‘Dumnezeu va sfîrşi formarea voastră’
UN ATLET care se pregăteşte pentru o competiţie importantă trebuie să se antreneze în mod susţinut. El vrea să fie în formă, pentru ca în marea zi să realizeze cea mai bună performanţă. Şi creştinii trebuie să se antreneze susţinut, dar avînd un alt obiectiv. Iată ce a spus Pavel în acest sens: „Antrenează-te avînd drept ţel devoţiunea sfîntă.“ — 1 Timotei 4:7.
Deci un creştin trebuie să se menţină în formă din punct de vedere spiritual. Aşa cum un atlet îşi antrenează corpul, creştinul îşi antrenează forţa şi perseverenţa spirituală. El face aceasta prin studierea Bibliei — Cuvîntul lui Dumnezeu —, prin rugăciune, prin participarea cu regularitate la întrunirile cu fraţii săi creştini şi prin exprimarea publică a credinţei sale.
De regulă, un atlet are un antrenor, lucru care este valabil şi pentru creştini. Cine este acest antrenor? Nimeni altul decît însuşi Iehova Dumnezeu! Apostolul Petru a scos în evidenţă grija pe care o are Iehova faţă de programul de formare a creştinilor, şi a scris astfel: „Dumnezeul oricărei favori nemeritate (. . .) va sfîrşi formarea voastră, vă va face fermi, vă va face tari“ (1 Petru 5:10). Cum ne formează Iehova? În multe feluri, toate esenţiale, dacă vrem să ne menţinem în formă, în calitate de creştini.
Disciplinare directă
Petru însuşi a fost format de Iehova. Din experienţa lui putem învăţa multe lucruri. Uneori, formarea lui Petru era dureroasă. Imaginează-ţi cum trebuie să se fi simţit el cînd a încercat să-l abată pe Isus de la îndeplinirea scopului lui Dumnezeu, iar Isus i-a răspuns: „Treci îndărătul meu, Satan! Tu eşti pentru mine o piatră de poticnire, fiindcă ce gîndeşti tu nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor“ (Matei 16:23). Imaginaţi-vă, de asemenea, cum trebuie să se fi simţit el mulţi ani mai tîrziu cînd frica de oameni l-a determinat să acţioneze în mod nesăbuit. Cu acea ocazie, apostolul Pavel i-a administrat disciplina lui Iehova: „Cînd Chifa [Petru] a venit în Antiohia, m-am împotrivit lui faţă în faţă, deoarece era de condamnat.“ — Galateni 2:11–14.
Totuşi, în ambele ocazii, Iehova l-a format pe Petru. Acesta a învăţat că „nici o disciplinare nu poate fi un motiv de bucurie, ci de întristare; după aceea însă, ea le aduce acelora pe care i-a format un rod paşnic, adică dreptatea“ (Evrei 12:11). Acceptarea acestor mustrări aspre ca pe o disciplină, din partea lui Iehova, l-a ajutat pe Petru să dobîndească o viziune corectă asupra lucrurilor şi l-a antrenat în ceea ce priveşte blîndeţea şi umilinţa, însuşiri vitale pentru un creştin. — Proverbe 3:34; 15:33.
Rezolvarea problemelor
Iehova ne poate forma prin faptul că permite ivirea unor probleme care sînt dificil de rezolvat, — uneori acestea apărînd chiar în mijlocul congregaţiei creştine. În calitate de creştini, noi ne maturizăm în timp ce ne rugăm pentru îndrumare, punem în practică principiile biblice pe care le-am învăţat şi vedem că aplicarea acestor principii este întotdeauna cea mai bună soluţie.
Petru a luat parte la conflictele care au izbucnit în rîndul apostolilor lui Isus şi care erau stîrnite de deosebirile de personalitate. Cînd citim relatările cu privire la acest lucru, este imposibil să nu vedem că Isus a folosit aceste conflicte — care erau de fapt rezultatul imperfecţiunii şi al lipsei de experienţă — ca prilejuri de a-i ajuta pe discipolii săi să dobîndească trăsături creştine fundamentale ca: iubire, umilinţă şi iertare. — Matei 18:15–17, 21, 22; Luca 22:24–27.
Şi Pavel a fost martorul unor conflicte stîrnite de deosebirile de personalitate (Fapte 15:36–40; Filipeni 4:2). El a explicat că aceste probleme le dau creştinilor ocazia de a fi formaţi: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are vreun motiv de a se plînge împotriva altuia. Aşa cum v-a iertat Iehova de bunăvoie, faceţi şi voi la fel. Dar pe lîngă toate aceste lucruri, îmbrăcaţi-vă cu iubire, deoarece ea este o legătură perfectă a unităţii.“ — Coloseni 3:13, 14.
În secolul întîi, în rîndul creştinilor şi-a făcut apariţia un pericol mai grav. Petru i-a avertizat cu privire la el: „şi printre voi vor fi învăţători falşi. Aceştia vor introduce discret secte distructive şi-l vor renegea chiar pe proprietarul care i-a cumpărat, aducînd asupra lor o distrugere promptă. În plus, mulţi vor urma actele lor de conduită libertină, şi din cauza acestora calea adevărului va fi vorbită în mod injurios“ (2 Petru 2:1, 2). Această situaţie urma să aibă drept rezultat distrugerea „învăţătorilor falşi“ care nu se căiau (2 Petru 2:3). Dar ce avea să se întîmple cu cei care rămîneau fideli?
Situaţia respectivă avea să-i formeze, pentru ‘a le trezi facultăţile clare de gîndire’ (2 Petru 3:1). Promptitudinea lor în a se păzi de infiltrarea învăţăturilor false îi solicita să-şi revizuiască motivele pentru credinţa pe care o aveau. Pe măsură ce vedeau rezultatele rele ale acţiunilor întreprinse de „învăţătorii falşi“, încrederea lor în adevărul creştin se întărea tot mai mult. — 2 Petru 3:3–7.
De exemplu, într-o anumită congregaţie, bătrînul apostol Ioan a fost înfruntat de un oarecare Diotref, un om ambiţios, care nu avea respect faţă de autoritatea lui Ioan, şi care nu numai că refuza să-i primească pe trimişii acestuia, dar chiar încerca să-i excludă pe aceia care îi primeau. Lucrul acesta trebuie să fi fost dureros pentru toţi creştinii sinceri care făceau parte din aceeaşi congregaţie cu Diotref, dar le-a dat totodată prilejul să arate că nu erau ‘imitatori a ceea ce este rău’ şi, astfel, să fie supuşi unei formări superioare în privinţa loialităţii faţă de Iehova şi faţă de autoritatea apostolilor. — 3 Ioan 9–12.
Atitudinea faţă de necreştini
Isus a declarat că discipolii săi nu trebuiau să facă parte din lume (Ioan 17:16). Un creştin trebuie să manifeste în primul rînd loialitate faţă de Iehova şi Regatul său. El se străduieşte să respecte normele morale ale lui Dumnezeu, astfel că interesele şi preocupările sale majore se deosebesc de cele ale lumii. Totuşi, un creştin trebuie să trăiască în lume, iar lucrul acesta cauzează în mod inevitabil tensiuni.
Pe parcursul îndelungatului său serviciu sacru, Petru trebuie să fi văzut multe situaţii în care creştinii trebuiau să ia hotărîri dificile, păstrînd echilibrul între presiunile exercitate de lume şi ceea ce le dicta propria conştiinţă. În prima sa scrisoare, el a dat minunate sfaturi practice cu privire la modul cum trebuie să fie făcut acest lucru, astfel încît creştinii să poată ‘să păstreze o conştiinţă bună’. — 1 Petru 2:13–20; 3:1–6, 16.
Desigur, în calitate de creştini, noi aşteptăm cu nerăbdare timpul cînd nu va mai trebui să luăm în considerare presiunile exercitate de acest sistem de lucruri. Dar pînă atunci sîntem formaţi în privinţa perseverenţei şi ni se îngăduie să ne demonstrăm loialitatea în faţa ispitelor şi a influenţelor nelegiuite. Pe măsură ce cîştigăm experienţă în aplicarea principiilor biblice în diferite împrejurări, şi acţionăm plini de curaj în direcţia în care ştim că Iehova vrea să acţionăm, sîntem, de asemenea, formaţi în înţelepciune practică şi curaj. Gîndeşte-te cît de mult trebuie să mai fim formaţi cît timp vom mai trăi în acest sistem, pentru a putea rezolva cu succes numeroasele probleme dificile care se ivesc.
În timpul persecuţiilor
Cînd Petru a vorbit despre formarea la care ne supune Dumnezeu, el se referea în primul rînd la persecuţii. El a arătat că creştinii trebuie să se aştepte la persecuţii: „Păstraţi-vă echilibrul, fiţi vigilenţi. Adversarul vostru Diavolul umblă de jur împrejur, ca un leu care răcneşte, căutînd să devoreze pe cineva.“ — 1 Petru 5:8; vezi şi 2 Timotei 3:12.
Petru era competent să vorbească despre aceasta, deoarece el însuşi suferise din cauza persecuţiei. În zilele de început ale congregaţiei creştine, el şi ceilalţi apostoli au fost biciuiţi şi li s-a poruncit să înceteze predicarea. Dar care a fost reacţia lor? Ei „au plecat din faţa Sanhedrinului, bucurîndu-se că au fost consideraţi demni de a fi dezonoraţi pentru numele său.“ — Fapte 5:41.
Aşadar, Petru vorbea din experienţă, cît şi sub inspiraţie divină cînd a spus următoarele: „Dimpotrivă, continuaţi să vă bucuraţi, întrucît aveţi parte de suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să jubilaţi şi în timpul revelării gloriei sale. Dacă sînteţi ocărîţi pentru numele lui Cristos, fiţi fericiţi, pentru că spiritul gloriei, da, spiritul lui Dumnezeu se odihneşte asupra voastră.“ — 1 Petru 4:13, 14.
Da, persecuţia crîncenă poate servi ca mod de formare. În asemenea împrejurări un creştin învaţă să se sprijine şi mai mult pe spiritul lui Dumnezeu. Credinţa lui capătă o „calitate încercată“ (1 Petru 1:7). El este format pentru a fi curajos pe baza puterii lui Iehova (2 Timotei 1:7). El învaţă să persevereze cu răbdare şi, asemenea lui Isus, ‘învaţă ascultare prin intermediul lucrurilor pe care le suferă’. — Evrei 5:8; 1 Petru 2:23, 24.
Iehova sfîrşeşte formarea noastră
Bineînţeles, problemele dificile, inclusiv persecuţia, pe care le îndură un creştin nu vin de la Dumnezeu. Iată ce ne sfătuieşte Iacob: „Cînd este în încercare, nimeni să nu spună: «Sînt încercat de Dumnezeu.» Căci Dumnezeu nu poate fi încercat prin lucruri rele şi el însuşi nu încearcă pe nimeni“ (Iacob 1:13). Problemele provin din multe cauze, inclusiv atunci cînd oamenii fac greşeli sau fac ceva rău din proprie iniţiativă. Totuşi, întrucît aceste lucruri se întîmplă oricum, Iehova le foloseşte pentru a forma la slujitorii săi însuşiri creştine de importanţă vitală.
Iov, Ieremia, Petru, Pavel şi toţi slujitorii lui Dumnezeu din timpurile biblice au fost formaţi în felul acesta. Şi noi, în timp ce sîntem confruntaţi cu diferite situaţii dificile, trebuie să le considerăm ca pe o sursă de formare permisă de Iehova. Dacă le înfruntăm cu demnitate, sprijinindu-ne pe puterea lui Iehova, vom fi formaţi în ascultare, înţelepciune, umilinţă, curaj, iubire, îngăduinţă, precum şi multe alte însuşiri. — Compară Iacob 1:2–4.
Noi sîntem încurajaţi şi de faptul de a şti că într-o zi această formare va lua sfîrşit. Astfel, Petru i-a mîngîiat pe fraţii săi creştini cu următoarele cuvinte: „Dar după ce veţi fi suferit puţină vreme, Dumnezeul oricărei favori nemeritate, care v-a chemat la gloria sa veşnică în unitate cu Cristos, va sfîrşi formarea voastră, vă va face fermi, vă va face tari“ (1 Petru 5:10). Aceste cuvinte se aplică în egală măsură „marii mulţimi“ care aşteaptă cu nerăbdare viaţa veşnică în paradisul pămîntesc.
Ideea în sine trebuie să ne ajute să ne supunem cu răbdare acestor perioade de formare şi să fim hotărîţi să nu facem compromis. Astfel vom trăi personal veridicitatea cuvintelor încurajatoare ale lui Pavel: „Să nu renunţăm deci să facem ceea ce este excelent, căci, la timpul cuvenit, vom secera dacă nu ne extenuăm.“ — Galateni 6:9.