Ştiri şi semnificaţia lor mai profundă

Drepturile omului şi papa

● Cînd papa Ioan Paul al II-lea a vizitat recent mai multe ţări din Asia, o temă dominantă a cuvîntărilor sale a fost drepturile omului. „Nimeni nu poate justifica vreodată vreo valoare a demnităţii fiinţei umane sau a drepturilor fundamentale care garantează această demnitate,“ a declarat el la Manila, în Filipine. De aici s-ar putea crede că Biserica a fost întotdeauna un model în ceea ce priveşte sprijinirea drepturilor omului. Totuşi, publicistul Gordon Brook-Shepherd a scris în „Sunday Telegraph“ care apare la Londra:

„Marile religii ale lumii, inclusiv Biserica Catolică, au dat ele însele numeroase lecţii de lipsă de umanitate de-a lungul secolelor. Tocmai unul dintre predecesorii îndepărtaţi ai lui Ioan Paul, papa Inocenţiu al IV-lea, a fost acela care, în 1252, a autorizat folosirea torturii atît pentru a obţine declaraţii de la acuzaţii eretici, cît şi pentru a-i convinge să dezvăluie identitatea altor eretici . . . Inchiziţia din Spania (autorizată de un alt papă, Sixtus al IV-lea, în 1478) a constituit apogeul îndelungat şi îngrozitor al ‘violării demnităţii umane’, chiar de către Biserica Catolică.“

Desigur, Biserica Romano-catolică afirmă că propriile ei violări ale drepturilor omului sînt de domeniul trecutului. Dat în unelel ţări în care catolicismul este religia dominantă, ar putea oare această biserică să declare cu mînă pe inimă, că influenţa politică de care se bucură ea n-a fost folosită, chiar şi în ultima perioadă, pentru a zădărnici libertatea anumitor grupări religioase minoritare?

O situaţie dificilă fără precedent

● Revista „Scientific American“ a publicat un articol cu privire la un recent studiu întreprins de Naţiunile Unite asupra armelor nucleare. Din însărcinarea secretarului general al ONU, studiul a fost realizat de o comisie internaţională de experţi care au ajuns la o „concluzie unanimă.“ Articolul spune că această comisie ONU a apreciat că omenirea se află într-o „situaţie periculoasă fără precedent din punct de vedere istoric.“ Comisia ONU a declarat: „Niciodată pînă acum statele lumii nu au fost capabile să distrugă însăşi baza de continuare a existenţei altor state sau regiuni ale lumii; niciodată pînă acum capacitatea de distrugere a armelor nu a fost atît de imediată, atît de completă şi de universală; niciodată pînă acum omenirea nu a fost confruntată, ca astăzi, cu pericolul real al autodistrugerii.“ — ianuarie, 1981, pp. 82, 84.

Aceste concluzii confirmă indicaţiile Bibliei că „zilele din urmă“ ale omenirii n-au putut avea loc pînă în generaţia noastră (2 Timotei 3:1). Întrucît omul are în prezent capacitatea auto-distrugerii, sau, aşa cum spune Biblia la Apocalips 11:18 („The New English Bible“), capacitatea de „a distruge pămîntul,“ înseamnă că trăim „zilele din urmă.“ Aşadar, pentru Dumnezeul Atotputernic „a sosit timpul să distrugă pe cei ce distrug pămîntul.“ — „The Jerusalem Bible“.