Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w90 15/9 pag. 21–27
  • Devoţiunea sfîntă — folositoare în toate lucrurile

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Devoţiunea sfîntă — folositoare în toate lucrurile
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1990
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Piątek w Poznaniu (Vineri la Poznań)
  • Sobota w Chorzowie (Sîmbătă la Chorzów)
  • Niedziela w Warszawie (Duminică la Varşovia)
  • Să adăugăm la perseverenţa noastră devoţiunea sfântă
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 2002
  • Adăugaţi la perseverenţa voastră devoţiunea sfântă!
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1993
  • Să urmărim devoţiunea sfîntă în calitate de creştini botezaţi
    Articole de studiu din ediţii ale Turnului de veghe englez din anul 1990 — Partea 1
  • Să urmăm exemplul de devoţiune sfîntă al lui Isus
    Articole de studiu din ediţii ale Turnului de veghe englez din anul 1990 — Partea 1
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1990
w90 15/9 pag. 21–27

Devoţiunea sfîntă — folositoare în toate lucrurile

MARTORII LUI IEHOVA ştiu că „devoţiunea sfîntă este folositoare în toate lucrurile“ şi este vitală în adevărata închinare (1 Timotei 4:8). Fără ea, religia este doar o simplă formalitate. Aşadar, „Devoţiunea sfîntă“ a fost o denumire potrivită pentru seria de congrese de district care a început în luna iunie a anului trecut.

Trei din aceste congrese s–au ţinut în luna august în Polonia într–o atmosferă de mare bucurie. Ele au avut loc după ce Martorii lui Iehova fuseseră recunoscuţi în mod oficial în luna mai. (Pentru alte amănunte referitoare la congresele din Polonia, vezi Treziţi–vă! din 22 decembrie 1989 [engl.]). Să trecem în revistă programul de congres care a fost prezentat în Polonia.

Piątek w Poznaniu (Vineri la Poznań)

În 1956, 50 000 de demonstranţi au provocat tulburări în Poznań cerînd pîine şi libertate. Acestea au avut drept rezultat 50 de victime şi formarea unui nou guvern. În contrast flagrant cu aceasta, 33 de ani mai tîrziu, într–o atmosferă caracterizată printr–o abundenţă de pîine spirituală şi de libertate creştină, creştinii paşnici s–au întrunit în acest oraş pentru a asculta o serie de cuvîntări. Tema cuvîntărilor de vineri a fost: „Să–i slujim unui Dumnezeu care pretinde devoţiune exclusivă.“ Duminică asistenţa s–a ridicat la cifra de 40 442 persoane.

După cuvîntarea de „bun venit“ rostită de preşedintele congresului şi după un interviu luat mai multor creştini cu ocazia cuvîntării intitulate: „Să trăim o viaţă plină de devoţiune sfîntă“, au urmat sfaturi practice oferite în cuvîntarea „Să evităm vorbirea dăunătoare“. Cît de uşor este ca flecărelile să devină clevetiri dăunătoare! Iar clevetirile jignitoare se pot transforma în calomnii ucigătoare. Dar, înainte de a discuta despre alţi oameni, creştinii maturi şi doritori să păstreze pacea şi unitatea se întreabă cu înţelepciune: ’Ar fi spus Isus aceste lucruri despre cineva? Este necesar să fie spuse? Sînt ziditoare? Din ce motive spun aceste lucruri?‘

O trăsătură unică a congreselor din Polonia a constituit–o timpul rezervat zilnic pentru audierea unor relatări oferite de Martorii din alte ţări. Întîmplările relatate de delegaţi reprezentînd 24 de ţări au subliniat adevărul că aceasta este o familie internaţională cu adevărat unită în recunoaşterea faptului că „Iehova insistă asupra devoţiunii exclusive“. Întrucît Dumnezeu este demn de a primi o asemenea devoţiune, slujitorii săi trebuie să fie cu o inimă completă în închinarea şi afecţiunea lor. Exemplul lui Isus arată că nimeni nu poate fi căldicel în ce priveşte devoţiunea exclusivă.

Devoţiunea sfîntă implică orice aspect al vieţii noastre. Astfel, o cuvîntare alcătuită din trei părţi, îi avertiza pe creştini ’Să evite a merge în derivă‘ în ce priveşte mîncarea şi băutura, îmbrăcămintea şi pieptănătura precum şi distracţiile. Lăcomia la mîncare şi beţia sînt forme ale lăcomiei care tocesc simţurile spirituale, cauzează probleme de sănătate, duc la o conduită reprobabilă şi provoacă accidente. Stilurile extremiste de îmbrăcăminte — indecente, excentrice, extravagante sau chiar şocante — trebuie evitate. Îmbrăcămintea neîngrijită, exagerat de lejeră sau foarte strîmtă este necuviincioasă. Chestiunea nu este dacă un stil anume este la modă, ci dacă este corespunzător pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Distracţiile impregnate de rebeliune, violenţă, toxicomanie, ocultism sau imoralitate nu sînt pentru creştini. — Filipeni 1:27.

Programul din după–amiaza zilei de vineri s–a deschis cu discursul „Sclavul fidel şi Colegiul său Central“. Fiind sigur de loialitatea creaturilor sale fidele, Iehova le conferă autoritate. La fel face şi Fiul său. Dintre creştinii săi unşi care formează „sclavul fidel şi prevăzător“, el a ales cîţiva ca să servească drept colegiu central vizibil (Matei 24:45). În secolul I acest grup se compunea din apostoli şi cîţiva alţi bătrîni din Ierusalim.

În timpul nostru, Colegiul Central a fost pus în strînsă legătură cu Biroul de redacţie al Societăţii Watch Tower şi cu consiliul de administraţie. Însă Colegiul Central se deosebeşte de corporaţia legală, după cum a evidenţiat şi oratorul: „Întrucît existenţa corporaţiei este pur legală, cu un sediu geografic fix, ea poate fi desfiinţată de Cezar, adică de Stat.“ Nu la fel stau lucrurile cu Colegiul Central, care nu este un instrument juridic, ci ai cărui membri „sînt numiţi prin spiritul sfînt sub îndrumarea lui Iehova şi a lui Cristos“. Deci Colegiul Central continuă să funcţioneze şi să primească sprijin deplin din partea Martorilor lui Iehova din lumea întreagă.

La congresele din Polonia au asistat 5 dintre cei 12 membri actuali ai Colegiului Central. Unul dintre ei a ţinut cuvîntarea cheie intitulată: „De ce trebuie să învăţăm secretul sacru al devoţiunii sfinte?“ În ea s–a arătat că secretul devoţiunii sfinte nu mai este un secret, deoarece „el a avut o împlinire vie în persoana lui Isus“. Vorbitorul a discutat despre cele şase faţete ale acestui secret sacru menţionate în 1 Timotei 3:16 şi a spus: „Aprecierea noastră faţă de secretul sacru al devoţiunii sfinte trebuie să ne determine întotdeauna să păşim cu atenţie pe urmele lui Isus.“

În două simpozioane s–a subliniat faptul că devoţiunea sfîntă este o cerinţă atît pentru tineri cît şi pentru cei mai în vîrstă. Părinţilor le revine responsabilitatea de a da copiilor lor o moştenire spirituală învăţîndu–i să discearnă între bine şi rău. Un studiu constructiv în familie inclusiv o discutare realistă a problemelor specifice vîrstei copilăriei constituie o obligaţie. Părinţii trebuie să fie vigilenţi cînd se semnalează un pericol şi să–şi protejeze copiii de anturajul nesănătos, chiar şi în interiorul congregaţiei.

Pe de altă parte, dacă tinerii vor să trăiască o viaţă plină de satisfacţii ei trebuie să privească la Cristos, care ’le–a lăsat un model pentru a păşi cu atenţie pe urmele sale‘ (1 Petru 2:21). Pe bună dreptate li s–a pus următoarea întrebare: „Dacă aţi fost crescuţi în adevăr, ştiţi în ce credeţi, dar ştiţi şi de ce?“ Ei au fost îndemnaţi să–şi însuşească adevărul convingîndu–se că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu şi că Martorii lui Iehova posedă realmente adevărul.

În multe ţări acest discurs a culminat cu prezentarea noii cărţi de 320 pagini Tinerii se întreabă — răspunsuri practice. (Vezi chenarul „’Un dar de la Iehova‘ pentru tineri“.) Se speră că tinerii din Polonia şi din alte ţări est–europene vor putea într–o zi şi ei să tragă foloase din această publicaţie, citind–o în limba lor.

Sobota w Chorzowie (Sîmbătă la Chorzów)

Chorzów este un centru industrial din inima bazinului carbonifer din sudul Poloniei. Minele de cărbuni din Silezia au adus cîştiguri economice pentru zona respectivă. Însă, tema principală a cuvîntării ţinute în faţa a 65 710 persoane adunate pe stadionul Slaski în luna august din anul trecut a adus un cîştig mai mare şi de alt gen.

Tema zilei de sîmbătă „Devoţiunea sfîntă înseamnă un mare cîştig“, a fost expusă de primul vorbitor al sesiunii de după–amiază (1 Timotei 6:6). Scoţînd în evidenţă veridicitatea cuvintelor vorbitorului au urmat cîteva interviuri cu persoane care au obţinut un mare cîştig în viaţă prin faptul că au exercitat devoţiune sfîntă.

În timpul programului de dimineaţă au fost subliniate în cadrul unui simpozion foloasele care rezultă din exercitarea devoţiunii sfinte. „Citind cu regularitate şi discernămînt“ Cuvîntul lui Dumnezeu, aprofundînd înţelesul a ceea ce citim şi analizînd cu sinceritate cum să aplicăm ceea ce învăţăm putem, în calitate de creştini, să exercităm devoţiune sfîntă, ’Lăsînd mereu să strălucească lumina noastră‘ (Iosua 1:8). S–a menţionat că dacă fiecare dintre Martorii lui Iehova din întreaga lume ar folosi 15 minute zilnic pentru a le vorbi ocazional altora aceasta ar însemna încă 327 milioane ore folosite anual în activitatea de predicare a Regatului.

Devoţiunea sfîntă se manifestă şi prin „Rezistarea în faţa ispitei“. Deşi mîncarea, băutura, sexualitatea sau banii, nu sînt lucruri rele în sine, ele pot deveni rele în anumite împrejurări. Modalitatea de a ne feri de ele constă în a evita expunerea inutilă la lucrurile pe care le practică lumea: materialism, pornografie, droguri, beţie precum şi căutarea unor plăceri cum ar fi muzica, sportul şi petrecerile. Rugăciunea are un rol esenţial. Creştinii trebuie să înveţe să urască ce este rău. În consens cu această idee, următorul vorbitor a arătat că ei trebuie ’să nu mai trăiască după voia omului, ci după voia lui Dumnezeu‘.

Tocmai acest lucru se hotărăsc să–l facă tot mai mulţi oameni, şi aceasta s–a văzut în mod clar atunci cînd 2 663 de noi Martori şi–au exprimat public hotărîrea de a ’Manifesta devoţiune sfîntă în calitate de creştini dedicaţi şi botezaţi‘. (La toate cele trei congrese din Polonia numărul candidaţilor la botez s–a ridicat la 6 093.) Pentru a–şi păstra bucuria în serviciul lui Iehova, cei care urmau să fie botezaţi au fost îndemnaţi să mediteze la numeroasele motive de bucurie: prietenia cu Iehova, fraternitatea lor mondială şi speranţa de a trăi în Paradis.

Următoarea temă, care a fost prezentată în cuvîntarea „Să facem fapte de devoţiune sfîntă ca bărbaţi supuşi sub autoritatea lui Cristos“, s–a referit la supunerea creştină. Bărbaţii care practică devoţiunea sfîntă se îngrijesc de obligaţiile lor familiale într–un mod iubitor, imitîndu–l pe Cristos. „Ca femei care manifestă supunerea cuvenită“, surorile noastre creştine îşi sprijină, fără să–l influenţeze în mod negativ, capul de familie nepermiţînd ca sentimentalismul să le determine să ia hotărîri neînţelepte. „În calitate de copii ascultători de părinţi“, tinerii învaţă să fie ascultători, să participe la comentarii cu ocazia întrunirilor şi să ia parte la serviciul de teren.

Ce sfaturi minunate! Şi cît de lamentabil a eşuat falsa religie în oferirea unor astfel de sfaturi bune! Pentru aceasta ea merită o condamnare energică aşa cum a reieşit din cuvîntarea „Demascarea ’omului nelegiuirii‘“. Acest om misterios a fost identificat: el este „un ’om‘ în sens colectiv, întregul cler religios al creştinătăţii apostate“. Avînd trista faimă de persecutori ai slujitorilor lui Dumnezeu, clericii şi–au îngroşat acum rîndurile cu „apostaţi moderni, care înainte pretindeau că sînt Martori, [dar care] s–au întors la vărsătura de doctrine ale creştinătăţii şi au colaborat cu beţivii spirituali ai Babilonului celui Mare, bătîndu–i şi atacîndu–i pe membrii clasei sclavului fidel şi prevăzător“. Aplauzele au demonstrat că auditoriul subscrie la ceea ce a declarat apoi vorbitorul: „Noi vom continua să demascăm Babilonul cel Mare şi pe al său ’om al nelegiuirii‘.“

Aceasta pretinde îndrăzneală, îndeosebi acum cînd, potrivit cuvintelor lui M.G. Henschel, membru al Colegiului Central, majoritatea oamenilor „întorc spatele lui Dumnezeu şi Cuvîntului său, Biblia“. Deşi „respectul faţă de Biblie este astăzi la un nivel mai scăzut ca oricînd“, Biblia a înfruntat testul timpului. Vorbitorul a declarat că „nici o carte produsă numai de oameni nu conţine o înţelepciune atît de profundă şi nu se dovedeşte cu exactitate veridică“. El a spus că „Martorii lui Iehova permit Cuvîntului lui Dumnezeu să exercite putere în viaţa lor [iar] fraternitatea internaţională de creştini veritabili care a rezultat de aici este o dovadă convingătoare că Biblia este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu.“ Punctul culminant al zilei l–a constituit prezentarea noii cărţi Biblia — Cuvîntul lui Dumnezeu sau al oamenilor?, editată în mai multe limbi.

Niedziela w Warszawie (Duminică la Varşovia)

În general turiştii care vin la Varşovia se duc să viziteze un monument comemorativ construit pe locul de tristă amintire al ghetoului din Varşovia, unde, în timpul celui de–al doilea război mondial, naziştii îngrămădiseră sute de mii de evrei, destinaţi exterminării. În ziua de 13 august, stadionul X–Lecia, aflat la numai cîteva minute de mers cu maşina de acest loc, a fost umplut pînă la refuz, cu 60 366 persoane care veniseră să asculte discursuri pe marginea temei de duminică: „Repudiaţi lipsa de pietate şi trăiţi cu devoţiune sfîntă.“ — Tit 2:12.

Faptul de a trăi cu devoţiune sfîntă exclude evident, manifestarea spiritului lumesc de independenţă. Drama cu subiect inspirat din viaţa reală „Supuneţi–vă lui Iehova“, prezentată cu un entuziasm tipic polonez, a scos în evidenţă schimbările esenţiale pe care trebuie să le facă toţi creştinii pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu.

Un membru al Colegiului Central a citat 1 Corinteni 8:6, unde se spune: „Pentru noi nu există în realitate decît un singur DUMNEZEU, Tatăl.“ El a subliniat că doctrina centrală a creştinismului nu este Trinitatea, aşa cum pretind mulţi, ci justificarea lui Iehova prin intermediul Regatului său condus de Cristos. „Doctrina Trinităţii este o deviere de la adevăr, o învăţătură apostată“, a spus vorbitorul. Astfel, oamenii care o numesc pe Maria mama lui Dumnezeu şi Mediatoare între Dumnezeu şi om nu ’îl păstrează pe Dumnezeu în cunoştinţa exactă‘ (Romani 1:28). Prin urmare, „a ne închina la Dumnezeu în mod corespunzător înseamnă a respinge doctrina Trinităţii“. Prezentarea broşurii de 32 de pagini Czy wierzyć w Trójcȩ? (Trebuie să crezi în Trinitate? ) a fost întîmpinată cu aplauze. Ce instrument excelent pentru demascarea falsităţii acestei doctrine care îl dezonorează pe Dumnezeu!

Victimele ghetoului varşovian n–au cunoscut niciodată eliberarea. Dar promisiunea lui Dumnezeu, aşa cum s–a explicat în cuvîntarea publică, este aceasta: „Eliberarea [este] aproape pentru oamenii cu devoţiune sfîntă!“ (Vezi 2 Petru 2:9.) Lucrul acesta este adevărat, deşi creştinii sînt victimele unei duble violenţe — cea zilnică şi cea îndreptată împotriva lor sub formă de persecuţie. Invitînd auditoriul la autoexaminare, vorbitorul a subliniat că „Dumnezeu îi eliberează numai pe cei care au devoţiune sfîntă, pe cei a căror devoţiune este veritabilă şi cei a căror ascultare este o expresie a loialităţii“.

După un ultim îndemn în cadrul temei „Fiţi înflăcăraţi de spirit“, congresul s–a încheiat cu o prezentare emoţionantă cu tema „Continua noastră antrenare în devoţiunea sfîntă este folositoare“. Cei prezenţi la congres au deschis apoi noile cărţi de cîntări în limba poloneză, abia scoase de sub tipar cu cîteva săptămîni înainte, unindu–şi vocile pentru a cînta „O rugăciune de mulţumire“. — Cîntarea 45.

A urmat o rugăciune fierbinte de încheiere după care la Varşovia, Poznań şi Chorzów au izbucnit ropote de aplauze. În Varşovia aplauzele furtunoase ale zecilor de mii de mîini au răsunat prelung timp de peste 11 minute. Nimeni nu voia să plece, iar ovaţiile prelungite, care exprimau atît de grăitor exultarea acestei imense mulţimi de Martori, dintre care un număr depăşind cu mult 100 000 asistau pentru prima dată la un congres de trei zile, constituiau o expresie vie a mulţumirilor adresate lui Iehova şi organizaţiei sale. Ele au fost ca un răspuns la Psalmul 47:1, 2: „Popoare toate, bateţi din mîini. Strigaţi în triumf către Dumnezeu, în sunetul unui strigăt de bucurie. Fiindcă Iehova, Cel Preaînalt, este inspirator de teamă, un mare Rege peste tot pămîntul.“ În timp ce unul dintre cele mai mari evenimente din istoria modernă a Martorilor lui Iehova lua sfîrşit, zeloşii noştri fraţi s–au pregătit să plece acasă cu inimile copleşite de fericire şi cu hotărîrea de a intensifica grandioasa lucrare de depunere a mărturiei despre Regat, în armonie cu exemplul preţios de devoţiune sfîntă al lui Isus.

[Chenarul de la pagina 23]

Noi publicaţii îndeamnă la ’Fapte de Devoţiune sfîntă‘

Noua carte Biblia — Cuvîntul lui Dumnezeu sau al oamenilor? şi broşura Trebuie să crezi în Trinitate? au ocazionat multe cuvinte de apreciere. Iată ce ne scrie o soră despre broşura Trinitatea: „Ea mă uluieşte, mă emoţionează şi mă încîntă. Vă mulţumesc pentru cantitatea imensă de timp, energie şi muncă înglobată în acţiunea de editare a acestei minunate publicaţii.“

Iată acum ce a scris o altă soră despre cartea Biblia — Cuvîntul lui Dumnezeu sau al oamenilor? : „Vreau să vă mulţumesc din adîncul inimii pentru această nouă şi minunată carte. Mă întreb dacă şi voi vă daţi seama ce operă de artă este aceasta? Deseori subliniez cuvintele esenţiale. Dar m–aţi pus în încurcătură, fiindcă fiecare cuvînt este esenţial. Am citit doar pînă la capitolul 5, dar n–am putut să merg mai departe înainte de a vă mulţumi.“

[Chenarul de la pagina 26]

’Un dar de la Iehova‘ pentru tineri

Un moment remarcabil al congreselor din Statele Unite şi din multe alte ţări l–a constituit sesiunea de vineri după–amiază, cînd tinerii între 10 şi 19 ani au fost solicitaţi să se aşeze într–un sector rezervat lor. După o serie de cuvîntări speciale fiecăruia i s–a dat gratuit cîte un exemplar al noii cărţi Tinerii se întreabă — răspunsuri practice. În toată lumea au fost difuzate aproximativ 8 840 000 exemplare în 21 de limbi şi s–au primit sute de scrisori de apreciere!

Iată ce ne scrie o adolescentă: „La congresele anterioare s–au ţinut pentru tineri diferite cuvîntări, dar efectul pe care l–a avut asupra noastră faptul că am fost aşezaţi toţi laolaltă a fost incredibil.“ Un alt tînăr ne scrie: „M–am dus să mă aşez în sectorul pentru tineri. Lucrul acesta m–a încurajat atît de mult, încît, de atunci încoace, iau notiţe la întruniri, studiez mai mult şi fac comentarii. Intenţionez să mă botez vara viitoare.“

Pentru mulţi tineri momentul acesta a fost un eveniment hotărîtor. „Cînd vorbitorul a anunţat că trebuia să ne aşezăm într–un sector special“, îşi aminteşte o fată, „ştiam că urma să se petreacă ceva important. Cînd s–a anunţat noua carte, m–am simţit atît de fericită încît îmi venea să plîng. Am ştiut întotdeauna că vă îngrijiţi de noi, tinerii, dar acest semn de atenţie m–a impresionat profund. Cartea aceasta este exact ceea ce ne trebuia!“

„Este minunat scrisă“, spune o fată pe nume Leah, „iar ilustraţiile sînt realiste şi te tac efectiv să gîndeşti.“ Exemplarele prezentate la congres conţineau o inscripţie cu un scurt mesaj din partea Colegiului Central: „Pentru toţi Martorii tineri ai lui Iehova“. „Am fost foarte mişcată de acest mesaj special“, spune tînăra Andrea, „pentru mine este ca şi cum o persoană pe care Iehova a ales–o să trăiască cu el în cer ar discuta realmente cu mine!“

Mulţi au apreciat faptul că publicaţia aceasta a fost oferită în dar. Iată ce ne spune un tată: „Mi s–au umplut ochii de lacrimi. Fraţilor, cinci dintre tinerii aceia erau copiii mei, avînd vîrsta de la 11 la 16 ani. Nu mi–aş fi putut permite să cumpăr decît două cărţi.“ Iată ce ne scrie un tînăr pe nume Mark: „Am început să calculez cît trebuie să fi costat oferirea în dar a unui exemplar fiecărui tînăr, dar apoi mi–am dat seama că sfaturile pe care le conţine sînt inestimabile. Dacă această carte îl va ajuta pe indiferent care tînăr rătăcit să se întoarcă pe calea vieţii, sau şi mai mult încă, dacă ne va ajuta pe mulţi dintre noi să rămînem pe această cale, înseamnă că aceşti bani nu au fost cheltuiţi în zadar.“

Mulţi tineri au început să tragă imediat foloase de pe urma cărţii: „Am asistat la congresul nostru din 7–9 iulie“, spune un tînăr „şi pînă luni, 10 iulie, am terminat deja de citit cartea!“ Iar un altul a spus: „Ultimele două capitole m–au ajutat realmente să–mi iau viaţa mai în serios. Cîndva avusesem de gînd să mă botez, dar apoi mă răzgîndisem. Acum cînd am primit această minunată publicaţie, îmi dau seama că ’lumea trece‘ şi că trebuie să acţionez fără întîrziere.“

„Pentru că timpurile s–au schimbat“, ne scrie o fată, „mă gîndeam mereu că cei mai în vîrstă nu ştiu ce simţim noi. Nici nu ştiţi ce bucuroasă sînt să constat că am gîndit greşit. Atenţia pe care ne–o acordaţi nouă, tinerilor, mă face să simt că însemnăm ceva pentru voi.“ Iată ce a scris şi un grup de tineri din Suedia: „Simţim că îi înţelegeţi pe tineri şi mai simţim că sîntem mai aproape de voi.“

Iar un tînăr a sintetizat totul prin cuvintele: „Fratelui meu, surorii mele şi mie ne–a plăcut mult cartea. Considerăm că este un dar de la Iehova.“ Ne rugăm ca acest dar să continue să acţioneze pentru binecuvîntarea tinerilor care se tem de Dumnezeu.

[Tabelul de la pagina 25]

Extinderea devoţiunii sfinte în Europa!

Asistenţa maximă Botezaţi la congres

1979 1984 1989 1979 1984 1989

AUSTRIA 17 847 20 908 25 153 236 257 307

BELGIA 23 185 28 456 30 622 234 248 429

DANEMARCA 21 057 23 267 24 645 122 147 249

ELVEŢIA 14 455 17 457 23 867 130 225 349

FINLANDA 20 293 23 501 25 679 215 302 329

FRANŢA 89 073 110 745 156 751 1 361 1 856 3 201

GERMANIA 129 342 140 681 159 819 1 154 1 009 1 694

ITALIA 117 163 169 328 240 041 2 515 3 769 6 295

LUXEMBURG 1 141 1 327 3 131 8 12 61

MAREA BRITANIE 113 910 137 008 160 704 605 937 1 344

NORVEGIA 10 327 11 352 13 829 107 159 294

OLANDA 36 768 42 060 44 185 126 143 271

POLONIA — 94 134a 166 518 — 3 140b 6 093

PORTUGALIA 35 108 47 843 59 797 862 1 068 1 546

SPANIA 62 201 84 706 115 981 1 278 1 521 2 935

SUEDIA 21 286 25 204 30 943 279 323 410

TOTAL 713 156 977 977 1 281 665 9 232 15 116 25 807

[Note de subsol]

a Date aproximative pe 1985

b Date aproximative pe 1985

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Difuzarea broşurii „Trinitatea“ a constituit o sursă de bucurie la Varşovia

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Chorzów: Martorii proaspăt dedicaţi îşi manifestă devoţiunea sfîntă prin botez

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează