Un avertisment neluat în seamă
LA 18 mai 1980, muntele Saint Helens din Statele Unite a pus capăt unei tăceri care dura de 123 de ani. O erupţie puternică a dislocat 400 m de pămînt din vîrful muntelui, devastînd o suprafaţă de circa 600 km2 de cîmpie înverzită şi secerînd viaţa a peste 60 de persoane.
Dar erupţia nu s-a produs fără nici un semnal de avertizare. Cu aproape două luni mai înainte un semnificativ cutremur de pămînt a zguduit regiunea, urmat de alte cîteva seisme care s-au succedat la intervale din ce în ce mai mici. La 27 martie 1980, din munte a ţîşnit un nor de cenuşă şi aburi care s-au ridicat la o înălţime de 7 000 de metri. Deşi starea lui a devenit relativ calmă în aprilie, pe versantul nordic se formase o proeminenţă care se îngroşa cu 1,5 m zilnic.
Pentru savanţi aceste semne anunţau fără îndoială o erupţie iminentă. Oamenii fuseseră avertizaţi şi îndemnaţi să plece din preajma muntelui. Dar mulţi dintre ei nu au luat în seamă aceste avertismente.
Harry Truman, care avea o casă la Spirit Lake, în apropiere de poalele muntelui, a refuzat să plece de acolo. El trăia în locul respectiv de 50 de ani şi nu putea să creadă că muntele pe care el îl îndrăgea atît de mult avea să tulbure liniştea dimprejur. Alţii au ocolit barierele rutiere, mergînd pe drumuri forestiere lăturalnice pentru a se instala acolo şi a urmări cu privirea muntele printre ramurile copacilor peste care domnea un calm aparent.
Cînd s-a produs uriaşa explozie, cenuşa şi gazele arzătoare au fost proiectate din vîrful muntelui cu o viteză de 360 de km pe oră. Milioane de brazi au fost raşi de pe faţa pămîntului, iar oamenii care au nesocotit avertismentele şi-au pierdut viaţa. Unii au murit în timp ce fotografiau erupţia. Harry Truman şi locuinţa lui au pierit sub un strat gros de doisprezece metri de noroi în clocot. Rîuri de noroi se scurgeau de pe munte cu o viteză de 80 de kilometri pe oră. Cînd pilotul unui elicopter i-a avertizat pe oamenii care se găseau în calea unuia dintre aceste rîuri, cîţiva au refuzat să ia seama la cuvintele lui. El a declarat: „Nu-mi venea să cred. Eu le spuneam ce avea să se întîmple, iar ei continuau să rîdă şi să-mi facă semne să plec.“ La scurt timp după aceea rîsul lor s-a transformat în panică.
Acest refuz de a crede în avertismente demne de încredere nu este un lucru neobişnuit, îndeosebi cînd acestea se referă la evenimente pe care oamenii nu le-au trăit niciodată. Ei îşi închipuie că nu se va schimba nimic, deoarece locul în care trăiesc este acelaşi din vremea strămoşilor lor. O asemenea atitudine ar avea urmări dezastruoase dacă l-ar determina pe cineva să nesocotească un avertisment care a fost dat în antichitate, avertisment cu privire la o catastrofă viitoare, cu efecte mult mai dezastruoase decît erupţia muntelui Saint Helens. Dar despre ce catastrofă este vorba? Şi care vă este atitudinea faţă de acest avertisment? Îl respingeţi deoarece nu credeţi în el? Sau sînteţi dispus să ţineţi seama de el ca să supravieţuiţi? Citiţi articolul următor, pentru a vedea despre ce este vorba.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]
H. Armstrong Roberts