Poţi să–ţi dovedeşti iubirea într-un mod şi mai minunat?
DINTRE toate însuşirile pe care le-am putea cultiva, „cea mai mare dintre aceasta este iubirea“ (1 Cor. 13:13). Acest fel de iubire despre care vorbea aici apostolul Pavel, nu era éros, iubirea bazată pe atracţia sexuală şi din care derivă cuvîntul „erotic;“ nu era nici storgë, iubirea întemeiată pe relaţiile familiale; şi nu era nici philia, iubirea întemeiată pe asemănarea de simpatii şi antipatii personale. Dimpotrivă cuvîntul grecesc pe care l-a folosit aici apostolul Pavel era agápe, iubirea pozitivă (constructivă) care este întemeiată pe principii şi este total neegoistă.
Una dintre modalităţile prin care ne putem dovedi iubirea este aceea de a oferi lucruri de natură sau valoare materială. Aceasta este un lucru bun în sine, dar există oare un mod mai minunat decît acesta? Un îndrăgit cercetător de odinioară al Bibliei se spune că ar fi făcut următoarea observaţie: „Dacă putem alege între posibilitatea de a da mai mulţi bani pentru lucrarea lui Dumnezeu şi cea de a da mai mult din timpul şi energia noastră, ar fi mai înţelept să alegem a doua posibilitate, adică să dăm mai mult din timpul şi energia noastră.“ De ce? Deoarece aceasta va aduce la acordarea de mai multă cinste şi laudă lui Dumnezeu, iar nouă personal ne aduce mai multă fericire.
În general, martorii creştini ai lui Iehova apreciează acest principiu. Acum cîţiva ani, un titlu dintr-un ziar din Pittsburg afirma: „Martorii lui Iehova au dat ajutor voluntar prin muncă; la construirea Sălii pentru întruniri, de lingă aeroport.“ Articolul includea şi o imagine a acestei activităţi în desfăşurare şi afirma că au fost efectiv mii de voluntari care au dat ajutor şi că uneori veneau mai mulţi decît era necesar. După ce a citit acest articol, un diacon din biserica protestantă s-a simţit îndemnat să se plingă despre slaba reacţie manifestată faţă de apelul lansat pentru ajutor la realizarea unui proiect de care răspundea el: „Gîndiţi-vă, numai, la numărul imens de biserici protestante şi la toate grupările aliate, angrenate în acest proiect . . . [totuşi] îmi este foarte greu să obţin odată şase oameni care să lucreze o zi la realizarea acestui proiect.“ Se înţelege de la sine că aceşti numeroşi oameni care frecventează bisericile au considerat că este mai uşor să contribui cu bani în loc să se dăruiască pe ei înşişi, respectiv timpul şi energia personală.
Dar sinceritatea manifestată de mînuitorii condeiului folosiţi de Dumnezeu, adică de scriitorii inspiraţi ai Bibliei, impune observaţia că cei care afirmă că sînt servi devotaţi, dedicaţi întru totul lui Iehova Dumnezeu, pot fi şi ei, uneori, necorespunzători în această privinţă. De exemplu, în legătură cu construirea unei Săli de întrunire a marterilor lui Iehova, recent înălţată, cel care răspundea de construcţie a afirmat că modul în care fraţii au răspuns cu contribuţii băneşti a fost pur şi simplu un miracol. Deşi sala costa aproape un milion de dolari, practic ea a fost plătită în momentul cînd construcţia a fost încheiată. Dar, cînd a fost vorba să se ofere ajutor cu timp şi efort personal, părea că nu mai există aceeaşi apreciere.
Cum se explică faptul acesta? Evident, mulţi au socotit că acele contribuţii băneşti ale lor, pe care le-au oferit cu generozitate, erau suficiente. Este adevărat că a contribui cu bani în mod generos este un lucru bun. Dar numai contribuţia bănească nu i-a scutit de a ajuta cu timp şi energie, dacă erau capabili s-o facă. Poate că tocmai acest lucru l-a avut în vedere Isus Cristos atunci cînd i-a spus unui oarecare tînăr bogat fruntaş că trebuia nu numai să–şi vîndă toate bogăţiile şi să dea săracilor ceea ce obţinea din vînzare, ci şi să-l urmeze. — Luca 18:18–23.
Acelaşi principiu se aplică în toate formele de serviciu creştin. De fapt, nu ar fi mai bine ca cineva să–şi consacre tot timpul şi energia în serviciul lui Dumnezeu, dacă poate s-o facă? Poate că e mai convenabil să pui nişte bani în cutia de contribuţii de la Sala Regatului decît să te prezinţi pentru a face curăţenie la Sale Regatului şi pe terenurile din jurul ei, cînd este cineva care răspunde de această activitate. Dar oare cea de a doua variantă nu ar dovedi mai multă iubire? Poate că e mai uşor să contribui cu nişte bani la tipărirea Bibliilor şi a literaturii biblice decît să consacri timp pentru a duce acest material tipărit în casele oamenilor, predicînd vestea bună a regatului lui Dumnezeu şi străduindu-te să formezi discipoli. Dar, încă o dată, a doua posibilitate nu este oare un mod mai bun de a–ţi, dovedi iubirea şi nu reprezintă ea ceea ce a profeţit şi a poruncit Isus urmaşilor săi să facă? Ba da, după cum se poate desprinde din Mat. 28:19, 20 şi Mat. 24:14.
Acest principiu acţionează şi în cadrul familiei. Este lăudabil ca un soţ să cheltuiască bani pentru soţia sa. Dar nu dovedeşte el mai multă iubire dacă îşi manifestă această iubire acordîndu-i soţiei mai mult timp, atenţie şi interes? De fapt, el poate fi foarte generos cînd este vorbe de bani şi totuşi să nu–şi iubească sincer soţia. În acest sens, era odată un avocat care deţinea o poziţie politică importantă şi care se purta foarte generos, din punct de vedere material, cu soţia sa. Dar într-o bună zi ea a rămas perlexă cînd a aflat că el mai întreţinea o femeie. Deci, a oferi lucruri materiale nu este neapărat o exprimare a unei iubiri sincere. În funcţie de împrejurări, soţii pot oferi mai mult sau mai puţin din punct de vedere material; dar cînd este vorba de o „cale desăvîrşită,“ atît cei bogaţi cît şi cei săraci se bucură de exact aceleaşi condiţii. — 1 Cor. 12:31–13:13.
Situaţia este identică atunci, cînd este vorba ca părinţii să–şi arate iubirea faţă de copii. Unii părînţi datorită faptului că au avut puţine lucruri materiale cînd erau copii, sînt hotărîţi să ofere copiilor lor o sumedenie de lucruri plăcute, haine elegante, jucării, mijloace de a–şi satisface pasiunile şi cîte altele. Dar dacă se lasă antrenaţi astfel, aceşti părînţi dovedesc o totală lipsă de discernămînt. Este cu mult mai important ca ei să se consume pe ei înşişi, sau să–şi dea timpul, energia şi interesul în folosul copiilor lor. Bineînţeles că aceasta ar costa mai mult în ceea ce priveşte sacrificiul personel, dar o astfel de cale aduce mai multe satisfacţii. Cu alte cuvinte, nu lăsaţi televizorul sau o femeie îngrijitoare să vă înlocuiască decît în cazuri excepţionale sau foarte rar; în orice caz, nu pentru ca părînţii să meargă pe la baruri de noapte!
Deci, să nu uităm niciodată că un mod mai bun de a ne dovedi iubirea este de a ne da pe noi înşine, timpul, energia, interesul, atenţia, afecţiunea noastră. Merită să dăm lucruri de valoare materială pentru lucrarea lui Dumnezeu sau celor pe care îi iubim, deoarece ele sînt necesare; dar nu trebuie să ne mulţumim numai cu atît, dacă putem oferi şi ceva mai valoros. Iar dacă avem cumva ocazia să alegem între cele două căi de a da, să dovedim o mai mare iubire precum şi mai multă înţelepciune prin a oferi din ceea ce ne aparţine, oferind chiar „propriile noastre suflete.“ Aşa a făcut apostolul Pavel şi ce mari binecuvîntări i-a dat Dumnezeu în schimb! — 1 Tes. 1:6–10; 2:8.