Să-l onorăm pe Dumnezeul speranţei

„Iată (. . .) declaraţia lui Iehova: (. . .) «Îi voi onora pe cei care mă onorează, iar cei care mă dispreţuiesc vor fi de mică însemnătate.»“ — 1 SAMUEL 2:30.

1. Ce motiv avem de a dori să-l onorăm pe Iehova? (1 Timotei 1:17; Apocalips 4:11).

AVÎND în vedere perspectivele care ne sînt oferite de Biblie, este cu totul potrivit, şi rezonabil totodată, să-l onorăm pe „Dumnezeul speranţei“, „Dumnezeul care dă speranţă“ (Romani 15:13, Sfînta Scriptură, 1874; New World Translation). De ce? Cum îl putem onora pe Marele Creator al întregului univers, noi, nişte oameni imperfecţi şi atît de mici înaintea lui? Şi oare ne va onora şi el pe noi, în schimb?

2. Care erau sentimentele lui Isus cu privire la onoarea care se cuvine să-i fie dată lui Dumnezeu?

² Noi putem învăţa din ceea ce s-a întîmplat cu Isus. Nimeni dintre noi nu va nega faptul că Isus a dorit întotdeauna ca Tatăl său să fie onorat şi glorificat (Ioan 5:23; 12:28; 15:8). De fapt, Isus i-a criticat pe fariseii şi pe scribii care ‘îl onorau pe Dumnezeu cu buzele, dar ale căror inimi erau foarte îndepărtate de el’. Se poate remarca aici că dacă aceşti oameni nu îl onorau pe Dumnezeu, aceasta era din cauză că acţiunile şi mobilurile lor erau rele (Matei 15:7–9). Dar în ceea ce îl priveşte pe Isus, se poate spune oare că modul în care îl onora el pe Dumnezeu era legat de speranţa pe care o nutrea? Şi cum a reacţionat Iehova la străduinţele Fiului său de a-l onora?

3. De unde ştim că Isus a sperat în Iehova?

³ Isus şi-a pus la inimă cuvintele lui David, consemnate în Psalm 16:10: „Tu nu vei abandona sufletul meu în Şeol. Nu vei permite ca loialul tău să vadă groapa.“ Avînd speranţa de-a fi înviat, Isus Cristos i-a putut spune unui răufăcător pironit alături de el aceste entuziasmante cuvinte: „Adevărat îţi zic astăzi: Vei fi cu mine în paradis“ (Luca 23:39–43). Răufăcătorul a murit imediat după aceea şi nu a putut vedea, trei zile mai tîrziu, confirmarea speranţei lui Isus de a fi sculat din morţi. Dar un martor ocular a declarat: „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat iar noi sîntem cu toţii martori ai acestui fapt“ (Fapte 2:31, 32). Da, învierea lui Isus era un fapt real.

4. Ce onoare a meritat şi a primit Isus? (Apocalips 5:12).

⁴ Mulţi dintre oamenii de rînd cărora Isus le depusese mărturie ştiau că el merita să fie stimat, onorat (Luca 4:15; 19:36–38; 2 Petru 1:17, 18). Apoi el a murit asemenea unui criminal. A schimbat oare situaţia sa această moarte? Nu, fiindcă Isus avea aprobarea lui Dumnezeu în care a sperat, şi astfel Isus a fost readus la viaţă. Faptul că „Dumnezeul speranţei“ l-a înviat pe Fiul său şi l-a îmbrăcat cu nemurire în domeniul spiritual dovedeşte că Tatăl continua să-l onoreze pe Fiul său. Pavel a scris: „Noi îl vedem pe Isus (. . .) încoronat cu glorie şi onoare deoarece a suferit moartea, pentru ca prin favoarea nemeritată a lui Dumnezeu să guste moartea pentru fiecare.“ — Evrei 2:7, 9; Filipeni 2:9–11.

5. În ce mod special a fost onorat Isus, şi în ce fel a fost onorat Dumnezeu şi mai mult prin aceasta?

⁵ Isus, care îl onorase pe Tatăl, a menţionat un mod special în care Tatăl l-a onorat pe el. Într-o ocazie în care li s-a arătat apostolilor săi fideli, el a spus: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pămînt. Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli dintre oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfînt (. . .) Iată, eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la încheierea sistemului de lucruri“ (Matei 28:18–20). Tatăl l-a onorat deci pe Fiul său în plus, conferindu-i o autoritate specială. Aceasta trebuia să fie folosită în favoarea oamenilor care urmau să îndeplinească o lucrare ce avea să-i aducă onoare Celui pe care Isus îl onorează în mod activ. Înseamnă oare aceasta că noi, oamenii imperfecţi, îl putem onora în vreun fel pe Tatăl şi să fim şi noi onoraţi, la rîndul nostru, de el?

Oamenii îl onorează pe Dumnezeu

6. Chiar dacă este potrivit a dori să fim onoraţi, totuşi ce pericol există în aceasta? (Luca 14:10).

⁶ Cei mai mulţi oameni nu îşi propun să îl onoreze înainte de toate pe Dumnezeu, preocupaţi fiind mai mult de gloria lor personală. Unii chiar spun că este normal să doreşti să fii onorat. În parte, lucrul acesta este adevărat, fiindcă este normal să dorim să ne bucurăm de o bună reputaţie şi de onoarea care decurge din aceasta (1 Timotei 3:2, 13; 5:17; Fapte 28:10). Însă dorinţa de a fi onoraţi de oameni poate depăşi cu uşurinţă limitele. Acest cusur este evident la numeroşi oameni care caută celebritatea cu orice preţ, sau care fac totul pentru a ieşi cu faţa curată în toate împrejurările.

7. Din ce motiv onoarea care poate fi primită de la oameni are o valoare atît de limitată?

⁷ Dacă stăm să ne gîndim, chiar şi cele mai mari onoruri pe care le-am putea primi de la oameni sînt efemere, fiindcă viaţa omenească este scurtă. Este adevărat că memoria unor eroi poate fi cinstită cîtva timp, dar cei mai mulţi oameni sînt uitaţi după ce mor. Cîţi oameni cunosc numele strămoşilor lor sau cine au fost, cu un secol în urmă, conducătorii naţiunii lor? În realitate, faptul că un anumit om a existat sau nu, nu schimbă nimic din mersul lucrurilor: el a fost doar un microscopic fir de praf în balanţa timpului, o minusculă picătură de apă în oceanul vieţii. Şi chiar dacă acest om este onorat cîtva timp după moartea sa, el nu ştie nimic (Iov 14:21; 2 Cronici 32:33; Ecleziast 9:5; Psalm 49:12, 20). Singurul lucru care are cu adevărat importanţă este acela de-a avea speranţa pe care o dă Dumnezeu, de-a-l onora pe Creator şi de-a fi onoraţi de el, la rîndul nostru. Noi putem vedea lucrul acesta în viaţa a doi bărbaţi care au trăit în acelaşi timp, în Israelul antic.

8. În ce capcană a căzut Eli cu privire la faptul de-a acorda onoare?

⁸ Unul dintre aceştia a fost Eli. El i-a slujit lui Dumnezeu timp de 40 de ani în înalta funcţie de mare preot şi a avut privilegiul de-a fi judecător al lui Israel (1 Samuel 1:3, 9; 4:18). Însă cu timpul el s-a dovedit slab cu privire la fiii săi Hofni şi Fineas. Aceştia abuzau de poziţia lor de preoţi, furînd o parte din jertfe şi comiţînd acte sexuale imorale. Pentru că Eli s-a limitat să le facă o critică lipsită de energie, Dumnezeu i-a spus că el ‘continua să-şi onoreze fiii mai mult decît pe El’. Iehova promisese că va păstra preoţia aaronică, dar că avea să vină un timp în care el va înlătura casa lui Eli de la funcţia preoţească. De ce? Iehova explică: „Îi voi onora pe cei care mă onorează, iar cei care mă dispreţuiesc vor fi de mică însemnătate.“ — 1 Samuel 2:12–17, 29–36; 3:12–14.

9. Ce prilej i s-a oferit lui Samuel de a-i acorda onoare lui Iehova?

⁹ Al doilea bărbat, Samuel, oferă un frapant contrast cu Eli. Tu ştii probabil că părinţii săi l-au dus încă de la o vîrstă fragedă ca să slujească la tabernacolul din Şilo. Într-o noapte Iehova i-a vorbit copilului. Poate că îţi va face plăcere să citeşti interesanta relatare a celor întîmplate. Ea se găseşte în 1 Samuel 3:1–14. Citind, imaginează-ţi-l pe băieţelul acesta trezit nu de bubuitul unui tunet, ci de o voce slabă, pe care el o confundă cu aceea a bătrînului Eli. Gîndeşte-te apoi de cît curaj a avut nevoie tînărul Samuel ca să-i comunice bătrînului mare preot hotărîrea lui Dumnezeu de a pedepsi casa lui Eli. Şi totuşi Samuel a făcut lucrul acesta, onorîndu-l pe Dumnezeu prin ascultarea sa. — 1 Samuel 3:18, 19.

10. Fiindcă a fost onorat de Samuel, cum l-a onorat Dumnezeu, la rîndul său, pe acesta?

¹⁰ Ani la rînd Samuel l-a onorat pe Dumnezeu în funcţia sa de profet şi, aşa cum arată 1 Samuel 7:7–13, şi Dumnezeu l-a onorat pe Samuel. Iehova a răspuns cu promptitudine la rugăciunea lui Samuel prin care acesta îi cerea ajutor împotriva filistenilor. Nu te-ai simţi oare onorat să primeşti din partea lui Dumnezeu o asemenea dovadă de recunoaştere? Deşi fiii lui Samuel nu au urmat exemplul său, totuşi Dumnezeu nu l-a respins, cum a făcut cu Eli, aceasta, evident, fiindcă Samuel a făcut tot posibilul pentru a-l onora pe Dumnezeu. Ca o dovadă în plus în acest sens, Samuel a dezaprobat cererea poporului de-a avea un rege uman (1 Samuel 8:6, 7). Dumnezeu l-a folosit pe Samuel pentru a-i unge atît pe Saul cît şi pe David. La moartea lui Samuel, Israel l-a onorat, plîngîndu-l. Dumnezeu l-a onorat însă într-un mod şi mai important, acordîndu-i un loc în Biblie printre oamenii credinţei care vor avea parte de înviere şi de lucrurile bune care le sînt rezervate de Dumnezeu (Psalm 99:6; Ieremia 15:1; Evrei 11:6, 16, 32, 39, 40). Nu arată oare lucrul acesta cît este de important să-l onorăm pe „Dumnezeul speranţei“?

Îl vei onora pe „Dumnezeul speranţei“?

11, 12. Ce reflecţie putem face cu privire la faptul de a-i aduce onoare lui Dumnezeu şi care este unul din modurile în care putem face lucrul acesta?

¹¹ Exemplele biblice oferite de Isus şi de Samuel, ca să nu menţionăm decît două, dovedesc că oamenii pot să pună pe primul loc în viaţa lor obiectivul de-al onora pe „Dumnezeul speranţei“. Aceste două cazuri dovedesc, de asemenea, că, făcînd astfel, putem spera în mod legitim să primim onoare din partea lui Dumnezeu. Dar ce trebuie să facem ca să avem pe cît este posibil asigurarea că îi vom fi plăcuţi lui Dumnezeu, că vom fi onoraţi de el şi că ni se va realiza speranţa noastră întemeiată pe Biblie?

¹² Noi putem de exemplu, să manifestăm o teamă sinceră şi respectuoasă de a displăcea lui Dumnezeu (Maleahi 1:6). Probabil că vom fi de acord pe deplin cu acest principiu, dar să ne aducem aminte de fiii lui Eli. Dacă li s-ar fi pus întrebarea: ‘Vreţi să-l onoraţi pe Dumnezeu şi să manifestaţi o teamă respectuoasă faţă de el?’, este foarte probabil că ei ar fi dat un răspuns afirmativ. Dificultatea constă deci în a transpune în faptele vieţii noastre de toate zilele dorinţa de a-l onora pe Dumnezeu, temîndu-ne de el.

13. Ilustrează modul în care ne poate ajuta dorinţa noastră de a-l onora pe Dumnezeu, temîndu-ne de el.

¹³ Dacă am fi tentaţi să comitem un furt sau un act de imoralitate sexuală, ştiind că fapta respectivă nu va ajunge la cunoştinţa publică, dorinţa noastră de a-l onora pe Dumnezeu ne va împiedica oare să comitem acea faptă? Noi trebuie să cultivăm modul de a gîndi exprimat în cuvintele: ‘Chiar dacă acest act ar rămîne ascuns, însuşi faptul de a ceda în faţa unui asemenea păcat ar fi o dezonorare a „Dumnezeului speranţei“ al cărui nume îl port’. Şi apoi, realitatea este că transgresiunea noastră nu ar rămîne pentru totdeauna ascunsă, aşa cum nu au rămas ascunse nici faptele comise de fiii lui Eli. Lucrul acesta este confirmat de cuvintele apostolului Pavel privitoare la ‘dreapta judecată a lui Dumnezeu’. „El va da fiecăruia potrivit lucrărilor sale: viaţă veşnică celor care caută glorie şi onoare şi nedescompunere, prin perseverenţă într-un lucru bun; în timp ce, pentru aceia care au un spirit de controversă şi care nu ascultă de adevăr, ci ascultă de nedreptate, va fi indignare şi mînie.“ — Romani 2:5–8.

14. În ce alt mod îl putem onora pe Dumnezeu şi ce întrebare ne putem pune?

¹⁴ Pe de altă parte, Pavel menţionează participarea la „un lucru bun“ care îl onorează pe Dumnezeu şi care ne aduce „glorie şi onoare“ din partea lui. Astăzi, una dintre principalele lucrări de genul acesta este menţionată de Isus în Matei 28:19, 20: ‘Faceţi discipoli dintre oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i şi învăţîndu-i să respecte toate lucrurile pe care vi le-am poruncit.’ Milioane de Martori ai lui Iehova de pe întregul pămînt sînt activi în această lucrare de predicare şi de învăţare care îl onorează pe Dumnezeu. Mulţi se străduiesc din răsputeri în serviciul cu timp integral, făcînd pionierat în tot cursul anului sau în concedii şi în vacanţele şcolare. Avînd în vedere lucrul acesta, fiecare dintre noi poate să tragă folos dacă îşi examinează propria situaţie în legătură cu această lucrare. De exemplu, ne putem pune această întrebare: ‘Îl onorez eu pe „Dumnezeul speranţei“, participînd din plin la lucrarea de predicare?’

15. Ce li s-a întîmplat unor creştini în privinţa onorării lui Dumnezeu prin intermediul serviciului public?

¹⁵ Unii creştini care au fost predicatori activi timp de ani de zile şi-au încetinit treptat eforturile, astfel încît în prezent nu mai participă decît din cînd în cînd la importanta lucrare care constă în formarea de discipoli. Nu ne referim aici la aceia care sînt împiedicaţi să fie la fel de activi ca altădată de anumite afecţiuni fizice sau de vîrsta lor înaintată. Făcînd abstracţie de aceştia, o încetinire în lucrare se poate observa printre unii Martori de toate vîrstele. Este interesant faptul că Pavel nu s-a referit la un anumit grup de vîrstă atunci cînd i-a avertizat pe creştini cu privire la pericolul ‘extenuării’ sau al ‘istovirii’. În realitate, fondul problemei, indiferent de vîrstă, rezidă în faptul că participarea cu regularitate la serviciu pretinde eforturi. Cum s-a întîmplat foarte probabil şi în zilele lui Pavel, unii creştini de astăzi îşi spun: ‘Eu mi-am făcut partea în cursul anilor; acum este rîndul creştinilor mai noi să se străduiască din răsputeri.’ — Galateni 6:9; Evrei 12:3.

16. De ce ar fi util să ne facem o autoexaminare în această privinţă?

¹⁶ Cei care gîndesc în felul acesta sînt, desigur, o minoritate, dar ţi-ai putea pune întrebarea: ‘Recunosc eu în mod sincer o asemenea tendinţă în cazul meu? Este oare participarea mea la serviciu aceeaşi ca altădată?’ Fie că ne-am diminuat sau nu activitatea, noi nu trebuie să uităm că „Dumnezeul speranţei“ promite „glorie şi onoare şi pace pentru oricine care face binele“ (Romani 2:10). Verbul grecesc pe care îl utilizează Pavel aici înseamnă „a lucra la ceva, a produce, a îndeplini“. Este indispensabil deci ca noi să evităm a fi ca fariseii şi scribii care se mărgineau să-l onoreze pe Dumnezeu doar cu buzele! (Marcu 7:6; Apocalips 2:10). Dimpotrivă, atunci cînd participăm din inimă la serviciul public ne confirmăm nouă înşine, precum şi altora, că avem o speranţă reală. Noi îl onorăm pe Creatorul nostru, pe Acela căruia îi datorăm viaţa, şi astfel ni se oferă posibilitatea de a fi onoraţi şi noi de el, acum şi întotdeauna. — Luca 10:1, 2, 17–20.

Cu lucrurile noastre de valoare

17, 18. În ce alt mod îl putem onora pe Dumnezeu şi de ce nu trebuie să ezităm să facem lucrul acesta?

¹⁷ Proverbe 3:9 ne arată un alt mod de a-l onora pe „Dumnezeul speranţei“: „Onorează-l pe Iehova cu lucrurile tale de valoare şi cu primele roade din toate produsele tale.“ Spurell redă astfel acest verset: „Glorifică-l pe Iehova cu bogăţiile tale şi cu ce este mai bun din toată agoniseala ta.“ — A Translation of the Old Testament Scriptures from the Original Hebrew.

¹⁸ Întrucît în lume anumiţi clerici sînt cunoscuţi pentru nesăţioasa lor lăcomie şi pentru modul lor de viaţă îmbelşugat, mulţi oameni ezită să facă ofrande bisericilor. De fapt, unicul scop al anumitor organizaţii religioase pare a fi acela de-a aduna bogăţii (Apocalips 18:4–8). Asemenea abuzuri însă nu schimbă cu nimic valabilitatea cuvintelor din Proverbe 3:9. Dar, în armonie cu acest sfat inspirat, cum ne-am putea utiliza ‘lucrurile noastre de valoare’ pentru a-l ‘onora pe Iehova’, „Dumnezeul speranţei“?

19. Arătaţi cum pun unii în practică Proverbe 3:9.

¹⁹ Martorii lui Iehova apreciază că, dat fiind numărul crescînd de oameni care acceptă mesajul Regatului, este necesar să îşi mărească sălile lor de întruniri, sau să construiască altele noi. Iată deci un mod de a-l ‘glorifica pe Iehova cu bogăţiile noastre’. Tineri şi bătrîni iau parte la această activitate luînd, de exemplu, personal hotărîrea de a contribui la fondul de construcţii; şi pentru a rămîne fideli unei asemenea hotărîri, trebuie ca ei să dea dovadă de disciplină sau să facă uneori chiar şi anumite sacrificii, în special dacă planurile şi ducerea la bun sfîrşit a unui proiect edilitar se extind pe o lungă perioadă de timp (2 Corinteni 9:6, 7). Însă utilizarea în felul acesta a bunurilor lor înseamnă cu adevărat a-l onora pe Iehova, deoarece Sălile Regatului sînt locuri în care creştinii îi aduc închinare şi unde, împreună cu persoanele interesate de adevăr, cîştigă cunoştinţă despre Dumnezeu. Cuvintele lui Isus consemnate în Matei 6:3, 4 ne dau asigurarea că Dumnezeu îi va onora pe aceia care îl onorează în felul acesta.

20. (a) De ce este bine să ne examinăm cu privire la modul în care punem în aplicare Proverbe 3:9? (b) Ce întrebări ne-am putea pune?

²⁰ Să fim însă atenţi. Isus a zis că preocuparea principală a fariseilor şi scribilor nu era aceea de a-l onora pe Dumnezeu. Ei se asigurau să fie ei înşişi primii beneficiari ai bogăţiei lor. Iată de ce sfatul din Matei 15:4–8 ne îndeamnă să ne supunem unei autoexaminări atente, pentru a vedea în ce fel îl ‘onorăm pe Iehova cu lucrurile noastre de valoare’ (Ieremia 17:9, 10). De exemplu, dacă afacerile unui creştin îi aduc o oarecare bogăţie, el ar putea considera că poate continua să lucreze cu tot timpul de care dispune, pentru a cîştiga şi mai mult. El ar putea raţiona astfel: ‘Alţii intră în serviciul de pionier sau se transferă pentru a-i sluji lui Iehova acolo unde nevoia de vestitori este deosebit de mare, dar modul meu de a-i sluji lui Iehova constă în a cîştiga mai mulţi bani, fapt care îmi permite să dau contribuţii mari.’ Contribuţiile lui s-ar putea să fie foarte utile, dar ar fi bine ca el să se întrebe: ‘Modul meu de viaţă dovedeşte oare că motivul principal din care caut să cîştig mai mult este într-adevăr acela de a folosi banii pentru a-l onora pe Dumnezeu?’ (Luca 12:16–19; compară Marcu 12:41–44). Sau: ‘Mi-aş putea aranja oare afacerile în aşa fel încît să am o participare personală mai mare la cea mai importantă lucrare care se face în zilele noastre — proclamarea veştii bune?’ În realitate, oricare ar fi situaţia noastră, noi ne putem examina motivele şi acţiunile şi ne putem întreba: ‘Cum îl pot onora mai mult pe Cel care mi-a dat viaţa, pe „Dumnezeul speranţei“?’

21. Ce bucurie ne este rezervată dacă îl onorăm acum pe Iehova?

²¹ Iehova nu ne va dezamăgi. Ce bucurie va fi ca, acum şi în viitor, el să poată spune despre noi ceea ce i-a spus Israelului fidel: „Datorită faptului că ai fost preţios în ochii mei, tu ai fost considerat onorabil, şi eu însumi te-am iubit!“ (Isaia 43:4). Iehova însuşi le promite „viaţă veşnică celor care caută glorie şi onoare“. Această promisiune el le-o adresează acelora care perseverează „într-un lucru bun“. Într-adevăr, el este „Dumnezeul speranţei“!

Cum vei răspunde?

◼ Ce putem învăţa din exemplul lui Isus cu privire la onoarea care se cuvine ca oamenii să i-o aducă lui Iehova?

◼ Ce deosebire a existat în această privinţă între conduita lui Eli şi cea a lui Samuel?

◼ Ce modalităţi există de a manifesta mai multă onoare faţă de Dumnezeu, şi ce poţi primi în schimb?

◼ Ce viitor îi aşteaptă pe aceia a căror principală preocupare constă în a-l onora pe „Dumnezeul speranţei“?

[Chenarul de la pagina 31]

SCRISORI ÎN LEGĂTURĂ CU CONTRIBUŢII

Aici sînt nişte fragmente din scrisori primite de către biroul Societăţii Watch Tower din Brooklyn, New York:

„Mă numesc Abijah. Am nouă ani. Vreau să vă dau 4 dolari pentru fraţii care lucrează la Sălile Regatului. Ei îi pot folosi pentru lemn de construcţie sau pentru o ciocolată, nu am nimic împotrivă.“ — Oregon.

‘Veţi găsi în plic cecul meu personal. Am trecut de 96 de ani şi am dificultăţi cu auzul, dar îmi face cu adevărat plăcere să economisesc pentru asta. Da, ştiu, conduc o maşină de mîna a doua, şi nu-mi petrec iernile în Florida sau California. Pot să fac atît de puţin în efectuarea predicării veştii bune despre Regat bătînd la uşi. Dar economisindu-mi banii şi trimiţîndu-vă cîţiva şi vouă, simt că totuşi am şi eu o parte în aceasta.’ — Ohio.

‘Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru Sala Regatului. Aceşti bani [5 dolari] sînt pentru a vă ajuta cu cărţi şi Turnuri de veghere ca noi să le citim. Banii sînt din puşculiţa mea. Vă mulţumesc pentru broşura ‘Şcoala’ care ne spune despre droguri.’

„În plic vă rog să găsiţi un cec. Două sute de dolari din el sînt pentru Fondul de Construcţie de Săli ale Regatului. Restul sînt să îi folosiţi în orice fel vedeţi voi de bine ca să promoveze lucrarea de predicare.“ — Missouri.