Lungul marş al puterilor mondiale se apropie de sfîrşit

Biblia vorbeşte despre şapte mari puteri care s–au succedat de–a lungul miilor de ani de istorie umană. Articolele precedente din această serie au arătat că noi trăim în timpul ultimei dintre aceste puteri: puterea mondială anglo–americană. — Apocalips 17:9, 10.

Această putere este prezentată în cartea Apocalipsul, sub forma unei fiare cu „două coarne“, de unde deducem că este vorba despre o dublă putere mondială. Ea „le spune celor care locuiesc pe pămînt să facă o imagine“ a fiarei politice care reprezintă ansamblul celor şapte puteri mondiale. — Apocalips 13:11, 14.

Cum s–au împlinit aceste profeţii, şi ce importanţă au ele pentru noi? Articolul care urmează se străduieşte să răspundă acestor întrebări.

DUPĂ terminarea primului război mondial, care lăsa în urma lui amintirea a patru ani de groază, preşedintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, şi primul–ministru al Marii Britanii, David Lloyd George, au propus crearea unei „Ligi a Naţiunilor“. Scopul acestei organizaţii era acela „de a stabili pacea şi securitatea internaţională“ şi de a împiedica repetarea unui război atît de crud.

Identitatea celor doi bărbaţi care au luat această iniţiativă este demnă de reţinut, deoarece este vorba despre conducătorii celei de–a şaptea puteri mondiale din istoria biblică, dubla putere anglofonă anglo–americană. Prin acest amănunt şi prin încă multe altele, această organizaţie pentru pace şi securitate internaţională corespundea într–un mod uimitor descrierii pe care cartea Apocalipsul o face „celui de–al optulea rege“ care trebuia să se ridice pentru puţin timp şi a cărui ascensiune şi cădere trebuiau să se realizeze în epoca noastră. Să examinăm cîteva dintre punctele comune pe care le au această organizaţie şi descrierea din Apocalips. — Apocalips 17:11.

Profeţia arată că o „fiară“ cu „două coarne ca de miel“ le va spune „celor care locuiesc pe pămînt să facă o imagine“ a fiarei care are şapte capete, ce reprezintă cele şapte mari puteri din istoria biblică.

Aceasta este exact ceea ce a făcut puterea mondială anglo–americană. Ea i–a determinat pe aceia „care locuiesc pe pămînt“ să creeze o Ligă care să acţioneze ca şi marile puteri şi să se asemene cu ele. Dar această Ligă nu a fost decît o „imagine“ a fiarei sălbatice, neavînd altă putere decît aceea pe care i–au dat–o naţiunile din care era formată. Ea nu şi–a dobîndit puterea printr–o mare cucerire militară, aşa cum a fost cazul puterilor precedente, ci descindea din cele şapte puteri. În realitate, această imagine îşi datoreşte existenţa, nu numai celei de–a şaptea puteri mondiale, ci şi celorlalte state membre ale organizaţiei pe care ea o reprezintă, state care includ rămăşiţe din cele şase puteri precedente. Dar va reuşi această imagine politică să realizeze ţelurile înalte urmărite de întemeietorii ei? — Apocalips 17:11, 14.

Căderea Ligii

Liga Naţiunilor a realizat multe lucruri pe plan social. Cu toate acestea, adevăratul ei scop, aşa cum a fost el expus în „Pactul Ligii Naţiunilor“, era acela de a „promova cooperarea internaţională şi de a realiza pacea şi securitatea internaţională“. În această privinţă Liga a eşuat.

Liga nu a reuşit să împiedice Japonia să invadeze Manciuria, în 1931. Ea nu a fost în stare nici să evite războiul dintre Bolivia şi Paraguay în 1933, şi nici să–l oprească pe Mussolini să cucerească Etiopia în 1936. Însăşi Liga a primit lovitură de graţie la 1 septembrie 1939, odată cu izbucnirea celui de–al doilea război mondial, care a provocat un val uriaş de distrugeri şi nenorociri pe care Liga ar fi trebuit să le împiedice. Acest război a cauzat moartea a 55 de milioane de oameni, dintre care 16 milioane de soldaţi şi 39 de milioane de civili, adică de aproape patru ori mai mult decît primul război mondial.

Dar încă din 1919, adică înainte de ratificarea ’Pactului Ligii Naţiunilor‘, Martorii lui Iehova (numiţi pe atunci Studenţi în Biblie) au anunţat în mod public că această organizaţie va trebui să eşueze, deoarece oamenii nu vor putea niciodată să instaureze pacea pe pămînt. Mai tîrziu, cu ocazia congresului pe care l–au ţinut la Londra, în 1926, ei au arătat că, potrivit Apocalipsului, capitolul 17, cel „de–al optulea rege“ va încheia şirul puterilor mondiale. Oratorul a adăugat: „Domnul i–a prezis naşterea, scurta–i existenţă şi veşnicu–i sfîrşit.“

Reapariţia ei

Cu privire la cel de–al optulea rege, profeţia inspirată spune: „Fiara pe care ai văzut–o era, dar nu este, şi totuşi este pe punctul de a se urca din abis, şi trebuie să meargă la distrugere.“ — Apocalips 17:8.

Începînd din 1942, în plin război mondial, Martorii lui Iehova au înţeles că organizaţia pentru pace şi securitate care era în letargie avea să se ridice din nou din abis, adică din starea de inactivitate în care se afla. În acelaşi an, preşedintele Societăţii Watch Tower s–a adresat unui public adunat în 52 de oraşe:

„Deşi patruzeci dintre membrii săi de atunci continuă încă să adere la Ligă, Liga nu este, în realitate, nici măcar într–o stare de inerţie (...), ea ’nu mai este‘.“ Dar se va „ridica ea din abis“? Bazîndu–se pe această profeţie biblică, oratorul a spus: „Naţiunile se vor uni din nou.“

În conformitate cu profeţia, acest al optulea rege „a fost“ din 1920 pînă în 1939. Din 1939 şi pînă la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, în 1945, el ’nu a fost‘. Apoi el s–a ridicat „din abis“ ca succesor al Ligii, în persoana Naţiunilor Unite.

Mari speranţe neîmplinite

La 26 iunie 1945, la San Francisco, delegaţi din 50 de state au semnat Carta Naţiunilor Unite. În preambulul acesteia scria: „Noi, popoarele Naţiunilor Unite, sîntem hotărîte să ocrotim generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în decursul acestei generaţii, a adus omenirii suferinţe de nedescris (...).“

Speranţa pusă în O.N.U. era nerealistă. Fostul secretar de stat american Cordell Hull a declarat că de O.N.U. depinde „însăşi supravieţuirea civilizaţiei noastre“. Harry Truman, pe atunci preşedintele Statelor Unite, a numit O.N.U. „ocazia supremă (...) de a stabili o pace durabilă sub îndrumarea lui Dumnezeu“. Carta Naţiunilor Unite a fost numită „probabil cel mai important document produs vreodată de om“ şi „un punct de cotitură în istoria civilizaţiei“. Patruzeci de ani mai tîrziu, Gregory J. Newell, de la Departamentul de stat american, a spus: „Aşteptările au fost prea mari, iar deziluzia inevitabilă.“

Asemenea Ligii, şi O.N.U. a obţinut realizări frumoase în viaţa socială, dar ea nu a reuşit să asigure pacea sau să pună capăt războaielor. În 1962, fostul prim–ministru britanic Harold Macmillan s–a adresat Camerei Comunelor cu următoarele cuvinte: „Întreaga fundaţie pe care a fost construită O.N.U. a fost erodată.“

La început mulţi oameni aveau faţă de această organizaţie o fervoare aproape religioasă. Ei credeau că această „imagine“ va aduce o pace şi o dreptate adevărată, şi că va crea o lume într–adevăr unită. Dar, potrivit Bibliei, aceste obiective nu vor putea fi îndeplinite decît de Regatul lui Dumnezeu. Aceste aspiraţii erau în contradicţie cu profeţiile biblice care arată că oamenii sînt incapabili de a stabili pacea. După 40 de ani de la crearea O.N.U., istoricul Thomas M. Franck a spus:

„Rezultatele sînt mult inferioare speranţelor pe care le aveam în 1945.“ În plus, secretarul de stat american George P. Schultz a spus: „Cu siguranţă că naşterea Naţiunilor Unite nu a transformat lumea într–un paradis.“

Eşecul O.N.U.–lui se datoreşte faptului că guvernele umane nu au eliminat ceea ce a constituit întotdeauna adevăratul obstacol în calea păcii: naţionalismul, lăcomia, sărăcia, rasismul, despotismul şi influenţa lui Satan. Oamenii se agaţă de aceste guverne, nu pentru că ar spera în ele, ci pentru că nu au altă soluţie. — Apocalips 12:12.

Existenţa Naţiunilor Unite şi eforturile pe care atît de mulţi oameni le–au făcut pentru ea demonstrează cît de acut simt locuitorii pămîntului necesitatea unei schimbări. Această schimbare va veni, dar într–un mod diferit şi mult mai eficient. Dar care este acest mod?

Un guvern permanent

Să ne amintim că Biblia nu vorbeşte decît despre şapte „regi“ succesivi sau puteri mondiale. După aceea, ea nu mai vorbeşte despre nici o altă mare putere. Ba mai mult, Biblia spune că al optulea rege, a cărui existenţă este doar temporară, „va merge la distrugere“. — Apocalips 17:10, 11.

Dar Biblia spune că există o speranţă mult mai bună. Ea promite că pacea, dreptatea şi unitatea mondială la care aspiră atîţia oameni va deveni o realitate graţie unui alt mijloc: „Şi în zilele acelor regi, Dumnezeul cerului va instaura un regat care nu va fi distrus niciodată. (...) El va zdrobi toate aceste regate [umane ineficiente] şi le va pune capăt şi el însuşi va dăinui pentru timpuri indefinite.“ — Daniel 2:44.

Acesta este guvernul despre care a vorbit Isus şi pentru care s–au rugat discipolii săi: „Să vină regatul tău“ (Matei 6:10). Acest regat nu reprezintă o înclinaţie pozitivă existentă în inima oamenilor. El este un regat ceresc adevărat care va guverna pămîntul din sferele cereşti şi care va schimba condiţiile de viaţă ale oamenilor. — Apocalips 21:1–4.

În următorul şi ultimul articol din această serie vom afla ce spune Biblia despre acest extraordinar guvern nou, despre modul în care va funcţiona el şi despre pacea, dreptatea şi unitatea mondială pe care el le va aduce cu sine.

[Chenarul de la pagina 27]

Amploarea războiului

Cel de–al doilea război mondial, care a marcat sfîrşitul Ligii Naţiunilor, a făcut un număr imens de victime. Encyclopædia Britannica (ediţia din 1954) a încercat să aprecieze amploarea masacrului calculînd, pentru anumite ţări, proporţia dintre numărul de militari ucişi şi populaţia existentă în 1940. Iată în continuare cîteva cifre:

Statele Unite au pierdut un soldat la 500 de locuitori (raportat la populaţia din 1940); China, unul la 200; Franţa, unul la 200; Regatul Unit, unul la 150; Japonia, unul la 46; Germania, unul la 25; U.R.S.S., unul la 22. Ţinînd cont de faptul că în rîndul populaţiei civile s–au făcut deseori mai multe victime decît în rîndul militarilor, putem să înţelegem cu uşurinţă că oamenii nu au reuşit să aducă adevărata pace şi securitate.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

’De la crearea O.N.U.–lui războaiele au ucis douăzeci de milioane de oameni. Această tristă realitate confirmă cît de mult a costat eşecul acestei organizaţii.‘ — “Nation Against Nation”, de Thomas M. Franck