Cum devine cineva un slujitor învestit în modul stabilit de Dumnezeu

APROAPE sigur că un vizitator neavizat ar fi rămas nedumerit, dacă nu chiar perplex, de ceea ce a auzit. Scena se petrecea la un congres al Martorilor lui Iehova. Se ţinea o cuvîntare pentru un grup de oameni care erau pregătiţi să fie botezaţi. Spre surprinderea vizitatorului respectiv, vorbitorul le–a spus acestor candidaţi la botez: „Prezenţa ta în acest grup de candidaţi la botez indică dorinţa ta de a deveni un slujitor învestit al Regatului.“

’Dar cum se poate aşa ceva?‘ ar fi putut întreba vizitatorul. ’Nu este botezul numai pentru persoane care au venit pentru prima dată în contact cu creştinismul şi pentru prunci? Nu sînt necesari ani de zile de instruire şi educare extensivă pentru a deveni un slujitor învestit al lui Dumnezeu?‘ Poate că gîndiţi la fel. Dar s–ar putea să rămîneţi surprinşi de ceea ce spune în realitate Biblia despre botez şi investire ca slujitor al lui Dumnezeu.

Înainte ca cineva să fie botezat

În primul rînd, botezul nu este pentru aceia care tocmai au luat cunoştinţă de mesajul creştin. Biblia arată în Fapte 8:12 că oamenii din secolul I erau botezaţi după ce „au crezut“. De asemenea, în Matei 28:19 se arată că cineva trebuie să devină ’discipol‘ înainte de botez. Dar cum devine cineva ’credincios‘ sau ’discipol‘ (’unul care a fost învăţat de cineva‘)? Prin intermediul unui atent studiu al Bibliei. În felul acesta, persoana în cauză dobîndeşte o cunoştinţă exactă despre Isus şi Iehova Dumnezeu (Ioan 17:3). Numai după dobîndirea acestei cunoştinţe poate cel care cercetează Biblia să analizeze posibilitatea şi să ia hotărîrea de a se boteza. Acestea erau în secolul I instrucţiunile pe care creştinii recunoscuţi le dădeau noilor convertiţi. — Fapte 8:31, 35, 36.

În congregaţiile Martorilor lui Iehova de astăzi se iau măsuri similare pentru ca persoanele care manifestă interes să beneficieze de studierea gratuită a Bibliei la domiciliu. Dacă persoana în cauză are o inimă receptivă, ea ajunge treptat să aprecieze ceea ce învaţă. Ea se simte îndemnată să împărtăşească altora noile ei convingeri (Romani 10:8–10). Ea începe să frecventeze cu regularitate întrunirile creştine, unde capătă şi mai multă instruire biblică (Evrei 10:24, 25). Iar după săptămîni şi luni de astfel de instruire, noul credincios manifestă dorinţa de a urma sfatul biblic consemnat în Romani 12:1: „De aceea, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, vă implor să vă prezentaţi corpurile drept jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, un serviciu sacru cu facultatea voastră de a raţiona.“

Numai cunoştinţa însă nu îl califică pe cineva pentru a face această dedicare. Persoana respectivă mai trebuie să se căiască şi „să se întoarcă“ (Fapte 3:19). De ce? Să recunoaştem că unii, înainte de a–şi însuşi normele lui Dumnezeu, au dus o viaţă imorală. Alţii s–au angrenat în preocupări egoiste. Dar ca să se prezinte lui Dumnezeu ca ’sfinţi şi plăcuţi‘ ei trebuie să manifeste regret faţă de aceste acţiuni din trecut. Ei trebuie să aibă remuşcări pentru că şi–au folosit viaţa, energia şi capacităţile în îndeletniciri nescripturale. Aceste remuşcări trebuie, de asemenea, să fie însoţite de fapte corespunzătoare, pentru ca ei „să se întoarcă“ efectiv, adică să–şi schimbe modul de viaţă.

Pentru a–l ajuta şi mai mult pe noul credincios, bătrînii creştini trebuie să se întîlnească cu el şi să–i acorde timp pentru a recapitula împreună cu el învăţăturile fundamentale ale Bibliei. În primul rînd, lucrul acesta le dă siguranţă bătrînilor că viitorul creştin a dobîndit o cunoştinţă exactă despre scopurile lui Dumnezeu. Şi, bineînţeles, recapitularea este foarte utilă pentru cel ce studiază. În funcţie de necesităţi, anumite probleme care nu au fost înţelese corect vor fi astfel clarificate.

Botezurile se fac în general cu ocazia congreselor sau adunărilor ţinute de Martorii lui Iehova. Cu aceste ocazii candidaţilor la botez li se ţine o cuvîntare semnificativă. Astfel, li se aduce aminte că botezul nu înseamnă aderarea la o nouă religie. Referitor la aceasta Isus a zi: „Dacă vrea cineva să mă urmeze, să se renege pe sine, să–şi ia stîlpul de tortură şi să mă urmeze.“ — Matei 16:24.

Candidaţilor li se aminteşte şi de profunda semnificaţie a botezului. Deseori este citat în acest context 1 Petru 3:21: „Ceea ce corespunde acestui lucru vă şi salvează acum, şi anume botezul [nu înlăturarea necurăţeniei cărnii, ci rugămintea făcută lui Dumnezeu pentru o conştiinţă bună], prin învierea lui Isus Cristos.“ Aici Petru aseamănă botezul cu trecerea lui Noe prin apele Potopului. Deşi apele acelea au fost mortale pentru populaţia rea a pămîntului, ele s–au dovedit a fi salvatoare pentru Noe, în timp ce îl purtau în siguranţă, în arcă. Tot aşa botezul îi ’salvează‘ pe creştini din această lume rea. Cînd cineva se botează pe baza credinţei în foloasele morţii şi învierii lui Isus Cristos, acea persoană se află ’salvată‘ într–un anumit sens, în faţa lui Dumnezeu. Ea nu mai este considerată ca făcînd parte din această generaţie rea care este condamnată la distrugere. — Vezi Fapte 2:40.

Prin urmare, actul botezului nu este o hotărîre care trebuie luată într–un moment de înflăcărare, aşa cum se întîmplă deseori la întrunirile de reînsufleţire religioasă.a Faptul acesta este scos şi mai mult în evidenţă prin aceea că, înainte de cufundarea propriu–zisă a noilor discipoli, slujitorul care prezidează ordinea de botezare le pune acestora două întrebări pătrunzătoare. Răspunsul lor afirmativ constituie o „declaraţie publică“ a credinţei lor în răscumpărare şi a faptului că ei s–au dedicat fără rezerve lui Iehova (Romani 10:9, 10). Acum ei sînt gata de botez.

Învestiţi ca slujitori ai Regatului

Cufundarea completă în apă este un simbol corespunzător al dedicării lor pentru Dumnezeu. În timp ce se află sub apă, ei sînt ca şi cum ar fi murit faţă de fostul lor mod de viaţă. Ieşirea lor din apă este ca şi cum ar fi înviat la un nou mod de viaţă, şi anume cel al sacrificiului de sine în serviciul lui Dumnezeu. — Compară Romani 6:2–4.

Dar în ce măsură corespunde învestirea cu actul botezului? Să vedem ce spune în această privinţă Cyclopœdia of Biblical, Theological and Ecclesiastical Literature (1877) de M’Clintock şi Strong, volumul VII, pagina 411: „Învestirea semnifică numirea sau desemnarea unei persoane într–o funcţie de serviciu teocratic, fie cu, fie fără ceremoniile care o însoţesc.“ (Sublinierea ne aparţine.) Aici se recunoaşte că pentru a fi un slujitor creştin nu este nevoie de o ceremonie complicată, nici de un certificat de învestire.

Dar şi Biblia ne învaţă astfel? Să analizăm cazul lui Isus Cristos. Nu există nici o îndoială că el a fost cel mai de seamă slujitor al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, a avut el parte de vreo complicată ceremonie de învestire înainte de a–şi începe lucrarea de predicare? A avut el vreun certificat care să–l identifice ca slujitor teocratic? Dimpotrivă. Abia după ce el a fost pur şi simplu botezat în apă s–a exprimat Dumnezeu că îl aprobă pe Isus drept Fiu al său şi l–a învestit ca slujitor al său. — Marcu 1:9–11; Luca 4:18–21.

Dar ce se poate spune despre creştinii din secolul întîi? Nu există nici un document care să consemneze că, în cazul acestor slujitori creştini, ar fi fost vorba de o ceremonie pompoasă de învestire. Cartea Faptelor apostolilor aminteşte de mai multe ori despre simpla botezare a credincioşilor. Botezul era urmat de o participare zeloasă la serviciul teocratic public. — Vezi Fapte 2:41–47; 8:36–39; 22:14–16.

Ce dovezi aveau aceşti slujitori în sprijinul învestirii lor? Iată ce ne spune Pavel în 2 Corinteni 3:1–3: „Începem oare din nou să ne recomandăm pe noi înşine? Sau avem cumva nevoie, ca unii oameni, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? Voi înşivă sînteţi scrisoarea noastră, gravată pe inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Căci voi sînteţi arătaţi ca fiind o scrisoare a lui Cristos scrisă de noi ca slujitori, gravată nu cu cerneală, ci cu spiritul unui Dumnezeu viu, nu pe table de piatră, ci pe table de carne, pe inimi.“ Acţiunea spiritului lui Dumnezeu asupra inimilor acelora care erau învăţaţi de el a produs în ei o nouă personalitate — creştină — ce putea fi „citită“ de toţi cei care îi vedeau. Aceasta era o mărturie suficientă că Dumnezeu îi învestise într–adevăr pe aceia care participau la învăţarea acestor noi discipoli.

Să ne străduim în serviciul sacru

La fel şi astăzi, un slujitor teocratic este recunoscut după lucrările sale. El ’se străduieşte din răsputeri‘, cu toată seriozitatea în serviciul teocratic (Luca 13:24). El consideră acest serviciu drept un mare privilegiu de la Dumnezeu. El nu îl ia ca pe un lucru de la sine înţeles — 1 Timotei 1:12–16.

Predicarea Regatului constituie îndatorirea primordială a acestor slujitori. Ei îşi restrîng toate celelalte preocupări, pentru a–şi putea ’efectua pe deplin serviciul‘ (2 Timotei 4:2, 5). Desigur că ei trebuie să se îngrijească de propriile lor necesităţi materiale şi de cele ale familiilor lor. Totuşi ei ’se mulţumesc cu hrană şi îmbrăcăminte‘. Ei nu lasă ca preocupările sau dorinţele personale să–i distragă de la serviciul teocratic (1 Timotei 5:8; 6:7, 8; Filipeni 2:20–22). Ei se conving de „lucrurile mai importante“ (Filipeni 1:10). Ei se străduiesc să urmeze excelentul exemplu al lui Isus Cristos, a cărui viaţă se axa pe predicarea Regatului. — Luca 4:43; Ioan 18:36, 37.

Pe de altă parte, cînd cineva este botezat ca slujitor învestit, el se află, de fapt, în faza de început a serviciului său pentru Dumnezeu. Este adevărat că el a dobîndit cunoştinţe despre Isus Cristos şi Iehova Dumnezeu şi că el a făcut, de asemenea, multe schimbări în viaţa lui, astfel încît să nu se poată obiecta nimic serviciului său creştin (2 Corinteni 6:3). Totuşi, creştinul botezat de curînd mai are mult de crescut. Botezul său, care semnifică învestirea lui, este numai o importantă piatră de hotar în procesul creşterii sale de creştin (Filipeni 3:16). Aşadar, fiecare slujitor învestit trebuie să continue să–şi sporească aprecierea sinceră faţă de lucrurile spirituale. El trebuie să–şi planifice timpul pentru a studia personal. De asemenea, el trebuie să profite de ocaziile pe care le furnizează congregaţia în vederea întrunirilor. În plus, el trebuie să lucreze pentru a îmbunătăţi calitatea rugăciunilor sale, fapt care va duce la o relaţie personală mai apropiată cu Dumnezeu. — Luca 6:45; 1 Tesaloniceni 5:11: 1 Petru 4:7.

Noi sperăm că aceste explicaţii pe baza Scripturilor v–au ajutat să înţelegeţi de ce o diplomă universitară nu este o condiţie obligatorie pentru cei care doresc să lucreze ca slujitori ai lui Dumnezeu. Peste trei milioane de Martori ai lui Iehova îl slujesc pe Iehova Dumnezeu cu fidelitate, în calitate de slujitori ai săi, proclamînd adevărurile consemnate în Cuvîntul său. Ce–ar fi dacă aţi permite unuia dintre ei să vă ajute să acumulaţi cunoştinţe despre Biblie?

[Notă de subsol]