Succesul depinde de fidelitatea faţă de Dumnezeu
A DOUA carte a Cronicilor începe cu regalitatea lui Solomon, urmăreşte apoi domniile regilor lui Iuda, face în treacăt referiri la regatul celor zece triburi ale lui Israel şi se încheie cu distrugerea Ierusalimului şi cu pustiirea sa, pînă la emiterea decretului regelui Cyrus, decret prin care se autoriza reconstruirea templului lui Iehova din acel oraş. Relatarea arată cu claritate, de repetate ori, că atunci cînd cîrmuitorii şi poporul îşi pun încrederea în Iehova Dumnezeu, tot ce întreprind este încununat de succes. Infidelitatea lor însă duce la pierderea binecuvîntării şi a protecţiei divine.
După ce îşi consolidează bine regalitatea, Solomon împreună cu conducătorii naţiunii, cu căpeteniile, cu judecătorii şi capii de familii, se duc la tabernacolul din Gabaon ca să aducă jertfe. Cu acest prilej tînărul rege cere binecuvîntarea lui Iehova asupra stăpînirii sale. In timpul nopţii, Cel atotsuprem i se descoperă lui Solomon şi îî dă prilejul să ceară tot ce şi-ar putea dori. Cu smerenie, regele nu cere altceva decît înţelepciunea şi cunoştinţa necesară pentru a-şi putea judeca supuşii. Datorită unei asemenea nobile cereri, Solomon este asigurat că pe lînga înţelepciune va primi „bogăţii, averi şi slavă“ în mai mare măsură decît au avut David şi Saul şi mai mult decît va putea avea în viitor vreun stăpînitor (2 Cron. 1:1–12). Această promisiune s-a şi realizat, într-adevăr, căci relatarea spune: „Regele a făcut argintul şi aurul (tot atît de obişnuite) la Ierusalem ca şi pietrele.“ — 1:15.
Una dintre cele mai mari realizări ale guvernării lui Solomon a fost construirea templului lui Iehova de pe Muntele Moria. Cea mai mare parte a capitolelor doi pînă la şapte tratează despre pregătirile în vederea construcţie, despre construirea edificiului, despre mobilierul şi ornamentele lui şi în sfîrşit, despre inaugurarea templului.
Intr-o nouă viziune nocturnă Solomon primeşte răspunsul lui Iehova la rugăciunea sa rostită la inaugurare. Răspunsul dezvăluie că succesul permanent al regalităţii sale a depins pînă acum de alipirea credincioasă a lui Israel de legea divină. Pe de altă parte, infedelitatea lui Israel va atrage după sine dezastrul naţional. Chiar şi din măreţul templu ne se va alege decît un morman de dărîmături. — 7:11–22.
Capitolele opt şi nouă întregesc raportul despre domnia lui Solomon. Ni se povesteşte aici despre zidirea şi rezidirea unor oraşe, despre folosirea de către Solomon a canaaniţilor supravieţuitori pentru munci silnice, despre reglementările sale privitoare la serviciile templului, despre acţiunile sale maritime, despre remarcabila vizită a reginei din Saba, despre bogătia lui Solomon. despre moartea sa şi, în sfîrşit, despre succedarea sa la tron de către fiul său Roboam.
UN REGAT DIVIZAT
Preferînd să asculte de glasul tinerilor linguşitori au lui Roboam, lipsiţi de experienţă, decît de sfatul sănătos al bătrînilor, regele le porunceste reprezentanţilor naţiunii să pună un jug mai greu asupra poporului decît acela pe care îl pusese tatăl său. Pentru că poporul avusese deja parte de destulă apăsare după ce Solomon s-a depărtat de legea lui Iehova în ultima parte a domniei sale, zece triburi se revolta împlinind astfel cuvîntul lui Iehova rostit prin profetul Ahia. — 10:1–19.
Adunînd o armată, Roboam caută să le aducă din nou sub stăpînirea sa pe cele zece triburi. Dar la porunca lui Iehova rostită prin profetul Semaia, părăseşte planul acesta. Triburile rebele formează un regat independent sub Ieroboam care introduce cultul viţelului. Ca urmare, leviţii credincioşi care locuiesc în oraşele din teritoriul stăpînit de Ieroboam, pleacă în Iuda şi la Ierusalim. — 11:1–17.
Pentru că Roboam împreună cu supuşii lui se depărtează şi ei de legea divină, Iehova îşi retrage protecţia sa. Sisac (Sesonc I) invadează teritoriul lui Iuda capturînd, una după alta, cetăţile fortificate. Auzind însă declaraţia divină că vor fi părăsiţi în mîinile lui Sisac, din pricina infidelităţii lor, Roboam şi prinţii naţiunii se smeresc, iar Iehova nu îi permite stăpînitorului egiptean să nimicească Ierusalimul. Oraşul însă este despuiat de bogăţiile lui. — 12:1–12.
AJUTOR DE LA IEHOVA PENTRU ABIA SI ASA
După moartea lui Roboam începe să domnească fiul său Abia. In timpul său izbucneşte un război între Abia şi Ieroboam. Cu o ocazie folosirea de către Ieroboam a unei ambuscade îi aduce pe războinicii regatului lui Iuda într-o situaţie foarte primejdioasă. Strigînd însă la Iehova după ajutor, Cel atotsuprem le dă biruinţa. — 12:16—13:20.
In mod asemănător, atunci cînd are de înfruntat circa un milion de etiopieni şi libieni, sub conducerea lui Zerah, Asa, succesorul lui Abia, priveşte spre Iehova după ajutor. El se roagă astfel: „O, Iehova, în ce priveste ajutorul, pentru tine nu contează dacă sînt mulţi, sau din cei fără putere. Ajută-ne, o, Iehova, Dumnezeul nostru, că pe tine ne sprijinim noi şi în numele tău am venit împotriva acestei mulţimi. O, Iehova, tu eşti Dumnezeul nostru. Nu îngădui ca omul muritor să-şi păstreze puterea împotriva ta“. Iehova îl face pe poporul său să triumfe. — 14:9–15; 16:8.
In mod lăudabil, Asa a reacţionat pozitiv la cuvintele profetului lui Iehova, Obed, şi a întreprins acţiunea hotărîtoare de a nimici locurile închinării idolatre. Dar în ciuda acestui ajutor divin de care a avut parte, Asa încheie mai tîrziu o alianţă cu regele sirian Ben-Hadad, pentru a-l împiedica pe regele israelit Baeşa să lupte împotriva sa. Cînd este mustrat de Hanani, văzătorul, pentru această acţiune infidelă, Asa se simte jignit. El îl închide pe Hanani în „casa butucilor“ şi începe să-i asuprească şi pe alţii dintre supuşii săi. Efectul este retragerea binecuvîntării lui Iehova de la rege. Lovit de o boală de picioare asemănătoare podagrei, Asa nu priveşte spre Iehova după ajutor ci apelează la asistenţa vindecătorilor. — 15:1—16:13.
O DARE DE SEAMA BUNA DE IMPOTMOLESTE INTR-O ALIANTA REA
Iosafat, fiul lui Asa, s-a distins ca un rege bun şi de aceea s-a bucurat de ajutorul şi protecţia lui Iehova. Es s-a străduit să înlăture idolatria, a făcut demersuri ca poporul să fie învăţat despre legea lui Iehova şi a îmbunătăţit sistemul judecătoresc. Pentru că şi-a pus încrederea în Iehova s-a bucurat de o mare salvare atunci cînd forţele duşmane de coaliţie, ale lui Amon, Moab şi ale Muntelui Seir s-au nimicit una pe alta. Dar Iosafat a încheiat în mod neînţelept o alianţă matrimonială cu regele închinător la idoli Ahab. Atalia, fiica lui Ahab şi a Izabelei, a reginei închinătoare a lui Baal, devine soţia fiului lui Iosafat, Ioram. Aşa a ajuns Iosafat să se implice într-o dezastruoasă aventură militară cu regele Ahab. Reîntors la Ierusalim a fost întîmpinat de mustrarea: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Iehova?“ Mai tîrziu însă Iosafat a dat din nou greş în această privinţă, devenind partener al succesorului lui Ahab, al regelui Ahazia, într-o întreprindere de construcţii navale. Ca împlinire a profeţiei, corăbiile au eşuat. — 17:1—20:37.
Următorul rege al lui Iuda, Ioram, aflat sub influenţa soţiei sale Atalia a urmat căile rele ale casei lui Ahab. Pentru a-şi întări poziţia ca rege, el şi-a ucis toţi fraţii şi pe unii dintre prinţi. Lipsită de binecuvîntarea lui Iehova, domnia aceasta s-a dovedit un eşec total. Ioram a avut de întîmpinat revolte din partea edomiţilor şi din părtea oraşului Libna. In ultimii doi ani de viaţă el a fost lovit de o boală intestinală. — 21:1–20.
Cînd a ajuns rege Ahazia, fiul cel mai mic al lui Ioram, felul rău de guvernare a mai continuat căci şi el mai era sub influenţa Ataliei. In timpul unei vizite făcute regelui israelit Ioram, care era rănit, Ahazia a nimerit în calea acţiunii lui Iehu, de pedepsire a casei lui Ahab şi a fost ucis. Acest fapt îi oferă Ataliei ocazia de a-i ucide pe descendenţii regali şi de a uzurpa tronul. Dar fiul lui Ahazia — Ioas, este ascuns de soţia preotului Iehoiada. Mai tîrziu Iehoiada îl proclamă rege pe Ioas şi ordonă executarea Ataliei.
Sub îndrumarea lui Iehoiada, Ioas guvernează bine şi ia măsuri pentru renovarea templului. Dar după moartea lui Iejoiada, Ioas se abate de la închinarea adevărată şi ajunge pînă acolo încît ordonă uciderea cu pietre a lui Zaharia, fiul lui Iehoiada, fiindcă îl mustrase pentru infidelitatea sa. De aceea Iehova permite ca sirienii să pricinuiască regatului lui Iuda o umilitoare înfrîngere. Ioas se îmbolnăveşte şi este ucis de proprii săi slujitori. — 22:1—24:27.
DE LA DOMNIA LUI AMATIA PINA LA PUSTIIREA LUI IUDA
Amaţia, fiul lui Ioas are un început bun, dar apoi devine infidel. După mulţi ani de coexistenţă paşnică, cele două regate israelite ajung să se încleşteze în războaie, unul împotriva celuilalt, iar forţele armate a lui Amaţia sînt înfrînte. Din momentul în care Amaţia încetează să urmeze legea lui Iehova, se urzeşte împotriva lui o conspiraţie. Silit să fugă la Lachis îşi găseşte moartea acolo prin mîinile conspiratorilor. — 25:1–28.
Ozia, următorul rege iudeu, domneşte bine şi este favorizat de Iehova prin faptul că obţine biruinţe asupra duşmanilor regatului lui Iuda. Mai tîrziu îşi ia în mod arogant îndrăzneala de a pătrunde cu de-a sila în templu şi de a arde tămîie în felul unui preot. Pentru această înfumurată acţiune este lovit cu lepră. Incepe să domnească în locul lui fiul său Iotam. Pentru că Iotam respectă legea lui Iehova, se bucură de prosperitate şi obţine biruinţa asupra amoniţilor. — 26:1—27:9.
Ahaz, succesorul lui Iotam, devine însă un idolatru renumit, şi merge în privinţa aceasta atît de departe încît îşi jertfeşte proprii săi fii. Urmarea este că Iehova îşi retrage binecuvîntarea de la Ahaz şi la supuşii săi idolatri. Regatul lui Iuda are de suferit invaziile edomiţilor, ale filistenilor, ale israeliţilor şi ale sirienilor. Temîndu-se să nu-şi piarda poziţia de rege, Ahaz apelează la asirieni pentru ajutor militar. Această acţiune neînţeleaptă nu-i uşurează însă cu nimic situaţia, ci are drept urmare ăpăsarea din partea străinilor. — 28:1–27.
Ezechia, fiul lui Ahaz, face eforturi hotărîte de a înlătura idolatria de pe teritoriul stăpînirii sale şi se ridică împotriva asirienilor. Cu toate că regele asirian Sanherib invadează ţara lui Iuda, nu reuşeşte să ia Ierusalimul. Ezechia este răsplătit pentru că şi-a pus încrederea în Iehova căci într-o singură noapte un înger nimiceşte elita forţei militare asiriene. — 29:1—32:22.
Manase, fiul lui Ezechia reînviază idolatria şi se face vinovat de o ruşinoasă apăsare. Luat captiv în Babilon, el îşi redobîndeşte bunul simţi şi se căieşte. Iehova Dumnezeu îi arată îndurare, deschizîndu-i calea reîntoarcerii la Ierusalim. Regele introduce reforme religioase, dar poporul este prea adîncit în idolatrie pentru ca eforturile lui Manase să aibă ca efect o schimbare reală. Pînă şi propriul său fiu, Amon, cînd se urcă la tron se întoarce la idolatrie. El piere prin mîinile unor conspiratori. — 33:1–25.
Ultimul rege bun al lui Iuda, Iosia, iniţiază o campanie de înlăturare a idolatriei. Este însă prea tîrziu ca să mai aducă poporul la o căinţă sinceră. Asupra lui Iuda apasă şi o gravă vinovăţie de sînge. (2 Regi 24:3, 4) Din nefericire, însuşi Iosia este ucis, într-o încercare făcută la Meghido de a respinge forţele armate egiptene, aflate în drum spre bătălia de la Carchemiş, purtată împotriva chaldeenilor. Ultimii patru regi — Ioahaz, Ioiachim. Ioiachin şi Zedechia se dovedesc a fi nişte stăpînitori răi. Iehova abandonează total regatul lui Iuda, permiţîndu-le babilonienilor de sub regele Nebucadneţar să prefacă Ierusalimul şi templul său măreţ în dărîmături. Mulţi dintre supravieţuitori sînt duşi în exil. In cele din urmă, ca împlinire a Cuvîntului lui Iehova rostit prin profetul său Ieremia, Cyrus emite decretul care deschide calea reîntoarcerii exilaţilor în patria lor pustiită. — 2 Cron. 34:1—36:23.
Acest raport istoric dovedeşte cu putere că fără fidelitate faţă de Iehova nu se poate obţine nici un succes adevărat! Aşa cum i-a spus profetul Hanani regelui rebel Asa, actele nebuneşti care arată lipsă de credinţă în Dumnezeu nu pot duce decît la dezastru, pe cînd, „în ce îl priveşte pe Iehova, el îşi întinde privirile peste tot pămîntul ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a lui.“ — 2 Cron. 16:9.