Psalmii

Psalmii — cartea psalmilor are efect vindecător pentru inimă

CARTEA Psalmilor a fost cartea de poeme şi de cîntări a naţiunii ebraice din antichitate. Poeziile ei lirice au fost puse pe muzică şi au fost utilizate în închinarea lui Iehova la templul din Ierusalim, constituind totodată cîntările preferate ale israeliţilor, poezia di căpetenie din casele lor. Poezia nu se baza pe rimă (pe repetarea sunetelor finale în două sau mai multe versuri) şi nici, în totalitate pe metru (adică pe ritmul determinat de împărţirea unui vers în silabe). În schimb se folosea adeseori paralelismul de idei: uneori cel sinonim iar alteori cel de contrast. Faptul acesta permitea ca mintea şi spiritul cititorului să urmărească lin şi cu uşurinţă ideile, rezultînd altfel o mult mai bună înţelegere şi mişcare emoţională. Efectele produse de repetare precum şi de varietatea de expresia accentuează adevărurile exprimate în psalmi, făcîndu-le să iasă în relief cu mai multă amploare şi claritate. Următoarele cîteva exemple, din miile de cazuri existente, vor ilustra bine faptul acesta:

„Legea lui Iehova este desăvîrşită şi înviorează sufletul.

Avertismentul lui Iehova este demn de încredere, făcîndu-l înţelept pe cel lipsit de experienţă.“ — Psalm 19:7.

„Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi, dar cel drept se arată gata de-a ajuta şi face daruri.“ — Psalm 37:21.

„Dacă voi umbla în mijlocul strîmtorării, tu mă vei păstra în viaţă.

Din pricina mîniei duşmanilor mei tu îţi vei întinde braţul,

iar dreapta ta mă va salva.“ — Psalm 138:7.

Psalmii se adresează inimii. Profunda lor putere de înfluenţare se datorează faptului că prin Psalmi Dumnezeu dezvăluie inima omenească atingîndu-i fiecare coardă emoţională, întregul registru al simţirilor ei. Iubirea, bucuria, extazul, lauda, mîhnirea, descurajarea, căinţa, speranţa — cititorul le poate identifica pe toate. Deprimarea care urmează unei boli fizice, duşmănia înverşunată din partea unor asociaţi, dezamăgirea pricinuită de un prieten de mare încredere devenit trădător, mîhnirea şi sentimentul de teamă al celui care a păcătuit, bucuria celui care are cunoştinţa iertării păcatelor sale — toate acestea şi mii de alte sentimente cauzate de vicisitudinilea vieţii sînt nu numai citite de către lector ci şi simţite.

Din aceste motive Psalmii sînt o parte integrantă, indispensabilă a Cuvîntului lui Dumnezeu, care este în măsură să îl facă pe omul lui Dumnezeu „pe deplin competent şi complet echipat pentru orice lucrare bună“ (2 Timotei 3:16, 17). Cartea tratează în mod realist natura umană şi îi aduce mîngîiere cititorului cu privire la orice problemă omenească, făcînd ca psalmii să apartină întotdeauna prezentului, potrivindu-se tot atît de bine vieţii de astăzi ca şi vieţii din urmă cu mii de ani.

GLORIA ŞI MAIESTATEA LUI DUMNEZEU

Psalmii exprimă cu putere însuşirile lui Dumnezeu, — gloria şi perfecţiunea sa. Frumuseţea eternităţii lui Iehova, maiestatea şi atotputernicia sa sînt ilustrate cu măreţie. O privire fugară în această direcţie, ne-o mijlocesc următoarele trei extrase:

„O, Iehova, tu te-ai dovedit a fi o adevărată locuinţă pentru noi

Din generaţie în generaţie.

Înainte ca să se fi născut munţii

Sau de a fi început să generezi ca prin dureri de naştere pămîntul şi rodul roditor,

Din timp nelimitat pînă în timp nelimitat tu eşti Dumnezeu...

Căci o mie de ani în ochii tăi sînt ca (ziua de) ieri, cînd a trecut,

Şi ca o strajă în cursul nopţii.“ — Psalm 90:1–4.

„Cu mult în urmă tu ai pus temeliile pămîntului,

Iar cerurile sînt lucrarea mîinilor tale

Ele vor pieri, dar tu vei rămîne mereu;

Şi întocmai ca un veşmînt se vor uza.

Le vei înlocui ca pe o îmbrăcăminte şi îşi vor sfîrşi alergarea lor

Dar tu eşti acelasi şi anii tăi nu se vor sfîrşi.“ — Psalm 102:25–27.

„Norii şi un întuneric gros se află împrejurul lui; Dreptatea şi judecata sînt locul stabilit al tronului său.

În faţa lui înaintează un foc

Şi îi mistuie pe adversarii săi de jur împrejur.

Fulgerele lui au luminat solul productiv;

Pămîntul a văzut şi a fost apucat de dureri necruţătoare.

Înşişi munţii au prins a se topi ca ceara din pricina lui Iehova

Din pricina Domnului întregului pămînt.“ — Psalm 97:2–5.

În mod asemănător, psalmii sînt străbătuţi şi de ideea strînsei relaţii a lui Dumnezeu cu poporul său, după cum arată următoarele cîteva subtitluri:

GRIJA SA IUBITOARE FAŢĂ DE POPORUL SĂU

„Pentru că ai spus: Iehova este refugiul meu,

L-ai făcut pe Cel Preaînalt locuinţa ta;

Nu ţi se va întîmpla nici o nenorocire,

Şi nici o calamitate nu se va apropia de cortul tău.

Căci le va da îngerilor săi o poruncă în privinţa ta,

Să te păzească în toate căile tale.

Ei te vor purta pe mîini,

Ca să nu-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.“ — Psalm 91:9–12.

ÎNDURAREA LUI

„Cum le arată un tată îndurare fiilor lui,

Aşa le va arată îndurare Iehova celor ce se tem de el.

Căci el cunoaşte bine alcătuirea noastră,

Îşi aduce aminte că sîntem ţărină.“ — Psalm 103:13, 14.

„Dacă ai privi la greşeli, o Iah,

O, Iehova, cine ar putea sta în picioare?

Căci la tine există adevărată iertare,

Ca să fii de temut.

Am sperat, o, Iehova, sufletul meu a sperat,

Şi am aşteptat cuvîntul tău.“ — Psalm 130:3–5.

STAREA DE PĂCAT A OMULUI ŞI NEVOIA DE CĂINŢĂ ŞI IERTARE

„Nu intra la judecată cu servul tău;

Căci înaintea ta nici unul dintre cei vii nu poate fi drept.“ — Psalm 143:2.

„O, Iehova, nu mă certa în indignarea ta

Nici nu-mi aplica în mînia ta corecţia.

Căci săgeţile tale sau înfipt adînc în mine,

Iar mîna ta s-a coborît asupra mea.

Nu există nici un loc sănătos în carnea mea din pricina condamnării tale.

Nu este pace în oasele mele din pricina păcatului meu.

Căci propriile mele greşeli au trecut peste capul meu;

Ca o grea povară, ele sînt prea grele pentru mine.

Rănile mele au un miros greu şi supurează

Din cauza stării mele de păcat.

Am ajuns să mă tulbur, m-am aplecat adînc, pînă la o limită extremă;

Cît a fost ziua de lungă am umblat mîhnit.“ — Psalm 38:1–6.

„Iată, în greşeală am fost născut cu dureri de naştere,

Şi în păcat m-a conceput mama mea.

Curăţeşte-mă de păcat cu isop, ca să fiu curat;

Spală-mă, ca să ajung mai alb decît zăpada.“

„Ascunde-ţi faţa de păcatele mele

Şi ştergemi toate greşelile.“ — Psalm 51:5, 7, 9.

„Fericit este acela a cărui răzvrătire este iertată,

Şi al cărui păcat este acoperit.

Fericit este omul căruia Iehova nu îi ţine în seamă greşeală

Şi în al cărui spirit nu există amăgire...

În cele din urmă mi-am mărturisit ţie păcatul meu şi nu mi-am acoperit greşeala.

Am zis: ‘Mă voi mărturisi lui Iehova cu privire la încălcările mele de lege.’

Iar tu mi-ai iertat greşeala şi păcatele.“ — Psalm 32:1–5.

SPERANŢA ŞI ÎNCREDERE ÎN DUMNEZEU

„Binecuvîntat să fie Iehova, care în fiecare zi ne poartă poverile,

Adevăratul Dumnezeu este pentru noi un Dumnezeu al actelor de salvare;

Şi lui Iehova, Domnului Suveran, îi aparţin căile care scot de la moarte.“ — Psalm 68:19, 20.

„Pe cine am eu în ceruri?

Şi înafară de tine nu am nici o altă desfătare pe pămînt.

Organismul şi inima mea nu au corespuns aşteptărilor.

Dumnezeu este stînca inimii mele şi partea mea pe timp nelimitat

Căci, iată! Cei care se ţin departe de tine vor pierii

Tu îl vei reduce, desigur, la tăcere pe oricine te părăseşte în chip imoral.

Dar cît despre mine, apropierea de Iehova este bună pentru mine.

În Domnul Suveran Iehova mi-am aşezat refugiul,

Ca să vestesc toate lucrările tale.“ — Psalm 73:25–28.

„În Dumnezeu mi-am pus încrederea. Nu mă voi teme.

Ce îmi poate face omul muritor?“ — Psalm 56:11.

„Căci acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru pe timp nelimitat şi pentru totdeauna.

El însuşi ne va îndruma pînă vom muri.“ — Psalm 48:14.

REGATUL MESIANIC

Psalmii au multe de spus despre Isus Cristos şi despre regatul mesianic, fără a-l menţiona însă, pe cel dintîi, cu numele, dar descriindu-l mai ales ca rege glorios care guvernează peste întregul pămînt în pace şi dreptate. Unii psalmi se pare că profeţesc direct despre Mesia, cum sînt de exemplu psalmii 2 şi 110. Şi alţi psalmi vorbesc în multe cazuri despre Mesia, însă nu direct ci reprezentativ şi figurativ. Psalmistul avea imediat în minte propriile sale probleme sau afacerile naţiunii şi ceea ce spunea el avea aplicare directă în timpul sau. Dar în principiu sau într-o a doua împlinire, completă sau finală, ceea a spus psalmistul este aplicat de către scriitorii Scripturilor creştine greceşti la Cristos. Este foarte probabil că psalmistul nu îl avea întotdeauna în minte pe Mesia şi nici nu înţelegea pe deplin aplicarea prezentativa sau figurativă, întocmai aşa după cum spunea apostolul Petru că profeţii nu au înţeles nici pe departe complet sensul tuturor lucrurilor pe care le-au profeţit. — 1 Petru 1:10–12.

Un exemplu în acest sens se află la Psalm 102:25–27, citat mai sus. Versul întîi al psalmului arată că psalmistul îi vorbea lui Iehova. Dar în Evrei 1:10–12 apostolul Pavel îi atribuie aceste însuşiri lui Isus Cristos, pentru că Isus este acela pe care l-a utilizat Dumnezeu în lucrarea de creaţie şi căruia acum i-a încredinţat toată autoritatea „în cer şi pe pămînt“ (Matei 28:18; Coloseni 1:15–17). Isus îl reprezintă pe deplin pe Dumnezeu, pentru noi, în toate însuşirile şi acţiunile sale.

Psalmul 22, atribuit lui David, relatează în parte într-un limbaj figurativ, unele dintre suferinţele lui Cristos. (Compară Psalm 22:1 cu Marcu 15:34; compară de asemenea întregul psalm cu cele patru relatări evanghelice despre procesul şi răstignirea lui Isus.) Descrierea evenimentelor este expusă într-un asemenea limbaj care arată că ele au avut o împlinire mai completă în viaţa lui Cristos.

Însă o oarecare înţelegere a aplicării scrierilor lor la Mesia au avut şi psalmiştii. Cînd David a scris Psalmul 16, el a fost inspirat să profeţească despre Mesia al cărui suflet nu trebuia să fie părăsit în şeol sau în hades (mormînt) pentru totdeauna şi a cărui carne nu trebuia îngropată pentru a fi supusă descompunerii complete (Fapte 2:31, New International Version, The Ierusalem Bible; Revised Standard Version). În mod corespunzător, vorbindu-le miilor de iudei în Ziua a cincizecea, apostolul Petru a arătat că David s-a referit la Mesia: „Prin urmare, pentru că el [David] a fost un profet şi a ştiut că Dumnezeu i-a jurat că va pune pe tronul său pe cineva din roadele coapselor sale, el a văzut şi a vorbit anticipat cu privire la învierea lui Cristos, că nu va fi părăsit în hades [ebraică, şeol] şi că nici carnea sa nu va vedea descompunerea.“ — Fapte 2:30, 31.

În faţa acelei mulţimi de iudei adunaţi la un loc şi care acceptau în totalitate psalmii ca fiind inspiraţi, Petru a folosit cu foarte multă putere acest argument, alături de psalmul mesianic nr. 110, pentru a dovedi că se refereau la Cristos şi că el a fost înviat din hades (şeol). El a spus că David a murit şi a fost îngropat, iar ca dovadă a acestui fapt, mormîntul său era încă printre iudei. Ei ştiau că el s-a dus în şeol sau în hades, iar carnea sa a văzut descompunerea sau putrezirea. Ei au înţeles apoi că David nu vorbea despre sine însuşi. Astfel, pentru că acesta era adevărul, David fiind un profet, el vorbea în realitate despre unul dintre proprii săi descendenţi cu care aveau să se întîmple aceste lucruri. Chiar atunci se aflau în faţa iudeilor şi dovezile care constau din evenimente în legătură cu moartea şi învierea lui Isus, care arătau cu claritate că David vorbea în mod profetic despre Cristos, — un descendent al lui David (1 Petru 1:10–12). Acest argument a avut un puternic efect asupra ascultătorilor iudei ai vorbirii lui Petru. — Fapte 2:29–36.

În toate privinţele Psalmii înalţă numele lui Dumnezeu şi al Fiului său şi ne ajută să ajungem la o mai bună cunoaştere a acelora despre care se spune: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică, să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Psalmii descriu suferinţe comune tuturor oamenilor şi arată cum să ne rugăm în timpuri fericite sau de necaz. În orice problemă pe care am putea-o avea, există un psalm care să ne ajute şi care oferă un balsam alinător pentru inimă.

Apostolul Pavel a vorbit despre aceasta, cum că noi avem nevoie de ajutor în rugăciune. El a spus: „Despre ce ar trebui noi să ne rugăm, aşa, după cum avem trebuinţă, noi nu ştim.“ (Romani 8:26). Aceasta nimereşte pe fiecare creştin. Din Psalmii noi am putea să primim ajutorul necesar, pentru a ne putea expune în faţa lui Dumnezeu gîndurile şi dorinţele noastre interioare (Compară Efeseni 5:19; Coloseni 3:16.)

Dar deoarece Psalmii atinge diferitele sentimente şi emoţii ale omului, ei mai vorbesc şi inimi cititorului. El însuşi poate să simtă şi să vadă, cum Psalmii îi vorbeşte lui personal. Ei ating gîndurile şi sentimentele lui cele mai adînci, şi inima lui este cercetată. El se simte provocat să întreprindă schimbări în viaţa lui. Prin aceasta el îşi îmbogăţeşte cunoştinţele, şi învaţă să-l cunoască pe Dumnezeu tot mai bine. Este de dorit ca fiecare om să citească Psalmii de la primul pînă la ultimul. Aceasta ar putea atunci să-i fie numai spre binele şi folosul lui.

[Notă de subsol]