu insista, cu părtinire îngustă, asupra aspectelor particulare sau neobişnuite ale adevărului, ci el îndemna «să se utilizeze spre edificare» sau zidire numai şi tot ceea ce era profitabil: întregul sfat al lui Dumnezeu, în toată puritatea şi plenitudinea lui! Şi această fidelă «prezentare», această înflăcărată «învăţare» a altora cu privire la adevărul creştin a constituit pentru el o practică nu numai în şcoala lui Tyrannus şi în alte locuri de adunare a discipolilor, ci şi în fiecare casă în care avea acces. Din casă în casă şi de la suflet la suflet, el ducea veşti bune cu o dorinţă şi o înflăcărare ca ale lui Cristos. Tuturor claselor şi raselor, iudeilor ostili şi grecilor dispreţuitori, tema unică pe care le-o prezenta — care expusă complet include toate celelalte adevăruri salvatoare esenţiale — era căinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul Isus Cristos.“

10, 11. (a) Ce aştepta Pavel din partea bătrînilor din Efes în ceea ce priveşte serviciul sacru creştin? (b) Asemenea lui Pavel, în ce fel de predicare se angajează Martorii lui Iehova, inclusiv bătrînii?

¹⁰ În esenţă deci, ce aştepta Pavel de la bătrînii din Efes? Învăţatul E. S. Young a parafrazat cuvintele apostolului în felul acesta: „Nu am vorbit numai în public, ci am lucrat din greu din casă în casă, cu toate categoriile de oameni, atît cu iudeii, cît şi cu păgînii. Tema serviciului meu sacru prezentată în faţa tuturor acestor categorii a fost «căinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Cristos.»“ Exprimînd în alt mod cuvintele lui Pavel, W. B. Riley scria: „Sensul limpede era acesta: «Aştept din partea voastră să continuaţi ceea ce am început eu, atît în acţiune cît şi în învăţare, şi mă aştept să rezistaţi, aşa cum am rezistat şi eu; [mă aştept] să daţi învăţătură atît privat, cît şi public, aşa cum am făcut şi eu pe străzi şi din casă în casă, pentru a le demonstra atît iudeilor, cît şi grecilor căinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul Isus Cristos, întrucît acestea sînt lucrurile fundamentale!»“

¹¹ Este limpede, aşadar, că, în Fapte capitolul 20, Pavel le arăta celorlalţi bătrîni că se aştepta din partea lor ca ei să activeze din casă în casă ca martori ai lui Iehova. În privinţa aceasta, bătrînii din secolul întîi trebuiau să ia iniţiativa, dînd un exemplu corespunzător celorlalţi membri ai congregaţiei. (Compară cu Evrei 13:17.) Astfel, întocmai ca Pavel, Martorii lui Iehova predică din casă în casă, vorbind oamenilor tuturor naţiunilor despre Regatul lui Dumnezeu, despre căinţa faţă de El şi despre credinţa în Isus Cristos. (Marcu 13:10; Luca 24:45-48) Iar în această lucrare din casă în casă se aşteaptă din partea bătrînilor din zilele noastre, care au numiri printre Martori, ca ei să ia iniţiativa. — Fapte 20:28.

12. Ce au refuzat să facă unii foşti bătrîni, dar în ce anume trebuie să ia astăzi bătrînii iniţiativa?

¹² În 1879, Charles Taze Russell a început să publice Turnul de veghere al Sionului şi vestitorul prezenţei lui Cristos, actualmente Turnul de veghere anunţă Regatul lui Iehova. Russell şi ceilalţi Cercetători ai Bibliei declarau mesajul Regatului într-o manieră apostolică. Mai tîrziu însă unii bătrîni de congregaţie nu s-au achitat de responsabilitatea lor de a depune mărturie. De exemplu, un Martor a scris: „Toate au mers bine pînă cînd s-a anunţat că toţi trebuiau să participe la mărturia din casă în casă cu literatură şi îndeosebi în lucrarea din casă în casă de sîmbăta — aceasta în 1927. Bătrînii noştri aleşi prin vot s-au opus, încercînd să descurajeze întreaga grupă, pentru a nu se angaja în vreunul dintre aspectele acestei lucrări.“ Cu timpul, bărbaţii care nu aveau să se angajeze în lucrarea din casă în casă nu mai aveau să beneficieze de privilegiul de a sluji ca bătrîni. Tot la fel şi astăzi, de la cei care slujesc în calitate de bătrîni şi slujitori auxiliari se aşteaptă să ia iniţitiva în mărturia din casă în casă, precum şi în alte aspecte ale serviciului creştin.

Fiecare — un Martor

13. (a) Ce trebuie să facem, chiar dacă oamenii nu ascultă mesajul Regatului? (b) Cum a fost Pavel comparat cu Ezechiel?

¹³ Cu ajutorul lui Iehova, creştinii trebuie să anunţe din casă în casă mesajul Regatului, chiar dacă el nu este primit cu apreciere. În calitatea sa de străjer al lui Dumnezeu, Ezechiel îi avertiza pe oameni, indiferent dacă aceştia ascultau sau nu. (Ezechiel 2:5-7; 3:11, 27; 33:1-6) Făcînd o paralelă între Ezechiel şi Pavel, E. M. Blaiklock scrie: „Din [cuvîntarea lui Pavel din Fapte capitolul 20] apare un tablou clar al serviciului sacru în Efes. Să observăm următoarele: În primul rînd, perseverenta fidelitate a lui Pavel. El nu urmărea popularitatea sau aprobarea publicului. Deţinînd, întocmai ca Ezechiel, o însărcinare de străjer, el s-a achitat de această sarcină cu onestitate, zel şi putere de convingere în vorbire. În al doilea rînd, compasiunea sa plină de iubire. El nu era omul care să ia pe buze cuvinte de condamnare fără să aibă emoţii. În al treilea rînd, neobositul său evanghelism. În public şi din casă în casă, în oraşe şi pretutindeni în provincie, el predica evanghelia.“

14. De ce este mărturia o responsabilitate a fiecărei persoane care se dedică lui Iehova în rugăciune prin intermediul lui Isus Cristos?

¹⁴ Abundenta binecuvîntare a lui Dumnezeu asupra slujitorilor săi de astăzi nu lasă nici o îndoială cu privire la faptul că lui îi face plăcere că ei poartă numele de Martori ai lui Iehova. (Isaia 43:10-12) În plus, ei sînt şi martori ai lui Cristos, deoarece Isus le-a zis discipolilor săi: „Veţi primi putere cînd spiritul sfînt va veni peste voi şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pînă în cea mai îndepărtată parte a pămîntului“. (Fapte 1:8) Aşadar, mărturia este o responsabilitate a fiecărei persoane care se dedică lui Iehova Dumnezeu în rugăciune prin intermediul lui Isus Cristos.

15. Ce s-a spus despre lucrarea de mărturie a primilor creştini?

¹⁵ Despre mărturie s-a spus: „Ea implica întreaga biserică. Răspunderea iniţiativei misionare a bisericii timpurii nu îi revenea Societăţii Misionare a Femeilor sau Departamentului Misiunii Străine. Lucrarea de mărturie nu era lăsată în seama unor profesionişti, cum ar fi bătrînii, diaconii sau chiar apostolii. (. . .) În acele zile de început ea îi revenea bisericii. Programul misionar al bisericii timpurii se baza pe două cerinţe: (1) Sarcina principală a bisericii este evanghelizarea lumii. (2) Răspunderea îndeplinirii acestei sarcini îi revenea întregii comunităţi creştine.“ — J. Herbert Kane.

16. Ce recunosc chiar şi scriitorii creştinătăţii referitor la creştini şi lucrarea de mărturie?

¹⁶ Cu toate că scriitorii moderni ai creştinătăţii nu sînt de acord cu mesajul Regatului, unii recunosc totuşi faptul că creştinii au obligaţia de a depune mărturie. De exemplu, în cartea Everyone a Minister (Fiecare — un slujitor al lui Dumnezeu), Oscar E. Feucht spune: „Nici un pastor nu poate îndeplini serviciul încredinţat de Dumnezeu fiecărui credincios. Din nenorocire, secolele de concepţii eronate din cadrul bisericii au făcut ca sarcinile a 500 de enoriaşi să fie sarcina unui singur pastor. În biserica primitivă nu era aşa. Cei care credeau mergeau să predice Cuvîntul pretutindeni.“

17. Ce se poate spune despre locul pe care îl ocupa mărturia în viaţa primilor creştini?

¹⁷ Mărturia ocupa locul predominant în viaţa primilor creştini, exact aşa cum ocupă astăzi locul predominant în viaţa poporului lui Iehova. „În general“, scrie Edward Caldwell Moore, de la Universitatea Harvard, „primele trei secole ale mişcării creştine erau caracterizate de un mare entuziasm faţă de propagarea credinţei. Pasiunea creştinului era evanghelismul, transmiterea mesajului răscumpărării. (. . .) Însă în perioada de început, propagarea influenţei şi învăţăturilor lui Isus se datora în cea mai mare parte unor bărbaţi pe care trebuie să îi numim misionari. Ea constituia îndatorirea unor bărbaţi de orice meserie sau ocupaţie şi din orice pătură socială. [Ei] au purtat pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale imperiului [Roman] acest secret al vieţii lăuntrice, această nouă atitudine faţă de lume, care, potrivit înţelegerii lor, constituia salvare. (. . .) [Creştinismul primitiv] era profund convins de apropiatul sfîrşit al ordinii mondiale prezente. El credea într-o bruscă şi miraculoasă instalare a unei noi ordini mondiale.“

18. Ce mare speranţă depăşeşte cu mult visurile conducătorilor politici?

¹⁸ În cadrul mărturiei din casă în casă, precum şi în cadrul altor aspecte ale serviciului lor sacru, Martorii lui Iehova îşi îndrumă cu bucurie ascultătorii spre noua lume promisă de Dumnezeu. Profeţitele sale binecuvîntări ale unei vieţi fără de sfîrşit depăşesc cu mult cele mai frumoase visuri ale aşa-zişilor constructori de astăzi ai unei noi ordini mondiale. (2 Petru 3:13; Apocalips 21:1-4) Deşi s-ar putea să pară că orice om ar dori să trăiască în minunata lume nouă a lui Dumnezeu, totuşi lucrurile nu stau aşa. Prin urmare, să analizăm acum cîteva metode eficace prin care slujitorii lui Iehova îi pot învăţa pe aceia care caută viaţa eternă.

Cum vei răspunde?

◻ De ce putem spune că Fapte 5:42 şi Fapte 20:20 înseamnă că discipolii lui Isus trebuie să predice din casă în casă?

◻ De unde ştim că Dumnezeu aprobă serviciul sacru din casă în casă al Martorilor lui Iehova?

◻ Ce se pretinde de la bătrîni şi de la slujitorii auxiliari în ceea ce priveşte serviciul sacru?

◻ Ce loc trebuie să ocupe în viaţa de creştin depunerea mărturiei?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

În 33 e.n., discipolii lui Isus depuneau neîntrerupt mărturie din casă în casă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Pavel îi învăţa pe alţii „din casă în casă“. Această formă a serviciului sacru se efectuează astăzi de către Martorii lui Iehova