„Preaiubiţilor, ... păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“

„Preaiubiţilor, edificîndu-vă în credinţa voastră cea mai sfîntă şi rugîndu-vă cu spirit sfînt, păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu.“ — Iuda 20, 21.

1, 2. În afară de avertismente, ce altă învăţătură găsim în scrisoarea lui Iuda?

FAVOAREA nemeritată a lui Iehova este evidentă prin modul în care el acţionează faţă de cei care îl iubesc. Prin intermediul Cuvîntului său inspirat, el arată ceea ce doreşte de la ei. Astfel, noi îi putem fi recunoscători pentru faptul că scrisoarea lui Iuda, care aparţine Cuvîntului său, ne furnizează avertismente care ne vor ajuta să păstrăm o legătură strînsă cu Iehova.

² Dar, pe lîngă avertismentele necesare, Iuda ne arată, de asemenea, cum trebuie să acţionăm pentru a ne întări spiritual şi pentru „a ne păstra în iubirea lui Dumnezeu“. Aşadar, examinarea pe care o vom face părţii finale a scrisorii lui Iuda ne va fi, cu siguranţă, de un real folos.

BATJOCORITORII AU FOST PROFEŢIŢI

3, 4. La ce cuvinte ale apostolilor lui Isus făcea referire Iuda?

³ Iată avertismentul important pe care ni-l dă Iuda:

„În ceea ce vă priveşte, preaiubiţilor, amintiţi-vă cuvintele care au fost anunţate dinainte prin apostolii Domnului nostru Isus Cristos, cum vă spuneau: ‘În zilele din urmă vor fi batjocoritori, care vor umbla după propriile lor dorinţe pentru fapte de necredinţă’. Ei sînt cei care fac separatisme, oameni animalici lipsiţi de spiritualitate.“ — Iuda 17–19.

Iuda a vorbit mult pentru a-i demasca pe cei lipsiţi de respect, care se strecuraseră cu făţărnicie în adunare. Apoi, adresînd rugăminţi fraţilor, faţă de care nutrea o afecţiune puternică, el le-a cerut să-şi amintească cuvintele spuse odinioară de apostolii lui Isus. Reamintirea acelor lucruri trebuia să-i impulsioneze pe creştinii sinceri să „lupte energic pentru credinţă“.

⁴ La rîndul său, apostolul Pavel îi avertizase şi el pe fraţii supraveghetori că din mijlocul lor se vor ridica bărbaţi care „vor rosti lucruri false, pentru a-i atrage pe discipoli după ei“ (Fapte 20:29, 30). Lui Timotei, el i-a scris că „în timpurile din urmă mulţi îşi vor abandona credinţa“ (1 Timotei 4:1, 2). De asemenea, apostolul Petru a avertizat că „în zilele din urmă vor veni batjocoritori (...) care vor spune: ‘Unde este prezenţa sa promisă?’“ — 2 Petru 3:1–4.

5. Cum au fost trataţi creştinii fideli de către „nerespectuoşii“ care se strecuraseră în aducare, dar cum trebuia să reacţioneze creştinii smeriţi?

⁵ Aşadar, cei cărora le era adresată scrisoarea lui Iuda se puteau aştepta ca „batjocoritorii“ să apară în perioada care a precedat imediat sfîrşitul sistemului de lucruri iudaic. Este posibil ca „necredincioşii“ care se strecuraseră în adunare să-şi fi bătut joc de credincioşii fideli, care rămîneau ataşaţi principiilor drepte ale lui Iehova, refuzînd să urmeze pe aceşti „pretinşi fraţi“ în conduita lor imorală. Dar se impunea ca aceşti creştini smeriţi să lupte energic pentru credinţă, chiar dacă aceasta le-ar fi atras batjocuri din partea învăţătorilor falşi, care „umblau după propriile lor dorinţe, după fapte de necredinţă“, fiind conduşi de aceste dorinţe. — Vezi 2 Corinteni 11:26; Galateni 2:4, 5.

6. Deşi Iehova asigurase unitatea celor care îl iubesc, ce căutau să facă cei lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu sau ireverenţioşi?

⁶ În timp ce prin spiritul său Dumnezeu asigura unitatea celor care îl iubeau, batjocoritorii necredincioşi căutau să facă „separatisme“ sau „deosebiri“, încercînd să învrăjbească poporul lui Iehova (Iuda 19, Traducerea Lumea Nouă, 1950, nota de subsol; Psalm 133:1–3; 1 Corinteni 1:10). Batjocoritorii îi vorbeau de rău pe bărbaţii fideli care deţineau responsabilităţi în adunare, iar în ceea ce-i privea pe cei lipsiţi de respect aceştia admirau persoane de pe urma cărora puteau să profite (Iuda 8, 16). Asemenea fariseilor, ei îi dispreţuiau pe membrii umili şi credincioşi ai adunării. În loc să-i adune lîngă Stăpîn, ei căutau să-i risipească. Există şi astăzi unele persoane care caută să-i atragă pe cei nehotărîţi în grupuri separate, pretinzînd că „studiază Biblia“. O asemenea atitudine nu va promova niciodată iubire faţă de Dumnezeu, faţă de Cristos şi faţă de adunarea creştină. — Luca 11:23.

7. Ce l-a îndreptăţit pe Iuda să-i numească pe aceşti „ireverenţioşi“ nişte „oameni animalici“?

⁷ Iuda s-a pronunţat în mod vehement împotriva acestor ireverenţioşi, numindu-i „animalici“ sau „trupeşti“, deoarece erau nişte creaturi lăsate pradă senzualităţii, robi ai simţurilor, înclinaţiilor şi dorinţelor lor carnale. (Vezi Kingdom Interlinear Translation, Iuda versetul 19.) Ei se considerau luminaţi din punct de vedere spiritual, dar Iuda îi descrie ca fiind „lipsiţi de spiritualitate“, sau mai exact, fără „spirit“. Fără îndoială, aceşti „oameni animalici“ erau lipsiţi de spiritul lui Iehova. Ei nu puteau înţelege lucrurile spirituale şi numai foarte rar se ridicau deasupra nivelului animalelor lipsite de raţiune. Dacă noi avem spiritul lui Iehova şi dacă înţelegem „lucrurile profunde ale lui Dumnezeu“, trebuie să fim profund recunoscători pentru acest lucru Tatălui nostru ceresc. — 1 Corinteni 2:6–16.

CUM PUTEM RĂMÎNE ÎN IUBIREA LUI DUMNEZEU?

8. Ce ar putea indica expresia „credinţa cea mai sfîntă“?

⁸ În continuare, Iuda a adresat fraţilor săi următoarele rugăminţi sincere:

„Dar voi, preaiubiţilor, edificîndu-vă credinţa voastră cea mai sfîntă şi rugîndu-vă cu spirit sfînt, păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu, în timp ce aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos, în vederea vieţii eterne.“ — Iuda 20, 21.

Iuda a arătat cu afecţiune modul în care fraţii săi credincioşi mult iubiţi puteau să rămînă în iubirea lui Iehova. Dar pentru a urma acest sfat era necesară, printre altele, cultivarea credinţei, un fruct al spiritului lui Dumnezeu (Galateni 5:22, 23). Avînd însă în vedere referirea pe care Iuda a făcut-o deja la lupta „pentru credinţa transmisă celor sfinţi“ (Iuda versetul 3), expresia „credinţa cea mai sfîntă“ poate indica ansamblul învăţăturilor creştine, inclusiv vestea bună despre salvare, baza acestei credinţe fiind Cristos. Iuda a numit-o „cea mai sfîntă“, deoarece ea îl impulsionează pe creştin să se întoarcă spre Dumnezeul sfinţeniei, fiind bazată în exclusivitate pe Cuvîntul său sfînt. — Fapte 20:32; 1 Corinteni 3:10–15.

9. Ce trebuie să facem „pentru a ne edifica în credinţa cea mai sfîntă“?

⁹ Pentru „a se edifica în credinţa lor cea mai sfîntă“ sau pentru a o întări, creştinii trebuie să studieze cu zel Cuvîntul lui Dumnezeu, atît individual, cît şi în adunare. Discutînd în mod frecvent din Scripturi cu alţi Martori creştini ai lui Iehova şi predicînd semenilor noştri vestea bună, noi vom permite Bibliei să se imprime din ce în ce mai adînc în inimile noastre. Dar nu putem realiza aceste lucruri fără rugăciuni sincere la Iehova. Cineva ‘se roagă cu spirit sfînt’ atunci cînd se roagă sub influenţa acestui spirit şi în armonie cu principiile Cuvîntului lui Iehova. În plus, Scripturile redactate sub conducerea spiritului lui Dumnezeu, ne arată cum să ne rugăm şi ce să cerem în rugăciunile noastre. De exemplu, noi putem cere cu încredere să fim umpluţi cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu. Dacă ne rugăm „cu spirit sfînt“, cererile noastre vor dezvălui o orientare corespunzătoare a inimii, iar Iehova se va bucura. În acest mod, noi vom fi protejaţi de influenţele negative, inclusiv de ideile oricărui „nerespectuos“ care s-ar putea strecura în adunare. — Luca 11:13; Romani 8:9, 26, 27.

10. Ce trebuie să facă cei credincioşi pentru „a rămîne în iubirea lui Dumnezeu“?

¹⁰ Pentru „a rămîne în iubirea lui Dumnezeu“, fraţii creştini ai lui Iuda trebuie să respecte poruncile lui Iehova şi cele ale Fiului său (Ioan 15:10; 1 Ioan 5:3). Pentru a ne menţine în iubirea lui Dumnezeu, trebuie ca vorbele şi conduita noastră să fie aprobate de el. Aşadar, fiind păcătoşi şi imperfecţi, cei fideli au mereu nevoie de îndurarea lui Iehova, acordată prin intermediul Fiului său şi furnizată prin jertfa răscumpărătoare a Domnului lor Isus Cristos (Romani 5:8; 9:14–18; 1 Ioan 4:9, 10). Graţie îndurării divine care le este continuu acordată discipolilor fideli ai lui Isus, ei vor putea obţine în final viaţa eternă. — Ioan 3:16.

TREBUIE SĂ DOVEDIM ÎNDURARE FAŢĂ DE ALŢII

11. Ce a spus Iuda despre îndurare şi ce distincţie trebuie făcută atunci cînd ne arătăm îndurători?

¹¹ Arătînd necesitatea de a exercita îndurare faţă de alţii, Iuda a scris:

„Pe de altă parte, continuaţi să arătaţi îndurare celor care au îndoieli; salvaţi-i, smulgîndu-i din foc. Şi continuaţi să arătaţi îndurare faţă de alţii, dar să faceţi aceasta cu teamă, urînd chiar şi veşmîntul interior murdărit de carne.“ — Iuda 22, 23.

Dacă fraţii de credinţă ai lui Iuda doreau să beneficieze în continuare de îndurarea divină, trebuia, la rîndul lor, să arate îndurare faţă de cei a căror viaţă eternă era în joc (Iacob 2:13). Dar pentru „a continua să arate îndurare celor care aveau îndoieli“, cei fideli trebuia să facă deosebire între cei care meritau îndurare şi cei „visători“.

12. a) Fiind influenţaţi de cei „necredincioşi“, ce fel de îndoieli ar putea avea unii? b) Cum pot fi ei ‘smulşi din foc’?

¹² Prin învăţăturile lor false, prin murmur şi lamentaţii, „ireverenţioşii“ provocau îndoieli creştinilor instabili pe plan spiritual. Tulburaţi de cuvintele pompoase ale acestor învăţători falşi, cei care au îndoieli s-ar putea întreba dacă creştinii dedicaţi lui Dumnezeu constituie într-adevăr poporul lui Iehova. Probabil că ei au încetat de a se mai închina lui Iehova şi de a predica vestea bună. Aceste persoane nehotărîte se află în primejdie, ameninţate de „foc“, adică de distrugerea eternă. (Vezi Matei 18:8, 9; 25:31–33, 41–46.) Şi totuşi, venindu-le cu promptitudine în ajutor, prin încurajări spirituale şi rugăciuni, creştinii consolidaţi şi mai ales supraveghetorii de adunare, îi pot ajuta, „smulgîndu-i din foc“. — Galateni 6:1; Iacob 5:13–20.

13. a) Cum şi-au murdărit unele persoane „veşmîntul interior“? b) În ce mod pot fi totuşi „salvaţi“ cei care poartă un „veşmînt murdar“?

¹³ Este posibil ca unele persoane să fi cedat sub influenţa celor care murdăresc carnea şi, prin urmare, să fi căzut împreună cu ei în imoralitate sau în adulter spiritual (Iacob 4:4). Dedîndu-se practicilor carnale, ei „şi-au murdărit“, într-un anumit sens, „veşmîntul interior“. Aşa cum se murdăreşte un veşmînt purtat direct pe piele, tot la fel aceşti necredincioşi şi-au murdărit personalitatea interioară, pe care creştinii adevăraţi o păstrează curată. (Vezi Apocalips 3:4, 5.) Astfel, martorii fideli ai lui Iehova vor evita să-şi murdărească veşmîntul, adică personalitatea lor creştină, deoarece această faptă displace lui Iehova Dumnezeu şi conduce la distrugere eternă. Totuşi, persoanele temătoare de Dumnezeu, şi în special cei care au fost instituiţi bătrîni de adunare, vor acţiona cu compasiune, căutînd să-i ajute pe cei instabili, care poartă „veşminte murdare“, să regăsească drumul salvării. Dacă aceste persoane rătăcite manifestă o căinţă adevărată, ar fi posibil ca ei să fie salvaţi de la moartea datorată disgraţiei divine, spre care i-ar fi condus calea lor imorală. — Proverbe 28:13.

SĂ-I ATRIBUIM LUI IEHOVA GLORIA, MAIESTATEA, PUTEREA ŞI AUTORITATEA

14, 15. a) Cine este capabil să-i împiedice pe creştinii unşi să se poticnească, şi în ce ar putea să cedă unii? b) În ce mod pot fi „aşezaţi fără cusur“ înaintea lui Dumnezeu martorii fideli ai lui Iehova unşi cu spirit? c) Ce aşteaptă cu nerăbdare „marea mulţime“?

¹⁴ În încheiere, Iuda şi-a încredinţat lui Dumnezeu cititorii, spunînd:

„Acum, celui care vă, poate păzi să nu vă poticniţi şi vă poate aşeza fără cusur şi cu mare bucurie înaintea gloriei sale, singurului Dumnezeu şi salvatorului nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să-i atribuim gloria, maiestatea, puterea şi autoritatea pentru toată eternitatea ce s-a scurs şi acum şi în toată eternitatea! Amin.“ — Iuda 24, 25.

După ce i-a avertizat, dîndu-le excelente sfaturi de provenienţă divină, Iuda trebuiea să-i încredinţeze spre îngrijire lui Dumnezeu pe credincioşii care se aflau în pericol din punct de vedere spiritual. Într-adevăr, numai Iehova i-ar fi putut ajuta să le reziste cu succes „ireverenţioşilor“ care erau printre ei. Iată de ce, Iuda şi-a încheiat scrisoarea în mod corespunzător, recunoscînd că lauda trebuie atribuită celui Preaînalt.

¹⁵ Tovarăşii de credinţă ai lui Iuda, unşi de spirit, putea să aibă încredere în Iehova ca în „cel care îi putea păzi să nu se poticnească“. Iehova era în măsură să-i ocrotească pentru a nu cădea în păcat şi pentru a nu ceda tentaţiilor ce i-ar fi antrenat pe calea imorală spre care îi încurajau nerespectuoşii ce întinau carnea. Într-adevăr, Iehova îi putea ocroti pe creştinii credincioşi, ca ei „să nu se poticnească“ şi să nu comită păcate grave, atrăgîndu-şi astfel distrugerea rezervată falşilor creştini animalici şi lipsiţi de căinţă. Mai mult decît atît, Iehova putea „să-i aşeze [pe martorii săi fideli] fără cusur şi cu mare bucurie înaintea gloriei sale“ sau „înaintea persoanei sale glorioase“ (N.W., 1950). Graţie favorii nemeritate a lui Dumnezeu, aceştia puteau rămîne curaţi din punct de vedere spiritual (Efeseni 2:1–7; Coloseni 1:21–23). Martorii fideli ai lui Iehova, unşi de spirit, doresc ca Isus să-i învieze şi să-i prezinte, într-o stare de perfecţiune spirituală, înaintea „persoanei glorioase“ a lui Dumnezeu (Ioan 5:25; 11:24, 25). Cu siguranţă, acest fapt le va provoca „o mare bucurie“. În mod asemănător, membrii „mulţimii mari“ aşteaptă cu nerăbdare să fie păstraţi prin „marele necaz“ şi să li se încredinţeze noi privilegii în „serviciul sfînt“, pe măsură ce vor progresa spre perfecţiune umană, aici pe pămînt. — Apocalips 7:9, 10, 14–17.

16. a) De ce poate fi numit Iehova: „singurul Dumnezeu şi salvatorul nostru prin Isus Cristos Domnul nostru? b) Ce îi atribuie Iuda lui Dumnezeu şi de ce este potrivit lucrul acesta?

¹⁶ Conform cuvintelor lui Iuda, Iehova este „singurul Dumnezeu şi Salvatorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru“. În multe locuri, Scripturile ni-l prezintă pe Iehova ca pe un Salvator (Psalm 106:21; Isaia 43:3; Ieremia 14:8; Luca 1:46, 47). El este cel care oferă salvarea prin intermediul Domnului nostru Isus Cristos (Matei 20:28; Ioan 3:16; Romani 5:8; 1 Ioan 4:9, 14). De aceea, pe bună dreptate, Iuda îi atribuie lui Iehova „gloria“ (în greceşte, doxa), ceea ce indică splendoarea. (Vezi Psalm 29:1, 2.) De asemenea, el îi atribuie „maiestatea“ (în greceşte mégalosyune), ceea ce semnifică „grandoarea“ regală. Astfel, i se recunoaşte lui Iehova puterea regală supremă în calitatea sa de „Rege al eternităţii“ (1 Timotei 1:17). Dar şi „puterea“ (kratos) îi este atribuită tot lui Iehova. Ea se referă, probabil, la dominaţia sa, atît în ceruri cît şi pe pămînt. (Vezi Daniel 4:25; Apocalips 11:16–18.) În continuare, Iuda îi atribuie lui Dumnezeu „autoritatea“ (în greceşte exousia), deoarece Iehova deţine, într-adevăr, autoritatea şi puterea de a acţiona cum îi place. — Daniel 4:34, 35.

17. Ce îl îndreptăţea pe Iuda să recunoască aceste calităţi ale lui Dumnezeu a) „pentru toată eternitatea ce s-a scurs“? b) „acum“? şi c) „în toată eternitatea“?

¹⁷ Iuda era îndreptăţit să-i atribuie maiestate, putere şi autoritate „pentru toată eternitatea ce s-a scurs“ sau „înaintea oricăror timpuri“, aşa cum oamenii au putut recunoaşte acest lucru, deoarece Iehova este Dumnezeu „din timpuri nedefinite, în timpuri nedefinite“ (Iuda 25, N.W. 1950, nota de subsol; Psalm 90:2). Închinătorii lui Iehova îi recunosc aceste calităţi „acum“, ca şi cum Iuda şi-ar fi redactat scrisoarea în epoca noastră. Mai mult decît atît, Iehova merită să-i fie atribuite aceste calităţi „în toată eternitatea“, deoarece el nu va muri niciodată şi va avea totdeauna închinători fideli care îl vor lăuda (Habacuc 1:12; Psalm 148). Apoi, Iuda îşi încheie rugăciunea prin cuvîntul „Amin“ sau „Aşa să fie“, şi toţi martorii creştini şi fideli ai lui Iehova aprobă cu sinceritate aceste laude adresate lui Dumnezeu.

SĂ PUNEM LA INIMĂ MESAJUL LUI IUDA

18. Ce am învăţat din scrisoarea lui Iuda despre: a) învăţătorii falşi? b) conduita imorală, c) lipsa credinţei, d) respectarea autorităţii, e) murmur şi lamentări şi f) admiraţia arătată altora pentru un profit egoist?

¹⁸ Scrisoarea lui Iuda are o valoare inestimabilă pentru Martorii lui Iehova de astăzi. Noi trebuie să aderăm strîns la Cuvîntul lui Dumnezeu, evitînd cu desăvîrşire învăţătorii falşi (Iov 13:16; 27:8, 9; Ieremia 17:13; Iuda 4, 19). Cei fideli trebuie să reziste oricărui îndemn spre „o purtare imorală“ (Iuda 3, 4; Geneza 39:7–12). Să nu ne pierdem în nici un caz credinţa, deoarece aceasta ne va costa pierderea vieţii eterne (Evrei 3:12; Iuda 5). De asemenea, mesajul lui Iuda ar trebui să ne încurajeze să respectăm autoritatea stabilită de Dumnezeu şi să rezistăm oricăror ispite de a vorbi împotriva celor care îşi îndeplinesc cu fidelitate responsabilităţile ce li s-au încredinţat în adunare (Evrei 13:17; Iuda 8, 9). Scrisoarea lui Iuda ne îndeamnă să evităm murmurul şi lamentările, încurajîndu-ne să dăm dovadă de iubire faţă de Iehova Dumnezeu şi faţă de ceilalţi credincioşi (Matei 22:37–40; Ioan 13:34, 35; Romani 13:8–10; Iuda 16). De asemenea, ea ne va ajuta, să ne reţinem a-i admira pe alţii pentru un profit egoist, deoarece Iehova de testă această conduită necinstită. — Proverbe 3:32; Iuda 16.

19. De ce trebuie să punem la inimă mesajul pe care Dumnezeu l-a inspirat pe Iuda să-l scrie?

¹⁹ Aşadar, în calitate de martori creştini, dedicaţi lui Iehova şi Fuilui său preaiubit, să punem cu toţii la inimă mesajul vibrant şi plin de iubire al discipolului Iuda! (Vezi Isaia 43:10–12; Fapte 1:8). Cuvintele sale ne vor face paşii mai siguri, în timp ce continuăm să mergem pe „cărarea vieţii“ (Psalm 16:11). Să continuăm, deci, „să rămînem vigilenţi, conform Cuvîntului lui Iehova“, ţinînd seama de scrisoarea lui Iuda! (Psalm 119:9–16). În acest mod vom reuşi „să luptăm energic pentru credinţă“ şi, ajutaţi de Iehova, noi „vom rămîne în iubirea lui Dumnezeu“.

Vă mai amintiţi?

□ Cine i-a avertizat pe creştini că „în zilele din urmă vor veni batjocoritori“ şi de ce a atras Iuda atenţia asupra acestui fapt?

□ Ce reprezintă „credinţa cea mai sfîntă“ şi cum ne putem edifica în ea?

□ În ce mod puteau rămîne fraţii lui Iuda „în iubirea lui Dumnezeu“?

□ Din ce cauză aveau nevoie de îndurare unii pretinşi creştini, şi cum trebuie înţeleasă expresia „smulgeţi-i din foc“?

□ De ce era pertinent ca Iuda să-i atribuie lui Iehova gloria, maiestatea, puterea şi autoritatea?

□ De ce sîntem îndemnaţi să punem la inimă mesajul lui Iuda, şi ce probleme ne ajută să le rezolvăm?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Deşi învăţătorii falşi şi-au bătut joc de ei, Martorii lui Iehova fideli din primul secol „au luptat energic pentru credinţă“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

„Roagă-te cu spirit sfînt“