Învăţaţi din cartea lui Iosua să-i slujiţi curajos lui Iehova!
„ÎN LUME aveţi necazuri, dar curaj! Eu am învins lumea.“ Poate recunoaşteţi că aceste cuvinte au fost rostite de omul care se numea Isus. Însă dacă aţi vorbi ebraica, v-ar veni în minte numele de Iosua, fiindcă Isus este forma grecească a numelui ebraic Iosua. — Ioan 16:33.
În mod corespunzător deci, a fi curajos este şi ideea principală din cartea biblică scrisă de predecesorul lui Isus, de Iosua, fiul lui Nun. Dar poate că vă puneţi întrebarea: Cum am putea noi înşine să beneficiem de pe urma cărţii lui Iosua? Pentru a vedea cum putem beneficia, să începem cu analizarea ideii de „a fi curajos“.
UN OM CURAJOS
Spre sfîrşitul vieţii lui Moise, Iehova a ales ca succesor al acestuia pe Iosua, care, bineînţeles, nu era nici un novice nici un tînăr neîncercat. Iosua se născuse ca sclav în Egipt, dar după exod el s-a remarcat în calitate de conducător viteaz în momentul respingerii atacului neprovocat al amaleciţilot (Exod 17:8–16). De asemenea, el şi-a dovedit vitejia şi credinţa cînd, dintre cei 12 oameni trimişi să spioneze Canaanul, numai el şi Caleb au relatat fără teamă că locuitorii canaaniţi puteau fi învinşi cu ajutorul lui Iehova, iar Ţara Promisă putea fi cucerită. — Numere 13:1–14:9.
Deoarece lui Moise nu îi era permis să intre în Ţara Promisă, el i-a spus lui Iosua: „Fii curajos şi tare, — tu vei duce acest popor în ţara pe care Iehova a jurat strămoşilor lor că le-o va da şi tu însuţi le-o vei da ca moştenire.“ — Deuteronom 31:7, 23.
Observaţi deci de ce ne putem aştepta să învăţăm din cartea lui Iosua cît de curajos a fost el şi cît de curajoşi putem fi şi noi. De fapt, mai mult de jumătate din frecvenţa cu care cuvintele „curajos“ şi „tare“ apar împreună într-un verset biblic o găsim în cartea lui Iosua sau în referirile cu privire le el. De exemplu, aproape de începutul acestei cărţi găsim sfatul pe care Iehova îl dă lui Iosua: „Fii curajos şi foarte tare ca să te îngrijeşti să faci conform cu toată legea pe care Moise, slujitorul meu, ţi-a poruncit-o. Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stînga, ca să acţionezi cu înţelepciune oriunde vei merge“ (Iosua 1:7). Să trecem în revistă cîteva ocazii în care Iosua a dat dovadă de curaj de credinţă în inima sa şi curaj de acţiune în manifestările sale. Atunci vom putea sesiza ce învăţăminte personale putem trage din aceste exemple.
CREDINŢĂ ŞI ACŢIUNI PLINE DE CURAJ
Imediat după ce Iehova l-a îndemnat să fie „curajos şi foarte tare“ Iosua a început pregătirile pentru a-i conduce pe israeliţi peste Iordan în ţara Canaan. Iată îndrumările pe care le-a dat el: „Pregătiţi-vă provizii, fiindcă de azi în trei zile traversaţi acest Iordan pentru a pune stăpînire pe ţara pe care v-o dă Iehova, Dumnezeul vostru“ (Iosua 1:11). Deci credinţa curajoasă a lui Iosua nu l-a îndemnat pe acesta să stea deoparte şi să aştepte ca Iehova să facă totul. Era nevoie de efortul său personal. În mod similoar, noi avem nevoie de credinţă şi curaj pentru a urma sfatul pe care Isus ni-l dă şi anume: Să ne încredem în promisiunea lui Dumnezeu că el ne va ajuta să găsim hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare. Totuşi, promisiunea că vom primi acest ajutor nu înseamnă că putem pur şi simplu să stăm deoparte şi să nu facem nimic pentru cîştigarea existenţei noastre. — Matei 6:25–33.
Deci problema imediată cu care era confruntat Iosua consta în traversarea rîului Iordan în timpul primăverii, cînd nivelul apei era crescut şi traversarea era foarte periculoasă (Iosua 5:10). El nu a tras concluzia că „este mai bine să aştept pînă la vară, cînd nivelul apei va scădea“. Nu, Dumnezeu i-a spus să acţioneze, iar Iosua a trecut curajos la fapte. Sesizeţi ce învăţătură se poate extrage de aici? Iată: Cînd este momentul să facem ceva în legătură cu închinarea adevărată trebuie mai degrabă să acţionăm curajos decît să înclinăm să amînăm pînă cînd împrejurările devin mai favorabile sau mai convenabile. Da, acţionaţi aşa cum a acţionat Iosua. — Ecleziast 11:4; Iacob 4:13, 14.
Arătînd că El era cu Iosua, Dumnezeu l-a îndrumat pe acesta să le spună preoţilor să poarte chivotul legămîntului pînă la apele umflate ale rîului. Cînd preoţii au intrat în rîu, apele s-au despărţit. Apoi naţiunea a traversat rîul de parcă ar fi călcat pe pămînt uscat. În loc să-şi asume onoarea pentru această acţiune, Iosua a urmat îndrumarea lui Iehova şi a construit la Ghilgal (pe malul vestic, în siguranţă) un monument comemorativ din pietrele luate din albia rîului. Rostul acestui monument era de a scoate în evidenţă faptul că mîna lui este puternică, pentru ca oamenii să se teamă de el întotdeauna (Iosua 3:5–4:24). Deşi noi personal nu avem posibilitatea să vedem acel monument comemorativ din piatră, ceea ce Iehova a făcut prin intermediul lui Iosua are menirea de a ne consolida încrederea în capacitatea lui Dumnezeu de a acţiona în folosul poporului său. Semnificaţia acestui monument urma să fie înţeleasă pe deplin de israeliţii care au atacat Ierihonul, un oraş canaanit fortificat.
Oare Iosua, neînfricatul comandant de armată, i-a condus pe israeliţi la un atac în masă împotriva acestui oraş înconjurat de ziduri? Poate ştiţi că în loc să facă astfel, Iosua a urmat îndrumările lui Dumnezeu. În ce sens? În sensul că el a ordonat luptătorilor săi ca în fiecare zi — timp de şapte zile — să înconjure oraşul în tăcere, urmaţi de preoţi, dintre care unii suflau din corni de berbec, iar alţii purtau chivotul. În a şaptea zi ei au mărşăluit de şapte ori în jurul oraşului iar după aceea „poporul a strigat cînd ei au început să sufle din corni ... Atunci zidul [Ierihonului] a început să se prăbuşească.“ Aceasta le-a permis oamenilor lui Iosua să pătrundă în oraş şi să-l distrugă. Da, a fost o victorie categorică! — Iosua 6:20.
FERM ŞI CURAJOS, DAR RAŢIONAL
Din cele două evenimente care au avut loc după căderea Ierihonului putem să apreciem încă un aspect al curajului lui Iosua. Primul eveniment este în legătură cu oraşul Ai, care se afla în apropiere. Cînd israeliţii l-au atacat, ei au fost respinşi: De ce? Deoarece, contrar poruncii lui Dumnezeu, Acan luase pentru el cîteva lucruri de pradă din Ierihon. Unii ar putea găsi scuze pentru comportarea lui Acan, deoarece lucrurile luate de el erau folositoare şi nu a reieşit că procedura lui ar fi păgubit pe cineva. Probabil că aţi auzit exprimîndu-se raţionamente asemănătoare cu privire la micile furturi comise la locul de muncă la un patron sau cu privire la alte fapte rele „minore“. Dar cum a reacţionat Iosua?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Iosua l-a depistat pe răufăcător şi a confirmat infracţiunea acestuia prin descoperirea bunurilor furate. Cît de neînsemnate trebuie să fi fost acele lucruri! Dar Iosua a pus punctul pe „i“ cînd i-a spus lui Acan: „De ce ai adus blestemul asupra noastră? Iehova va aduce blestemul asupra ta în ziua aceasta.“ (Iosua 7:25). Iosua a acţionat cu fermitate în favoarea dreptăţii şi a poruncit ca păcătosul să fie executat, deschizînd astfel calea spre cucerirea oraşului Ai. Avînd în vedere felul în care Iosua a rezolvat cazul lui Acan, ne-am putea pune întrebarea: Sînt eu la fel de hotărît cînd colegii mei de serviciu sau de şcoală tratează cu superficialitate actele ilegale sau imorale?
Şi acum să tratăm cel de-al doilea eveniment, care se referă la locuitorii canaaniţi din Gabaon. Auzind de victoriile lui Iosua asupra oraşelor Ierihon şi Ai, gabaoniţii s-au folosit de un şiretlic şi anume au trimis nişte bărbaţi care s-au dat drept călători străini sosiţi dintr-o ţară îndepărtată, şi care voiau să încheie, şi chiar au încheiat, un acord de pace cu Israel. Atunci a ieşit la iveală faptul că bărbaţii respectivi erau de fapt din Gabaonul învecinat, iar mulţi israeliţi au început să murmure nemulţumiţi de felul în care fusese rezolvată această problemă. Oare Iosua s-a enervat din pricina şiretlicului şi a ordonat distrugerea Gabaonului?
Nu. Acordul fusese deja încheiat şi Iosua l-a respectat. El a hotărît ca din acel moment gabaoniţii să fie însărcinaţi cu scoaterea apei şi strîngerea lemnelor pentru casa lui Dumnezeu. Gabaoniţii au acceptat să onoreze acest aranjament, iar la scurt timp după aceea evenimentele au arătat că şi Iosua îl va onora. Cum? Ei bine, cinci regi canaaniţi din regiunea respectivă s-au aliat şi au pornit împotriva Gabaonului. Iosua a acţionat cu promptitudine şi, după un marş care a durat o noapte întreagă, i-a atacat pe aliaţi.
Iehova l-a ajutat prin faptul că a făcut să plouă grindină ucigătoare asupra armatei canaanite iar apoi a oprit soarele în mod miraculos timp de o zi, pentru ca israeliţii să obţină o victorie totală asupra canaaniţilor. Ţinînd seama de episodul cu gabaoniţii, să ne punem întrebarea: „Dacă vom încheia o înţelegere sau vom face o promisiune cu privire la un lucru care nu este împotriva principiilor lui Dumnezeu, vom fi la fel de fermi şi curajoşi cum a fost Iosua? Ne vom ţine de cuvînt chiar dacă acţiunea în cauză este dificilă sau ne produce inconveniente? — Psalm 15:4.
Este semnificativ faptul că, după lupta menţionată mai sus şi în timp ce cei cinci regi duşmani urmau să fie executaţi, Iosua a îndemnat poporul astfel: „Să nu vă fie frică şi să nu fiţi îngroziţi. Fiţi curajoşi şi tari, căci astfel va face Iehova tuturor duşmanilor voştri împotriva cărora purtaţi război.“ (Iosua 10:25). Faptul că au fost tari şi curajoşi le-a fost de folos israeliţilor, deoarece ei au înaintat cu cucerirea care le-a fost ordonată de Dumnezeu, întîi spre sud şi apoi spre nord, unde regele Haţorului formase, de asemenea, o alianţă zadarnică împotriva Israelului. Deşi din punct de vedere tehnic ei nu erau la fel de avansaţi ca locuitorii canaaniţi care aveau oraşe fortificate şi care înarmate, israeliţii au îndeplinit curajos voinţa lui Iehova.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI DIN CARTEA LUI IOSUA
Pînă acum ne-am îndreptat atenţia asupra acelor învăţături care se referă la curajul lui Iosua. Dar pe măsură ce citiţi cartea lui Iosua puteţi găsi şi alte învăţături folositoare.
De exemplu, multe femei au fost impresionate de atitudinea lui Rahav, care i-a ascuns pe cei doi israeliţi care au venit să spioneze Ierihonul. Auzind despre marile fapte pe care Dumnezeu le-a făcut în folosul Israelului, majoritatea canaaniţilor şi-au luat măsuri de apărare şi s-au împotrivit cu îndîrjire Israelului. Dar Rahav nu a procedat aşa. Ea s-a situat de bună voie pe o poziţie contrară atitudinii propriului ei popor şi tot de bună voie şi-a riscat viaţa pentru a primi bunătatea iubitoare a lui Iehova. De asemenea, ea a făcut tot ce a putut pentru a-şi ajuta rudele să înveţe ceea ce aveau de făcut ca să-şi salveze viaţa. Fără îndoială, am putea folosi această relatare pentru a le ajuta pe femeile de astăzi să sesizeze prioritatea închinării adevărate faţă de relaţiile pe care ele le au cu vecinii şi chiar cu naţiunea lor. — Iosua 2:8–14.
O altă învăţătură sănătoasă pe care o veţi găsi în cartea lui Iosua se referă la faptul de a nu judeca greşit motivele altora. Aspectul acesta se referă la timpul cînd, după ce un mare teritoriu din Canaan fusese cucerit, Iosua a împărţit ţara în conformitate cu partea de moştenire a fiecărui trib. Oamenii care făceau parte din două triburi şi jumătate au revenit în teritoriul lor, situat la est de Iordan. Atunci ei au ridicat un altar. Celelalte triburi s-au pripit să tragă o concluzie greşită cu privire la semnificaţia acestui altar. Între triburi era gata-gata să izbucnească un război. Cînd citiţi această relatare în Iosua, capitolul 22, să observaţi invăţătura cu privire la grijă pe care trebuie s-o avem ca să nu atribuim motive rele acţiunilor altora. Observaţi de asemenea, ce anume ar fi bine să faceţi dacă vedeţi că altcineva vă tratează fără respect sau în mod necuviincios.
La analizarea cărţii lui Iosua nu trebuie să omitem accentul pe care îl pune pe învăţare şi pe ataşamentul faţă de închinarea adevărată, bazată pe Cuvîntul lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a sfătuit pe Iosua să citească Cuvîntul său cu regularitate (Iosua 1:8). După victoria asupra oraşului Ai, Iosua a condus întreaga naţiune la nord de regiunea Sihem, între Muntele Ebal şi Muntele Garizim. Aici el a construit un altar pentru jertfă, “apoi a scris acolo, pe pietre, o copie a legii lui Moise.“ (Iosua 8:32). Pe lîngă aceasta, el a citit legea în faţa poporului. „Nu a existat nici un cuvînt din tot ceea ce Moise a poruncit, pe care Iosua să nu-l citească cu glas tare înaintea întregii adunări a Israelului, împreună cu femeile şi cei mici şi locuitorii străini care umblau în mijlocul lor.“ — Iosua 8:35.
Mai tîrziu, după ce Iosua a trăit o vreme în oraşul pe care el l-a cerut cu modestie ca moştenire, el a adunat din nou poporul şi i-a spus: „Cît despre mine, am îmbătrînit, am înaintat în vîrstă. Iar cît despre voi, aţi văzut tot ceea ce Iehova, Dumnezeul vostru, a făcut tuturor acestor naţiuni datorită vouă, deoarece Iehova, Dumnezeul vostru, este acela care a luptat pentru voi.“ De aceea, el i-a îndemnat: „Trebuie să fiţi foarte curajoşi ca să păziţi şi să practicaţi tot ceea ce este scris în cartea legii lui Moise, fără ca să vă întoarceţi vreodată nici la dreapta, nici la stînga ... Dar voi trebuie să vă atasaţi de Iehova, Dumnezeul vostru.“ Ca un imbold în sensul acesta, el le-a reamintit: „Voi ştiţi bine (...) că nici un cuvînt din toate cuvintele bune pe care vi le-a vorbit Iehova, Dumnezeul vostru, n-a rămas fără efect. Ele s-au realizat toate pentru voi.“ — Iosua 23:2–8, 14.
În final, el a adunat poporul încă o dată, pentru ultimele îndemnuri şi i-a spus: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi. ... Dar cît despre mine şi casa mea, noi îl vom sluji pe Iehova.“ Cînd ei l-au asigurat că şi ei vor face astfel, el a încheiat cu ei un acord. Iată ce ne spune relatarea divină: „Şi s-a întimplat că, după aceste lucruri, Iosua fiul lui Nun, slujitorul lui Iehova, a murit în final la vîrsta de o sută zece ani.“ Cu certitudine, acest închinător loial al lui Iehova ne dă şi nouă un imbold puternic de a fi curajoşi şi tari, deoarece ne ‘temem de Iehova şi îi slujim fără cusur şi în adevăr.’ — Iosua 24:14, 15, 29.