Ea a găsit fericirea — unde?
ISUS a declarat: „Fericiţi sînt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“ (Matei 5:3). O tînără sinceră din Orientul Mijlociu era conştientă de necesităţile sale spirituale şi căuta să–i fie plăcută lui Dumnezeu. În cele din urmă ea a găsit fericirea. Unde? Să–i permitem să ne explice.
„Am crescut într–o familie catolică maronită foarte religioasă. Părinţii noştri ne–au obişnuit să ne rugăm în fiecare seară în faţa unor statui şi, încă din copilărie aveam dorinţa de a–i sluji lui Dumnezeu.
La vîrsta de 17 ani, am intrat la mănăstire ca să devin călugăriţă, considerînd că acesta era un mijloc de a–mi satisface dorinţa. Dar am văzut la călugăriţe nişte lucruri care m–au tulburat. Ele flecăreau unele pe socoteala altora. Aveau parte de cele mai alese mîncăruri, pe cînd cele care erau în curs de iniţiere nu aveau suficientă mîncare. Mai mult, ele se dedau la practici imorale cu preotul. După nouă luni, profund descurajată, am părăsit mănăstirea şi m–am întors acasă.
Îmi puneam încă multe întrebări, şi întrucît nu găseam răspunsuri satisfăcătoare, am sfîrşit prin a–mi pierde interesul faţă de religie. Apoi, în 1982, cînd aveam 22 de ani, fratele şi sora mea au început să studieze Biblia împreună cu Martorii lui Iehova. Eu şi părinţii mei ne–am împotrivit. Fratele meu a suferit numeroase persecuţii: a fost bătut şi închis din cauza noii sale credinţe. Ceea ce m–a impresionat însă au fost schimbările mari pe care le–a operat în viaţa sa. În plus, cu ajutorul Bibliei, el mi–a furnizat răspunsuri logice la întrebările care mă frămîntau de mult timp. Am început deci să citesc Biblia în secret în timpul nopţii.
Într–o zi, m–am dus la un congres al Martorilor lui Iehova pentru a observa cum se desfăşoară. Iubirea pe care o manifestau cei prezenţi m–a impresionat. Nu exista nici o diferenţă între bogaţi şi săraci. Martorii trăiesc în armonie cu ceea ce învaţă. Am ajuns la convingerea că ei deţineau adevărul.
Imediat după congres, am rugat–o pe o Martoră a lui Iehova să studieze cu mine. Am făcut precizarea că voiam doar să studiez şi nu să particip la întruniri sau să merg în predicare. Totuşi, am înţeles repede că ceea ce învăţam era adevărul. M–am rugat lui Iehova şi m–am hotărît să–i slujesc. La 28 octombrie 1983, eu, fratele meu şi sora mea am fost botezaţi. Găsisem, în sfîrşit, modalitatea de a–i sluji lui Dumnezeu, aşa cum doream din copilărie.
După două luni de la botez, am intrat în serviciul de pionier auxiliar, iar după 8 luni am devenit pionieră permanentă. După un an şi jumătate am fost invitată la filiala Martorilor lui Iehova, numită Betel, unde am slujit provizoriu, timp de doi ani. Am fost impresionată de umilinţa tuturor celor care lucrau acolo. Chiar şi fraţii care aveau mari responsabilităţi participau pe rînd, la unele sarcini cum ar fi spălarea vaselor după servirea cinei.
La 14 martie 1988, am devenit membră permanentă a familiei Betel. Ce ocazie fericită! Într–adevăr am găsit fericirea. Unde anume? Printre Martorii dedicaţi ai lui Iehova. Acum încerc acelaşi sentiment ca şi psalmistul care a spus: «Fiindcă o zi în curţile tale valorează mai mult decît o mie în altă parte.» — [Psalm 84:10].“