Viaţa pe care o poţi alege
EXISTĂ însă o altă viaţă pe care o poţi alege acum. Este o viaţă care nu se ofileşte ca floarea la sfîrşitul primăverii nici nu se vestejeşte ca iarba la sfîrşitul verii. Nu este plină de dureri şi dezamăgiri, nici asaltată de delincvenţă şi crime, de război şi foamete, de epidemii şi moarte. Ea nu este scurtă, ci fără sfîrşit, ea nu este plină de necazuri ci de bucurii inexprimabile. Ea este exact viaţa pe care Iehova i-a rezervat-o iniţial omului.
Dar despre ce fel de existenţă este vorba? Oare despre beatitudinea cerească? Constă ea oare din a pluti în timp şi spaţiu tolănit pe un nor pufos şi cîntînd la harpă? Nu! Nu este vorba de o astfel de existenţă fără sens şi inutilă, pe care nişte visători trîndavi au prezentat-o drept viaţă cerească. Pentru a avea o imagine clară despre genul de viaţă pe care o poţi alege de acum, să ne îndreptăm spre Cuvîntul lui Dumnezeu şi să vedem care i-a fost scopul atunci cînd a creat bărbatul şi femeia.
Acestei prime perechi i s-a încredinţat o responsabilitate de care trebuie să se achite nu în cer ci pe pămînt. Dumnezeu le-a spus: „Fiţi fecunzi şi înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul şi supuneţi-l şi să ţineţi în stăpînire peştii mării, creaturile zburătoare ale cerului şi orice creatură vie care se mişcă pe pămînt.“ Bineînţeles că a supune pămîntul înseamnă a-i purta de grijă şi nicidecum a-l distruge. Acest lucru reiese evident din misiunea ce i-a fost încredinţată omului în Eden: „Iehova Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Eden ca s-o cultive şi să-i poarte de grijă.“ — Geneza 1:28; 2:15.
Pe măsură ce familia umană ar fi crescut, iar Edenul ar fi devenit neîncăpător, scopul lui Dumnezeu era ca populaţia în creştere să se extindă dincolo de limitele grădinii şi să cultive noi teritorii, semănînd seminţele sau plantînd butaşii plantelor perfecte ale paradisului, întocmai cum făcuse familia originară în Eden. Astfel, pe măsură ce omenirea s-ar fi răspîndit pe întregul pămînt, ea l-ar fi supus, transformîndu-l într-un paradis, pînă cînd condiţiile din Eden ar fi dominat întregul glob, acesta devenind astfel în întregime grădina lui Dumnezeu.
În acest paradis mondial dominaţia omului asupra animalelor ar fi fost exercitată cu iubire şi într-o atmosferă de încredere reciprocă, fără nevoia de a se recurge la scaunul folosit de dresorul de animale sau la pocniturile de bici şi nici la gratiile grădinilor zoologice sau la alicele nimrozilor (vînătorilor) moderni. Această dominaţie plină de iubire a omenirii ascultătoare asupra animalelor trebuia să dureze pentru eternitate.
Din nefericire nu s-a întîmplat aşa. Liniştea grădinii Eden a fost tulburată de păcat. Iehova Dumnezeu a dat primului om următorul ordin: „Poţi să mănînci pe săturate din orice pom din grădină. Dar în ceea ce priveşte pomul cunoştinţei binelui şi răului, să nu mănînci din el, căci în ziua în care vei mînca dîn el vei muri negreşit“ (Geneza 2:16, 17). Prima pereche de oameni nu a ascultat, a mîncat şi şi-a atras moartea atît asupra lor înşile cît şi asupra urmaşilor lor. Iehova i-a scos din grădină, spunîndu-i bărbatului:
„Blestemat este pămîntul din cauza ta. Cu durere îi vei mînca produsele în toate zilele vieţii tale. Mărăcini şi ciulini vor creşte din el şi va trebui să mănînci vegetaţia de pe cîmp. În sudoarea feţei tale îţi vei mînca pîinea, pînă cînd te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat. Fiindcă ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce.“ — Geneza 3:17–19.
Iehova Dumnezeu a dat omenirii un început perfect. Nu din vina sa a mers omenirea din rău în mai rău. „Stînca [Iehova] — acţiunile sale sînt perfecte, căci toate căile lui sînt dreptate. Un Dumnezeu al fidelităţii, la care nu există nedreptate; el este drept şi just. Cît despre ei, ei au acţionat într-un mod dezastruos; ei nu sînt copiii lui, deficienţa este a lor. O generaţie perversă şi vicleană!“ (Deutoronomul 32:4, 5). O declaraţie similară se face în Ecleziastul 7:29: „Dumnezeu a făcut pe oameni drepţi, dar ei au încercat multe planuri.“ Sau, după cum redă ultima parte a acestui verset traducătorul biblic Moffat: „ei au născocit multe şiretenii abile.“
Oamenii de astăzi continuă să acţioneze într-un mod dezastruos, mai mult ca oricînd înainte. Exploatarea abuzivă a plantelor şi animalelor pămîntului precum şi folosirea incorectă a resurselor şi a mediului înconjurător ruinează pămîntul aducându-l pe punctul de a fi o planetă nelocuibilă. Iehova este cel care va opri aceste lucruri, căci el declară că va „distruge pe cei ce distrug pămîntul.“ — Apocalipsul 11:18.
SCOPUL LUI IEHOVA VA TRIUMFA
Scopul lui Iehova este ca pămîntul să existe etern: „El nu se va clătina timp indefinit, chiar niciodată.“ El va fi locuit mereu. „Căci aşa a spus Iehova, Creatorul cerurilor, el, Dumnezeul adevărat, Fondatorul pămîntului şi Ziditorul lui, Cel care l-a stabilit în mod ferm, care nu l-a creat pur şi simplu pentru nimic, ci l-a modelat tocmai ca să fie locuit: ‘Eu sînt Iehova şi nu există un altul.’“ — Psalmii 104:5; Isaia 45:18.
Scopul iniţial al lui Iehova cu pămîntul a fost ca el să devină un paradis populat de fiinţe umane supuse lui, care să poarte de grijă plantelor şi animalelor şi care să-i menţină un mediu ambiant sănătos. Iehova nu a renunţat la scopul său şi ne asigură că–l va duce la îndeplinire. „Astfel se va dovedi a fi cuvîntul meu care iese din gura mea. El nu se va întoarce la mine fără rezultat, ci cu siguranţă el va face ceea ce îmi este plăcut şi cu siguranţă că va avea succes în lucrul pentru care l-am trimis.“ — Isaia 55:11.
Paginile următoare dezvăluie bucuriile vieţii într-un paradis terestru, viaţă pe care tu o poţi alege.