Isus — cine este el?

DOCUMENTELE laice care vorbesc despre Isus sînt puţine. Există, cu toate acestea, unele cu privire la care New Encyclopædia Britannica spune: „Aceste relatări independente arată că în vremurile din vechime nici chiar duşmanii lui nu au pus la îndoială faptul că el a existat într–adevăr! Abia pe la sfîrşitul secolului al XVIII–lea, în cursul secolului al XIX–lea şi la începutul secolului al XX–lea a început să fie contestat de către unii autori, pentru prima oară şi pe baze insuficiente, faptul că Isus a fost un personaj real.

Puneţi–vă întrebarea: Dacă existenţa lui Isus nu ar fi fost decît un mit, ar fi trebuit să aşteptăm pînă la sfîrşitul secolului al XVIII–lea pentru a ne da seama de lucrul acesta? Şi să nu uitaţi că la ora actuală există peste un miliard de oameni care îşi spun continuatori ai lui Isus. Nu poate fi negată nici influenţa pe care învăţăturile sale le–au exercitat asupra culturii, educaţiei şi asupra modului de guvernare, într–un cuvînt, asupra întregului curs al omenirii. Vi s–ar părea logică afirmaţia că la originea tuturor acestor lucruri nu există altceva decît un mit?

Dacă profetul arab Mohamed, fondatorul islamului, a fost o persoană reală, ce motiv întemeiat am avea să credem că Isus Cristos, fondatorul creştinismului, nu ar fi fost o persoană reală? Este adevărat că el a trăit cu circa 600 de ani înainte de Mohamed; însă fondatorul budismului, Siddartha Gautama — Buda sau „Iluminatul“ — a trăit şi mai înainte, cu peste 500 de ani înainte de Isus. Prin urmare, dacă Buda a fost o persoană reală, ce motiv întemeiat am avea să credem că Isus nu ar fi fost o persoană reală?

Istoricul şi arheologul german Hans Einsle scrie că istoricul evreu Josephus Flavius, scriitorii romani Suetoniu şi Pliniu şi mai ales istoricul roman Tacit „confirmă cu toţii istoricitatea lui Isus şi a principalelor evenimente din viaţa sa“.

Mai mult decît un simplu om?

Isus a existat. Dar cine era el? Unii susţin că nu era decît un simplu om, admiţînd însă că trebuie să fi fost un om foarte înţelept şi că ceea ce spunea el era adevărat. Chiar şi duşmanii săi din secolul întîi au recunoscut lucrul acesta cînd au spus: „Învăţătorule, noi ştim că tu (...) nu te uiţi la înfăţişarea exterioară a oamenilor, ci înveţi calea lui Dumnezeu conform adevărului.“ — Marcu 12:13, 14.

Alţii însă afirmă că Isus trebuie să fi fost mai mult decît un simplu om. De ce? În primul rînd deoarece a putut face lucruri pe care oamenii obişnuiţi nu le pot face. De exemplu, aţi cunoscut vreun om care să poată umbla pe apă, să transforme apa în vin, să sature circa 5000 de oameni cu numai doi peştişori şi cinci pîini de orz, să redea orbilor vederea şi să învieze morţi? — Matei 14:25, 26; Marcu 8:22–25; Ioan 2:1–11; 6:1–13; 11:30–44.

Isus putea cunoaşte lucruri care depăşeau posibilitatea unei simple fiinţe umane. Cînd o femeie i–a spus că nu are soţ, Isus i–a răspuns: „Bine ai spus: «Nu am soţ.» Căci ai avut cinci soţi şi acela pe care îl ai acum nu este soţul tău.“ Surprinsă, femeia a tras concluzia: „Domnule, îmi dau seama că eşti profet“ (Ioan 4:16–19). Ca un exemplu al remarcabilei capacităţi a lui Isus de cunoaştere anticipată este faptul că el a ştiut mai dinainte că Petru avea să–l renege. — Vezi Luca 22:31–34, 54–62.

Isus avea o neobişnuită autoritate. Oamenii „au rămas uimiţi de modul său de a instrui, deoarece el învăţa ca unul care avea autoritate, nu ca scribii“ (Marcu 1:22). Ba mai mult, Isus le–a putut da celor „doisprezece discipoli (...) autoritate peste spirite necurate, ca să le expulzeze şi să vindece orice fel de boală şi orice fel de infirmitate“. — Matei 10:1.

Putem da crezare relatărilor despre viaţa lui Isus?

‘Dar, un moment’, aţi putea zice. ‘Nu ar fi oare posibil ca detaliile referitoare la viaţa lui Isus să fie exagerate?’ Răspunsul profesorului F.F. Bruce, profesor de critică şi exegezăa biblică la universitatea din Manchester, acum pensionar, este: Nu. El scrie: „De regulă, nu este posibil să demonstrăm cu argumente istorice veridicitatea fiecărui detaliu menţionat în vreun document antic, biblic sau extrabiblic. Este suficient să se cunoască dacă scriitorul este în general demn de încredere. Dacă lucrul acesta este constatat, se poate crede apriorib că detaliile menţionate sînt exacte. (...) Noul Testament nu are neapărat mai puţină valoare istorică decît o altă relatare, numai pentru că este considerat de către creştini un text «sacru».“

Toate lucrurile ne îndreptăţesc să credem că scriitorii evangheliilor sînt demni de încredere. Astfel, relatările lor nu se contrazic, chiar dacă unele detalii sînt uneori prezentate în mod diferit. Doi martori ai aceluiaşi accident nu înseamnă că se contrazic dacă unul declară că o maşină roşie venind din stînga s–a ciocnit cu o maşină ce venea din dreapta, în timp ce celălalt spune că un Mercedes circulînd spre sud a tamponat un Renault care se îndrepta spre nord. Faptul că Evangheliile diferă în detalii minore este mai degrabă o dovadă a faptului că sînt adevărate. Într–adevăr, dacă scriitorii lor ar fi urmărit să–i înşele pe oameni, născocind un mit, ei ar fi avut, desigur, grijă ca relatările lor să corespundă între ele.

Chiar şi duşmanii lui Isus credeau în adevărul relatărilor referitoare la el. Astfel citim: „Oamenii i–au adus un mut posedat de un demon; şi după ce demonul a fost expulzat, mutul a vorbit. (...) Dar fariseii au început să spună: «Cu ajutorul stăpînului demonilor scoate el demonii»“ (Matei 9:32–34). Să remarcăm că fariseii nu au negat faptul că Isus a efectuat un miracol. Ei au refuzat doar să atribuie această capacitate a lui Isus acţiunii spiritului sfînt al lui Dumnezeu.

O altă dovadă că relatările vieţii lui Isus sînt adevărate este faptul că punerea în practică a principiilor ce se desprind din învăţăturile sale aduce reuşită şi fericire în viaţă. În plus, noi vedem astăzi împlinindu–se numeroase profeţii spuse cu mult timp înainte de către Isus, ca acelea consemnate la Matei capitolul 24, la capitolul 13 din Marcu şi 21 din Luca.

Este oare Isus „cel căruia Vechiul Testament îi spune Iehova“?

Fără discuţie, Isus a fost un om ieşit din comun. Aşa cum arată Biblia, el era unic în sensul că înainte de a veni pe pămînt el a trăit în domeniile spirituale (Ioan 6:38, 62). El avea astfel o cunoştinţă şi capacităţi care le depăşeau pe acelea ale unui simplu om. Lucrul acesta poate explica, de asemenea, miracolele sale şi înţelepciunea sa remarcabilă.

Dar faptul că Isus a avut o existenţă preumană înseamnă oare că el este Dumnezeu? Această afirmaţie o găsim într–un manual în care se spune: „De fiecare dată cînd Isus vorbeşte despre sine însuşi spunînd «Eu sînt», (...) el se identifică cu cel căruia Vechiul Testament îi spune Iehova.“ Este oare adevărat?

Conform versiunii Cornilescu, în Exod 3:13, 14, Moise întreabă: „«Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ‘Dumnezeul părinţilor noştri m–a trimis la voi’; şi mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’ Ce le voi răspunde?» Dumnezeu a zis lui Moise: «Eu sînt Cel ce sînt.» Şi a adăugat: «Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce se numeşte „Eu sînt“, m–a trimis la voi.’»“ Referitor la acest text The Pentateuch and Haftorahs (Text ebraic cu traducere engleză şi comentarii, editat de dr. J.H. Hertz) spune că în fraza „«Eu sînt Cel ce sînt» (...) accentul este pus pe manifestarea activă a existenţei Divine“. Această frază putea deci servi perfect de titlu sau nume al lui Dumnezeu, care era pe punctul de a se descoperi poporului său într–un mod extraordinar, eliberîndu–l din sclavia Egiptului. J. Hertz adaugă: „Cei mai mulţi îl urmează astăzi pe Rashi [Celebru exeget biblic şi talmudic francez din evul mediu], traducînd această frază prin «Voi fi ceea ce voi fi».“ Aceasta concordă cu Traducerea lumii noi, în care acest text este redat astfel: „MĂ VOI DOVEDI A FI CEEA CE MĂ VOI DOVEDI A FI.“

La Ioan 8:58 versiunea Cornilescu foloseşte expresia „sînt Eu“, redînd cuvintele lui Isus care spune despre sine însuşi: „Înainte ca să se nască Avraam sînt Eu.“ Însă aşa cum apare aici, această expresie diferă total de cea folosită în Exod 3:14. Într–adevăr, Isus nu o foloseşte ca nume sau titlu, ci se foloseşte de ea pentru a explica faptul că el a avut o existenţă preumană. Prin urmare, Traducerea lumii noi redă şi mai corect Ioan 8:58, spunînd: „Eu sînt dinainte de a fi venit Avraam în existenţă.“

Nici un raţionament biblic nu ne permite, aşadar, să afirmăm că Isus este Cel căruia Scripturile ebraice îi spun Iehova. Lucrul acesta îl recunoaşte, de altfel, chiar manualul citat mai sus. El spune: „Simplul fapt că Isus exista înainte de a se naşte în Betleem nu constituie o dovadă că ar fi Dumnezeu [el ar fi putut exista şi ca înger].“ Este exact ceea ce ne învaţă şi Biblia. Înainte de a fi om, Isus era „dumnezeu“ sau o fiinţă divină, dar nu Dumnezeul atotputernic, al cărui nume este Iehova. — Ioan 1:1–3; 1 Tesaloniceni 4:16.

Dar cine este atunci Isus, de vreme ce el nu este Dumnezeu?

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 5]

Miracolele înfăptuite de Isus au demonstrat că el nu era doar o simplă fiinţă umană