A fi independent faţă de Dumnezeu — de ce nu e bine?

„TREBUIE să mă distrez!“ „M-am săturat să mi se tot spună ce trebuie să fac!“ „Să mă lase în pace!“ Expresii ca acestea pot să denote un spirit de independenţă. Uneori aceste cuvinte pot fi auzite chiar din gura unor creştini.

Dar cum se pot molipsi aceştia de spiritul de independenţă, mergînd pînă acolo încît să vrea chiar să nu mai depindă de Dumnezeu? De obicei, ei încep prin a adopta un punct de vedere deformat în ceea ce priveşte poruncile lui Iehova (Psalm 73:2, 13, 14). Ei consideră legile lui Dumnezeu mai curînd ca obstacole în calea bunăstării lor decît ca mijloace de a le apăra fericirea. Induşi în eroare de strălucirea şi fastul acestei lumi lipsite de respect faţă de Dumnezeu, ei ajung să creadă că sînt lipsiţi de multe plăceri. Dar noi? Ce credem cu privire la independenţa faţă de Dumnezeu?

O problemă veche de mii de ani

Dorinţa de independenţă faţă de Dumnezeu nu este de dată recentă. Ea este aproape la fel de veche ca existenţa omului. Spiritul de independenţă şi-a făcut apariţia o dată cu Satan Diavolul. Acesta a înşelat-o pe Eva, prima femeie, făcînd-o să creadă că ea va fi mai fericită dacă ar fi eliberată de sub îndrumarea Creatorului ei. Eva a crezut că o asemenea atitudine independentă i-ar deschide ochii spre o lume de plăceri şi de bucurii pe care Dumnezeu i le ascunsese. — Geneza 3:1–5; Apocalips 12:9.

Orbită de aceste dorinţe noi şi egoiste, Eva l-a invitat pe soţul ei să i se alăture în răzvrătire, acesta alegînd şi el calea independenţei faţă de Dumnezeu. Dar care a fost rezultatul? Amărăciunea a luat locul fericirii. Păcatul, ruşinea, boala şi durerea şi moartea au început să-i afecteze nu numai pe Adam şi Eva, dar şi pe toţi descendenţii lor. — Geneza 3:6, 16–19; Romani 5:12.

Biblia relatează că şi îngerii au hotărît să urmeze calea nesupunerii faţă de Dumnezeu, căutînd plăceri inadmisibile cu ‘fiicele oamenilor, care erau frumoase’. Această atitudine independentă le-a adus oare o satisfacţie veritabilă? Nu. Ea a generat mai curînd un val de imoralitate şi de violenţă, astfel încît Iehova a decis să distrugă acea lume de nelegiuiţi. Îngerii nesupuşi au devenit demoni care propagă acum printre oameni acelaşi spirit distructiv care este spiritul de răzvrătire. — Geneza 6:1–7, 11; Efeseni 2:2; Iuda 6–12.

Avem nevoie de îndrumarea divină

Faptele menţionate mai sus ar trebui să ne ajute să înţelegem bine următorul adevăr fundamental: pentru a avea o viaţă fericită şi plină de satisfacţii, omul trebuie să se lase condus de Dumnezeu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Biblia afirmă: „Ştiu bine, o, Iehova, că nu-i aparţine omului pămîntean calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“ (Ieremia 10:23). În antichitate, înţeleptul rege Solomon a recunoscut că este periculos ca cineva să-şi stabilească criterii personale, pentru a trăi independent de îndrumarea divină. El a scris: „Există o cale care este dreaptă înaintea omului, dar căile morţii sînt sfîrşitul ei după aceea.“ — Proverbe 14:12.

Să ilustrăm acest punct prin două exemple. Dacă toţi piloţii de avion ar desconsidera instrucţiunile care li se dau de la aeroporturi şi ar ateriza cu avioanele pe care le pilotează unde şi cînd vor ei, cîtă siguranţă ar mai avea călătoriile aeriene? Dacă lucrătorii unei echipe de construcţie ar nesocoti planurile proiectanţilor şi fiecare şi-ar efectua partea lui aşa cum îi vine în minte, ce fel de clădire ar rezulta? Din aceste două cazuri se desprinde următoarea învăţătură: armonia într-o societate nu este posibilă decît dacă se respectă anumite reguli.

Nimeni nu este în măsură să stabilească aceste reguli decît Iehova, Creatorul omului. În calitate de Creator şi nu de creatură umană, Iehova Dumnezeu are dreptul absolut de a fixa regulile după care trebuie să trăiască toate creaturile sale inteligente. El ne cunoaşte limitele; el ştie cu exactitate unde se situează linia de demarcaţie între fericire şi amărăciune (Fapte 17:26, 27). Experienţa vieţii aduce în fiecare zi dovada că cea mai bună cale pentru noi este calea lui Dumnezeu.

Noi nu trebuie să ghicim care sînt legile lui Iehova; plin de iubire, el ni le-a precizat în Cuvîntul său, Biblia: „Această carte a legii să nu se depărteze de gura ta şi va trebui să citeşti în ea, în şoaptă, zi şi noapte, ca să ai grijă să faci conform cu tot ce este scris în ea; deoarece atunci îţi vei face reuşită calea şi atunci vei acţiona cu înţelepciune“ (Iosua 1:8). Apostolul Pavel a explicat faptul că învăţăturile lui Dumnezeu sînt atotcuprinzătoare. În 2 Timotei 3:16, 17 el spune: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună.“

Iehova ne invită să-i punem la încercare poruncile ‘pentru a constata noi înşine care este voinţa bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu’ (Romani 12:2). Evident că pentru a face lucrul acesta este necesar să studiem Biblia în profunzime. Fie că studiem Biblia de puţină vreme, fie că o studiem de zeci de ani, este important să avem drept scop dobîndirea unei cunoştinţe exacte şi înţelegerea profundă a voinţei lui Dumnezeu. Dacă nu ne vom exersa facultăţile de înţelegere prin folosirea lor, nu vom putea avea o imagine clară a liniilor directoare ale lui Iehova. — Evrei 5:14.

Cine dispreţuieşte legile lui Iehova se expune dezastrului. Acea persoană trebuie să facă faţă la prea multe obstacole pentru a-şi putea atinge scopul, bazîndu-se pe propria sa judecată. În primul rînd, ea trebuie să înfrunte înfluenţa supraomenească şi subtilă a lui Satan şi a demonilor lui (1 Ioan 5:19; Apocalips 12:12). Apoi este actualul sistem de lucruri care a îmbibat de un spirit de neascultare şi de egoism împinse pînă la extrem (Efeseni 2:2; 1 Ioan 2:15–17). În sfîrşit, ea trebuie să lupte împotriva propriilor imperfecţiuni, cît şi împotriva înclinaţiilor înşelătoare ale inimii (Psalm 51:3–5; Ieremia 17:9, 10). Pe scurt, a trăi fără îndrumarea lui Iehova este aproape la fel de lipsit de sens ca şi a conduce o maşină fără volan.

Isus Cristos ne-a lăsat cel mai bun exemplu în ceea ce priveşte recunoaşterea autorităţii divine. Deşi era perfect, el a spus despre sine: „Fiul nu poate face nici un singur lucru din propria sa iniţiativă, ci numai ceea ce vede că face Tatăl“ (Ioan 5:19). Isus nu a trăit pentru a acţiona după bunul său plac. Cu o altă ocazie, el a declarat: „Eu (...) nu fac nimic de la mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentrucă totdeauna fac ce-I este plăcut“ (Ioan 8:28–29, Biblia Cornilescu). N-am dori oare şi noi să ne supunem acestui principiu pe care l-a respectat Isus? — 1 Petru 2:21.

Valoarea acceptării conducerii divine

Iehova este „fericitul Dumnezeu“ (1 Timotei 1:11). El nu vrea să ne lipsească de fericire sau de bucuriile şi plăcerile sănătoase. Meditează o clipă la cuvintele categorice consemnate în Romani 1:28–32. Acest text demonstrează că nesupunerea faţă de Dumnezeu nu are decît urmări rele. De fapt, iată ce conţine textul aşa cum este el redat în Biblia Cornilescu:

„Fiindcă nu au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sînt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.“

Pe de altă parte, cei care se hotărăsc să urmeze normele divine sînt îndemnaţi să dezbrace vechea personalitate şi spiritul ei de independenţă şi să o înlocuiască printr-o personalitate nouă, asemănătoare personalităţii lui Cristos. A îmbrăca această nouă personalitate implică a deveni bun, plin de afecţiune tandră şi a ierta cu generozitate (Efeseni 4:20–32). Aceasta înseamnă, de asemenea, a manifesta roadele spiritului sfînt al lui Dumnezeu, şi anume: „Iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea, stăpînirea de sine.“ — Galateni 5:22, 23.

După ce am analizat aceste două personalităţi, am putea noi oare spune în care anume ne încadrăm, individual? Care dintre cele două personalităţi ne-ar plăcea să o găsim la oamenii din jurul nostru?

Dar Biblia ne învaţă că, într-un viitor foarte apropiat, toţi oamenii lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu vor fi distruşi de mîna sa (2 Petru 3:7; 2 Tesaloniceni 1:7–9). Iar Cristos a prezis că în perioada premergătoare acestei curăţiri, efectuate de Dumnezeu, a pămîntului, oamenii vor fi în general la fel de indiferenţi faţă de respectarea normelor divine cum au fost cei din timpul lui Noe (Luca 17:26–30). Iată de ce este urgent să apreciem pe deplin valoarea liniilor directoare stabilite de Dumnezeu. Ca să supravieţuim, ele sînt la fel de necesare pentru noi astăzi, cum au fost pentru Noe în timpul său.

Deci, spre deosebire de acela care face voinţa lui Dumnezeu, cine vrea să fie independent de Creator nu va găsi adevărata fericire. Cei care se supun îndrumării divine vor fi răsplătiţi cu viaţă veşnică pe un pămînt populat cu oameni care vor fi îmbrăcat personalitatea lui Cristos. — Psalm 37:27–29.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Ce fel de clădire ar fi aceea la construirea căreia muncitorii ar nesocoti proiectul şi ar lucra fiecare după bunul său plac?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Sîntem liberi să circulăm cu automobilul, dar ca să călătorim în deplină siguranţă, trebuie să conducem maşina în limitele prevăzute de lege