Rwanda — o ţară în care răbdarea lui Iehova n-a fost zadarnică
COCORII cu moţ îşi iau prînzul lor matinal printre tulpinile de papirus, în apropierea malurilor cotite ale Nyawarungului, de unde apele formează măreţul fluviu Nil. Nu departe de acolo, boschetele de bananieri adăpostesc cîteva mici cocioabe aliniate de-a lungul unui drum pietros. Plantaţiile de manioc, de porumb, de cafea sau de fasole, împreună cu cîteva ferme împrăştiate ici-colo, împodobesc pantele abrupte. Construite din chirpici şi acoperite cu ţigle roşii, aceste case cu tencuiala galbenă sau albă sînt foarte plăcute la vedere.
Pe coasta colinelor înverzite se găsesc femei îmbrăcate în roşu, care se grăbesc la lucrul cîmpului, în timp ce cîteva capre şi vite cu coarne lungi pasc în ţarcuri strîmte. La altitudinea de o mie şase sute de metri deasupra nivelului mării aerul devine proaspăt şi înviorător. În depărtare, lanţul vulcanic al munţilor Virunga îşi înalţă în negura norilor piscurile înalte de patru mii de metri, încununînd acest peisaj liniştit.
Sîntem în Rwanda, o ţară în care răbdarea lui Iehova n-a fost zadarnică. Pe una din numeroasele cărări înguste, cam alunecoasă încă după ploaia de noaptea trecută, trec unul după altul vreo şapte-opt oameni, unii adulţi, alţii tineri. Este sîmbătă dimineaţa şi aceşti oameni se află în drum într-o călătorie de douăzeci şi cinci de kilometri pînă la Kigali, capitala Rwandei. Ei şi-au propus să participe la întrunirile creştine săptămînale care au loc acolo, şi să tragă folos din studiile lor biblice personale. Interesul lor faţă de adevărul biblic a fost trezit de către o tînără femeie din ţinutul lor, după ce, mai întîi ea însăşi a primit mesajul Regatului în Kigali. Toţi fac parte de acum înainte dintre cei ce, aici în Rwanda, apreciază, răbdarea de care dă dovadă Iehova în aceste „zile din urmă.“ — 2 Petr. 3:9; 2 Tim. 3:1.
UN ÎNCEPUT TÎRZIU
Adevăratul creştinism nu a pătruns în Rwanda decît de curînd. Avînd suprafaţă mică (mai puţin de 26.500 km2) ţara se află înfiptă în plină inimă a Africii. Populaţia (mai bine de patru milioane şi jumătate de suflete) foloseşte, practic, toate parcelele de teren disponibil de pe coastele miilor de coline înverzite. Sub dominaţia apăsătoare a cîtorva organizaţii religioase ale creştinătăţii, cetăţenii Rwandei au fost ţinuţi pînă nu de mult într-o stare de foamete spirituală (Amos 8:11). Însă în 1971 trei predicatori ai Regatului, veniţi din străinătate, s-au pus pe lucru imediat, concentrîndu–şi eforturile în special asupra acelei grupe de populaţie care foloseşte limba suahili. În 1974 grupul vestitorilor s-a ridicat de la trei la patrusprezece membri printre care nu erau decît foarte puţini rwandezi. În această perioadă în care Rwanda a putut beneficia de o mai mare libertate religioasă, mai mulţi martori ai lui Iehova care cunoşteau idiomul naţional Kinyarwanda, au venit să se ataşeze celorlalţi.
Unul dintre ei era un bărbat căsătorit care, ca mulţi alţi rwandezi, lucrase şi el la o mînă de cupru din Shaba (fosta Katanga), din sudul Zairului. Acest bărbat a căutat adevărul şi l-a găsit pînă la urmă, spre sfîrşitul anilor 1960. Unii membrii ai comunităţii locale, plecînd să se stabilească în altă parte, lui i s-au oferit responsabilităţi care i-au permis să cîştige repede experienţa necesară pentru a deveni un păstor spiritual calificat şi eficace. Însă adesea gîndurile şi rugăciunile sale se concentrau asupra Rwandei, ţara sa îndepărtată, unde aproape nimeni nu avea ocazia să audă „vestea bună.“ Nu peste mult timp, la un curs special destinat supraveghetorilor creştini, instructorul l-a încurajat să predice cu timp integral în ţara sa natală. Această perspectivă i-a înveselit inima în aşa măsură încît nici o recentă promovare profesională, nici eforturile făcute de familia sa pentru a-l face să–şi schimbe părerea, nu l-au putut determina să–şi abandoneze planul. Soţia sa şi el nu au pus la însoială faptul că mîna lui Iehova a acţionat în favoarea lor, căci actele necesare au putut fi procurate într-un timp foarte scurt şi însuşi patronul bărbatului le-a procurat biletele de avion pentru Rwanda. Experienţa acestui creştin, în lucrarea ce consta în formarea de discipoli, unită cu munca grea a altor martori zeloşi, a contribuit într-adevăr la promovarea activităţii în această ţară. — Mat. 28:19, 20.
RWANDEZII APRECIAZĂ RĂBDAREA LUI IEHOVA
În Rwanda mulţi din noii proclamatori ai Regatului erau mai înainte adepţi fideli ai altor religii. În prezent ei îşi manifestă recunoştinţa lor pentru răbdarea ce le-a dovedit-o Iehova, făcînd progrese rapide şi proclamînd cu zel „vestea bună,“ adesea ca evanghelizatori cu timp integral. Îată cîteva exemple:
Un penticostal, cuprins de milă pentru un tînăr pionier ce predica în localitate, a hotărît să-l „convingă.“ Dar discuţia care a urmat a avut un efect total opus. Penticostalul l-a întîlnit pe pastorul său şi i-a pus nouăsprezece întrebări doctrinale, la care acesta din urmă fu incapabil să dea răspunsuri satisfăcătoare. Cînd acest penticostal s-a apucat să studieze Biblia cu martorii lui Iehova, a fost ameninţat cu moartea şi a avut de înfruntat şi alte forme de împotrivire. Soţia sa a luat partea duşmanilor săi şi a hotărît să divorţeze. Însă într-o zi ea a trebuit să–şi schimbe părerea. Cum ea era interesată de discuţia ce avea loc în „camera de rugăciune“ de alături, unde se ţinea un studiu biblic, i-a auzit pe martori recomandîndu-i soţului ei să nu o bată. Închipuiţi-vă surpriza soţului cînd într-o zi o găseşte punînd mărturie pastorului! Pînă la urmă adevărata religie i-a unit nu numai pe aceşti doi soţi ci şi alţi cinci membri ai familiei au tras foloase din răbdarea lui Iehova.
Unul dintre ei era un om foarte capabil, căruia biserica îi încredinţase misiunea de a-l „salva“ pe unchiul său, fostul penticostal, acest nepot a aranjat în secret ca şi el să studieze şi aceasta în fiecare zi cu condiţia să nu ştie unchiul său. Într-o zi, unchiul venind pe neaşteptate, i-a găsit în plin studiu şi astfel, spre marea sa bucurie, a descoperit secretul. După ce s-a botezat cu botezul creştin, acest bărbat şi nepotul său s-au angajat fără întîrziere în serviciul de pionier auxiliar, devenind nu peste mult timp pionieri generali (predicatori cu timp integral, ai Regatului). De atunci ei s-au mutat într-o zonă relativ izolată în care unele dintre rudeniile lor precum şi alţi localnici s-au dovedit foarte receptivi la „vestea bună.“ Ce mare le-a fost bucuria cînd au văzut formîndu-se acolo o nouă adunare cu mai bine de treizeci de persoane care participau cu regularitate la întruniri!
Îată un alt caz. Un învăţător a auzit că în oraş se află cineva care contrazicea învăţătura trinităţii. Împins de curiozitate, el a făcut în aşa fel încît să–l întîlnească pe acel om. Discuţia pe care a avut-o cu el l-a determinat să accepte un studiu biblic. În decurs de patru luni acest învăţător a înţeles că pînă acum el făcuse parte din sistemul mondial al religiei false. El s-a eliberat foarte repede de această apartenenţă, urmat de încă doi membri ai familiei sale. — Apocalips 18:4.
Cînd acest bărbat s-a botezat ca martor al lui Iehova, biserica din care făcuse parte şi pe care o părăsise acum a inundat ţara de scrisori destinate să îşi pună oile în gardă împotriva lui. Dar aceasta nu l-a împiedecat să arate cît de mult apreciază el relaţia sa cu Dumnezeu, căci după botez a devenit pionier auxiliar şi nu după multă vreme pionier cu timp integral. Faptul acesta a atras după sine o schimbare radicală în viaţa sa, căci el a renunţat la respectata lui poziţie de învăţător, pentru a se întoarce la viaţa mult mai simplă de agricultor. Datorită faptului că în Rwanda există o mare densitate a populaţiei şi că 97 la sută din populaţie lucrează pămîntul, locurile libere de muncă sînt foarte puţine şi de aceia foarte căutate. Totuşi acest tînăr bărbat era foarte fericit în nouă sa situaţie, avînd bucuria de a vedea mai multe persoane cu care studiasă Biblia, botezîndu-se la rîndul lor.
Un alt învăţător care locuia la o distanţă de o jumătate de zi de cel mai apropiat oraş, a avut ocazia să audă mesajul Regatului, în timp ce urma studiul la universitatea de stat. Din cauza stării sale izolate şi din cauza costului ridicat al transportului, martorii au condus prin corespondenţă studiul biblic cu acest învăţător, neputîndu-l vizita personal decît de două ori în decurs de mai multe luni. Totuşi acest lucru nu l-a împiedecat să simtă nevoia de a vorbi despre vestea bună cu părînţii şi prietenii săi precum şi cu unii dintre elevii săi. Cu timpul soţia sa i-a împărtăşit şi ea speranţele.
Însă el s-a văzut repede pus în faţa următorului ultimatum: „Să încetaţi a predica, sau vă pierdeţi postul.“ Hotărîrea sa a fost categorică: el va continua să vorbească despre regatul lui Dumnezeu. Unii l-au avertizat că în scurtă vreme îşi va pierde pîinea. Dar, dimpotrivă, s-a îmbunătăţit nu numai viaţa familiei sale şi sănătatea lui fizică, ci şi din punct de vedere spiritual îi merge mult mai bine. Şi alţi membri ai familiei sale precum şi un număr considerabil dintre foştii lui elevi au devenit supuşi ai regatului lui Dumnezeu. Ba, mai mult, cu ajutorul unui pionier special a venit recent în existenţă o nouă adunare în acea zonă. Îată deci ce mare valoare are studiul biblic prin corespondenţă acolo unde nu sînt posibile vizitele personale.
PIEDICI CE TREBUIA ÎNVINSE
În Rwanda un mare număr dintre cei ce s-au alăturat adevăratului creştinism a avut de luptat pentru a se elibera de legăturile cu religia, pentru a face faţă împotrivirii generale şi pentru a învinge dificultăţile legate de munca lumească şi de starea de izolare. A trebuit să mai învingă şi probleme ce includeau imoralitatea, un tabagism adînc înrădăcinat şi obiceiul de a bea peste măsură. Tribalismul a constituit şi el pentru aceşti creştini un obstacol în plus care a trebuit învins.
Să nu trecem cu vederea nici cultul strămoşilor şi ritualurile legate de acesta. Tradiţionalul rugo (o fermă construită pe un teren oval împrejmuit de un gard de nuiele) constă dintr-o colibă mică special construită în cinstea strămoşilor defuncţi. Numeroase persoane mai aduc încă şi acum jertfe în care sîngele şi berea îşi joacă rolul lor. Se pot vedea manifestări încă şi mai evidente ale cultului spiritelor cu ocazia unui deces, a unei boli sau atunci cînd survin probleme de ordin material. Cei ce optează pentru închinarea curată la Iehova au grijă să abandoneze astfel de practici.
Îată de exemplu cum a reuşit un bărbat să se elibereze de vrăjitorie. El se dedicase cu pasiune studiului ştiinţelor oculte, pînă într-atît încît a ajuns el însuşi pe punctul de a deveni un vrăjitor. Aproape jumătate din venitul său lunar era consacrat achiziţionării de piei de leopard, de dinţi de leu, de păr de elefant, de băuturi otrăvitoare precum şi a unui mare număr de alte articole utilizate în vrăjitorie. Chiar în ziua nunţii sale el a chemat cu putere spiritele. Dar el totuşi a fost atacat de o boală iar mai tîrziu a fost atacată şi soţia lui.
După un scurt contact iniţial cu martorii, soţia acestui bărbat, constatînd cu surprindere că în Biblia ei în Kinyarwandeză la Ieremia 16:21 figura numele de Iehova, i-a invitat pe vizitatorii ei în casă. Odată trezit interesul acestei perechi, într-o zi cei doi soţi au participat la o adunare creştină unde s-a ţinut un discurs despre spiritism şi despre starea morţilor. Ceea ce a învăţat soţul cu această ocazie a făcut o puternică impresie asupra lui. Reîntors acasă, el şi-a adunat tot calabalîcul ce-i servise pentru cultul spiritelor şi i-a dat foc, cu toate că acele obiecte valorau peste 250 de dolari americani. Arderea obiectelor a durat trei ore şi jumătate (vezi Fapte 19:18, 19). Ce surpriză pe aceşti oameni cînd starea lor de sănătate s-a ameliorat numaidecît şi cu repeziciune! Într-o zi o femeie le-a făcut o vizită. După ce a auzit „vestea bună,“ ea s-a simţit de asemenea eliberată de influenţa pe care o exercitase asupra ei, ani de zile, spiritismul. Ea a început la rîndul ei să studieze Biblia şi să participe la întrunirile creştine împreună cu soţul ei. De atunci, tînărul cap de familie a făcut şi alte schimbări necesare în viaţa sa, simbolizîndu–şi consacrarea faţă de Iehova care îi arătase o atît de mare răbdare şi milă.
SPIRITUL DE SACRIFICIU
Este un lucru înviorător să vezi zelul, recunoştinţa şi spiritul de sacrificiu manifestat de cei care au început doar de curînd să guste bunătatea iubitoare a lui Iehova. Un bărbat dispunea de o sumă de bani care nu-i ajungea ca să plătească decît jumătate din costul călătoriei pe care voia să o facă pentru a se deplasa la un congres de circuit (circumscripţie). De aceea el şi-a început călătoria pe jos. După ce a parcurs astfel jumătate din drum, adică vreo şaizeci şi cinci de kilometri, el a fost în măsură să călătorească cu un mijloc de transport pentru a ajunge la întrunire. Ce bucurie pentru el de a fi prezent la această ocazie!
Chiar cînd există mijloace de transport, ele nu oferă întotdeauna un maximum de confort. Călătorii sînt cîteodată obligaţi să se urce într-un camion, să se cocoţeze pe o încărcătură de cărbuni, de lemne de foc, de zahăr sau de sticle. Şoferii în general se asigură dacă toate locurile disponibile sînt ocupate şi merg pînă acolo încît înghesuie cincizeci de persoane în caroseria unui mic camion fără prelată, bineînţeles în schimbul unei taxe! Adăugaţi la acest tablou neîncetatele zdruncinături pe drumurile pietroase, precum şi ploile intermitente şi veţi avea o imagine a ceea ce înseamnă adesea cuvîntul „a călători“ în această ţară. Cu toate acestea creştinii îndură astfel de condiţii fără să se plîngă, în dorinţa de a gusta din bucuria şi înviorarea ce le-o rezervă congresele lor de circuit.
Călătoria din Rwanda pînă la congresul internaţional de la Nairobi, din Kenya, în 1979, a fost extrem de dificilă. Cei douăzeci şi nouă de delegaţi, atît copii cît şi adulţi, au fost reţinuţi de către armată aproape o zi întreagă pînă să treacă în Uganda, ţară condusă pe atunci de Idi Amin. Dar, odată ajunşi la Nairobi, congresiştii au fost răsplătiţi pentru eforturile lor, pentru că ei au tras un mare folos spiritual din acest congres dătător de satisfacţii, unde au gustat compania tovarăşilor lor de credinţă veniţi din douăzeci şi opt de ţări diferite.
Aici în Rwanda, predicatorii Regatului apreciază vădit lumina adevărului precum şi bunătatea nemeritată a lui Iehova, mulţi dintre ei dînd dovadă de spirit de pionier. Cei ce nu sînt angajaţi în serviciu cu timp integral consacră în medie de la douăzeci la douăzeci şi cinci de ore pentru a răspîndi „vestea bună,“ conducînd fiecare cel puţin un studiu biblic săptămînal cu o persoană interesată. Nu numai odată s-a întîmplat ca un vestitor începător să raporteze pentru o singură şi aceeaşi lună o activitate mai mare de cincizeci de ore şi trei, patru sau chiar cinci studii biblice.
Cu toate acestea, rămîne încă o mare lucrare de făcut pentru a predica Regatul în această micuţă dar frumoasă ţară din Africa. Cînd zbori cu avionul deasupra Rwandei, se pot vedea o mulţime de mici exploatări agricole împrăştiate ici şi colo. În afară de populaţia cîmpiilor bine irigate, care constituie parcul naţional de la Akagera din estul ţării, numeroşi locuitori trăiesc de-a lungul cursurilor de ape mlăştinoase; pe culmile rotunjite ale colinelor; în apropierea verzilor plantaţii de ceai; la marginea pădurilor pluviale din regiunile montane; pe nenumărate peninsule decupate de către o mulţime de lacuri pitoreşti; de-a lungul versanţilor înalţi şi prăpăstioşi şi uneori în vecinătatea domeniilor gorilelor de munte, pe povîrnişurile împădurite ale lanţului vulcanic al munţilor Virunga. Se fac mari eforturi pentru a ajunge la cît mai multe persoane, făcîndu-le viziţe dacă locurile sînt accesibile, sau luînd contact cu ei în zilele de tîrg.
Martorii lui Iehova din această ţară îi sînt recunoscători lui Dumnezeu pentru răbdarea sa şi pentru posibilitatea ce li s-a dat de a ajunta şi alte persoane. Răbdarea divină poate fi într-adevăr ‘considerată salvare’ pentru mulţi, după cum reiese cu claritate dacă privim mulţimea fericită a închinătorilor lui Iehova din Rwanda.