„Ce trebuie să fac pentru a fi salvat?“

„CE TREBUIE să fac pentru a fi salvat?“ Această întrebare a fost pusă în anul 50 e.n. de către un temnicer în Filipi, Macedonia. Tocmai avusese loc un mare cutremur şi uşile închisorii pe care o păzea el s–au deschis. Presupunînd că deţinuţii evadaseră, temnicerul era gata–gata să se sinucidă. Dar unul dintre deţinuţi, apostolul Pavel, i–a strigat: „Să nu–ţi faci nici un rău, căci noi toţi sîntem aici!“ — Fapte 16:25–30.

Pavel şi tovarăşul său de închisoare, Sila, veniseră la Filipi ca să predice un mesaj de salvare. Ei se aflau în închisoare deoarece li se aduseseră acuzaţii false. Recunoscător că deţinuţii nu evadaseră, temnicerul voia să audă mesajul predicat de Pavel şi Sila. Ce trebuia el să facă pentru a avea parte de salvarea pe care o predicau aceşti doi misionari creştini?

Şi astăzi oamenii au nevoie de salvarea pe care o predicau Pavel şi Sila. Din nefericire însă, salvarea este o problemă pe care mulţi o privesc cu o profundă suspiciune. Ei sînt dezgustaţi de aroganţa şi avariţia unora dintre religioniştii care pretind că îi învaţă cum să fie salvaţi. Altora le repugnă sentimentalismul neraţional practicat de multe religii evanghelice care pun pe prim plan ideea salvării. Ziaristul englez Philip Howard a spus că aşa–⁠zişii evanghelişti „iau cu asalt mai curînd sentimentele şi mîinile care semnează cecuri decît raţiunea auditoriului lor“. — Compară cu 2 Petru 2:2.

Iar pe alţii îi şochează schimbările care se produc uneori la diferite persoane care au convingerea că au trăit o „salvare“. În cartea lor Snapping (în lb. engleză) Flo Conway şi Jim Siegelman analizează numeroasele trăiri religioase — inclusiv aceea a ’salvării‘ propriei persoane — care au ajuns la modă în ultimele decenii. Ei amintesc de „latura tragică“ a acestor trăiri şi spun că în oamenii respectivi se ’declanşează‘ schimbări bruşte ale personalităţii, iar aceste schimbări nu le aduc împlinirea şi edificarea promisă, ci, mai curînd, produc deziluzie, minţi refractare şi incapacitate de a face faţă realităţii. La care autorii adaugă: „Procesul care se petrece poate fi asemănat cu o blocare a minţii, cu o stopare a gîndirii.“

Nu aşa s–a întîmplat cu creştinii din primul secol care au trăit salvarea. Temnicerul din Filipi nu şi–a ’blocat mintea‘ cînd apostolul Pavel i–a răspuns la întrebarea „Ce trebuie să fac pentru a fi salvat?“ Iar Pavel şi Sila nu au lansat un ’asalt asupra sentimentelor lui‘ şi nu au implorat să li se dea contribuţii financiare consistente. Dimpotrivă, „ei i–au vorbit cuvîntul lui Iehova“. Discutînd cu el, ei l–au ajutat să înţeleagă clar prevederile lui Dumnezeu în vederea salvării. — Fapte 16:32.

„Crede în Domnul Isus“

Acei misionari creştini i–au deschis temnicerului mintea asupra unui adevăr fundamental în vederea salvării. Era acelaşi adevăr pe care apostolul Petru l–a explicat cînd a fost înfiinţată congregaţia creştină. Petru a arătat rolul vital pe care îl are Isus Cristos în ce priveşte salvarea, numindu–l pe acesta „Mijlocitorul Principal al vieţii“. Apostolul a mai spus: „În nimeni altul nu există salvare, căci nu există nici un alt nume sub cer care să fi fost dat printre oameni, prin care trebuie să fim salvaţi“ (Fapte 3:15; 4:12). Pavel şi Sila l–au îndrumat pe temnicerul din Filipi către acelaşi Instrument pentru salvare, apunînd: „Crede în Domnul Isus şi vei fi salvat.“ — Fapte 16:31.

Ce înseamnă însă a crede în Domnul Isus? De ce nu există nici un alt nume în afară de cel al lui Isus prin care să putem fi salvaţi? Va fi, în cele din urmă, oricine salvat? Credeau oare apostolii în concepţia că „o dată salvat eşti salvat pentru totdeauna“? Aceasta sînt întrebări importante deoarece, în pofida faptului că vorbele şi faptele multor religionişti moderni tind să banalizeze termenul, avem totuşi nevoie de salvare. În acest sens toţi avem nevoie de un răspuns logic, convingător la întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a fi salvat?“