Este permis divorţul?
ÎN IUNIE 1986, 3 persoane din 5 au votat pentru menţinerea interdicţiei de a divorţa în Republica Irlandeză, singura ţară din Europa de Vest în care divorţul este încă neautorizat.
În ciuda curentului laxist în comportament şi gîndire, se pare că opinia celor mai mulţi oameni referitor la problema delicată a divorţului este puternic influenţată de originea lor socio–culturală. Mai intervin şi alţi factori cum sînt: rasa, educaţia şi cadrul social. Dar dintre toate lucrurile, religia sau absenţa religiei joacă un rol hotărîtor.
Care este punctul vostru de vedere cu privire la divorţ? Ar trebui oare să li se permită unor parteneri care nu sînt fericiţi împreună şi care, în mod evident, nu se potrivesc, să pună capăt nefericirii lor printr–un divorţ? Cum aţi răspunde la această întrebare? Şi, ceea ce este şi mai important, pe ce criterii vă veţi întemeia răspunsul?
Concepţii diferite şi contradictorii
Pentru milioane de oameni care aderă la normele catolicismului divorţul este de neconceput. Potrivit The Catholic Encyclopedia, „într–o căsătorie creştină nu poate exista niciodată un divorţ absolut [cu dreptul de recăsătorire] cel puţin după ce căsătoria a fost realizată“. Cu toate acestea, Biserica catolică aprobă desfacerea unei căsătorii în anumite împrejurări, şi această procedură este foarte răspîndită. Referitor la acest subiect, iată ce scria revista The Denver Post din aprilie 1986: „Catolicii localnici solicită atîtea desfaceri de căsătorie încît arhiepiscopul din Denver a trebuit să recurgă la un ordinator şi la personal suplimentar, ceea ce înseamnă o cheltuială de 250 000 dolari, pentru a se preocupa de această sarcină de serviciu.“ Raportul explica în continuare că „arhiepiscopul din Denver, trebuie să se ocupe de 700 de cereri încă nerezolvate pentru desfacerea căsătoriei, ceea ce înseamnă o restanţă de trei ani“.
Protestanţii, divizaţi în sute de confesiuni pretutindeni în lume, respectă o mulţime de legi şi reguli cu privire la divorţ. Totuşi, autorităţile în domeniul protestantismului nu permit, în general, divorţul decît din motive foarte serioase. Dar ceea ce este considerat a fi un motiv serios poate să varieze în mod considerabil de la o biserică la alta. Sînt acceptate în general drept motive de divorţ păcate ca: adulterul, maltratările sau abandonul, dar lista este departe de a fi încheiată. Unele confesiuni prescriu în prezent o ceremonie de divorţ care, la fel ca şi în cazul căsătoriei, este însoţită de rugăciuni şi cîntece religioase. Cu ocazia unei astfel de ceremonii, „jurămintele de căsătorie sînt anulate. Soţii îşi predau verighetele slujitorului cultului, care încheie ceremonia declarînd căsătoria desfăcută, după care cuplul îşi strînge mîna“, raportează The New York Times.
Cît despre evrei, aceştia respectă o tradiţie care îi obligă să apeleze la tribunale religioase. Legile rabinice autorizează divorţul fie prin consimţămîntul mutual al soţilor, fie pe baza unor defecte fizice sau a unei conduite scandaloase. Cu toate acestea, divorţul este considerat legal numai în cazul în care soţul formulează în scris o „carte de despărţire“ sau certificat de divorţ şi acest lucru poate constitui o sursă de litigii în cazul în care unii soţi ofensaţi refuză să elibereze acest document sau chiar caută să–l comercializeze. „Din acest motiv, mii de evreice religioase suferă pentru că nu pot să se recăsătorească“, a declarat Andrew Stein, preşedintele Consiliului Municipal din New York, cu ocazia unui discurs ţinut în faţa unui auditoriu compus din rabini, jurişti şi alte persoane. Fără acest consimţămînt de divorţ recăsătorirea femeii este considerată nelegitimă. Orice copil născut dintr–o astfel de căsătorie este stigmatizat astăzi în Israel ca fiind mamzer, adică bastard.
Lucrurile nu sînt cu nimic mai simple pentru nereligioşi sau pentru acei, care fac apel la legile ţării, într–adevăr, legislaţia referitoare la divorţ diferă de la o ţară la alta şi uneori chiar de la o regiune la alta. O autoritate în materie a trecut pe listă aproximativ 50 de motive care permit obţinerea unui divorţ legal în diferite locuri din Statele Unite. Iată cîteva dintre ele: „conduita rea şi duritatea“, „o căsătorie care are puţine şanse să dureze“, şi „refuzul soţiei de a–şi urma soţul care se mută într–un alt stat“. În ultima vreme intrarea în scenă a divorţului făcut prin consimţămînt mutual a făcut să dispară orice noţiune de bine şi rău.
O situaţie încă derutantă
Multe dintre aceste legi şi reguli diferite şi contradictorii referitoare la divorţ se spune că sînt fondate pe Biblie. Dar au reuşit ele oare să consolideze instituţia căsătoriei şi să ocrotească fericirea oamenilor? Rata crescîndă a divorţurilor — un divorţ la două căsătorii în unele ţări — ne oferă răspunsul. În realitate, aceste legi au eşuat nu numai în ceea ce priveşte consolidarea legăturilor de căsătorie, ci ele au accentuat, de asemenea, disperarea şi suferinţa a milioane de oameni.
Cei care doresc sincer să acţioneze în mod drept au deci tot interesul să afle ceea ce spune într–adevăr Biblia cu privire la lucrul acesta.