În căutarea numelui dispărut

CÎND Moise, conducătorul naţiunii Israel, a început să scrie istoria omenirii acum aproximativ 3 500 de ani, el a făcut-o cu uşurinţă în limba sa maternă, ebraica. Noi găsim astăzi opera sa istorică în primele cinci din cele 39 de cărţi care constituie Scrierile ebraice, cunoscute şi sub numele de Vechiul Testament. În toată această colecţie de cărţi, numele propriu al lui Dumnezeu apare de aproape 7 000 de ori. Dar care este el de fapt?

Acest nume este atît de sfînt, încît Creatorul le-a dat israeliţilor o poruncă distinctivă cu privire la întrebuinţarea sa. El a declarat: „Să nu iei numele lui Iehova (ebraică יהדה), Dumnezeul tău în deşert“ (Exod 20:7, Biblia Română 1874). „Şa nu foloseşti numele lui Iehova, Dumnezeul tău, în mod ireverenţios.“ (The Living Bible) Ai cunoscut acest nume, „Iahve“ sau „Iehova“, sau el este nou pentru tine?

Să revenim la porunca de mai sus. Le-a interzis Dumnezeu pur şi simplu evreilor să întrebuinţeze sau să rostească numele său? Nicidecum. El le-a interzis doar să-l întrebuinţeze într-un mod nepotrivit.

Verifică acest text biblic (Exod 20:7) în propria ta Biblie? S-ar putea să fii surprins. Într-adevăr, iată cum este redat acest text în cîteva variante ale numeroaselor traduceri: „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău“ (Biblia Cornilescu). „Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău“ (Biblia Gala Galaction).

N-ai remarcat nimic anormal? Ba da, bineînţeles. Numele divin a fost omis din numeroasele traduceri ale Bibliei? Gîndeşte-te: Numele cel mai important din univers a fost eliminat din milioanele de traduceri care se bucură de o foarte largă răspîndire în rîndurile creştinătăţii şi iudaismului. Este de necrezut!

Este acesta rezultatul unei simple confuzii sau este o tentativă care vizează să-l înjosească, în mod intenţionat, pe Domnul Suveran Iehova? Dacă ar trebui să reţinem ultima ipoteză, atunci ar fi vorba de o înşelătorie de cea mai mare gravitate cu privire la relaţiile tale cu Creatorul.

A fost întrebuinţat acest nume în antichitate?

Numele lui Dumnezeu este întrebuinţat de la începutul istoriei omenirii. De ce putem să afirmăm lucrul acesta? Relatarea istorică a Bibliei declară: „Atunci Adam a avut relaţii cu Eva, soţia sa, şi ea a rămas însărcinată. Cu timpul ea l-a născut pe Cain şi a spus: «Am dobîndit un om cu ajutorul lui Iehova».“ Mai jos se găseşte sfîrşitul acestui text ebraic, însoţit de traducerea literală în română (după The NIV Interlinear Hebrew-English Old Testament):

אֶת־ קַיִן וַתּאֹמֶר קָנִיתִי

eu am născut şi ea a spus Cain ***

אִישׁ אֶת־ יְהוָה ‏׃ וַתֹּסֶף

şi ea a continuat (2) Iahve cu om

Aici este scos clar în evidenţă numele distinctiv al lui Dumnezeu sub forma „Iehova“, „Iahve“ (în engleză „Yahweh“). — Geneza 4:1

Ce concluzii putem să tragem de aici? Că primii locuitori ai pămîntului cunoşteau foarte bine numele personal al Creatorului lor. Acest nume a continuat să fie aplicat singurului Dumnezeu adevărat în toată perioada redactării scrierilor ebraice, adică o perioadă de peste un mileniu. În consecinţă, se ridică următoarea întrebare: Cînd şi cum a început să fie ascuns numele divin „Iehova“, „Iahve“ sau „Yahweh“?

Oare şi Biblia ta poartă amprenta tradiţiei ebraice?

Nu este uşor să determini data de la care întrebuinţarea numelui divin a ieşit din uz. Unele indicii dovedesc totuşi că, înainte de anul 70 e.n. iudeii tradiţionalişti s-au sprijinit pe o superstiţie care i-a determinat să înceteze să utilizeze acest nume. Deşi era întrebuinţat de secole se pare că demnitarii iudaismului au declarat că de acum înainte, el era prea sfînt pentru a fi pronunţat şi că singurul mijloc de a preveni o folosire eronată a lui, era acela de a interzice în mod categoric întrebuinţarea acestuia. Ciudată logică! Extinzînd raţionamentul, ei ar fi putut tot aşa de bine să interzică şi căsătoria pentru a evita adulterul!

Dar această tradiţie iudaică i-a influenţat oare pe traducătorii Bibliei din rîndurile creştinătăţii? Au glorificat ei numele lui Dumnezeu sau au continuat eroarea evreilor, suprimîndu-l la rîndul lor? S-ar putea ca Biblia ta să fie defectuoasă sub acest aspect? Este suficient să priveşti cîteva traduceri moderne pentru a afla răspunsul la aceste întrebări.

Editorul versiunii biblice „An American Translation“ (de Smith-Goodspeed, 1923) a scris: „În această traducere am urmat tradiţia iudaică ortodoxăa şi am înlocuit numele «Iahve» cu «Domnul» (Sublinierea cu litere cursive ne aparţine). În prefaţa la The New International Version (1978) se afirmă: „Cu privire la numele divin YHWH (. . .) traducătorii au adoptat procedeul folosit în aproape toate versiunile englezeşti, de a reda acest nume prin «Domnul»“.

Revised Standard Version (1952), respingînd exemplul bun al predecesoarei sale, American Standard Version (1901), care a folosit numele lui Iehova în mod consecvent, dă următoarea explicaţie: „Actuala revizie se reîntoarce la procedura Versiunii Regelui Iacob (în limba engleză, 1611), care urmează precedentul stabilit de traducătorii greci şi latini antici şi la îndelungata practică adoptată în citirea Scripturilor ebraice în Sinagoģă“ (Sublinierea cu litere cursive ne aparţine).

Fără îndoială, tradiţia iudaică a contribuit la ignoranţa care, în lumea întreagă, acoperă numele cel mai proeminent din univers. Şi mulţi traducători din rîndurile creştinătăţii s-au conformat bucuroşi acesteia. De ce oare? Din ce motiv nu vor ei ca tu să găseşti numele Iehova sau Iahve în Biblia ta?

Care sînt motivele lor?

David Clines, conferenţiar universitar la secţia de studii biblice a universităţii engleze din Sheffield, de îndrumă, fără să vrea, spre motivele lor secrete. În revista Theology, el scrie: „Absenţa cuvîntului Iahve din conştiinţa creştină a avut drept primă consecinţă de a raporta totul la persoana lui Cristos, de a face din ea manifestarea exclusivă a divinităţii.“ Apoi, după ce a citat mai ales în sprijinul afirmaţiilor sale anumite cîntări liturgice care ilustrează această tendinţă, profesorul Clines adaugă: „Noi regăsim în practică ceea ce se neagă cu încăpăţînare în teorie, adică, un unitarism înclinat spre a doua persoană a trinităţii.“ El conchide: „În practică, teologia trinitară tinde să acorde un loc central persoanei şi operei lui Cristos. Aşadar, în teologie, ca şi în liturghie, rolul Tatălui (Iehova) şi cel al spiritului sînt subordonate, de obicei celui al Fiului.“

La ce au dus toate acestea? În ochii evreilor, Suveranul Domn Iehova a devenit, pe nedrept, o noţiune abstractă, fără nume: „Fiinţă inefabilă“b. În concepţia multor protestanţi, el s-a contopit cu Cristos pentru a fi plasat pe o poziţie secundară în cadrul divinităţii trinitare. În sfîrşit, în liturghia catolică Iehova a fost înlocuit nu numai prin Isus Cristos, ci şi prin Maria, mama lui Isus. Cum anume? Deoarece, în virtutea concepţiei trinitare, Maria este şi ea considerată ca fiind „mama lui Dumnezeu,“ iar acest lucru a contribuit la scoaterea lui Iehova din inima catolicului de rînd.

Dar cine este Iehova în concepţia ta? Vei face tot posibilul să-l cunoşti îndeaproape? Decizia pe care o vei lua personal în această problemă îţi va influenţa în mod determinant viitorul, pentru că Iehova a declarat: „«Cu certitudine, îmi voi sfinţi numele, nume, care a fost profanat printre naţiuni (. . .); şi va trebui ca naţiunile să ştie că eu sînt Iehova», este declaraţia Domnului Suveran Iehova, «cînd voi fi sfinţit printre voi, înaintea ochilor lor»“. — Ezechiel 36:23.

Din fericire pentru oameni, Iehova i-a trezit în secolul al XX-lea pe Martorii său, care proclamă cu îndrăzneală numele săi şi scopurile sale. Dacă doreşti să-l cunoşti pe adevăratul Dumnezeu, ia legătura cu Martorii lui Iehova din localitatea ta sau cu editorii acestui periodic. În mod gratuit şi fără să pretindă vreo recompensă, ei vor fi bucuroşi să te ajute să-l cunoşti pe Tatăl nostru ceresc Iehova. — Isaia 43:10; Matei 6:9.

[Text generic pe pagina 5]

Numele exclusiv al lui Dumnezeu apare de aproape 7 000 de ori în textul ebraic al Scripturilor. L-ai întîlnit în Biblia ta?

[Note de subsol]