Maria — privilegiată în tinereţe şi la bătrîneţe
MARIA, fiica levitului Amram şi a soţiei sale levite Iochebed, a jucat un rol important în istoria timpurie a lui Israel. Modul în care Maria a fost folosită de Iehova Dumnezeu confirmă interesul său faţă de această naţiune. Cel Atotputernic a declarat prin profetul Mica: „Te-am adus din ţara Egiptului şi te-am răscumpărat din casa sclavilor; şi i-am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria.“ — Mica 6:4.
ÎN TINEREŢE
Deşi era un copil, Maria a avut privilegiul să ia parte la îndeplinirea scopului lui Iehova privitor la fratele ei Moise. Faraounul Egiptului a dispus ca orice copil de parte bărbătească născut evreilor să fie aruncat în rîul Nil. Netemîndu-se de ordinul regal, Iochebed a ţinut ascuns copilul trei luni. Cînd n-au mai putut să-l ascundă, a făcut o ladă din papirus, etanşînd-o cu bitum şi smoală. Apoi a pus lada împreună cu copilaşul înăuntrul ei, între trestiile de pe malul Nilului. Maria s-a aşezat în apropiere ca să vadă ce se va întîmpla. — Ex. 2:1–4; 6:20; Evr. 11:23.
Cînd fiica lui Faraon, însoţită de suita ei de doamne, a venit să facă baie în rîu, ea a zărit lada şi a cerut să fie adusă la ea. Vederea copilului care plîngea i-a produs emoţie şi a cuprins-o mila faţă de copil. Maria a acţionat rapid. Adresîndu-se fiicei lui Faraon, a întrebat: „Să merg şi să chem special pentru tine o femeie dintre evreice care să alăpteze copilul pentru tine?“ Cuvintele Mariei au netezit calea ca propria-i mamă să fie doice copilului. Ce bucurie şi recunoştinţă trebuie să fi simţit Iochebed în inimă! Astfel a fost salvat de la moarte Moise şi educat ca să devină cel prin intermediul căruia israeliţii au fost conduşi afară din Egipt pînă la hotarele ţării promise. Cu siguranţă, puţine fete au luat parte atît de direct la realizarea îngrijirilor divine. — Ex. 2:5–10.
LA VÎRSTĂ ÎNAINTATĂ
După optzeci de ani israeliţii au părăsit Egiptul ca un popor liber sub conducerea lui Moise. Cînd Faraonul şi forţele sale armate au pornit o aprigă urmărire a lor, Iehova Dumnezeu a înfăptuit o minune spectaculoasă despicînd apele Mării Roşii ca poporul său s-o poată traversa şi distrugînd pe urmăritorii egipteni prin închiderea rapidă a coridorului din mijlocul mării. Pe celălalt mal, Maria a preluat conducerea femeilor israelite în cîntec şi dans, glorificîndu-l pe Iehova pentru că i-a eliberat. Ea avea pe atunci cam 90 de ani şi servea ca profetesă în Israel. — Ex. 15:20, 21.
Totuşi în anul următor poziţia privilegiată de care s-a bucurat Maria a devenit o pricină de poticnire pentru ea. Ea a început să vorbească împotriva fratelui ei Moise şi l-a influenţat şi pe Aaron să i se alăture. Obiectul criticii ei era soţia cuşită a lui Moise şi ea a folosit ocazia pentru a submina poziţia unică a lui Moise. Relatarea biblică ne spune: „Ei au zis: ‘Vorbeşte Iehova doar prin Moise? Nu vorbeşte el şi prin noi?’“ Aceste întrebări implicau ideea că Moise îşi dispreţuia fratele mai mare şi sora, ridicîndu-se ca unic purtător de cuvînt al lui Dumnezeu.
Această nemulţumire era absolut neîntemeiată iar Cel Preaînalt le-a spus lui Aaron şi Maria: „Ascultaţi, vă rog, cuvîntele mele. Dacă cineva dintre voi a ajuns să fie un profet pentru Iehova, m-am făcut de cunoscut lui printr-o viziune. I-am vorbit într-un vis. Nu este la fel cu servul meu Moise! Lui îi este încredinţată toată casa mea. Eu îi vorbesc gură către gură, făcîndu-l să vadă astfel şi nu prin enigme; şi el vede înfăţişarea lui Iehova. De ce atunci nu v-aţi temut să vorbiţi împotriva servului meu, împotriva lui Moise?“ (Num. 12:6–8). Da, Moise nu voia să acapareze o poziţie superioară lui Aaron sau altui membru al naţiunii israelite. El era numit direct de Iehova. De aceea atît Aaron cît şi Maria s-au făcut vinovaţi de a fi vorbit împotriva lui Iehova.
În cazul Mariei, cîrtirea a putut fi aţîţată de gelozia în legătură cu poziţia ei de profetesă. Poate că se temea că cumnata ei ar putea cîştiga în ochii naţiunii o poziţie mai înaltă decît a ei. Evident, mîndria Mariei a făcut ca ea să nu reuşească să înţeleagă adevărata chestiune — importanţa unei supuneri smerite faţă de aranjamentul lui Iehova.
Pentru violarea rolului dat ei de către Dumnezeu şi pentru critica nejustificată împotriva fratelui ei, Maria a fost lovită cu lepră. Ce dovadă teribilă a displăcerii divine! Aaron a intervenit pentru îndurare şi Moise l-a implorat pe Iehova cu sinceritate în favoarea surorii sale zicînd: „O, Dumnezeule, te rog! Vindecă–o, te rog!“ Maria a fost vindecată dar a trebuit să aibă parte de umilinţa suportării carantinei de şapte zile în afara taberei lui Israel (Num. 12:9–15). Cu toate acestea, în anul în care israeliţii au intrat în Canaan, Maria a murit în favoarea lui Iehova. — Num. 20:1.
Toţi servii Celui Preaînalt îşi pot însuşi o importantă lecţie din întîmplările Mariei. Deşi cineva se poate bucura de multe binecuvîntări, acest lucru în sine nu e o garanţie că respectivul nu ar putea să cadă. Există o necesitate reală de a ne strădui să rămînem smeriţi în faţa Dumnezeului nostru, nepermiţînd ca mîndria să cîştige stăpînire asupra noastră. Să ţinem mereu înaintea ochilor cuvintele inspirate: „Dumnezeu se opune celor mîndri, dar acordă bunătate nemeritată celor smeriţi.“ — Iac. 4:6.