De ce nu şi-a executat încă Dumnezeu judecata

DUPĂ aproape douăzeci de ani de la moartea lui Isus, unii creştini se aşteptau deja să vadă „sosind“ executarea judecăţii lui Iehova. Această atitudine l-a determinat pe apostolul Pavel să le scrie astfel: „Ziua lui Iehova (...) nu va veni pînă cînd nu va veni întîi apostazia şi nu va fi dezvăluit omul nelegiuirii, fiul distrugerii.“ Deşi Pavel a recunoscut că „misterul acestei nelegiuiri“ ‘lucra deja’ în timpul său, nelegiuirea nu era, evident, atît de extinsă încît Dumnezeu să aducă judecata atunci. — 2 Tesaloniceni 2:2, 3, 7, 8.

O dublă lucrare de strîngere

Deşi apostazia urma să vină în mod sigur, ea nu putea împiedica scopul lui Dumnezeu care consta în alegerea celor 144 000 de creştini fideli, care vor fi conducători asociaţi cu Fiul său, Isus, în cer. (Vezi Apocalips 14:1–5.) Numai după ce numărul lor va fi completat şi ei vor fi sigilaţi definitiv de către Dumnezeu va putea avea loc judecata fixată de Iehova. Apocalips 7:2, 3 explică următoarele: „La cei patru îngeri [li s-a spus]: «Nu faceţi nici un rău pămîntului, nici mării, nici copacilor [prin aducerea vîntutilor distrugătoare ale judecăţii lui Dumnezeu împotriva naţiunilor] pînă ce îi vom fi sigilat pe frunte pe sclavii Dumnezeului nostru.»“ După cum ştim acum, lucrarea aceasta nu fusese terminată cînd Regatul a fost instaurat în 1914.

Astfel, cu toate că unii nutreau speranţa că executarea judecăţii de către Dumnezeu ar fi putut veni atunci, nu s-a întîmplat aşa. Numărul din 1 ianuarie 1914 al revistei Turnul de veghere (în limba engleză) lăsa deschisă posibilitatea împlinii acestui eveniment, afirmînd că, deşi „anul 1914 este ultimul an al perioadei pe care Biblia o numeşte ‘timpurile păgînilor’, (...) noi nu sîntem cîtuşi de puţini siguri că acest an, 1914, va fi martorul unor schimbări rapide şi radicale, generate de executarea judecăţii conform aşteptărilor noastre.“ Totuşi, după cum explica articolul în continuare, creştinii manifestau recunoştinţă pentru faptul că cercetarea cronologiei biblice i-a făcut conştienţi de iminenţa judecăţii divine. Astfel, în articol se spunea: „Noi, avem convingerea că această cronologie este o binecuvîntare. Dacă ea ne-a trezit dimineaţa cu cîteva minute mai devreme sau cu cîteva ore mai devreme decît ne-am fi trezit noi, este foarte bine. Binecuvîntarea o primesc tocmai cei care sînt treji.“

De asemenea, printre cei care primesc binecuvîntarea se numără şi cei despre care Biblia arată că alcătuiesc „o mare mulţime pe care nici un om nu o putea număra, din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile“. Abia în 1935 s-a înţeles pe deplin că această „mare mulţime“ va fi alcătuită din persoane „care vin din necazul cel mare“, adică oameni care părăsesc organizaţia lui Satan şi iau poziţie de partea lui Dumnezeu, ca să poată supravieţui executării judecăţii divine. Lucrarea de strîngere a acestei „mari mulţimi“ se desfăşoară de cîteva decenii, în conformitate cu scopul lui Iehova. Noi ne bucurăm că executarea judecăţii divine nu va avea loc pînă cînd această lucrare de salvare a multor vieţi omeneşti nu va fi încheiată. — Apocalips 7:9, 14.

Evenimente politice

Biblia a profeţit de asemenea, că înainte de executarea judecăţii ordonate de către Dumnezeu vor avea loc anumite evenimente politice. În prezent se vede clar că împlinirea profeţiei cu privire la cei „doi regi“ (Daniel, capitolul 11) este foarte aproape de sfîrşit.a Iar cînd această împlinire va atinge punctul culminant, Dumnezeu va proceda la executarea judecăţii. — Cf. Daniel 2:44.

Deşi se împotrivesc una alteia, cele două superputeri şi blocurile politico-militare care le susţin — „regele sudului“ şi „regele nordului“ — sînt amîndouă reprezentate în organizaţia politică mondială care îi face pe oamenii de astăzi ‘să se mire cu admiraţie’. Cît de bine i se potriveşte această descriere Ligii Naţiunilor, care a apărut după primul război mondial, şi Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a fost înfiinţată ca succesoare a ei, după cel de-al doilea război mondial. — Daniel 11:40; Apocalips 17:8.

Aceşti „doi regi“, care sînt adversari din punct de vedere ideologic şi politic, dar sînt în acelaşi timp, „uniţi“, au un cuvînt greu de spus în ceea ce priveşte menţinerea „păcii şi securităţii“ mondiale, iar faptul acesta are şi el o semnificaţie deosebită, întrucît în profeţia biblică se spune: „Cînd vor zice: «Pace şi securitate!», atunci o distrugere neaşteptată trebuie să vină dintr-odată asupra lor.“ În prezent nu ştim în ce măsură vor reuşi aceşti „doi regi“ să rezolve, atît în mod individual cît şi împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite, problemele politice, economice, sociale şi ale mediului înconjurător, cu care este confruntată omenirea. — 1 Tesaloniceni 5:2, 3.

Ceea ce ştim, totuşi, este faptul că, la un moment dat, pe parcursul guvernării ei, Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi toate naţiunile care sînt membre ale ei — inclusiv aceşti „doi regi“ care ocupă un loc proeminent — vor suferi judecata lui Dumnezeu şi vor ‘merge la distrugere’. Ştim, de asemenea, că generaţia anului 1914 a ajuns la o vîrstă foarte înaintată, fapt ce ne arată că pînă la împlinirea acestei profeţii a mai rămas foarte puţin timp. Dar întrucît avem promisiunea pe care a facut-o însuşi Isus, ştim şi că „această generaţia nu va trece nicidecum pînă nu se vor întîmpla toate aceste lucruri“. — Apocalips 17:11; Marcu 13:30.

Iehova nu va întîrzia. Tu însă ce vei face?

Dacă studiezi Biblia şi înveţi despre scopurile lui Iehova, nu întîrzia să te refugiezi în locul de protecţie simbolic. „Căutaţi dreptatea, căutaţi blîndeţea“, ca să puteţi „fi ascunşi în ziua mîniei lui Iehova“. — Ţefania 2:1–3.

Nu-i uitaţi pe acei creştini din secolul I e.n., care au fugit din Ierusalim în anul 66 ca urmare a recunoaşterii semnului pe care Isus l-a dat cu privire la inevitabila distrugere a oraşului. Orice creştin care şi-a amînat atunci fuga — indiferent de motivele invocate — a fost, probabil, înşelat de falsul sentiment de siguranţă pe care l-a simţit cînd romanii, care înconjuraseră oraşul, s-au retras într-un mod neaşteptat. Au început să treacă săptămîni, apoi luni, şi în cele din urmă, ani, însă romanii nu şi-au mai făcut apariţia. Probabil că unii dintre acei creştini au crezut că Iehova îşi întîrzie executarea judecăţii. Dar, pe neaşteptate, romanii au revenit în anul 70, iar pentru cei care se aflau în înteriorul zidurilor oraşului nu a mai fost scăpare. — Luca 21:20–22.

În mod asemănător, creştinii actuali care şi-au dedicat deja viaţa pentru a îndeplini voinţa lui Dumnezeu şi care au şi fugit la locul de siguranţă furnizat de el, nu trebuie să amîne îndeplinirea obligaţiilor creştine. Ei nu trebuie să se sustragă de la predicarea mesajului judecătoresc al lui Iehova, aşa cum a încercat să facă Iona cînd a primit porunca de a-i preveni pe niniviţi cu privire la judecata divină. Ei nu trebuie să devină inactivi şi să se supere, aşa cum a făcut el, din cauză că lucrurile nu au evoluat conform aşteptărilor lor sau nu s-au succedat cu repeziciunea la care sperau ei. — Iona 1:1, 2; 4:2, 5, 10, 11; 2 Petru 3:15.

Iată de ce în Turnul de veghere din 1 iunie 1906 (în limba engleză) se dădeau următoarele explicaţii adecvate cu privire la executarea judecăţii hotărîte de Dumnezeu: „Timpul va dezvălui pe deplin înţelepciunea divină, care pentru concepţiile mărginite ale oamenilor, pare o întîrziere nemiloasă (...) Datorită bunătăţii sale, Dumnezeu ne-a făcut cunoscut punctul său de vedere invitîndu-ne să privim spre un viitor strălucit (...) şi pe măsură ce sîntem în stare să-l înţelegem şi să credem, putem să ne încredem în el şi să ne bucurăm el. Dar, între timp, deoarece sîntem reconfortaţi de această îmbucurătoare perspectivă prin favoarea nemeritată a lui Dumnezeu, trebuie să aşteptăm cu răbdare sfîrşitul, oricît de chinuitoare ar fi perioada de aşteptare.“

Şi chiar aşa vom face, avînt deplina convingere că: „Ea se va realiza negreşit. Ea nu va întîrzia.“ — Habacuc 2:3.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

EVENIMENTE CARE TREBUIE SĂ PRECEADĂ EXECUTAREA JUDECĂŢII

Apostazia — 2 TESALONICENI 2:2, 3

Sigilarea celor 144 000 — APOCALIPS 7:2, 3

Strîngerea „marii mulţimi“ în vederea supravieţuirii — APOCALIPS 7:14

Constituirea Ligii Naţiunilor şi apoi a Organizaţiei Naţiunilor Unite — APOCALIPS 17:8

Confruntarea finală dintre cele două mari blocuri de state — DANIEL 11:40, 44, 45

Strigătul mondial de „Pace şi securitate!“ — 1 TESALONICENI 5:2, 3

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Petru a considerat că răbdarea lui Dumnezeu este salvare pentru oameni, în timp ce pentru Iona ea a constituit un motiv de nemulţumire. Al cui exemplu îl vei urma?