Sierra Leone — şi cele mai preţioase „diamante“ ale sale

ÎN 1462, un grup de marinari portughezi întreprinzători au urcat de–a lungul coastei occidentale a Africii înaintînd spre un punct situat la circa 900 km nord de ecuator. Ei nu s–au lăsat înspăimîntaţi de legendele care spuneau că la sud de Maroc exista o mare întunecată plină de monştri. Şi, contrar opiniei multora dintre contemporanii lor, ei nu au crezut că în apropierea ecuatorului soarele ar fi atît de arzător încît ar face să fiarbă apa oceanului.

Aşa cum speraseră acei marinari, navele lor de lemn nu au luat foc iar ei nu au văzut nici o urmă din acei legendari monştri marini fără cap. Dimpotrivă, au găsit plaje minunate cu nisipuri albe, la poalele unor munţi acoperiţi cu păduri luxuriante. Iar cînd pămîntul era inundat de ploile tropicale, şi cerul era brăzdat de fulgere, tunetul care se rostogolea şi răsuna printre aceşti munţi semăna cu răcnetul unei fiare gigantice. Este interesant că marinarii respectivi i–au dat acestui loc numele Sierra Leone, adică „Munţii Leului“!

Pe parcursul anilor, oamenii au înţeles că bogăţia din Sierra Leone nu consta doar în frumuseţea sa. Aici existau şi minereuri: fier, bauxită, bioxid de titaniu, cromit, platină şi aur. Dar abia în 1930 s–a făcut o descoperire care a dus această ţară minusculă în atenţia lumii comerciale. Au fost descoperite diamante! Zăcămintele conţinînd aceste pietre preţioase s–au dovedit a fi abundente, iar căutătorii lor s–au strîns cu miile.

Unii au găsit diamante literalmente la suprafaţa solului. O femeie a găsit un diamant mare în timp ce spăla rufe într–un curs de apă. Un bărbat a descoperit o piatră preţioasă de 153 carate în timp ce planta cartofi dulci pe un cîmp. În majoritatea cazurilor, însă descoperirea acestor pietre preţioase a pretins eforturi mari. De exemplu, unele diamante sînt adînc îngropate şi încarcerate într–o rocă numită kimberlit. Pentru a le extrage trebuie efectuate săpături, dinamitări, apoi sfărîmare şi cernere. Aceste operaţii pretind măiestrie, cunoştinţă şi răbdare.

În timp ce extragerea diamantelor continuă şi astăzi pe scară largă, începînd din 1915, în Sierra Leone se caută pietre preţioase de alt tip: diamante spirituale care au o valoare mult mai mare. În acel an, un oarecare Alfred Joseph a părăsit insulele Barbados sosind în Sierra Leone la bordul unui vapor cu aburi. Aici el a început o lucrare de „căutare“; dar obiectivul său era acela de a căuta nu diamante, ci persoane care doreau să–i slujească lui Dumnezeu „cu spirit şi adevăr“ (Ioan 4:24). El a desfăşurat această lucrare potrivit metodei utilizate de creştinii din primul secol, adică „în mod public şi din casă în casă“ (Fapte 20:20). Şapte ani mai tîrziu, lui Alfred Joseph i s–a alăturat în această lucrare William R. Brown, originar şi el din Antille.

La sfîrşitul anului 1923, în capitala ţării, Freetown, a fost întemeiată o micuţă congregaţie. Din ea făceau parte 14 creştini nou–botezaţi. Astăzi 632 persoane, organizate în 30 de congregaţii, participă activ la lucrarea de predicare publică în calitate de Martori ai lui Iehova. Eforturile lor de a găsi şi de a „extrage“ ceea ce s–ar putea numi preţioasele diamante spirituale din Sierra Leone continuă să aibă un mare succes.

Căutători activi ai adevărului

Printre noii discipoli ai lui Isus Cristos, unii au fost asemenea diamantelor care se pot culege uşor de pe suprafaţa solului. Ei i–au căutat în mod activ pe Martorii lui Iehova. Aşa a fost cazul cu o coafeză pe nume Joan. Ea a telefonat la sediul local al Martorilor din Freetown solicitînd un studiu biblic.

Ce anume a determinat–o pe Joan să dea acest telefon? „Nu–mi amintesc să fi existat o perioadă în viaţa mea în care să nu–l caut pe Dumnezeu“, povesteşte ea. „Din copilărie, am frecventat numeroase biserici şi grupări religioase dar niciodată nu mi–au fost satisfăcute necesităţile mele spirituale.

Cu aproximativ 10 ani în urmă am auzit vorbindu–se despre Martori, dar fără să am vreun motiv mi–am format ideea că aceste persoane ar trebui evitate cu orice preţ. Cînd o prietenă a familiei a devenit Martoră m–am abonat la Turnul de veghere şi la Ţreziţi–vă! Am făcut acest lucru numai pentru a–i face plăcere, dar nu mi–am dat niciodată osteneala să citesc aceste reviste. Ba mai mult, le–am utilizat la spălatul geamurilor! La un moment dat am primit o ediţie a revistei Treziţi–vă! care mi–a atras atenţia. Articolul indicat pe copertă vorbea despre nevoia noastră de iubire (. . .). L–am citit şi m–a impresionat profund. Această revistă m–a determinat să solicit un studiu biblic.“ Joan a progresat rapid şi în scurt timp a fost botezată devenind Martoră a lui Iehova.

O altă persoană care căuta adevărul a fost un tînăr pe nume Manso. El dorea să devină preot şi a intrat la seminar. Dar cînd a văzut ipocrizia celor care îl instruiau s–a descurajat şi a abandonat. După aceea Manso a început să frecventeze întrunirile altor religii. Într–o zi, în timp ce mergea la un unchi al său, a găsit pe jos, într–o baltă mocirloasă, o carte publicată de Watch Tower Society: Este Biblia într–adevăr Cuvîntul lui Dumnezeu? Atras de titlu, el a luat cartea de jos, a pus–o să se usuce şi apoi a citit–o. Şi iată că aici a găsit adevărul pe care–l căuta. Această carte îi încuraja pe cititori să frecventeze întrunirile care au loc la Sala Regatului. Manso a mers deci acolo, a început să studieze Biblia cu Martorii şi în scurt timp a fost botezat. Acum el activează ca pionier, adică evanghelizator cu timp integral!

Rezultatele ajutorului oferit cu răbdare

Alţi noi discipoli însă s–au dovedit mai degrabă asemănători diamantelor îngropate adînc în rocă. Pentru a le „extrage“ a fost nevoie de mari eforturi. Donald, care este bătrîn într–o congregaţie creştină, îşi aminteşte cîtă răbdare a trebuit să aibă pentru a ajuta o femeie cu numele Martha. El istoriseşte: „Deşi fusese de acord să studieze, întotdeauna ne făcea să aşteptăm mult timp înainte de a începe studiul. Uneori îşi rezerva în mod intenţionat să efectueze unele treburi pe care le–ar fi putut face înainte de sosirea noastră, apoi ne ruga să aşteptăm pînă cînd le va termina. Uneori aveam de aşteptat mai bine de o oră. Ea spera că ne vom descuraja şi vom pleca, dar în fiecare săptămînă noi ne străduiam să examinăm împreună cu ea cel puţin cîteva idei interesante. Care a fost rezultatul? Cu trecerea timpului, ea a apreciat tot mai mult studiul.

Un alt lucru pe care l–am realizat cu greu a fost acela de a o duce pe Martha la întruniri. Invitam şi alţi Martori la studiul biblic pe care–l efectuam cu ea cu scopul ca, atunci cînd va veni la Sala Regatului, să se simtă în largul ei. Dar ea a continuat să amîne acest lucru pînă într–atît încît, atunci cînd a venit efectiv, cunoştea aproape întreaga congregaţie! “ Răbdarea manifestată faţă de Martha a fost recompensată. În prezent ea este botezată şi este foarte apreciată în congregaţie.

Pius a fost la început împotrivitor faţă de adevăr. Cînd o pereche de misionari a început să studieze Biblia cu el, Pius avea peste 70 de ani, susţinea activ un partid politic şi era trezorierul bisericii din care făcea parte. „Contesta aprig toate ideile pe care le examinam cu el“, îşi amintesc misionarii. „În fiecare săptămînă, îşi începea studiul în mod calm, dar treptat se înfuria. De fiecare dată duceam o adevărată bătălie şi adeseori eram tentaţi să renunţăm şi să–l abandonăm. Lucrul principal care ne–a determinat să continuăm a–l vizita era modul minuţios în care se pregătea întotdeauna pentru studiu.

Lucrurile au continuat aşa aproximativ un an, apoi Pius ne–a anunţat că luase decizia să întreprindă singur unele cercetări. Dat fiind faptul că fusese profesor, ştia cum să procedeze. Timp de două săptămîni, el a urcat zilnic pe colina pe care se afla biblioteca universitară şi s–a cufundat în studiul unor comentarii biblice şi a unor lucrări de referinţă. După aceasta ne–a spus: «Acum sînt convins că tot ce mi–aţi spus este adevărat. Dumnezeu nu este o Trinitate, infernul cu foc nu există, iar sufletul nu este nemuritor. Chiar unii membri ai bisericii din care fac parte recunosc lucrul acesta.» Din momentul acela, Pius a făcut progrese în mod rapid, abandonînd atît politica cît şi biserica. După ce a fost botezat, a activat ca pionier auxiliar, dedicînd 60 de ore lunar în lucrarea de predicare, ori de cîte ori a putut face lucrul acesta pînă la moartea sa care a survenit în 1987.

Un lucru pe care nu l–am ştiut mult timp“, relatează misionarii care au studiat cu Pius, „este că mama sa îi frecventase pe Martorii lui Iehova. El îşi amintea că, tînăr fiind, asistase împreună cu ea la întruniri. Dar după moartea mamei sale, îşi urmase propriul lui drum în viaţă. După botezul său, Pius a zis: «Singurul meu regret este că mama nu mă poate vedea acum.» Apoi, faţa i s–a înseninat şi a adăugat: «Dar mă va vedea în lumea nouă! »“

Căutarea diamantelor şi căutarea de discipoli continuă în această ţară. Anunţurile publicitare din revistele de lux declară că „un diamant este pentru eternitate“. Totuşi, nici o persoană care posedă un asemenea giuvaer nu se poate bucura de el pentru eternitate, deoarece, fără îngrijirile divine în vederea salvării, partea care le revine tuturor oamenilor păcătoşi este moartea (Ioan 3:16, 17). Lucrarea pe care o efectuează Martorii lui Iehova în Sierra Leone produce deci o comoară mult mai preţioasă decît simplele diamante: produce slujitori ai lui Dumnezeu şi discipoli ai lui Isus Cristos! Iar Cuvîntul lui Iehova promite: „Cine înfăptuieşte voinţa lui Dumnezeu rămîne pentru totdeauna.“ — 1 Ioan 2:17.

[Harta/Fotografiile de la paginile 26, 27]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

[Legenda fotografiilor]

Într–un cadru încîntător ca acesta, predicatorii Regatului găsesc diamante spirituale în Sierra Leone