Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w89 1/8 pag. 4–6
  • Lumea nouă paradisul redobîndit

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Lumea nouă paradisul redobîndit
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1989
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Paradisul pierdut
  • Paradisul redobîndit
  • Lumea nouă — complet diferită!
  • Vei fi şi tu acolo?
  • În curînd un paradis pămîntesc
    Cum a apărut viața – prin evoluție sau prin creație?
  • „Ne vedem în Paradis!”
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2018
  • Tu poţi avea un viitor fericit!
    Cunoștința care conduce la viață veșnică
  • După Harmaghedon‚ un paradis terestru
    Tu poți trăi pentru totdeauna în paradis pe pămînt
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1989
w89 1/8 pag. 4–6

Lumea nouă paradisul redobîndit

CUPLUL proaspăt căsătorit trăia într–un cadru încîntător: un mare parc plin cu flori, copaci, păsări şi animale. Acesta era Paradisul, un dar generos din partea Tatălui lor iubitor! Dar, ‘au trăit ei aici fericiţi pentru totdeauna’? Din păcate, nu; ei au pierdut, nu după mult timp, această locuinţă. De ce oare?

Ei au trebuit să părăsească această locuinţă paradiziacă pentru că n–au apreciat ceea ce a făcut Tatăl lor pentru ei. Ba ceva şi mai rău, ei s–au dovedit neascultători. Pentru a le testa integritatea, Tatăl lor le–a spus că nu aveau voie să mănînce fructul unui anumit pom, dar ei, ca nişte rebeli, nu au ascultat şi au mîncat din el. — Geneza 2:15–17; 3:6, 7.

Dar de ce o astfel de pedeapsă pentru un delict care, în definitiv, pare să fie atît de mic? O ilustrare ne va ajuta, poate, să înţelegem lucrul acesta. Să ne imaginăm că proprietarul unui magazin angajează un administrator care are o bună recomandare. Pentru a se convinge de integritatea sa, acest proprietar îi încredinţează cheile magazinului dar îi spune că nu trebuie să deschidă, sub nici un pretext, un anumit sertar. Într–o zi, rămînînd singur, administratorul nu rezistă în faţa curiozităţii şi deschide sertarul. Proprietarul îl prinde asupra faptului şi îl concediază.

Paradisul pierdut

Ce legătură există între această ilustrare şi ceea ce i s–a întîmplat tînărului cuplu despre care am vorbit mai sus? Deoarece au mîncat din fructul interzis, Tatăl lor i–a expulzat din minunata lor locuinţă. În afara grădinii Eden, acel cuplu căsătorit, Adam şi Eva, au avut de luptat cu spini şi mărăcini. În loc să fie perfecţi, ei erau acum imperfecţi. Şi în loc să trăiască veşnic, ei au început să se îndrepte spre moarte. Prin urmare, copiii lor au moştenit păcatul lor, imperfecţiunea şi moartea. — Romani 5:12.

În cele din urmă, „Iehova a văzut că răutatea omului era copleşitoare“. De aceea, în zilele lui Noe, Dumnezeu a provocat un potop pentru a curăţa pămîntul. Numai opt persoane au rămas în viaţă: Noe şi cei trei fii ai săi, împreună cu soţiile lor. Pregătindu–se pentru ceea ce se putea numi călătoria lor spre o altă lume, ei au executat instrucţiunile divine şi au construit o arcă enormă care putea să–i adăpostească atît pe ei cît şi multe specii de animale, precum şi o rezervă suficientă de hrană (Geneza 6:5–7, 13–22). Astfel, grădina în care trăiseră Adam şi Eva a fost ştearsă din existenţă de către apele potopului. Astfel, Paradisul a fost pierdut — dar nu pentru totdeauna!

Paradisul redobîndit

Secole mai tîrziu, Dumnezeu l–a trimis pe unicul său Fiu pe pămînt pentru a răscumpăra omenirea din păcat şi moarte. Acest lucru le–a deschis celor care exercită credinţă în Isus Cristos posibilitatea de a cîştiga viaţa veşnică (Ioan 3:16). Isus a profeţit, de asemenea, că Paradisul avea să fie redobîndit. Într–adevăr, în timp ce îşi dădea viaţa pe un stîlp de tortură, Isus i–a spus unui răufăcător care era ţintuit alături de el: „Vei fi cu mine în Paradis.“ — Luca 23:43.

Paradisul va fi restabilit după ce va avea loc aşa–numitul sfîrşit al lumii. Isus a profeţit acest sfîrşit atunci cînd a răspuns la întrebarea pe care i–au pus–o discipolii săi: „Care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ El a vorbit despre războaie, lipsă de alimente, cutremure de pămînt, epidemii, creşterea nelegiuirii şi despre o campanie mondială de predicare a Regatului. Aceste aspecte ale semnului, precum şi altele, sînt vizibile începînd din 1914 (Matei 24:3–14). Ele sînt mesageri ai sfîrşitului acestui sistem de lucruri şi ai restabilirii Paradisului pe pămînt.

În aceeaşi profeţie Isus a mai zis: „[Luînd] drept ilustrare smochinul, învăţaţi lucrul acesta: De îndată ce tînăra sa ramură se frăgezeşte şi dă frunze, ştiţi că vara este aproape. La fel şi voi, cînd veţi vedea aceste lucruri, să ştiţi că el este aproape, la uşi. Adevărat vă spun că această generaţie nu va trece nicidecum pînă nu se vor întîmpla toate aceste lucruri“ (Matei 24:32–35). Aşa cum indică şi alte profeţii biblice, paradisul va fi restabilit foarte curînd. Dar cu ce se va asemăna această lume nouă care se profilează la orizont?

Lumea nouă — complet diferită!

Guvernele actuale vor fi înlocuite de către Regatul lui Dumnezeu (Daniel 2:44). Toţi aceia care vor trăi în lumea nouă vor cunoaşte dreptatea şi o pace durabilă sub domnia lui Isus Cristos, „Prinţul Păcii“ (Isaia 9:6, 7). Întrucît Isus îi va distruge pe oamenii răi şi pe cei care dispreţuiesc legea, singurii care vor supravieţui vor fi cei „ireproşabili“ şi cei paşnici (Proverbe 2:21, 22; Apocalips 19:11–21; 16:14–16). Da, supravieţuitorii vor fi oameni umili şi paşnici. Ce uşurare va fi aceasta!

În lumea nouă prejudecăţile rasiale şi de orice fel vor dispărea. De fapt, un mare număr de oameni au început deja să se elibereze de aceste prejudecăţi. Cine sînt aceştia? Martorii lui Iehova. Dar de ce sînt ei atît de deosebiţi? Deoarece ei studiază cu atenţie Biblia, o aplică în viaţa lor şi manifestă iubire între ei (Ioan 13:34, 35; Fapte 10:34, 35). Există astăzi milioane de Martori în lumea întreagă, dar Biblia profeţeşte că închinătorii pămînteşti ai lui Iehova vor constitui în final ‘o mulţime imensă care nu va putea fi numărată, din orice naţiune, rasă, popor şi limbă’. — Apocalips 7:9, Biblia Ierusalim.

Războaiele nu vor mai secera vieţile oamenilor. Nu se vor mai cheltui sume astronomice pentru a întreţine un arsenal nuclear sau alte armamente precum şi forţe militare. Revoluţiile, conflictele etnice şi violenţa sub toate formele sale vor aparţine trecutului (Isaia 2:4). Instruirea şi serviciul militar vor înceta pentru că nu vor mai fi necesare. Ce fericită va fi ziua în care Dumnezeu va pune capăt războaielor! — Psalm 46:8, 9.

Va exista o pace adevărată. „Încă puţină vreme“, spune psalmistul „şi cel rău nu va mai fi. (...) Dar cei blînzi vor stăpîni pămîntul, şi într–adevăr îşi vor găsi bucuria desăvîrşită în abundenţa păcii.“ — Psalm 37:10, 11.

Lipsa de alimente va face loc abundenţei. În multe locuri, ţăranii săraci se luptă cu spini şi mărăcini, cu un pămînt secătuit, cu deşerturi care se extind, cu secetă şi invazii devastatoare de lăcuste. Toate aceste condiţii vor fi radical schimbate (Isaia 35:1, 6, 7). Ce va rezulta de aici? O fenomenală creştere a productivităţii! (Psalm 72:16). Iehova va oferi un „banchet“ punînd capăt lipsei de apă şi alimente. — Isaia 25:6.

Cu toţii se vor bucura de răsplata muncii lor. Ce plăcere va fi să construieşti case, să plantezi pomi fructiferi şi să întreţii o grădină! Şi cît va fi de plăcut să te aşezi la umbra propriului tău smochin şi să mănînci din fructele sale delicioase! — Mica 4:4.

Toţi vor locui în case de cea mai bună calitate. Astăzi, milioane de oameni locuiesc în cocioabe sau în bidonviluri. Ce viaţă nefericită! În Africa, de exemplu, milioane de negri părăsesc satele, dar ei trebuie să trăiască adeseori în case de pămînt sau de argilă acoperite cu tablă. Condiţiile de igienă sînt precare şi casele nu oferă decît puţină intimitate. Însă în lumea nouă oamenii vor construi case frumoase şi vor locui în ele. — Isaia 65:21, 22.

O perfectă sănătate va lua locul bolilor şi a epidemiilor cum ar fi mortala SIDA. Inspirat de Dumnezeu, un profet a vorbit despre timpul cînd nimeni nu va zice: „Sînt bolnav.“ În plus, în lumea nouă care este aproape, „ochii celor orbi vor fi deschişi şi urechile celor surzi vor fi destupate. În timpul acela şchiopul se va căţăra ca cerbul şi limba celui mut va striga de bucurie.“ — Isaia 33:24; 35:5, 6.

Moartea, lacrimile şi serviciile de pompe funebre vor dispărea (Apocalips 21:4). Dar ce se va întîmpla cu miliardele de morţi? Cînd a trăit ca om pe pămînt, Isus a înviat cîteva persoane. De exemplu, el a întîlnit odată un cortegiu funerar care însoţea un sicriu în care era aşezat corpul neînsufleţit al unui tînăr din oraşul Nain. După ce a adresat cîteva cuvinte de consolare mamei întristate, care era văduvă, Isus a zis: „Tinere, îţi zic, scoală–te!“ Şi mortul s–a sculat (Luca 7:11–17). Cu altă ocazie, Isus a făcut această promisiune: „Vine ora cînd toţi cei care sînt în mormintele de amintire (...) vor ieşi“ (Ioan 5:28, 29). Întrucît Dumnezeu a creat miliarde de miliarde de stele şi de corpuri cereşti pe care le cheamă pe toate „pe nume“, în mod sigur, învierea a miliarde de oameni care au murit nu constituie nici o problemă pentru el. — Isaia 40:26.

Vei fi şi tu acolo?

Scopul iniţial al lui Dumnezeu nu a fost ca omul să moară, ci să se bucure pentru totdeauna de lucrurile excelente pe care el i le–ar fi oferit cu iubire. Încearcă un moment să–ţi imaginezi binecuvîntarea de a trăi fericit împreună cu familia ta în lumea nouă! Gîndeşte–te la copiii care se vor juca în toată siguranţa cu animale care sînt astăzi atît de periculoase (Isaia 11:6–9). Gîndeşte–te la binecuvîntările păcii, la locuinţele plăcute, la răsplata muncii şi abundenţa hranei. Da, reflectează la ce anume va însemna viaţa veşnică pe un pămînt paradiziac.

Vei fi şi tu acolo? Fără nici o îndoială dacă vei cîştiga o cunoştinţă exactă din Cuvîntul lui Dumnezeu şi dacă vei acţiona în conformitate cu ea. Martorii lui Iehova sînt gata să te ajute ca să–ţi pui încrederea în scopurile infailibile ale lui Dumnezeu. Poţi să fii sigur că paradisul va fi în curînd redobîndit pentru că lumea nouă este foarte aproape!

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează