Perseverenţă plină de bucurie în Orientul Mijlociu
Această emoţionantă relatare provine de la Martorii lui Iehova din Liban
ANUL nostru de serviciu 1990 a început cu violente schimburi de tiruri de artilerie în Beirut, după care a urmat o stare de acalmie care a durat de la sfîrşitul lui septembrie, pînă în ianuarie 1990.
În decursul acelor luni a fost raportat (în noiembrie) un nou număr record de vestitori — 2 569, faţă de 2 467, cîţi au fost în anul de serviciu 1989. Au fost botezate patruzeci şi patru de persoane şi în fiecare lună au participat în medie 65 de vestitori la serviciul de pionier auxiliar. Pentru prima dată s-a raportat un număr de studii biblice care a depăşit cifra de 2 000, şi am început să anticipăm ce s-ar putea realiza în viitor.
Războiul însă a izbucnit din nou în Beirutul de Est, unde sînt situate majoritatea congregaţiilor, astfel că zeci de fraţi au trebuit să fugă în alte părţi ale ţării. Timp de multe zile ei nu au avut nici un contact cu congregaţiile din zonele afectate, iar rapoartele privitoare la serviciul de teren au fost incomplete. Fraţii răspîndiţi s-au asociat însă cu congregaţiile din zonele în care fugiseră, astfel că lucrarea din casă în casă a continuat cu rezultate frumoase în întreaga ţară. Între timp, multe din casele fraţilor au fost incendiate sau avariate din cauza bombardamentelor. O soră şi-a pierdut viaţa.
Noi am privit cu încredere spre Iehova, pentru ajutor şi îndrumare. Pionieri curajoşi s-au oferit voluntar să le ducă fraţilor din zonele aflate în stare de asediu hrană spirituală, precum şi alimente şi apă. Determinaţi de iubirea faţă de Iehova şi faţă de fraţi, ei s-au expus chiar şi unor riscuri, traversînd şosele care fuseseră minate. Ajutoarele primite de familiile fraţilor noştri au constituit o excelentă mărturie pentru oamenii care au observat sosirea lor. Ei au văzut ce poate face iubirea autentică atunci cînd toţi sînt uniţi în închinarea singurului Dumnezeu adevărat, Iehova. — Ioan 13:34, 35; 15:13.
În cursul anului de serviciu, fraţilor nu le-a lipsit nici o singură ediţie a revistelor noastre. Aşa cum era deja cazul cu Turnul de veghere, şi revista Treziţi-vă! în limba arabă se publică acum simultan cu engleza, începînd cu ediţia din ianuarie 1990. Martorii şi persoanele interesate s-au bucurat nespus de lucrul acesta. A fost, de asemenea, emoţionant să vezi apariţia în arabă a unor broşuri, aşa cum este Trebuie să crezi în trinitate? sau a unor cărţi, aşa cum sînt Biblia — Cuvîntul oamenilor sau al lui Dumnezeu? şi Cartea mea cu relatări biblice.
Aceste daruri spirituale ne-au parvenit în pofida faptului că în Beirut au fost închise multe fabrici şi alte întreprinderi. Situaţia economică este proastă pretutindeni în ţară. Multe localităţi sînt lipsite de electricitate, de apă şi de servicii telefonice. Să lăsăm acum pe unii din fraţii noştri să ne spună în ce fel au avut bucurii chiar în timp ce au avut de înfruntat ravagiile unui război care durează neîntrerupt de 15 ani.
„Latura pozitivă“
Un frate din Beirut scrie: „Înainte de toate îi mulţumesc din inimă lui Iehova deoarece ne-a păstrat în siguranţă înăuntrul organizaţiei sale, organizaţie a închinării curate, în pofida tuturor condiţiilor dificile cărora a trebuit să le facem faţă. În cursul evenimentelor recente am avut unele experienţe care mi-au procurat bucurie şi pe care le consider latura pozitivă a războiului.
În cursul unui puternic bombardament, ne-am aşezat cu vecinii pe scări, deoarece acesta este locul cel mai sigur în timp de bombardament. Am discutat tot timpul cu ei despre Regatul lui Dumnezeu ca unică soluţie pentru problemele omenirii şi ne-am rugat frecvent Dumnezeului nostru, Iehova. Faptul acesta a ajuns la cunoştinţa tuturor.
Cînd bombardamentele durau zile în şir, iar noi nu puteam participa la întruniri, luam cu mine revista Turnul de veghere şi o studiam în timp ce stăteam pe scări. Faptul acesta a trezit interesul vecinilor noştri. Unii dintre ei nu vorbeau cu noi, fiindcă sîntem Martori ai lui Iehova. Dar cînd casa noastră a fost lovită de o bombă, ei au rămas uimiţi văzînd iubirea pe care ne-au arătat-o fraţii noştri. Asta i-a făcut să dorească acum să stea de vorbă cu noi şi, în felul acesta, am avut posibilitatea de a-i abona pe unii la revista Treziţi-vă!
Aceste experienţe m-au determinat să continuu să vorbesc despre adevăr. Iehova este demn de întreaga noastră închinare, de tot respectul nostru şi de toate laudele noastre.“
„Numele lui Iehova mi-a salvat viaţa“
Un frate din congregaţia Ras Beirut relatează: „Soţia mea, cei doi copilaşi ai noştri şi cu mine ne-am început ziua în serviciul din casă în casă în partea de vest a oraşului Beirut. După amiază am avut la domiciliul nostru o întrunire în limba engleză. Pe la ora 6:30 p.m. era deja întuneric. Singurii oameni de pe stradă erau cei înarmaţi. Bombele cădeau ca ploaia. Cei mai mulţi locatari fugiseră. Nu exista nici apă, nici lumină electrică. Într-un tîrziu am auzit că cineva bătea la uşă.
Crezînd că putea fi vreunul dintre vecinii noştri, care avea nevoie de apă sau de pîine, soţia mea a deschis uşa. În pragul uşii stăteau patru bărbaţi înarmaţi. Ei au îndreptat armele spre soţia mea, iar pe mine m-au chemat pe nume. În săptămîna aceea, nouă bărbaţi fuseseră luaţi în felul acesta de la casele lor şi împuşcaţi imediat. Cînd m-au văzut, ei şi-au îndreptat spre capul meu armele automate şi mi-au ordonat să îi urmez. Eu le-am spus: «Vă voi urma, dar permiteţi-mi să mă îmbrac mai întîi.» M-am rugat lui Iehova din toată inima, cerîndu-i ajutor. Cînd am terminat rugăciunea, m-am simţit foarte relaxat şi am început să-i văd pe aceşti oameni înarmaţi şi fioroşi ca pe nişte oameni obişnuiţi. Le-am putut vorbi fără nici o teamă.
I-am întrebat: «Ce doriţi de la mine? Să stăm puţin de vorbă în casă înainte de a pleca.» Intrînd în camera de zi, şeful lor m-a întrebat: «Cu ce drept intraţi în casele oamenilor şi le predicaţi?» Eu i-am răspuns: «Dumneavoastră vă impuneţi voinţa cu ajutorul armelor pe care le purtaţi şi nimeni nu vă stă în cale. Eu însă le duc oamenilor vestea bună a păcii, pe care Isus ne-a poruncit s-o predicăm.» Le-am explicat apoi convingerile şi lucrarea Martorilor lui Iehova. De îndată ce am menţionat numele lui Iehova ei au spus: «Ne vom mulţumi să vă interogăm aici. Nu mai este cazul să vă luăm cu noi.» Se pare că unul dintre ei se cunoştea cu un frate. El a spus: «Dînsul este la fel ca Jarjoura.»
Le-am depus mărturie acelor bărbaţi înarmaţi şi am răspuns la întrebările lor timp de o oră şi jumătate. Apoi, în loc să mă ia cu ei în autoduba lor, aşa cum făcuseră cu ceilalţi, ei m-au lăudat, m-au sărutat, s-au oferit să-mi acorde ajutor în caz că voi avea vreodată nevoie şi au plecat. Am simţit ocrotirea lui Iehova. Participarea la lucrarea din casă în casă în acea dimineaţă şi la o întrunire după amiază mă întăriseră pentru ca să pot rămîne ferm. Cu adevărat, numele lui Iehova mi-a salvat viaţa.“ — Proverbe 18:10.
„Grija lui Iehova ne înconjoară“
Un alt frate ne scrie din Beirut: „Era miercuri, 31 ianuarie 1990. În timp ce lucram cu fratele meu în casa unei surori, luptele au reînceput. Proiectilele explodau în toate părţile. Din cauza violenţei bătăliei nu am putut pleca acasă. Sora a fost foarte ospitalieră, deşi nu avea în casă decît cîteva bucăţele de pîine.
Eram foarte îngrijorat cu privire la soţia mea, întrucît ea este filipineză şi nu e obişnuită cu violenţa războiului. A doua zi însă am putut să plec acasă. Grămezi de mobilă blocau străzile, dar, graţie lui Iehova, familia mea era bine şi sănătoasă. După o scurtă perioadă de acalmie, bombardamentul de artilerie grea s-a reluat. Ne-am ascuns în casa unui frate din apropierea noastră. Eram cinci: soţia mea, fiul nostru în vîrstă de doi ani, eu, fratele meu şi soţia sa. Bombe, proiectile şi rachete cădeau pretutindeni în jurul nostru, dar grija lui Iehova ne înconjura. Au trecut două zile de bombardament intens, timp în care noi am stat încontinuu lungiţi la pămînt şi cu nările pline de fumul proiectilelor.
În timp ce ascultam zgomotul exploziilor, ne-am adus aminte de cuvintele lui David din Psalmul 18:1-9, 16-22, 29, 30. În acele momente dificile, şi în ciuda a tot ce se întîmpla, noi eram fericiţi şi puteam încă zîmbi. Ne-am rugat lui Iehova ca, dacă ar fi să murim, să murim uşor, fără suferinţe. Speranţa noastră în înviere era puternică.
Ceea ce am constatat în ziua următoare era incredibil. Circa 25 de bombe căzuseră în apropierea casei în care fuseserăm ascunşi, dar nici una nu ne-a făcut vreun rău. Vă puteţi imagina sentimentele noastre cînd am simţit ocrotirea lui Iehova? În dimineaţa următoare ne-am hotărît să fugim numaidecît. Automobilul meu era singurul de pe strada noastră care nu fusese incendiat. Am condus printre mine şi bombe şi, graţie lui Iehova, am putut scăpa într-o zonă care era ceva mai liniştită decît a noastră. Acolo, fraţii noştri ne-au pus la dispoziţie cu multă iubire îmbrăcăminte, hrană şi bani.
În ciuda tuturor dificultăţilor, ne simţeam fericiţi, deoarece Iehova era cu noi. Era aproape ca şi cum i-am fi simţit pe îngerii săi făcînd ca bombele să ne ocolească. (Psalm 34:7) Da, bucuria noastră era mare. Dar şi mai mare va fi bucuria noastră după supravieţuirea Armaghedonului.“
Ajutor de urgenţă în acţiune
Unele zone ale Beirutului arătau ca după un cutremur de pămînt. Multe din casele fraţilor noştri erau avariate sau distruse. Cînd s-a declanşat recenta criză, Comitetul de filială a organizat un comitet de ajutor de urgenţă, care să se îngrijească de necesităţile fraţilor. El şi-a început activitatea la 16 februarie 1990, cam în timpul cînd am reuşit noi să ne mutăm în cele din urmă în zonele afectate. Acest comitet avea un triplu scop: să le dea fraţilor încurajare spirituală; să se îngrijească de nevoile lor băneşti, de hrană şi apă; şi, în sfîrşit, să îi ajute să îşi repare sau să îşi reconstruiască locuinţele.
Nu a fost necesar să fie chemaţi voluntari. În fiecare zi apăreau o mulţime, devreme, dimineaţa, oferindu-se să dea ajutor. Iată cîteva din observaţiile celor care au fost ajutaţi:
O soră, a cărei casă a fost reparată şi zugrăvită, a spus: „Am auzit de ajutorul pe care îl dau fraţii atunci cînd se produc catastrofe. Acum îl văd şi îl simt.“ Chiar şi vecina ei, o musulmană, i-a spus acestei surori: „Voi vă iubiţi cu adevărat unii pe alţii. Religia voastră este cea corectă. Eu voi fugi acum în satul meu şi le voi spune tuturor ce faceţi voi aici.“ Această femeie le-a adus hrană celor ce lucrau voluntar.
O soră în vîrstă a spus: „Aşteptam să veniţi să mă vizitaţi, dar nu mă aşteptam ca Societatea să trimită fraţi care să-mi aducă apă.“ Ea l-a sărutat plîngînd pe fratele care îi venise în ajutor.
O familie alcătuită din 3 membri: soţul şi soţia, care erau proclamatori nebotezaţi, şi copilaşul lor, au fost vizitaţi şi li s-a dat o cutie mare de lapte, nişte pîine, apă de băut şi bani. Cînd li s-a spus că lucrul acesta era organizat de Martorii lui Iehova, soţul a declarat: „Am fost timp de 11 ani membru al Bisericii Evanghelice şi eram foarte activ. Dar în aceşti 15 ani de război în Liban evangheliştii nu s-au gîndit niciodată să facă ceva de genul acesta pentru membrii Bisericii lor.“ El a mai spus: „Aceasta este cu adevărat singura organizaţie a lui Dumnezeu.“ Soţul şi soţia sa au fost botezaţi la un congres din mai 1990.
Un bătrîn de congregaţie a făcut observaţia: „Cuvintele nu pot exprima mulţumirile noastre pentru faptele de iubire pe care le-aţi îndeplinit faţă de fraţii aflaţi în necaz. Am fost atît de impresionat încît mi-au dat lacrimile atunci cînd am văzut un grup de fraţi tineri, voluntari, reclădind casa părinţilor mei. Chiar şi vecinii noştri, care nu sînt Martori, au avut cuvinte de apreciere. Noi îi sîntem cu adevărat recunoscători lui Iehova şi organizaţiei sale pentru sprijinul concret pe care ni l-au dat. Cît de adevărate sînt cuvintele psalmistului din Psalmul 144:15: «Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Iehova.»“
„Ce fel de oameni sînteţi voi?“
O soră cu familie a scris: „Doresc să-mi exprim profunda apreciere pentru iubirea lui Iehova şi a organizaţiei sale. Casa mea a fost lovită de multe proiectile şi a ars. Mulţi ne-au spus că ea nu mai putea fi consolidată. Iată însă că ea a fost reparată complet, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, deşi este înconjurată de sute de case de pe strada noastră, arse şi distruse.
„Chiar şi vecinii noştri, care nu sînt Martori ai lui Iehova, ne întreabă: «De unde vine această iubire? Ce fel de oameni sînteţi voi? Cine sînt oamenii aceştia care lucrează cu atîta zel şi care sînt atît de liniştiţi şi de bine educaţi? Binecuvîntat să fie Dumnezeul care v-a dat această iubire şi spirit de sacrificiu.» Cît de bine se potrivesc aceste cuvinte cu acelea din Psalmul 84:11, 12: «Căci Iehova Dumnezeu este un soare şi un scut; favoare şi glorie dă el. Iehova însuşi nu le va reţine nimic bun acelora care umblă în ireproşabilitate. O, Iehova al armatelor, fericit este omul care se încrede în tine.»“
Un bărbat a cărui soţie şi ai cărui copii sînt Martori ai lui Iehova a scris: „Aş vrea să vă mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-aţi dat la repararea casei. Munca voastră a fost o dovadă de iubire creştină sinceră, care este foarte rară în aceste zile. Dumnezeu să vă binecuvînteze eforturile.“
După ce casa unui bătrîn a fost reparată, el a spus: „Gura noastră nu poate exprima ceea ce este în inima noastră. Nu putem găsi cuvinte prin care să vă putem spune ce apreciere avem faţă de Iehova şi organizaţia sa. Noi ne-am simţit mai aproape de Iehova în nenorocirea noastră. Iubirea voastră i-a încurajat pe toţi membrii familiei mele să participe la ajutorarea altora care sînt în nevoie.“
În cursul lunii aprilie, 194 de persoane din Liban s-au bucurat de posibilitatea de a participa la serviciul de pionieri auxiliari. Noaptea Comemorării a fost mai calmă decît celelalte nopţi, iar Comemorarea s-a ţinut cu o prezenţă de 5 034 de persoane. Toate adunările mari care au fost planificate s-au ţinut, iar totalul de persoane botezate în cursul anului a fost de 121, faţă de 135 în anul precedent, în pofida haosului din ţară. Multe familii din congregaţii au părăsit definitiv ţara. Dar multe noi persoane interesate progresează spre botez, iar numărul celor 2 726 de vestitori ai Regatului continuă să crească. În cursul anului de serviciu 1990 toţi Martorii lui Iehova din Liban am simţit fidelitatea lui Iehova întrucît ne-a purtat de grijă şi ne-a îndrumat pe parcursul unor timpuri tumultuoase. — Psalmul 33:4, 5; 34:1-5.