Pot realizările oamenilor să înlăture catastrofa?
„Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul.“ — IEREMIA 10:23.
1, 2. Care sînt cîteva dintre realizările omenirii în secolul al XX-lea?
ÎN SECOLUL nostru omenirea a obţinut uimitoare realizări. S-au făcut progrese mari în învăţămînt, în ştiinţă şi în tehnică. Astăzi mulţi oameni beneficiază de aceste realizări în viaţa lor zilnică. În multe ţări menajul se execută cu ajutorul curentului electric, există reţele de apă curentă şi tot felul de aparate casnice de mare ajutor. Pe de altă parte, ştiinţa medicală a contribuit la combaterea anumitor boli, ca de exemplu variola, care cîndva constituiau adevărate calamităţi.
2 Mijloacele de comunicaţie şi transport au făcut, de asemenea, mari paşi înainte. Odată cu inventarea telefonului, automobilului, trenului şi avionului, noi comunicăm şi călătorim mai repede decît şi-ar fi putut imagina strămoşii noştri. Azi, evenimentele care se petrec la celălalt capăt al pămîntului ne sînt aduce la cunoştinţă imediat prin intermediul sateliţilor cosmici.
Nerealizarea unor lucruri esenţiale
3, 4. Care sînt, în conformitate cu profeţiile exacte ale Bibliei, lucrurile de importanţă vitală pe care omenirea nu le-a realizat?
3 Cu toate acestea, pericolul omniprezent al catastrofei nucleare planează asupra omenirii iar oamenii înşişi nu sînt capabili să realizeze lucrurile indispensabile vieţii. De exemplu, s-a realizat oare paralel cu progresul în domeniul învăţămîntului şi un progres asemănător în ceea ce priveşte educarea oamenilor pentru a deveni mai cinstiţi, mai sinceri şi mai morali? În Statele Unite, deficitul înregistrat la încasarea impozitelor, deficit care se datoreşte evaziunii fiscale, se ridică la 100 miliarde dolari pe an. Într-o altă ţară, numai într-un singur oraş mare au fost concediaţi pe parcursul a şapte ani, 17 000 de poliţişti datorită corupţiei lor. Aceste acte de necinste ne amintesc de profeţia biblică din 2 Timotei, capitolul 3, unde se arată că în „zilele din urmă“ ‘oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, neloiali, neiubitori de bine’.
4 Un alt aspect negativ îl constituie imoralitatea sexuală. Adulterul şi fornicaţia au devenit atît de obişnuite încît este un lucru rar cînd în filme, programe de televiziune, drame sau romane, sînt înfăţişate familii care îşi păstrează puritatea morală. De asemenea, imoralitatea cauzează pe plan mondial 55 milioane de avorturi anual. Aceasta echivalează cu distrugerea în fiecare an a unei populaţii mai mari decît cea a Argentinei, sau a Canadei, sau a Franţei, sau a Poloniei, sau a 145 de alte naţiuni mai mici! Aşadar, în timp ce o ramură a medicinei se laudă cu progresele care salvează viaţa cîtorva copii, o altă ramură a ei asasinează milioane de prunci nenăscuţi. În conformitate cu profeţiile Bibliei, în aceste „zile din urmă“ mulţi oameni sînt „fără stăpînire de sine“ şi „fără afecţiune naturală“. — 2 Timotei 3:3.
5. Care sînt cîteva dintre consecinţele cauzate de imoralitatea sexuală în domeniul sănătăţii?
5 Imoralitatea sexuală generează epidemii transmisibile sexual, dintre care multe s-au dovedit deja rebele la orice tratament. Pînă în prezent nu s-a găsit nici un remediu pentru herpesul genital, o boală foarte răspîndită. Pe de altă parte, creşte vertiginos numărul de nou născuţi care au această boală din cauza mamelor care au contactat-o. Aproximativ jumătate din numărul acestor prunci mor, iar dintre cei care rămîn în viaţă jumătate sînt afectaţi de boli fizice sau psihice. Nici pentru SIDA, (Sindromul imunodeficitar achiziţionat) — o boală mortală care i-a lăsat perplecşi chiar şi pe medici — nu s-a găsit pînă acum vreun remediu. SIDA a fost depistat în cel puţin 33 de ţări „şi acum el pune în pericol viaţa întregii omeniri“, declară agenţia Associated Press. El apare îndeosebi la homosexuali, fapt care ne aminteşte textul din Romani 1:27.
6. A stăvilit ştiinţa medicală răspîndirea bolilor în lume?
6 Ştiinţa medicală nu poate stăvili nici fluxul multor alte boli. Numai în Arica se semnalează că milioane de oameni mor din cauza malariei, bolii somnului, leprei şi alte boli. În ţările industrializate, se constată o creştere a numărului celor bolnavi de cancer, de inimă, diabet, ciroză şi tulburări mintale. Unele dintre aceste boli sînt provocate sau agravate de stresul sau de modul de viaţă propriu societăţii industrializate. Altele sînt rezultatul unui mod de viaţă tolerant.
7. Poate oare progresul în domeniul medicinei să ne păstreze sănătatea la infinit?
7 Dar dacă s-ar putea eradica mai multe boli, ar putea oare ştiinţa medicală să ne ţină sănătoşi la infinit? La această întrebare numeroşi oameni de ştiinţă răspund negativ. Ei îşi justifică răspunsul arătînd că, deşi durata vieţii ar putea fi prelungită cu cîţiva ani ar apare în mod inevitabil alte afecţiuni de o şi mai mare amploare. Iată concluzia la care a ajuns un cercetător: „Posibilitatea ca în viitorul apropiat să prelungim în mod simţitor durata vieţii sau să întîrziem îmbătrînirea este minimă.“ Cu mult timp în urmă, Biblia a afirmat cu exactitate în Psalmul 90:10: „Zilele anilor noştri în sine sînt şaptezeci de ani, iar dacă datorită unei puteri deosebite sînt optzeci de ani, totuşi insistenţa lor este în necaz şi lucrurile dăunătoare; deoarece trebuie să treacă repede.“
Problema sărăciei nerezolvată
8. Cum a profeţit Biblia cu exactitate că tehnologia nu va rezolva problema sărăciei?
8 Este adevărat că tehnologia a făcut ca viaţa unora să devină mai confortabilă, dar mulţi alţii nu pot să cumpere produsele tehnologiei. Publicaţia World Military and Social Expenditures 1983 (Cheltuielile militare şi sociale ale lumii în 1983) consemnează: „2 000 000 000 de persoane trăiesc din venituri sub 500 dolari (americani) pe an.“ Iată ce spune ea în continuare: „Cel puţin una din cinci persoane zace într-o sărăcie oarbă — o stare de pauperitatea atît de accentuată încît ea constituie un genocidb silenţios.“ Apoi, aceeaşi publicaţie afirmă că în fiecare an „11 000 000 de copii mor“ de malnutriţie sau boli „înainte de a împlini vîrsta de un an“. — Apocalips 6:5–8.
9. Ce situaţie tristă predomină în multe ţări?
9 The Detroit News afirmă că în unele ţări, „multe femei duc povara a prea multor copii, dar nu au mijloace pentru a-i îngriji (. . .) Foarte frecvent se întîmplă ca aceste mame să abandoneze pe străzi copiii nedoriţi.“ Numărul acestor copii se cifrează la milioane. Iată ce scrie un ziarist asiatic: „Mii de oameni bătrîni sînt alungaţi din locuinţe deoarece familiile lor nu mai au cu ce să îi hrănească. Nu există nici societăţi de binefacere care să le dea ajutor. De multe ori copiii acestor bătrîni se suie cu ei în tren şi îi dau jos într-o localitate necunoscută sau îi părăsesc în gări.“ Acelaşi ziarist adaugă: „Ce schimbare cutremurătoare într-o civilizaţie care avea atît de mult respect faţă de oamenii în vîrstă.“ Aşadar, epoca noastră confirmă adevărul exprimat în Proverbe 30:11: „Există o generaţie care invocă răul chiar şi asupra tatălui ei şi care nu o binecuvîntează nici chiar pe mama sa.“
10. Cît de sigură este situaţia financiară a lumii? Despre care profeţie a lui Isus ne aminteşte această situaţie?
10 Guvernele omeneşti nu pot rezolva problema sărăciei mondiale. Ţările subdezvoltate suportă povara zdrobitoare a datoriilor mereu crescînde pe care nu le pot plăti. Chiar şi ţările dezvoltate au datorii foarte mari. Semnificativ în acest sens este falimentul pe care l-au înregistrat anul trecut zeci de bănci din Statele Unite. Cînd una dintre cele mai mari bănci s-a aflat în pragul falimentului, numai intervenţia guvernului, care i-a furnizat miliarde de dolari, a împiedicat dezastrul. Motivul acestei intervenţii a fost teama că, dacă această mare bancă ar fi dat faliment, „epidemia s-ar fi răspîndit şi la alte bănci, ameninţînd întregul sistem financiar“, se arată în ziarul The New York Times. Deci devine din ce în ce mai dificilă evitarea unei catastrofe. Observaţia pe care o face însă ziarul englez The Guardian la sfîrşitul fiecărui an este şi mai semnificativă: „Lumea se află în pragul unei catastrofe sociale şi politice (. . .) Continente întregi şi-au văzut naruindu-se speranţele de viitor.“ — Luca 21:25, 26.
Efectul tehnologiei asupra războiului
11. Ce alt lucru, pe care guvernele nu-l pot elimina a devenit extrem de grav din cauza tehnologiei?
11 Un lucru devenit extrem de grav din cauza tehnologiei, şi pe care guvernele sîn incapabile să-l elimine este războiul. Tehnologia a fost aceea care a transformat primul război mondial într-un măcel prin folosirea masivă a mitralierelor, submarinelor, avioanelor de luptă, a tancurilor şi aruncătoarelor de flăcări. Scriitorul englez Richard Rees a spus următoarele: „Războiul din 1914–1918 a scos la lumină două lucruri: în primul rînd că dezvoltarea tehnologică ajunsese la punctul de unde numai într-o lume unificată ar mai fi putut progresa fără să provoace o catastrofă; în al doilea rînd că organizaţiile politice şi sociale ale lumii fac imposibilă o asemenea unificare.“ Cel de al doilea război mondial a confirmat această declaraţie, întrucît arme noi au ucis aproximativ 55 de milioane de oameni.
12. În faţa căror ameninţări se află astăzi familia umană?
12 Astăzi, armele de război sînt mult mai distrugătoare iar guvernele nu sînt cîtuşi de puţin unite. Iată ce a spus scriitorul Herman Wouk cu privire la armamentul nuclear: „Ingeniozitatea, truda şi finanţele înglobate în această (. . .) nebunie te uluiesc pur şi simplu. Dacă naţiunile nu ar mai învăţa să poarte război, nu ar exista nici un lucru pe care omenirea să nu-l poată face.“ Iată opinia astronomului Carl Sagan cu privire la războiul nuclear: „Aproape că nu există îndoială că civilizaţia mondială va fi distrusă.“ Şi în timp ce această ameninţare a unei catastrofe mondiale planează asupra familiei umane, au loc numeroase alte conflicte care seceră vieţi omeneşti. Serviciul statistic al Ministerului american al Apărării a raportat că la un moment dat, în 1984, se desfăşurau concomitent 42 de războaie şi rebeliuni. Guvernele nu pot să oprească nici măcar valul de crime şi violenţă din propriile lor ţări necum să aducă o pace mondială.
13. Corespunde oare violenţa mondială profeţiei din Apocalips 6:4?
13 Toate acestea corespund perfect descrierii profetice pe care ne-o dă Apocalips 6:4, unde referitor la unul dintre cei patru călăreţi ai Apocalipsului, care şi-au început galopul în 1914, citim: „Şi a ieşit un alt cal, de culoarea focului; şi celui care stătea călare pe el i s-a dat să ia pacea de pe pămînt, pentru a se masacra unii pe alţii; şi i s-a dat o spadă mare.“
De ce eşuează eforturile oamenilor?
14, 15. Care este unul din principalele motive ale incapacităţii oamenilor de a-şi realiza obiectivele?
14 De ce avem toate motivele să ne temem că realizările oamenilor nu vor reuşi să abată catastrofa? De ce s-au dovedit oamenii întotdeauna incapabili să-şi atingă obiectivele? Biblia ne atrage atenţia asupra uneia dintre cauzele fundamentale a stărilor de fapt, cînd spune: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarce toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au fost creaţi ca oameni perfecţi la trup şi minte. Dar această stare de perfecţiune depindea de condiţia ca ei să rămînă în limitele legilor binefăcătoare ale lui Dumnezeu, limite în cadrul cărora primilor oameni li se acordase o mare libertate de alegere. Dar după cum ne arată Geneza, capitolul 3, primii noştri părinţi au abuzat de liberul arbitru. Ei şi-au dorit independenţă faţă de Dumnezeu şi legile sale pentru a decide singuri ceea ce era bine şi ceea ce era rău — facultate ce îi aparţinea numai lui Dumnezeu. După ce au făcut această alegere ei s-au găsit dintr-o dată singuri. Iată ce spune Biblia: „Iehova este cu voi atîta timp cît dovediţi că sînteţi cu el (. . .) dar dacă îl părăsiţi, el vă va părăsi“ (2 Corinteni 15:2). Separaţi de Dumnezeu, Adam şi Eva au început să degenereze. Încetul cu încetul au cunoscut bolile, durerea şi în final moartea. — Geneza 2:16, 17.
15 După ce primii noştri părinţi au devenit imperfecţi, legile geneticii au intrat în acţiune pentru a transmite imperfecţiunea tuturor descendenţilor lor. Psalmistul a mărturisit: „În eroare am fost adus pe lume în dureri denaştere şi în păcat m-a conceput mama mea“ (Psalm 51:5). Nu există absolut nici o cale prin care ştiinţa medicală să poată înlătura consecinţele imperfecţiunii moştenite. A căuta un remediu medical pentru eliminarea bolii şi morţii înseamnă a căuta un lucru pe care oamenii nu-l vor putea găsi niciodată.
16. Ce consecinţe are imperfecţiunea asupra stării mintale a oamenilor?
16 Imperfecţiunea moştenită are de asemenea repercusiuni şi asupra stării noastre mintale. Toţi ne naştem cu înclinaţia de a face rău. Faptul acesta nu înseamnă însă că oamenii nu-şi pot controla acţiunile. Ei pot să şi le controleze dacă i-au măsuri de corectare. Proverbe 3:6 ne arată aceste măsuri: „În toate căile tale ţine seama de el (de Iehova) şi el însuşi va face drepte cărările tale.“ Însă, cînd oamenii refuză corecţia adecvată, atunci nici problemele grave nu întîrzie să-şi facă apariţia. Şi cu cît se îndepărtează de legile lui Dumnezeu, atît oamenii în mod individual, cît şi naţiunile, cu atît vor acţiona mai dezastruos, alimentînd tot mai mult tendinţa înnăscută spre egoism. Iată ce spunea în această privinţă un articol de fond din ziarul New York Times: „Nu poţi să-ţi arunci privirea pe titlurile din ziare fără să te întrebi încotro se îndreaptă omenirea (. . .) Iată ce se întîmplă cînd oamenii, instituţiile şi naţiunile pun interesele lor egoiste mai presus de orice lucru (. . .) În fiecare ţară devine evident că egoismul nu rentează.“
Influenţa lui Satan
17, 18. Ce alt factor important ajută la clarificarea motivului pentru care oamenii nu-şi pot realiza năzuinţele?
17 Un alt factor important care serveşte la înţelegerea motivului pentru care oamenii nu-şi pot realiza năzuinţele şi nu pot înlătura catastrofa este o influenţă consemnată în 2 Corinteni 4:4, unde se vorbeşte despre „dumnezeul acestui sistem de lucruri“. Poate că unele persoane care nu cunosc Biblia cred că dumnezeul menţionat aici este Dumnezeul Atotputernic. Dar acelaşi verset adaugă că acest dumnezeu „a orbit mintea celor necredincioşi“. Desigur, Creatorul, care este plin de iubire, nu ar face aşa ceva. Dumnezeul menţionat în acest text este identic cu cel menţionat în 1 Ioan 5:19, unde se spune: „Întreaga lume zace în puterea celui rău.“
18 Dumnezeul care stăpîneşte lumea actuală este identificat în Apocalips 12:9, unde ni se spune că el este „cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pămînt locuit“. Numele Satan înseamnă „Împotrivitor“ sau „Adversar“, iar numele Diavol înseamnă „Acuzator fals“ sau „Calomniator“. Aceştia sînt doi termeni foarte potriviţi, deoarece răzvrătirea lui Adam şi a Evei a fost instigată de acest rebel din domeniul spiritual. De fapt chiar el a fost acela care i-a spus Evei: ‘Nu ai nevoie de legile lui Dumnezeu. Poţi hotărî şi singură ce este bine şi ce este rău.’ Însă, prin faptul că Satan s-a îndepărtat de Dumnezeu, mintea lui s-a degradat iar lucrările lui dovedesc din plin lucrul acesta. Pentru a vă convinge este suficient să priviţi starea în care se află omenirea care este sub puterea lui. Incontestabil, răul care însoţeşte fiecare pagină a istoriei omenirii poartă amprenta unei influenţe funestec.
Mai există vreo speranţă?
19. Ce remedii pentru problemele acestei lumi au sugerat unii observatori?
19 Unii observatori ai acestei lumi haotice au propus un remediu ingenios pentru problemele omenirii. Iată ce se putea citi în Gazette din Montreal: „Aproximativ 150 de grupuri de politicieni de diverse naţionalităţi trag hăţuirile în direcţii diferite, îndreptînd omenirea în mod inevitabil spre haos. Însă marile probleme în majoritatea lor sînt mondiale, deoarece mijloacele de transport şi de comunicaţie moderne au redus planeta la dimensiunile unui mare oraş, a unei comunităţi planetare.“ Apoi, publicaţia amintită recomandă următoarele: „Într-un fel sau într-altul va fi necesar un guvern mondial.“ Sociologul Erich Fromm a spus că problemele lumii nu vor dispărea numai dacă „sistemul (social-politic) existent de 6 000 de ani de istorie poate fi înlocuit în întregime cu un altul fundamental deosebit.“ (Sublinierea ne aparţine)
20. a) De ce obiectivele dorite nu vor fi niciodată realizate prin eforturile oamenilor? b) În cine trebuie să ne punem încrederea cu privire la viitor?
20 Chiar dacă aceşti observatori nu-şi dau seama, fapt este că sistemul social şi politic actual este pe punctul de a fi „înlocuit în întregime cu un altul fundamental deosebit“! Da, în curînd nu va exista decît un singur guvern pentru întreaga omenire. Dar el nu va fi instaurat prin eforturile oamenilor. Oamenii singuri sînt incapabili să evite catastrofa. După cum a dovedit şi istoria, ei nu pot înlocui actualul sistem de lucruri cu unul mai bun. Ei nu pot scăpa de imperfecţiunea, bolile şi moartea pe care le-au moştenit. De asemenea, ei nu pot scăpa de Satan şi demonii lui. În schimb, şirul de evenimente din trecut a confirmat veridicitatea următoarelor cuvinte inspirate: „Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“ (Ieremia 10:23). De aceea Cuvîntul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „Nu vă puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului pămîntesc, căruia nu-i aparţine nici o salvare“ (Psalm 146:3). Dar în cine să-ţi pui încrederea? Iată ce ne îndeamnă Proverbe 3:5: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta şi nu te sprijini pe propria ta pricepere.“ Dar de ce să avem asemenea încredere în Iehova? Deoarece el poate face lucruri care oamenilor le este imposibil să le facă, aşa cum va demonstra articolul care urmează.
[Note de subsol]
a Stare de extremă sărăcie în care se află cineva. DEX
b Crimă comisă cu intenţia de a distruge un grup uman, naţional, etnic etc. DEX
c Care poartă nenoroc, care aduce nefericire, moarte, DEX.
Întrebări recapitulative
◻ Ce lucruri esenţiale nu au putut realiza oamenii?
◻ Cum a agravat tehnologia efectele războiului?
◻ De ce eşuează atît de des eforturile depuse de oameni?
◻ Avînd în vedere istoria omenirii, care este atitudinea înţeleaptă pe care trebuie să o adoptăm?
[Legenda fotografiilor de la pagina 11]
Stiinţa medicală nu a stăvilit bolile şi moartea
[Legenda fotografiei de la pagina 12]
Guvernele omeneşti nu pot elimina sărăcia din lume