Motive suplimentare de a fi recunoscători

ISRAELIŢII din antichitate aveau mai multe motive decît alţii de a–şi manifesta recunoştinţa faţă de Creator. De ce putem spune lucrul acesta?

Ei bine, la fel ca ceilalţi oameni, israeliţii aveau motive de a fi recunoscători pentru toate lucrurile minunate create de Dumnezeu. Ei însă aveau motive suplimentare de a mulţumi din cauză că Cel Atotputernic i–a ales ca popor special al său, acordîndu–le o grijă aparte (Amos 3:1, 2). Să examinăm acum unele dintre deosebitele lor motive de recunoştinţă.

Două salvări de la moarte

Cît de recunoscători trebuie să fi fost părinţii israeliţi în noaptea de 14 Nisan 1513 î.e.n.! În acea noapte memorabilă îngerul lui Dumnezeu a adus moartea peste „orice întîi născut în ţara Egiptului, de la om pînă la animal“. Dar el a ocolit pe israeliţi, ale căror case aveau uşorii şi pragurile de sus ale uşilor stropite cu sîngele animalelor de Paşte. Tăcerea nopţii a fost tulburată, întrucît „a început să se înalţe un mare strigăt printre egipteni, deoarece nu era nici o casă în care să nu fie un mort“. Însă fiecare familie israelită rămăsese cu preţiosul ei întîi născut viu şi nevătămat. — Exod 12:12, 21–24, 30.

La scurt timp după aceea inimile israeliţilor trebuie să se fi umplut de recunoştinţă văzînd dovada miraculoasei intervenţii a lui Iehova cînd ei păreau a fi prinşi ca într–o capcană pe ţărmul Mării Roşii de către armata Faraonului egiptean care venea pe urmele lor, aprins de mînie. Mai întîi ei au văzut stîlpul de nor care îi conducea venind în urma lor şi încetinind efectiv înaintarea urmăritorilor. Apoi israeliţii l–au văzut pe Moise întinzîndu–şi mîna spre mare şi au privit uimiţi cum Dumnezeu a făcut să bată toată noaptea un puternic vînt dinspre răsărit, care a despicat apele şi a transformat fundul mării în teren uscat. Israeliţii au trebuit îndemnaţi puţin să treacă în grabă prin acest coridor de scăpare creat prin intervenţie divină.

Dar iată un nou motiv de alarmare! Egiptenii au intrat după israeliţi în albia mării, fiind siguri că vor pune mîna pe ei. Dar iată! Cînd toţi egiptenii se aflau în trecătoarea mărginită de zidurile de apă, roţile carelor au început să cadă şi îndată s–a făcut o panică infernală. Atunci, toţi israeliţii fiind în siguranţă pe celălalt mal, Iehova i–a spus din nou lui Moise să îşi întindă mîna „şi marea a început să se întoarcă la locul ei obişnuit la apropierea dimineţii“. Rezultatul? Nici măcar un om din mîndra forţă militară a Faraonului nu a scăpat de la înec, nici chiar îngîmfatul ei comandant (Exod 14:19–28; Psalm 136:15). Îţi poţi imagina cît de recunoscători i–au fost lui Iehova israeliţii eliberaţi!

Spectaculoasele metode de luptă ale lui Dumnezeu

Deşi recunoscători pentru eliberarea din Egipt şi pentru memorabila trecere a Mării Roşii, israeliţii aveau să dea faţă cu multe situaţii înfricoşătoare înainte de a intra în Ţara Promisiunii. Însă fiecare întîmplare din timpul celor 40 de ani de călătorie prin deşert trebuia să fie un motiv suplimentar pentru o deosebită recunoştinţă faţă de Iehova.

În sfîrşit, israeliţii au trecut Iordanul, ajungînd în ţara pe care le–a dat–o Dumnezeu. Ei au fost martori ai unui exemplu tipic din spectaculoasele metode de luptă ale lui Iehova în folosul lor. Cum? Prin uimitoarea cucerire şi distrugere a primului oraş canaanit cu care s–au confruntat — Ierihonul! (Iosua, capitolul 6). Ce neobişnuită strategie poruncită de Dumnezeu de a mărşălui în jurul Ierihonului, ducînd arca legămîntului! Timp de şase zile la rînd ei au mărşăluit în jurul oraşului o singură dată pe zi. În a şaptea zi ei au făcut lucrul acesta de şapte ori. Cînd preoţii au suflat în cornii lor, israeliţii au sfîşiat văzduhul cu „un mare strigăt de război“, iar „zidul s–a prăbuşit la pămînt“! (Versetul 20). Nu a rămas în picioare decît casa lui Rahav şi partea din zid care o adăpostea. Zidurile acestui oraş ce părea de necucerit au căzut fără ca Iosua şi armata sa să tragă nici măcar o singură săgeată împotriva lor! Desigur, evenimentul de la Ierihon a constituit un motiv suplimentar deosebit de a–i fi recunoscători lui Dumnezeu.

O altă manifestare deosebită a spectaculoaselor metode de luptă ale lui Iehova a avut loc cu o altă ocazie. Cînd gabaoniţii au încheiat pace cu israeliţii, cinci regi amoriţi au declarat război gabaoniţilor. Iosua le–a venit în ajutor, iar miraculoasa mînă a lui Iehova a putut fi văzută din nou în bătălia ce a urmat. Iehova a semănat panică printre amoriţi şi, „în timp ce fugeau din faţa lui Israel şi erau pe povîrnişul Bet–Haronului, Iehova a aruncat asupra lor pietre mari din ceruri pînă la Azeca, astfel că au murit“. Mai mulţi au pierit ucişi de această grindină decît de săbiile israeliţilor. — Iosua 10:1–11.

„În faţa ochilor lui Israel“, Iosua i–a vorbit atunci lui Iehova spunînd: „Soare, stai nemişcat deasupra Gabaonului, şi lună, deasupra cîmpiei joase a Aialonului.“ Rezultatul? „În consecinţă“, spune relatarea, „soarele a rămas nemişcat şi luna s–a oprit pînă cînd naţiunea s–a răzbunat pe duşmanii ei.“ — Iosua 10:12, 13.

Ce uluitoare întîmplări! Şi ce motive suplimentare deosebite pentru poporul lui Iehova de a fi plin de recunoştinţă!

Recunoştinţă de scurtă durată

După fiecare manifestare a intervenţiei lui Iehova israeliţii erau plini de recunoştinţă. Astfel că fiecare israelit spunea în inima lui că nu va uita niciodată lucrurile pe care le–a văzut. Totuşi, durata acestei recunoştinţe era incredibil de scurtă, israeliţii manifestînd în mod repetat o atitudine lipsită de recunoştinţă. Astfel, Dumnezeu „de repetate ori i–a dat în mîna naţiunilor, pentru ca cei care îi urau să stăpînească peste ei“. — Psalm 106:41.

Cu toate acestea, Iehova şi–a arătat mărinimosul spirit al iertării, cînd israeliţii ajunşi în situaţii înfricoşătoare se căiau de căile lor rele lipsite de recunoştinţă şi îl chemau în ajutor. „Şi el vedea strîmtorarea lor cînd auzea strigătul lor de implorare. Şi el îşi aducea aminte cu privire la ei de legămîntul său, şi regreta foarte mult în conformitate cu abundenţa marii sale bunătăţi iubitoare“ (Psalm 106:44, 45). Din timp în timp, Dumnezeul lor iertător i–a eliberat din mîna asupritorilor restabilindu–i în favoarea sa.

În ciuda îndelungii răbdări a lui Dumnezeu şi a faptului că de repetate ori i–a trimis pe profeţi pentru a le corecta mentalitatea, israeliţii s–au dovedit a fi incorigibili. La urmă, răbdarea lui Iehova a luat sfîrşit, permiţînd ca naţiunea lui Iuda să fie cucerită de către babilonieni în anul 607 î.e.n. Cei care nu au fost ucişi de forţele armate ale regelui Nabucodonosor, au fost duşi în robia Babilonului.

Ce final dezastruos pentru repetata lipsă de recunoştinţă şi loialitate faţă de Dumnezeu! Şi aceasta s–a manifestat în ciuda mulţimii motivelor de a fi plini de recunoştinţă.

Creştinii de astăzi pot evita comiterea greşelii de a omite să se dovedească recunoscători faţă de tot ce le–a dat Iehova, în afară de actele lui de bunătate faţă de omenire în general.