Serviciul de pionier mi-a însufleţit viaţa

Relatare de Arthur Gustavsson

ADEVĂRUL cuprins în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, ajunsese pînă la părinţii mei, Fred şi Amanda Gustavsson, pe înălţimile înzăpezite ale munţilor Himalaia. Aceasta s-a întîmplat în 1903; pe vremea aceea eram în uterul mamei mele. Dar ce căutau părinţii mei pe acele înălţimi, atît de departe de Suedia, patria lor natală?

În 1880 ei au emigrat în Statele Unite. Amîndoi credeau cu tărie în Dumnezeu. La Chicago, ei au aderat la Alianţa Misionară Scandinavă. După ce au fost instruiţi ca misionari, au fost trimişi în Baltistan, regiune situată în partea cea mai nordică a actualului Pakistan. Ei şi-au dat însă repede seama că era foarte greu să îi converteşti pe musulmani la învăţăturile creştinătăţii. Părinţii mei au început să se îndoiască de faptul că Dumnezeu ar putea într-adevăr să fie atît de crud şi să îi condamne pe aceşti oameni amabili şi ospitalieri la o pedeapsă veşnică într-un iad de foc, în cazul că nu s-ar converti. Ei nu şi-au dat seama pe atunci că mintea lor era în curs de pregătire pentru ceva mai bun.

Mai tîrziu, un prieten le-a trimis din Statele Unite o carte care le-a schimbat complet modul de a gîndi. Era vorba despre cartea Planul divin al vîrstelor, editată de Charles Russell, pe atunci preşedinte al Societăţii Watch Tower. Ei au citit-o şi parcă le-ar fi căzut nişte solzi de pe ochi. Ei au înţeles că plata păcatului este moartea şi nu chinurile veşnice (Romani 6:23). De acum ei deţineau un mesaj de speranţă pentru a-l anunţa oamenilor, şi anume că Regatul lui Dumnezeu va transforma pămîntul într-un paradis.

O schimbare a misiunii

Eu m-am născut cu puţin după aceea, la Shigar, în Baltistan. La scurt timp după aceea a venit pe lume şi sora mea, Mirjam. Părinţii mei au luat hotărîrea de a lucra sub conducerea Societăţii Watch Tower pentru a proclama adevărul pe care tocmai îl descoperiseră. Împrejurările însă i-au obligat să se reîntoarcă în Suedia în 1908. Sosiţi la Göteborg, au început să predice ‘vestea bună a Regatului’ în calitate de colportori, aşa cum erau numiţi slujitorii cu timp integral pe vremea aceea (Matei 24:14). Pe parcursul primilor zece ani de serviciu ei au străbătut de trei ori oraşul în lucrarea din casă în casă. Numeroşi oameni au acceptat adevărul.

Îmi amintesc de o anumită doamnă Hanna Gunnarsson; indignată de faptul că tatăl meu i-a spus că Biblia nu învaţă că omul ar avea un suflet nemuritor, ea a exclamat: „Dacă nu avem un suflet nemuritor, atunci poţi să te duci să te îneci într-un pîrîu!“ Tatăl meu s-a mulţumit să-i zîmbească amabil oferindu-i broşura Ce spune Sfînta Scripturâ despre iad? Pînă la urmă ea şi fiicele ei au devenit Martore. Cele întîmplate m-au învăţat să nu mă las niciodată tulburat, orice ar spune oamenii.

Pe vremea cînd aveam zece ani, fratele Rutherford a venit la Göteborg pentru a prezenta discursul public pe tema „Unde sînt morţii?“ La un moment dat el a oferit 1 000 de dolari oricui din auditoriu, care ar putea dovedi că omul are un suflet nemuritor. Nimeni nu a primit provocarea.

Spiritul de pionier în familie

Datorită excelentului exemplu pe care mi l-au dat părinţii mei, am fost curînd şi eu pătruns de spiritul de pionierat. De foarte tînăr am început să iau parte la predicare. Tatăl meu mă punea să împart foi volante care invitau la discursurile publice. Îmi plăcea mult această activitate şi am trăit întîmplări puţin obişnuite. Într-o zi i-am făcut o vizită învăţătoarei mele pentru a o invita la un discurs. Ea a refuzat categoric invitaţia. Am fost atît de surprins încît m-am împiedicat şi am căzut pe scări. Lucrul acesta mi-a servit drept învăţătură: am învăţat să fiu realist. Oamenii nu sînt întotdeauna aşa cum am dori noi.

Căminul nostru a devenit într-un fel o casă de pionieri în care fiecare îşi purta propria sarcină. Sora mea şi cu mine eram conştienţi de importanţa lucrării de predicare pe care o îndeplineau părinţii noştri. Din această cauză, adesea, cînd ne reîntorceam de la şcoală făceam curăţenie în toată casa din proprie iniţiativă.

La vîrsta de 16 ani m-am dedicat lui Iehova pentru a-i îndeplini voinţa. Am fost botezat în 1919 cu ocazia unei întruniri ţinută la Örebro. Anul următor am fost invitat să lucrez cu mica şi zeloasa grupă de opt persoane angajată în lucrare la filiala suedeză a Societăţii Watch Tower. Anii petrecuţi la filială au constituit pentru mine fundamentul unei vieţi disciplinate şi ordonate în serviciul lui Iehova.

1914 — un an de neuitat

Cu mulţi ani înainte de 1914, Cercetătorii Bibliei, cum eram numiţi pe vremea aceea, aşteptau cu nerăbdare acel an cu convingerea că el trebuia să fie ceva cu totul deosebit. Noi aşteptam evenimente importante deoarece acestea au fost profeţite în Biblie. Îmi aduc aminte perfect de ziua de duminică 2 august 1914. Tatăl meu tocmai conducea întrunirea de la Göteborg cînd, de afară, a răsunat vocea unui vînzător de ziare: „Conflagraţia mondială a început!“ Fraţii prezenţi în sală s-au uitat unii la alţii. Unele lucruri pe care le anunţasem cu privire la 1914 au devenit realitate.

Anul 1914 a fost marcant şi pentru Johan Severin Petersson. Cu cîtva timp înainte, sora sa, Ida, îi dăduse trei cărţi scrise de către fratele Russell. Considerîndu-le periculoase, Johan le-a aruncat în foc. Ida a aflat lucrul acesta şi a insistat să îi dea alte trei exemplare, cu împrumut. De data aceasta el le-a pus într-un dulap închis cu cheia.

Apoi a izbucnit Războiul cel Mare. Johan auzise vorbindu-se că anul 1914 este tratat în aceste cărţi. Din curiozitate, şi-a deschis dulapul, le-a scos şi le-a citit. Ochii i s-au deschis spre adevărul biblic, devenind şi el un Cercetător al Bibliei. El a fost botezat în 1917 iar fiica sa, Rosa, i-a urmat exemplul în 1918. În 1928 ea a devenit iubita mea soţie şi fidela mea parteneră în serviciul pentru Iehova.

La drum cu vestea bună

Cînd m-am căsătorit, am părăsit filiala şi, împreună cu Rosa, ne-am petrecut luna de miere servind ca pionieri. În prima noastră lună de căsătorie am distribuit 4 000 de exemplare ale broşurii Libertate pentru popoare.

La cîteva luni mai tîrziu mi s-a oferit atribuţia de director regional al serviciului, poziţie cunoscută astăzi sub numele de supraveghetor de circuit. Aceasta avea să însemne vizitarea tuturor congregaţiilor din Suedia iar apoi şi a celor din Norvegia. Pe vremea aceea însă nu se prevedea ca soţia să-şi însoţească soţul în acea lucrare. Trebuia să lipsesc de acasă cîte şase, şapte săptămîni, odihnindu-mă cîteva zile după fiecare călătorie. Noi am acceptat cu plăcere acest sacrificiu şi am trăit astfel timp de 14 ani.

Ce făcea Rosa în timpul acesta? Ea era pionieră împreună cu sora mea la Hälsingborg, în Suedia. Pentru a efectua vizitele, ele trebuiau să parcurgă mari distanţe pe biciclete deoarece teritoriul era vast. Dar s-o lăsăm pe soţia mea să relateze:

„Serviciul de pionier în anii 1930 era cu totul altfel decît astăzi. În timpul deplasărilor noastre prin diverse localităţi, Mirjam şi cu mine închiriam o cameră pe timp de o săptămînă sau două. După aceea ne mutam cu toate bagajele: haine, tigăi şi cutii cu cărţi. Era un adevărat spectacol!

Nu era întotdeauna uşor să găseşti o cameră de închiriat. Într-o seară, după ce fiecare predicasem toată ziua, ne-am întîlnit pe la ora opt.

Ne-am urmat drumul pe biciclete pînă la ferma care ne era în drum, unde am văzut lumină. Apoi am recunoscut casa. Inima a început să ne bată mai rapid. Proprietarii s-au arătat cam împotrivitori la ultima vizită pe care le-o făcusem. Făcînd cîţiva paşi timizi, Mirjam s-a apropiat de poartă şi a întrebat proprietăreasa dacă nu ne-ar putea găzdui peste noapte. Spre surprinderea şi marea noastră uşurare, ea ne-a poftit înăuntru, invitîndu-ne să ocupăm loc. Puţin după aceea, ne-a dus în cea mai frumoasă cameră unde ne aştepta o masă cu bucate copioase. Cu greu ne puteam crede ochilor! După ce am mîncat, ne-a condus într-o cameră unde paturile erau făcute cu cea mai frumoasă lenjerie. Ne-a cuprins nedumerirea din cauza acestei schimbări de situaţie.

A doua zi, gazdele ne-au servit micul dejun. Cînd am vrut să le plătim au refuzat să primească banii. Am întrebat dacă nu cumva le-am putea face cadou cartea Eliberare. ‘O!, Da, ne-ar face plăcere această carte, au răspuns. Vecina ne-a spus că i-aţi lăsat şi ei una cînd v-a găzduit. Ne-a spus că o apreciază mult.’

Această întîmplare ne-a învăţat că nu se ştie niciodată ce roade poate da şi numai o singură publicaţie biblică.“

Ataşati serviciului de pionier

În 1942 am întrerupt serviciul itinerant pentru cîtva timp, astfel că Rosa şi cu mine am putut lucra din nou ca pionieri împreună. La puţin timp tatăl ei s-a îmbolnăvit iar noi a trebuit să ne întrerupem serviciul cu timp integral pentru a-l îngriji. De îndată însă ce împrejurările ne-au permis, ne-am reluat activitatea preferată: serviciul cu timp integral. Aveam sentimentul că ne găseam din nou în largul nostru. Cînd ne întorceam acasă după o zi întreagă de predicare, adesea spuneam: „Serviciul de pionier merită toate sacrificiile şi efortul pe care-l pretinde!“

De mulţi ani de zile sîntem pionieri în estul Suediei, unde predicăm în cadrul congregaţiei Martorilor lui Iehova din Svenljunga. Dat fiind că sîntem înaintaţi în vîrstă, nu mai avem vigoarea anilor tinereţii, dar sîntem fericiţi că putem persevera încă în rîndurile pionierilor. Pînă în prezent eu am depăşit deja 56 de ani de serviciu cu timp integral iar soţia mea 49. Noi însă nu trăim nicidecum numai din amintiri, chiar dacă acestea ne fac multă plăcere. Indiferent de vîrstă, trebuie să privim mereu în faţă. Dorinţa noastră arzătoare este de a putea umbla fideli şi modeşti cu Iehova, Dumnezeul nostru şi de a gusta în final minunatele binecuvîntări pe care le va aduce Regatul său, Regatul pe care noi îl predicăm de atît de mulţi ani. — Mica 6:8.

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Soţia mea şi cu mine îi slujim lui Iehova împreună de 59 de ani