Ce binecuvîntări vor exista pe pămînt în cursul mileniului?

Cum va fi atunci cînd ‘se va face voia lui Dumnezeu pe pămînt’?

Ai rostit şi tu rugăciunea model formulată de către Isus? El a zis: „Să vină regatul tău. Să se îndeplinească voinţa ta pe pămînt aşa ca şi în cer.“ — Matei 6:10.

CHIAR dacă aceste cuvinte au fost repetate de milioane de oameni, crezi tu că mulţi dintre ei s-au gîndit cu seriozitate cum va arăta pămîntul atunci cînd Dumnezeu va fi răspuns pe deplin la această rugăciune? Sau te-ai întrebat tu însuţi vreodată de ce lucruri te vei putea bucura împreună cu familia ta dacă veţi avea privilegiul de a trăi atunci cînd se va înfăptui voinţa lui Dumnezeu pe pămînt ca şi în cer?

Un ajutor în acest sens ne dă cartea Apocalips sau Revelaţia. În capitolul nouăsprezece al acestei cărţi citim despre războiul din viitor în care Isus Cristos îi va nimici pe toţi duşmanii de pe pămînt ai lui Dumnezeu. Apoi capitolul douăzeci ne relatează cum, după aceea, Diavolul care a fost cauza ascunsă a răului, va fi întemniţat pentru o mie de ani într-un abis. În cursul acelui mileniu Cristos va guverna din cer spre binecuvîntarea servilor pămînteşti ai lui Dumnezeu, inclusiv ai celor înviaţi. Elementele rele vor fi înlăturate, vor exista atunci „ceruri noi şi un pămînt nou în care va locui dreptatea.“ — Apoc. 20:11; 21:1; 2 Petr. 3:13

Te-ar interesa un tablou mai detailat al binecuvîntărilor pămînteşti din cursul mileniului? Ei bine, Apocalipsul continuă să ne ofere unele descrieri privitoare la înfăţişarea pe care o vor lua lucrurile atunci cînd Iehova Dumnezeu îşi va îndrepta atenţia asupra noii societăţi umane de închinători adevăraţi. Astfel citim:

„El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi, nici jale, nici ţipăt, nici durere. Lucrurile de odinioară au trecut.“ — Apoc. 21:4.

Faptul că nu vor mai exista lacrimi nu arată oare cu claritate că omenirea nu va mai fi flagelată de cruzimi sau de acte lipsite de omenie cum sînt brutalizarea femeilor sau copiilor, violul, jaful, atacurile cu violenţă, terorismul şi războiul? Dumnezeu ne mai asigură că durerea şi moartea care sînt astăzi în mod frecvent însoţitori ai bolilor ai accidentelor, nu vor mai exista, ca să mai provoace întristare.

Biblia ne oferă temeiuri de a ne aştepta şi la alte binecuvîntări pe pămînt în cursul mileniului. În privinţa aceasta, nu e nevoie să recurgem la fantezie sau la exagerare, aşa cum au făcut unii în cel de al doilea şi al treilea secol.

CONCEPŢII DIN ANTICHITATE PRIVITOARE LA STĂRILE DE PE PĂMÎNT

Aşa cum amintea articolul precedent, după moartea apostolilor a avut loc o cădere de la creştinismul curat şi unii au început să înveţe lucruri denaturate. În parte, faptul acesta se explică prin greşeala de a crede că Isus şi comoştenitorii săi îşi vor exercita domnia lor nu din ceruri ci de pe pămînt (Ioan 14:19; 2 Tim. 2:12; 1 Petr. 1:3, 4). Astfel se făcea, evident, deducţia că asemenea domnitori supranaturali vor aduce în existenţă nişte stări pămînteşti de necrezut.

Un exemplu de asemenea descrieri de necrezut îl aflăm în unele citate extrase din scrierile lui Papias, un prelat care a trăit în secolul al doilea în Phrygia. El îşi imagina că pe parcursul mileniului vor avea lucruri ca acestea:

„Viţa de vie va rodi în aşa fel încît fiecare butuc va avea o mie de coarde, . . . şi pe fiecare mlădiţă vor fi zeci de mii de ciorchini şi în fiecare ciorchine vor fi zece mii de boabe de strugure . . . Tot la fel, un bob de grîu va da zece mii de spice, şi fiecare spic va avea zece mii de boabe, iar fiecare bob [va da] zece livre de cea mai curată făină.“

Alţi scriitori din vechime arătau însă încîntătoarele descrieri din Isaia, crezînd că acestea dădeau indicii privitoare la ce va realiza domnia de o mie de ani a lui Cristos.

Spre exemplu, scriitorii Justin Martirul şi Ireneu, care au trăit în secolul al doilea, au citat din profeţiile care se găsesc la Isaia 65:17–25 şi 11:6–9. Cea dintîi conţine următoarele pasaje:

„‘Ei vor zidi case şi le vor ocupa; ei vor planta desigur vii şi [le] vor mînca rodul. Ei nu vor zidi, ca să [le] ocupe alţii; nu vor planta, ca să mănînce altcineva [din ele]. Căci zilele poporului meu vor fi ca zilele copacilor . . . Chiar şi lupul şi mielul vor paşte ca unul singur, iar leul va mînca paie întocmai ca şi taurul . . . Ei nu vor face nici o pagubă şi nu vor pricinui nici o distrugere în tot muntele meu sfînt,’ a zis Iehova.“

Isaia capitolul unsprezece spune şi el că animalele vor locui împreună în pace între ele şi că leul va mînca paie întocmai ca şi taurul. Şi se mai spune că ele vor fi conduse de un copilaş.

Ireneus a recunoscut că aceste cuvinte constituie o descriere foarte potrivită a modului în care adevărul lui Dumnezeu poate realiza schimbări în personalitatea „oamenilor înclinaţi spre ferocitate cît şi a celor care provin din naţiuni diferite şi cu obiceiuri diferite, dar care ajung să creadă şi odată ce au crezut acţionează în armonie cu ceea ce este drept.“ Dar el a făcut totodată şi decucţia că în cursul mileniului aceste schimbări din oameni, aceste treceri de la o natură vicioasă la una paşnică, se vor răsfrînge şi asupra creaţiei animale. El a scris:

„Cînd ordinea lucrurilor create va fi reînnoită, atunci animalele vor trebui să se supună omului şi să se reîntoarcă la hrana pe care le-a dat-o Dumnezeu iniţial, şi anume — roadele pămîntului, ca pe vremea cînd îi fuseseră supuse lui Adam şi ascultau de el.“ — Against Heresies V, 33, 4.

Cînd citim astăzi aceste pasaje din Isaia în contextul lor putem aprecia că Isaia a profeţit în primul rînd despre restabilirea miniaturalăa, sau prefigurativăb a poporului său din captivitatea în Babilon, iar în al doilea rînd despre restabilirea israeliţilor spirituali din Babilonul cel mare în „zilele din urmă“ şi aceasta în sens antitipic sau complet. Împlinirea miniaturală a avut loc pe la anul 537 î.e.n. Pentru că ţara lor a ajuns sub o nouă stăpînire, ei au putut să se dedice cultivării precum şi restabilirii productivităţii frumuseţii şi păcii ei (Isaia 35:1, 2). Iehova i-a ajutat să se debaraseze de viciile lor şi să–şi abandoneze însuşirile animalice, ca să reflecte apoi prin atitudinile şi căile lor caracterul paşnic care este potrivit unor adevăraţi închinători. — Mica 6:8; vezi şi Man’s Salvation out of World Distress at Hand!, pp 320–322, paragr. 15–19; precum şi „New Heavens and a New Earth,“ pp. 324–333, paragr. 18–29.

Faptul că israeliţii de atunci au dezvoltat un asemenea caracter paşnic şi că un asemenea caracter este prezent şi astăzi printre închinătorii adevăraţi, ne oferă oare temeiuri de a crede în viitoarea existenţă de o şi mai mare amploare a unor asemenea stări de lucruri, în decursul mileniului? Oricum, asemenea pasaje ne dau mult de gîndit.

INDICII ÎNCĂ DIN EDEN

Arătînd cu anticipaţie spre noile stări de lucruri de care aveau să se bucure israeliţii restabiliţi, Isaia recurge la exemplul patriei omului iniţial şi anume la paradisul numit grădina Eden. El a scris:

„Căci Iehova va mîngîia, desigur, Sionul. El va mîngîia negreşit toate locurile lui devastate şi va face pustietatea lui ca Edenul iar cîmpia lui pustie la fel ca grădina lui Iehova.“ — Isaia 51:3.

Şi alţi scriitori ai Bibliei au menţionat grădina Edenului ca exemplu de loc al unor condiţii sau stări roditoare şi binecuvîntate în care oamenilor le-ar face plăcere să trăiască. — Ezec. 36:35; Ioel 2:3; Gen. 13:10; compară cu Osea 2:18–21.

Astfel, atunci cînd ne gîndim la binecuvîntările pămînteşti ale mileniului, noi putem evoca sau rechema în minte îngrijirile făcute de Iehova Dumnezeu la început pentru familia umană în grădina Edenului.

Relatarea din Geneza ne informează că Dumnezeu i-a pus pe Adam şi pe Eva într-o „grădină“ sau într-un „paradis“. (Gen. 2:8, Versiunea Septuaginta.) Edenul era infinit mai mult decît o simplă grădină cu flori. Astfel citim: „Iehova Dumnezeu a făcut să crească din pămînt orice pom plăcut la vedere şi bun pentru hrană“ — Grădina Edenului era un loc care oferea din belşug nu numai hrană sănătoasă ci şi posibilităţi de efectuare a unei munci pline de satisfacţii. Adam şi Eva trebuia să cultive şi sa îngrijească grădina, fapt care avea să adauge un plus de satisfacţie consumării variatelor ei produse. — Gen. 2:9, 15, 16 compară cu Eclesiast 2:24; 5:12.

Trăind în acea încîntătoare grădină trebuia oare să se teamă Adam şi Eva de animalele sălbatice? Le era oare tulburată pacea de către animale care se devorau cu ferocitate unul pe altul? Ceea ce scrie Isaia în capitolele 11 şi 65 sugerează că nu aşa stăteau lucrurile. Noi dispunem de altfel şi de informaţiile istorice din Geneza:

„Dumnezeu a continuat să le spună [lui Adam şi Eva]: ‘Iată vă dau toată vegetaţia care face sămînţă, de pe faţa întregului pămînt şi orice pom în care există fructul unui pom care face sămînţă. [Acestea] să vă servească drept hrană. Iar oricărei fiare sălbatice de pe pămînt, oricărei creaturi zburătoare a cerurilor şi oricărei [creaturi] care se mişcă pe pămînt şi în care există viaţă ca suflet, le-am dat ca hrană toată vegetaţia verde.’ Şi aşa a fost.“ — Gen. 1:29, 30.

După cum ştiţi probabil, numeroşi oameni din zilele noastre, inclusiv unii clerici, nu acceptă ceea ce spune Biblia despre grădina Eden şi despre stările care domneau în acea grădină. Unii pretind că relatarea despre Adam şi Eva este doar un mit sau o alegorie. În felul aceasta ei ajung în conflict cu Isus Cristos, căci el a acceptat relatarea ca fiind faptică, citind realmente din ea (Mat. 19:4, 5). De asemenea, numeroşi clericii nu cred ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu despre animalele din grădina Eden. Poate că punctul lor de vedere a suferit influenţa exercitată de teoria evoluţiei şi anume de ideea că ceea ce observăm noi astăzi în viaţa animalelor nu este decît o amplificare a ceea ce a existat întotdeauna şi că întotdeauna în lumea animală, ca şi printre oameni, a guvernat regula „supravieţuirii celui mai bine adaptat.“

Lar cu ajutorul credinţei în puterea lui Dumnezeu şi cu dispoziţia de a accepta ceea ce spune Biblia, noi putem avea deplina încredinţare că în Eden primii oameni nu au fost nici păcătoşi, nici dominaţi de un spirit războinic, şi că animalele în paradis erau pe deplin paşnice. Bazîndu-ne pe propria noastră experienţă, în urma observaţiilor asupra animalelor din grădinile zoologice, în urma vizionării programelor de televiziune care prezintă secvenţe din viaţa animalelor în mediul lor natural sau în urma observaţiilor făcute în crescătorii, putem avea certitudinea că ţinerea în supunere de către om a animalelor paşnice din paradis, trebuie să fie adăugat mult la farmecul vieţii. — Gen. 1:26.

PRIVIRE PLINĂ DE ÎNCREDERE ÎN VIITOR

Prin urmare, putem observa că Dumnezeu s-a îngrijit de o anumită bază de pe care se pot anticipa binecuvîntările pămînteşti: Promisiunea din Apocalips 21:4 înseamnă că putem privi în viitor spre sfîrşitul tristeţii, al durerii şi al morţii. Faptul acesta va însemna, în mod logic, sfîrşitul stărilor din prezent, care generează asemenea lucruri. Dispunem, de asemenea, şi de amănuntele restrînse privitoare la grădina Eden. Acestea ne oferă motive de a ne aştepta la un paradis pămîntesc restabilit, în care oamenii se vor putea bucura de o muncă plină de recompense şi de satisfacţii, de o hrană sănătoasă şi de readucerea la o supunere paşnică faţă de om a creaţiei animale. — Luca 23:43; Ps. 72:16.

Aceste stări de lucruri nu vor fi limitate la suprafaţa unei grădini dintr-o localitate. Dimpotrivă, Dumnezeu îşi va înfăptui scopul său iniţial de a supune şi a înfrumuseţa întreaga planetă. Scopul său nu va da niciodată greş. — Isaia 45:18; Gen. 1:28; compară cu Isaia 14:24.

Binecuvîntările materiale nu vor fi nicidecum singurele care vor face atît de îmbucurătoare domnia de o mie de ani. Iehova ne dă garanţii privitoare şi la altfel de lucruri, de o împortanţă chiar şi mai mare pentru a putea duce o viaţă plină de satisfacţii şi anume garanţii privitoare la lucruri spirituale. Aduceţi-vă aminte ce i-a spus Isus ispititorului: „Omul trebuie să trăiască nu numai cu pîine ci şi cu orice declaraţie care iese din gura lui Iehova“ (Mat. 4:4). În consecinţă, putem avea toată încrederea că mileniul se va caracteriza printr-o abundentă hrănire din lucrurile spirituale întemeiate pe Scripturi. Dreptatea şi adevărul vor exista din belşug, contribuind la o pace durabilă. — Ps. 72:1, 5–7, 17; Is. 9:6, 7; 32:1, 16–18; compară cu Isaia 26:7–9.

ACUM E NEVOIE DE CREDINŢĂ

Ca să ne bucurăm de binecuvîntările mileniului sau chiar ca să trăim pînă atunci, avem nevoie de credinţă. În înţelepciunea sa, Dumnezeu nu ne-a dat detalii complete cu privire la stările de pe pămînt din cursul mileniului. El nu a descris amănunţit cum anume va realiza ceea ce în prezent pare aproape imposibil, — schimbînd condiţiile de deşert care domnesc acum pe largi zone ale pămîntului, eliminînd bolile şi starea de infirmitate a corpurilor omeneşti şi creînd un echilibru paşnic în lumea animalelor. El însă a inclus suficiente informaţii în Cuvîntul său pentru a dovedi că dispune de capacitatea supraomenească necesară in vederea realizării unor asemenea miracole şi pentru a învia chiar şi morţii (Fapt. 10:37, 38; Luca 7:14–16; 19:37, 38; Gen. 7:6–16). În plus, pretinzîd credinţă de la cel care îl serveşte, Dumnezeu îi cere să creadă totodată şi că El va avea grijă să aducă binecuvîntări spirituale şi pămînteşti. — Evr. 11:1, 6.

Înarmaţi cu o asemenea credinţă, martorii lui Iehova realizează o lucrare educativă de proporţii mondiale. Ei îi ajută pe oameni să studieze Biblia, să cîştige o credinţă tare şi să manifeste încrederea că Dumnezeu, prin intermediul lui Cristos, va trece în curînd la acţiunea finală în vederea înlăturării răului (Mat. 24:14). Mulţi dintre aceia care exercită acum credinţă vor supravieţui, ca să vadă ei înşişi cum va începe domnia milenială a lui Cristos şi se vor bucura de binecuvîntările pămînteşti despre care am discutat pînă acum. Noi vă învităm să acceptaţi ajutorul pe care vi-l oferă martorii lui Iehova în vederea studierii Bibliei, ca să puteţi privi şi voi cu încredere în viitor, spre binecuvîntările din cursul mileniului.

[Note de subsol]