„Iehova m-a tratat într-un mod binefăcător“

Relatare de Karl F. Klein

CE BINECUVÎNTĂRI îţi aduce faptul că îl cunoşti şi îl slujeşti pe Iehova! Privind retrospectiv la viaţa mea, mă simt ca David, care a spus: „Îi voi cînta lui Iehova, fiindcă el m-a tratat într-un mod binefăcător.“ (Psalm 13:6). Şi, într-adevăr, aşa a procedat Iehova! De exemplu, am privilegiul de a face parte din personalul care lucrează la sediul mondial al Martorilor lui Iehova şi am văzut cum această familie a crescut de la aproximativ 150 de membri la peste 3 000. Aceasta este o mare binecuvîntare.

Dar Dumnezeu m-a tratat într-un mod binefăcător chiar înainte ca eu să învăţ adevărul. Mama mea nu numai că a fost foarte supusă şi a manifestat spiritul sacrificiului de sine, dar şi cita mereu pasaje scripturale cînd ne mustra sau ne pedepsea cînd eram copii. Dar mai bine să vă povestesc puţin despre anii copilăriei mele.

Cum am început să umblu în adevăr

Primul meu contact cu adevărul Bibliei a avut loc în primăvara lui 1917, cînd am găsit o foaie volantă care făcea reclamă unei cuvîntări pe tema iadului. Subiectul acesta mă interesa foarte mult, deoarece făceam mereu lucruri rele şi eram tare necăjit la gîndul că, la moartea mea, voi merge în iad. Cînd i-am arătat mamei foaia volantă, ea m-a îndemnat să merg la cuvîntare şi mi-a spus: „Rău n-o să-ţi facă, ba chiar s-ar putea să-ţi facă bine.“

Ted, unul dintre fraţii mei mai mici, şi cu mine, ne-am dus să audiem cuvîntarea susţinută de Studenţii Bibliei, cum se numeau pe vremea aceea Martorii lui Iehova. Cu ajutorul Scripturii şi al logicii, oratorul a dovedit cu eficacitate că Biblia nu îi învaţă pe oameni despre un iad care arde. Mie mi s-a părut totul atît de logic încît cînd am ajuns acasă am exclamat: „Mămico, nu există iad, şi eu ştiu asta!“ Mama mi-a dat dreptate, şi a adăugat că singurul „iad“ era aici pe pămînt, deoarece ea însăşi suferise foarte mult.

Se anunţase încă o cuvîntare pentru după-amiaza duminicii următoare, dar pe mine şi pe Ted, care aveam 11 şi respectiv 10 ani, nu ne-a anunţat nimeni. După ce am fost la şcoala duminicală, care s-a ţinut la biserică în dimineaţa aceea, ne-am jucat cu ceilalţi băieţi din cartier. Dar, după-amiază parcă toate mergeau de-a-ndoaselea. Meditînd la experienţa avantajoasă din săptămîna precedentă, mi-am spus: „Karl, Dumnezeu încearcă să-ţi spună că nu trebuie să doreşti distracţiile, ci trebuie să mergi ca să audiezi încă una dintre acele minunate cuvîntări despre Biblie.“ Astfel eu şi Ted ne-am dus din nou şi, de data aceasta, Studenţii Bibliei ne-au vorbit şi nouă şi ne-au îndemnat să revenim duminica următoare. Noi am consimţit şi de atunci am asistat mereu la întrunirile creştine. Privind retrospectiv acum, îmi este uşor să văd cît de des Iehova m-a pus la punct, ca să zic aşa, cînd făceam ceva ce nu trebuia să fac. A trebuit să învăţ că viaţa nu este niciodată ŞI una ŞI alta, ci SAU una SAU alta.

Toate acestea s-au întîmplat în Blue Island, o suburbie a oraşului Chicago, Illinois. (M-am născut în sud-vestul Germaniei, cu o sănătate foarte precară. Cînd aveam cinci ani familia noastră a emigrat în Statele Unite şi s-a stabilit, în cele din urmă, în Blue Island.) În Chicago, Studenţii Bibliei ţineau şi studii la mijlocul săptămînii, folosind cartea Tabernacle Shadows (Prefigurări ale tabernacolului). Imediat am început să asist la aceste studii şi le-am găsit foarte interesante, îndeosebi deoarece conducătorul studiului folosea o imagine a Tabernacolului pentru a explica tot ce se discuta la studiu. Dar mi-a luat destul timp pînă cînd am înţeles necesitatea de a alege între aceste întruniri şi Biserica metodistă, unde tocmai fusesem confirmat.

Deoarece eram doar un copil şi părinţii mei erau foarte săraci, Studenţii Bibliei mi-au oferit cu generozitate toate auxiliarele de studiu care îmi erau necesare. Cîtă bucurie am avut cînd am învăţat adevărul despre suflet, trinitate, domnia milenară a lui Cristos şi aşa mai departe. În scurt timp am participat cu mare bucurie la distribuirea publicaţiilor Periodic lunar al Studenţilor Bibliei şi Stirile Regatului (ambele în engleză). În primăvara lui 1918 am avut privilegiul de a mă consacra, termen folosit pe vremea aceea pentru dedicare, şi a fi botezat. Acasă, lucrul acesta nu mi-a creat dificultăţi, deoarece mama manifesta interes faţă de ceea ce învăţam, iar tata, care era predicator metodist de 20 de ani, călătorea foarte mult şi venea acasă doar pentru cîteva zile, de trei sau patru ori pe an.

Un test de iubire frăţească

Pe timpul acela ni se spunea astfel: ‘Dacă vrei să rămîi în adevăr, citeşte integral, în fiecare an, cele şapte Studii în Scripturi’. Bineînţeles, eu am vrut să rămîn în adevăr şi de aceea am citit cu conştiinciozitate, integral, aceste volume, în fiecare an, pînă cînd am venit la Betel. Aceasta însemna lectura a 10 pagini în fiecare zi, fapt care îmi făcea foarte multă plăcere, deoarece aveam o sete nepotolită de a cunoaşte.

La puţin timp după botez loialitatea mea faţă de Studenţii Bibliei a fost supusă unui test. Primul război mondial era în toi şi cu toate că cei mai proeminenţi fraţi fuseseră întemniţaţi în mod nedrept din cauza chestiunii litigioase în problema războiului, necesitatea neutralităţii creştine nu a fost înţeleasă pe deplin de cei care preluaseră conducerea. Cîţiva, care înţeleseseră bine această problemă, s-au declarat nemulţumiţi şi s-au separat de Studenţii Bibliei, adoptînd numele de Neclintiţii. Ei m-au avertizat că dacă rămîneam cu Studenţii Bibliei voi rata posibilitatea de a mă număra printre membrii „turmei mici“ a continuatorilor unşi ai lui Isus (Luca 12:32). Mama, deşi nu se dedicase încă, m-a ajutat să iau o hotărîre corectă. Eu nu puteam concepe să îi părăsesc pe cei de la care învăţasem atît de mult şi de aceea m-am hotărît ca, orice s-ar întîmpla, să merg mai departe cu fraţii mei Studenţi ai Bibliei. Acesta a fost într-adevăr un test de loialitate. De atunci am văzut şi alte teste de loialitate similare. Cînd se comit greşeli, cei a căror inimă nu este întru totul loială se agaţă de ele, folosindu-le drept scuză pentru a părăsi organizaţia. — Vezi şi Psalm 119:165.

Congresul pe care Studenţii Bibliei l-au ţinut la Cedar Point în 1922 a fost pentru mine o mare încurajare în ceea ce priveşte eforturile mele de a-l sluji pe Iehova. Acolo l-am auzit pe J. F. Rutherford (preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower) anunţînd însufleţitoarea chemare: „Vestiţi, vestiţi, vestiţi Regele şi Regatul său!“ Deşi am participat de la început la diferite forme de depunere a mărturiei, cu ocazia congresului acela am mers pentru prima dată din casă în casă, oferind literatură despre Biblie în schimbul unei contribuţii băneşti. Activitatea aceasta mi s-a părut extrem de anevoioasă.

De aceea nu am mai participat la activitatea din casă în casă pînă la congresul de la Columbus, Ohio, din 1924. După data aceea, în adunarea noastră exista cel puţin o persoană care participa cu regularitate la această activitate. De atunci am ajuns să apreciez cît de important este acest serviciu nu numai pentru predicarea veştii bune a Regatului, ci şi pentru întărirea credinţei fiecărui creştin şi cultivarea tuturor celorlalte roade ale spiritului (Galateni 5:22, 23). Un lucru este indiscutabil: Participarea cu regularitate la serviciul de teren aduce numeroase satisfacţii.

„Mă voi stabili în ţinutul Betel!“

Pe timpul acela organizarea activităţilor în adunări se deosebea de cea actuală. Deşi eram adolescent, am fost ales ca bătrîn, conduceam studiul de carte în adunare, aranjam ca vorbitorii în public să vină de la Chicago şi mă îngrijeam ca aceste cuvîntări să fie anunţate atît în ziarele locale cît şi prin foi volante care se distribuiau cu mîna. După congresul de la Columbus, Ohio, din 1924, mi-am dat seama că este timpul să fac cerere pentru serviciu la sediul mondial al poporului lui Iehova. Inima mea tînjea de mult timp după serviciul la Betel, dar o schimbare neaşteptată acasă a lăsat impresia că aceasta nu era şi voinţa lui Iehova. Totuşi, situaţia respectivă nu a durat mult, deoarece la 23 martie 1925 am intrat la Betel.

Bucuria mea a fost atît de mare încît într-o scrisoare pe care am trimis-o acasă am parafrazat cîntecul „Dixie“, folosind următoarele cuvinte: „Mă voi stabili în ţinutul Betel, ca să trăiesc şi să mor în ţinutul Betel!“ După 59 de ani nutresc aceleaşi sentimente faţă de Betel. În treacăt fie spus, se cuvine să arăt cum m-a tratat Iehova nu o dată. Dorinţele mi s-au realizat numai după ce m-am împăcat cu gîndul că nu trebuie să am un lucru pe care îl doresc foarte mult, dacă acesta nu este în conformitate cu voinţa lui Iehova. Faptul acesta mi-a adus aminte de punerea la încercare a lui Avraam cu privire la asentimentul său de a renunţa la fiul pe care îl iubea atît de mult. — Geneza 22:2.

Prima mea însărcinare în serviciul Betel a fost să lucrez în zeţăria tipografiei care se afla pe strada Concord la nr. 18, Brooklyn, New York. Nu după mult timp am fost transferat la subsol, pentru a ajuta la manevrarea „Bătrînei nave de război“, numele plin de afecţiune pe care îl primise rotativa Societăţii în timpul acela. La ea se tipăreau milioane de tracte. În timpul acela, fiecare dintre cele două reviste ale noastre avea un tiraj de 30 000 de exemplare. Astăzi tirajul mediu al fiecărei ediţii a Turnului de veghere este 11 150 000 de exemplare iar al revistei Treziţi-vă! este de 9 800 000 exemplare.

În copilărie luasem lecţii de vioară timp de 2 ani. Astfel, cînd am venit la Betel, m-am oferit să cînt în orchestra care făcea repetiţii două seri pe săptămînă şi cînta duminica dimineaţa la staţia de radio WBBR a Societăţii. Aflînd că era nevoie de un violoncelist, am cumpărat un violoncel şi am început să iau lecţii la acest instrument.a În 1927 zece dintre noi au fost invitaţi să cînte cu timp integral la staţia de radio pe care Societatea o deţinea în Staten Island. Acesta a fost începutul privilegiilor mele muzicale care au continuat de-a lungul anilor.

„Ia seama‚ Karl!“

Cîtă bucurie mi-a produs muzica! Faptul că am putut să dedic muzicii tot timpul meu a fost într-adevăr binefăcător pentru mine. În timp ce activam în Staten Island am avut, de asemenea, privilegiul unic de a-l cunoaşte mai bine pe J. F. Rutherford, care era atunci preşedintele Societăţii Watch Tower. Aceasta s-a datorat faptului că el petrecea acolo jumătate de săptămînă, fiindcă atmosfera aceea liniştită era foarte propice pentru a scrie — şi ce mult a scris el!

Pentru mine fratele Rutherford era ca un tată înţelegător şi plin de iubire, cu toate că el avea de nenumărate ori ocazia să mă mustre pentru faptul că încălcam vreuna dintre reguli. Îmi amintesc îndeosebi că, odată, m-a mustrat aspru. Data următoare cînd m-a văzut mi-a spus cu veselie: „Salut, Karl!“ Dar eu, deoarece mă simţeam încă jignit, am mormăit un salut. El mi-a replicat: „Ia seama, Karl! Diavolul se ţine după tine!“ Stînjenit, i-am răspuns şi eu: „O, nu-i nimic, frate Rutherford.“ Dar el ştia mai bine, aşa că a repetat avertismentul: „E-n regulă. Numai, ia seama. Diavolul se ţine de tine.“ Cîtă dreptate avea! Cînd nutrim resentimente faţă de un frate, îndeosebi pentru faptul că ne-a spus ceva ce are dreptul să ne spună în funcţie de sarcina pe care o are, ne lăsăm pradă capcanelor Diavolului. — Efeseni 4:25–27.

Odată, datorită unei înţelegeri greşite, i s-a raportat în mod eronat fratelui Rutherford că făcusem o aluzie foarte critică la adresa lui. Totuşi, în loc să se indigneze, el a spus: „Păi, Karl vorbeşte multe şi spune lucruri pe care n-ar vrea să le spună.“ Ce exemplu excelent pentru noi toţi, în caz că auzim pe cineva spunînd lucruri jignitoare la adresa noastră! Da, fratele Rutherford ierta repede şi era foarte înţelegător. El mi-a dovedit aceasta, pe de o parte prin faptul că făcea excepţie în cazul meu, cînd împrejurări neobişnuite îl îndreptăţeau să acţioneze astfel, şi pe de altă parte, pentru că se scuza ori de cîte ori mă jignea în mod involuntar.b Aş putea să adaug că şi rugăciunile fratelui Rutherford la închinarea de dimineaţă m-au făcut să-l îndrăgesc foarte mult. Deşi avea o voce foarte puternică, atunci cînd se adresa lui Dumnezeu semăna cu vocea unui băieţel care discută cu tăticul lui. Această împrejurare ne-a dezvăluit o minunată relaţie cu Iehova. Faptul că aveam în fruntea organizaţiei un om cu o asemenea maturitate spirituală îmi întărea credinţa şi, totodată, îmi dădea sentimentul că aşa se cuvine să fie în organizaţia lui Iehova.

Din nou la Brooklyn

Perioada în care orchestra a stat în Staten Island a durat doar doi ani şi jumătate. După aceea am fost transferaţi la Brooklyn, unde Societatea construise un nou studio de radio. După ce am cîntat în orchestră încă zece ani, orchestra a fost desfiinţată şi am început să lucrez din nou în tipografie, mai întîi la legătorie, iar apoi la prese. Dar nu după mult timp am fost transferat la Departamentul Serviciului unde, mai mulţi ani, am avut privilegiul să mă ocup de cei 1 250 de pionieri speciali, şi anume: să le repartizez teritoriul de lucru, să le răspund la scrisori, şi aşa mai departe. În fiecare lună am avut şi privilegiul de a întocmi raportul cu privire la serviciul de teren în Statele Unite şi în ţările îndepărtate. Ce binecuvîntări! Printre acestea un loc de frunte îl ocupau minunatele relaţii care s-au stabilit între mine şi fratele T. J. Sullivan, care era în timpul acela supraveghetorul Departamentului Serviciului. În perioada în care am lucrat în acest departament numărul vestitorilor Regatului a crescut de la 100 000 la aproape 375 000 în lumea întreagă. Ce bucuros am fost cînd am văzut că de atunci numărul Martorilor lui Iehova a crescut de 7 ori, ajungînd azi la peste 2 900 000!

Odată cu alegerea lui N. H. Knorr ca preşedinte, m-a bucurat faptul că s-a pus mai mult accent pe instruirea fiecărui Martor pentru a deveni un slujitor competent, capabil de a depune mărturie de la uşă la uşă. Tot atunci s-a început instruirea fraţilor în ceea ce priveşte deprinderea de a ţine cuvîntări publice. Inaugurarea Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower m-a interesat în mod deosebit, întrucît fratele meu Ted (care m-a însoţit cînd am asistat pentru prima dată la o cuvîntare a Studenţilor Bibliei şi care activase ca pionier din 1931), a urmat cursurile primei serii a acestei şcoli.c

Schimbarea locului de muncă

Într-o zi din primăvara anului 1950 fratele Knorr m-a invitat pe mine şi pe un alt frate în biroul său şi ne-a întrebat dacă am vrea să slujim la Departamentul de Redactare. Cînd i-am spus că nu are importanţă unde lucrez, el m-a mustrat, spunîndu-mi că atunci cînd unei persoane i se oferă un privilegiu suplimentar de serviciu ea trebuie să-l accepte cu entuziasm. Realitatea este că atitudinea mea se datora sănătăţii mele precare care a constituit întotdeauna o problemă pentru mine, obligîndu-mă să acord o mare atenţie hranei şi mişcării. Într-adevăr, nimic nu mi-ar fi făcut mai multă plăcere decît să pot să-mi petrec tot timpul făcînd cercetări şi scriind articole, îndeosebi pe teme scripturale. Dar ştiam că munca nu va fi uşoară. De fapt, cu privire la Departamentul de Redactare fratele Knorr mi-a spus odată: „Aici se efectuează munca cea mai importantă şi cea mai dificilă.“

În 1951 mai multe persoane, printre care mă număram şi eu, de la Betelul din Brooklyn, au participat la un mare ospăţ spiritual în cadrul congresului „Închinarea curată“, care a avut loc la Londra. După ce am asistat şi la congresul de la Paris, unii dintre noi au vizitat şi alte filiale ale Societăţii, inclusiv cea de la Wiesbaden. Acolo am întîlnit-o prima dată pe Gretel Naggert, care, 12 ani mai tîrziu, a acceptat cererea mea de a deveni sora Klein. După ce am slujit la Betel timp de 38 de ani ca celibatar, am fost de părere că ar fi mai bine să mă căsătoresc, alegînd-o pe Gretel ca tovarăş de viaţă. De cînd m-am căsătorit, trebuie să fiu de acord cu Solomon, care a spus: „A găsit cineva o soţie bună? A găsit un lucru bun şi obţine bunăvoinţa lui Iehova“ (Proverbe 18:22). Într-adevăr, şi aici Iehova m-a tratat într-un mod binefăcător, fiindcă Gretel îmi este de mare ajutor în nenumărate feluri.

Fratele Knorr — un frate mai mare

Relaţiile mele cu fratele Rutherford au fost ca cele dintre un tată iubitor şi fiul său. Dar de data aceasta, deoarece fratele Knorr era doar cu cîteva luni mai mare decît mine, relaţiile dintre noi au fost mai mult ca relaţiile dintre doi fraţi — fratele mai mare avînd înclinaţia firească de a-şi exprima supărarea faţă de greşelile celui mai mic. Gretel se exprima foarte filozofic despre aceste neînţelegeri. „La urma urmei“, spunea ea, „nu te poţi aştepta ca între un conducător eficient şi un muzician foarte romantic să existe întotdeauna un perfect acord!“ Dar, ca nu cumva această afirmaţie să fie greşit înţeleasă, trebuie să adaug că fratele Knorr era oratorul meu preferat. Odată el mi-a spus că mă ţin ca o umbră după el, deoarece oriunde ţinea el cuvîntări apăream şi eu. Pe lîngă aceasta, el iubea muzica la fel de mult cum o iubeam şi eu şi a reintrodus cîntatul vocal la întrunirile noastre. El a contribuit în mod deosebit la publicarea cărţilor de cîntări. — Efeseni 5:18–20.

În privinţa aceasta am văzut din nou că Iehova pusese un om potrivit care să-I dirijeze lucrarea pe pămînt, deoarece fratele Knorr era un excelent organizator. El aprecia în mod deosebit importanţa unei instruiri adecvate, după cum se poate vedea din felul în care a organizat Şcoala Serviciului Teocratic, Şcoala de Misionari Galaad, Şcoala Serviciului pentru Regat şi Şcoala pentru candidaţii la Betel.

Toate acestea îmi reamintesc de cuvintele pe care mi le-a spus o dată coordonatorul filialei din Anglia. El a remarcat că fratele Knorr avea minunata calitate de a nu permite fraţilor proeminenţi să-l influenţeze cînd făcea numiri în organizaţie. Acesta era advărul, fiindcă, dacă ar fi permis să fie influenţat, nu m-aş fi bucurat de toate privilegiile pe care el a permis să mi se ofere cu privire la congrese, muzică, redactarea materialului pentru publicaţii şi aşa mai departe. În privinţă aceasta, fratele Knorr a fost un bun imitator al lui Isus Cristos. Cum aşa? — veţi exclama. Ei bine, pe cine iubea Isus în mod deosebit? Pe Ioan. Dar cui a încredinţat el „cheile Regatului“? Lui Petru, în ciuda impulsivităţii sale. — Matei 16:18, 19; Ioan 21:20.

Într-adevăr, Iehova m-a tratat într-un mod binefăcător, în pofida slăbiciunilor şi greşelilor mele. Şi totuşi, deşi m-am bucurat de o mare favoare timp de aproape 50 de ani, acum mă aştepta cel mai mare privilegiu. În noiembrie 1974 am fost invitat să devin membru al Colegiului Central al Martorilor lui Iehova. Această invitaţie m-a copleşit de emoţie, încît am avut nevoie de încurajare ca să o pot accepta. Printre altele, mi s-a spus că fuseseră şi alţii invitaţi — un număr relativ mare pentru această funcţie. De fapt, fuseseră invitate şapte persoane, care au sporit de la 11 la 18 numărul membrilor Colegiului Central.

Cel care m-a încurajat să primesc această ultimă numire a fost Frederick W. Franz, care, în 1977, l-a succedat pe fratele Knorr în calitate de preşedinte al Societăţii. De la venirea mea la Betel mă ataşasem de el datorită cunoştinţelor lui despre Biblie şi firii sale prietenoase. În anii aceia de demult, asistam împreună la rugăciunea, cîntările de laudă şi întrunirile de mărturie care se ţineau în limba germană. De atunci încoace o serie de momente importante din activitatea mea teocratică au avut loc în prezenţa lui. Unul dintre ele l-a constituit vizita sa la fraţii care activau sub interdicţie în Republica Dominicană, vizită în care l-am însoţit împreună cu fratele meu şi soţia lui. Niciodată pînă atunci sau de atunci încoace nu am primit din partea fraţilor exprimări atît de călduroase şi sincere ale iubirii creştine. Faptul că noi am riscat să avem neplăceri din partea lui Trujillo, preşedintele republicii, numai pentru a-i vizita pe fraţii dominicani, a însemnat foarte mult pentru aceşti tovarăşi de credinţă.

Mai tîrziu, fratele Franz, eu şi soţia mea, împreună cu alţi fraţi printre care se afla şi A. D. Schroeder, am vizitat ţări biblice şi mai multe ţări din America de Sud, inclusiv Bolivia, unde Gretel a slujit ca misionară timp de peste nouă ani. Călătoria cu fratele Franz însemna de fiecare dată privilegii de serviciu suplimentare, deoarece el insista ca şi ceilalţi fraţi care îl însoţeau să ţină cuvîntări. Mai recent, am avut alături de el privilegiul de a lua parte la unele congrese care s-au ţinut în Europa şi America Centrală. Privind retrospectiv, am senzaţia că fratele Franz a constituit în permanenţă un factor de echilibru pentru mine. De exemplu, în timpul unei călătorii în ţări biblice, un frate din grupul nostru a avut mari neplăceri din partea poliţiei, deoarece făcuse fotografii în locuri unde folosirea aparatului fotografic era interzisă. Faptul acesta ne-a cauzat întîrzieri. Eu mi-am exprimat indignarea în termeni duri, dar fratele Franz doar a zîmbit şi a spus: „Cred că acum a învăţat lecţia.“ Într-adevăr aşa a fost! Un lucru rămîne însă clar: Legăturile mele cu fratele Franz au constituit pentru mine un mijloc prin care Iehova m-a tratat în mod binefăcător.

Nu este întotdeauna „soare şi cer senin“

Nu pot să nu menţionez felul în care Iehova m-a tratat în mod binefăcător cu privire la activitatea care îmi fusese repartizată. Deseori un proiect sau altul s-a realizat datorită unor factori asupra cărora nu aveam nici o putere. (Vezi şi Psalm 127:1; 1 Corinteni 3:7.) Şi lucrul acesta l-am văzut frecvent la nivel de organizaţie. De exemplu, în urmă cu 40 de ani Societatea a cumpărat un depou în strada Willow ca să-l folosim ca garaj. Or, dacă nu am fi fost proprietari ai acestui depou, nu am fi putut să construim un tunel care leagă clădirea Towers de restul complexului Betel. Cînd a fost nevoie de un spaţiu mai mare pentru locuinţe, am putut să cumpărăm hotelul Towers. Cînd am avut nevoie de un spaţiu mai mare pentru birouri, am reuşit să cumpărăm complexul Squibb. Şi aceste clădiri sînt la distanţe mici de Betel. Multe lucruri asemănătoare s-au petrecut şi în alte ţări în folosul organizaţiei lui Iehova.

Datorită slăbiciunilor moştenite şi a firii mele impulsive, viaţa mea nu a fost lipsită de încercări şi necazuri, incluvis o astenie nervoasă, după ce lucrasem la Betel timp de 9 ani. În clipele acelea Psalmul 103 şi cuvintele lui Pavel consemnate în Romani 7:15–25 au fost o adevărată mîngîiere pentru mine. Aş putea adăuga că am avut parte de multe întîmplări nefericite de pe urma cărora m-am ales cu spargerea unei rotule, fracturarea cîtorva vertebre şi altele. Atît eşecurile mele cît şi ale altora au făcut ca viaţa mea să nu fie numai „soare şi cer senin“. Dar cu ajutorul lui Iehova am ajuns să apreciez faptul că „dacă el permite, pot să suport“, aşa cum se arată în 1 Corinteni 10:13. De asemenea, ‘cu cît trăiesc mai puţin (pentru mine) cu atît pot să dau mai mult’. Printre alte lucruri pe care a trebuit să le învăţ se numără necesitatea de a rămîne „în aşteptarea Dumnezeului salvării mele“, şi de a fi dispus să mă comport ca „unul mic“. — Mica 7:7; Luca 9:48.

De asemenea, am avut de multe ori motiv să mă simt aşa cum s-a simţit David după incidentul cu Nabal (1 Samuel 25:2–34). El a manifestat recunoştinţă faţă de Iehova şi faţă de Abigail, deoarece ei l-au împiedicat să se facă vinovat de vărsare de sînge prin omorîrea lui Nabal şi a tuturor persoanelor de sex bărbătesc din casa lui. Da, Iehova m-a împiedicat să fac greşeli foarte grave. El a făcut aceasta prin intermediul îngerilor săi, al îndrumării sale şi al ajutorului furnizat nu numai de fraţi maturi, ci şi de atît de multe „Abigaile“ creştine. Pot să adaug că îi sînt recunoscător lui Iehova pentru faptul că atunci cînd am fost slab din punct de vedere spiritual, prilejul de a ceda ispitei nu mi-a fost la îndemînă, iar cînd mi-a fost la îndemînă am fost suficient de tare din punct de vedere spiritual, ca să nu cedez. Cu alte cuvinte, înclinaţia spre rău şi prilejul pentru comiterea lui nu au coincis niciodată, deoarece Iehova ştia că în inima mea doream, într-adevăr, să continui să fac ceea ce este corect. Cît de recunoscător îi sînt lui Iehova că el nu vînează greşelile! — Psalm 130:3.

Nu vreau să omit nici modul binefăcător în care Iehova m-a tratat pe mine şi pe alţii, furnizîndu-ne excelentă hrană spirituală de-a lungul anilor (Matei 24:45–47). Nu poate fi pus la îndoială faptul că lumina adevărului străluceşte din ce în ce mai puternic pentru cei drepţi (Psalm 97:11). De cînd am început să asimilez „laptele cuvîntului“, iată cîteva dintre numeroasele adevăruri spirituale excelente pe care poporul lui Iehova a ajuns să le înţeleagă: deosebire dintre organizaţia lui Dumnezeu şi organizaţia lui Satan; faptul că justificarea lui Iehova este mai importantă decît salvarea creaturilor sale; profeţiile de restaurare se aplică Israelului spiritual; conduita şi predicarea creştină sînt la fel de importante; creaturile imperfecte şi slabe, asemenea nouă, pot să bucure inima Dumnezeului nostru, al cărui nume inegalabil avem privilegiul să-l purtăm în calitate de Martori ai lui Iehova. — 1 Petru 2:2; Proverbe 27:11; Isaia 43:10–12.

Am motive să-i cînt lui Iehova pentru faptul că m-a tratat într-un mod binefăcător? Desigur!

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Orchestra WBBR a Societăţii în 1926. Printre membrii ei se numărau K. F. Klein şi C. W. Barber.

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

J. F. Rutherford a fost ca un tată pentru mine

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Împreună cu Gretel, soţia mea. Căsnicia noastră este încă o dovadă că Iehova m-a tratat într-un mod binefăcător.

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

N. H. Knorr mi-a fost ca un frate mai mare

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

F. W. Franz — un prieten adevărat şi un factor de echilibru