„Nu vă lipsiţi unul pe celălalt de lucrul acesta“
DE CARE lucru? De datoria sexuală, de dreptul unei persoane căsătorite de a se bucura de relaţii sexuale cu partenerul sau partenera legitimă. Porunca este adresată soţului şi soţiei creştine. — 1 Corinteni 7:5.
De ce a găsit Pavel necesar ca scriind creştinilor să abordeze o astfel de chestiune intimă? Şi de ce, într-adevăr, prezintă ea interes pentru creştini de astăzi?
Adunarea creştină căreia i-a scris Pavel cam prin anul 55 e.n. trăia într-un oraş atît de corupt din punct de vedere moral încît expresia „a corintiza“ a devenit uzuală cu sensul de „a practica curvie“.
În ceea ne priveşte, şi noi împărtăşim punctul de vedere că lumea de astăzi este tot atît de decăzută moraliceşte. Promiscuitatea sexuală este pentru mulţi o normă acceptată. Fiecare este bombardat de probleme referitoare la sex prin intermediul televiziunii, cinematografului, cărţilor şi reclamelor. Aceasta produce o presiune imensă care tinde să ne facă să acceptăm normele imorale ale lumii.
Creştinii trăiesc în acest sistem de lucruri şi astfel şi ei sînt obiectul aceleaşi presiuni. Faptul că unii creştini, chiar după ce au umblat mulţi ani pe calea adevărului, au căzut în imoralitate, este o dovadă că această presiune este foarte reală şi periculoasă. Deşi ea se exercită atît asupra creştinilor căsătoriţi cît şi asupra celor necăsătoriţi, noi ne vom ocupa în mod deosebit de cei căsătoriţi, cărora li se adresează Pavel în 1 Corinteni 7:5.
OCROTIRE
Cum poţi evita să cazi pradă imoralităţii sexuale atît tu cît şi partenerul sau partenera ta de căsătorie? Poate simţi că vă iubiţi atît de mult încît lucrul acesta nu vi s-ar putea întîmpla nici unuia dintre voi. Dar în capitolul 10 al aceleiaşi scrisori către corinteni, Pavel a dat avertismentul: „Cel ce crede că stă în picioare, să aibă grijă să nu cadă“. — 1 Corinteni 10:8–12.
În capitolul al şaptelea al scrisorii sale, Pavel oferă acest excelent sfat de însemnătate practică: „Din cauza răspîndirii curviei, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie propriul soţ. Bărbatul să-i dea soţiei ce i se cuvine, iar soţia să facă la fel faţă de soţul ei. Nu soţia exercită autoritate asupra corpului ei, ci soţul; şi tot la fel, nu soţul exercită autoritate asupra corpului său, ci soţia. Nu vă lipsiţi unul pe celălalt de lucrul acesta, decît de comun acord, pentru un timp fixat“. — 1 Corinteni 7:2–5.
Pavel era conştient, aşa cum sînt cei mai mulţi dintre noi, de puterea ce o poate avea dorinţa sexuală. Tocmai din această cauză el a înţeles că nu oricine poate duce o viaţă de celibatar. Referitor la cei necăsătoriţi, el a scris: „Dacă nu au stăpînire de sine, să se căsătorească, întrucît este mai bine să se căsătorească decît să ardă (de patimă)“. — 1 Corinteni 7:9, 37.
O situaţie periculoasă moral poate apărea chiar în cazul cuplurilor căsătorite, dacă unul din parteneri îl privează arbitrar pe partenerul sau partenera sa de dreptul conjugal pentru un timp, îndeosebi dacă aceasta durează săptămîni sau luni. Din cauza „răspîndirii curviei“ şi a pericolului ce-l prezintă o astfel de conduită, Pavel a sfătuit cuplurile căsătorite să nu se „lipsească unul pe celălalt“ de relaţiile sexuale.
EXISTĂ OARE LIMITE ÎN ÎNDEPLINIREA ACESTEI DATORII?
„Dar ia stai!“ ar putea zice multe femei. „Aceasta înseamnă că eu sînt obligată să satisfac dorinţele sexuale ale soţului meu ori de cîte ori este dispus? Dar dacă eu nu sînt dispusă? Poate că sînt obosită după o zi grea, pentru că am spălat de pildă. Sau ciclul mi-a afectat dispoziţia sau puterea“.
Astfel de reacţii sînt, evident, mai comune femeilor decît bărbaţilor. În ansamblu, bărbaţii par să aibă un impuls sexual mai pronunţat simţurile lor trezindu-se mai uşor. Şi este puţin probabil că vor renunţa la satisfacerea dorinţelor lor sexuale din cauza vreunei indispoziţii sau a vreunei preocupări oarecare. În schimb, femeile sînt adesea mai sensibile, sentimentele lor fiind mai fin organizate. Prin urmare, interesul unei soţii pentru sex poate fi diminuat din cauza unei îngrijorări, a unei dispute dintre copii, a unui copil bolnav sau a unui cuvînt aspru din partea soţului ei. În plus, surmenajul sau efectul ciclului lunar ar putea face ca participarea la relaţiile conjugale să fie mai degrabă un efort decît o plăcere. — Geneza 31:35; 1 Petru 3:7.
Cuvintele lui Pavel nu vor să spună că soţii trebuie să aibă astfel de relaţii ori de cîte ori ar dori vreunul din ei.
Dar există şi un alt sfat biblic pe care soţii şi soţiile iubitoare trebuie să-l aplice în acest caz: „Fiecare să continue să caute nu propriul avantaj, ci pe cel al altuia“. Iată un sfat într-adevăr potrivit. — 1 Corinteni 10:24.
Desigur, un creştin iubitor nu-şi va pretinde nerăbdător „dreptul“ cînd este evident că soţia sa este foarte obosită sau indispusă. El să încerce să păstreze în minte sfatul apostolului Petru adresat soţilor, acela de a „continua să locuiască împreună cu ele [cu soţiile lor] în acelaşi mod, conform cunoştinţei, atribuindu-le onoare ca unui vas mai slab, unul feminin“ (1 Petru 3:7). O asemenea atitudine excelentă îl va ajuta pe soţ să-şi limiteze sau să-şi stăpînească dorinţa sexuală într-un mod onorabil şi iubitor.
O femeie binecuvîntată cu un asemenea soţ delicat îl va respecta mai mult şi va fi dispusă cu atît mai mult să răspundă dorinţelor sale, ştiind că poate conta pe tandreţea şi înţelegerea lui.
Soţia înţeleaptă şi iubitoare recunoaşte că soţul ei are necesităţi sexuale şi dreptul ca acestea să-i fie satisfăcute, după cum şi soţul trebuie la fel să se îngrijească de necesităţile soţiei sale. Pavel reaminteşte în mod serios persoanelor căsătorite următoarele: „Nu vă lipsiţi unul pe celălalt de lucrul acesta, decît de comun acord, pentru un timp fixat“ (1 Corinteni 7:5). Pot apărea situaţii în care cuplul, din cauza unor probleme de profund interes spiritual sau afectiv, ajunge la concluzia că raporturile sexuale ar fi nepotrivite pentru un timp. Însă această hotărîre va fi luată „de comun acord“ şi nu pentru prea multă vreme, ca să nu-şi provoace unul altuia o încordare inutilă în domeniul ţinerii în frîu a dorinţelor sexuale.
NECESITATEA COMUNICĂRII
Cînd spunem „de comun acord“ înţelegem o bună comunicare. Unele perechi discută cu plăcere despre orice în afară de relaţiile intime. Educaţia din copilărie, întîmplările trăite sau anumite inhibiţii pot produce reţinerea de a discuta astfel de probleme cu partenerul. Tăcerea aceasta poate duce la neînţelegeri, la sentimente de frustrare şi la considerabile dureri sufleteşti. Refuzul unei femei de a discuta o problemă sau altă în legătură cu reacţiile ei sexuale, poate fi interpretat de către soţ drept o dovadă de repulsie, iar o asemenea interpretare poate avea consecinţe triste. La rîndul său, soţul poate constata, în urma unei îndelungate boli, o diminuare a dorinţei sexuale. El s-ar putea simţi ruşinat să discute acest lucru cu soţia sa. Dar dacă n-o face, ce ar putea ea să creadă? Iubirea creştină îi va îndemna pe partenerii de căsătorie să învingă orice reţinere de a discuta deschis despre aceste probleme, în scopul de a deschide calea ajutorului reciproc iubitor în vederea reluării legăturilor normale. Reuşita unei asemenea comunicări constă în alegerea timpului celui mai oportun. De obicei este înţelept ca problema să fie adusă în discuţie cînd ambele părţi sînt relaxate şi odihnite şi nu cînd tensiunea sau oboseala i-ar putea stînjeni. — Proverbele 25:11.
Cum stau lucrurile dacă e necesară evitarea pentru o perioadă îndelungată a relaţiilor sexuale? S-ar putea ca medicul să afirme că relaţiile sexuale ar prezenta un pericol serios pentru sănătatea unuia dintre parteneri. Şi într-un asemenea caz este de importanţă vitală o bună comunicare. Dacă ambii parteneri înţeleg situaţia şi o înfruntă împreună, este mult mai uşor decît dacă unul dintre ei „suferă în tăcere“. De asemenea, cel ‘lipsit’ de dreptul său poate căuta cu încredere ajutorul lui Iehova pentru a rămîne curat şi pentru a păstra nepătat patul conjugal (Evrei 13:4). Fireşte că ar fi o neghiobie ca în acest interval să se expună influenţelor sau situaţiilor care i-ar putea submina buna sa hotărîre.
Din nefericire, unii parteneri sînt privaţi de drepturile lor de soţi din alte motive. În unele cazuri îndatoririle conjugale sînt folosite ca o armă în aplanarea disputelor, ca un mijloc de a atinge un anumit scop, sau ca o manifestare a nemulţumirii sau dezaprobării în urma săvîrşirii vreunei greşeli oarecare. Dar aceasta stă în opoziţie cu înţeleptul sfat biblic: „Să nu apună soarele peste starea voastră de iritare. Ci fiţi buni unul cu altul, plini de o tandră compasiune, iertîndu-vă de bună voie unul pe altul“ (Efeseni 4:26, 32). Iubirea „nu ţine cont de răul făcut“ şi nici nu „întoarce rău pentru rău“. — 1 Corinteni 13:4, 5; Romani 12:17.
Posibilitatea gravidităţii poate afecta şi ea atitudinea faţă de participarea la relaţiile sexuale. În multe ţări, cunoaşterea metodelor de control a naşterii şi accesul la anticoncepţionale sînt acceptate drept bune. Un soţ creştin, potrivit cu conştiinţa sa şi în înţelegere cu soţia sa, poate lua o decizie personală asupra atitudinii pe care o va lua faţă de acestea.
Dar în unele ţări o asemenea cunoştinţă este încă limitată şi accesul la anticoncepţionale este dificil. Lucrul acesta poate constitui un motiv de îngrijorare, mai ales dacă soţul are obiceiul de a fi singurul care decide cînd să aibă şi cînd să nu aibă relaţii sexuale cu soţia sa, considerîndu-se că soţia este întotdeauna gata să consimtă. Dar chiar dacă lui i-au fost imprimate în minte în trecut astfel de idei, probabil că el îşi va schimba comportamentul de îndată ce va ajunge să aprecieze principiile biblice (Efeseni 2:3; 4:20–24). Consideraţia pentru soţia lui îl va îndemna să-i înţeleagă necesităţile şi, la nevoie, să caute felul de cunoştinţă care l-ar ajuta cel mai bine să-şi reglementeze relaţiile cu ea şi să conlucreze pentru atingerea ţelurilor fixate de întreaga familie.
Niciodată înainte n-a existat un timp ca acesta, cînd creştinii sînt invitaţi să stea ferm în credinţă, în „toată castitatea“ (1 Timotei 5:2). Mai mult ca oricînd, cuplurile căsătorite au nevoie de sprijinul iubitor reciproc dacă vor „să lucreze la salvarea lor“ (Filipeni 2:12). Dacă eşti un creştin căsătorit, fii iubitor, răbdător, tandru şi plin de compasiune faţă de partenerul tău în toate lucrurile, inclusiv în relaţiile sexuale. Aduceţi-vă aminte că aveţi obligaţia de a vă acorda unul altuia un anumit „drept“. „Nu vă lipsiţi unul pe celălalt de lucrul acesta“, dar acţionînd cu un interes iubitor şi plin de consideraţie faţă de partener. Astfel te vei ocroti pe tine însuţi şi pe partenerul tău de influenţele imorale. Fiţi siguri că un asemenea interes iubitor reciproc va avea drept urmare binecuvîntarea lui Iehova şi va îmbogăţi viaţa voastră.