Sînt acestea într-adevăr „zilele din urmă“?

INSEAMNĂ această epocă a voilenţei că noi trăim acum în „zilele din urmă“? Cei care pun această întrebare cu toată sinceritatea vor afla un răspuns satisfăcător. Dar alţii întreabă dintr-un motiv rău, şi cu privire la aceştia apostolul Petru scrie: „In zilele din urmă vor veni batjocoritori cu batjocura lor, procedînd după propriile lor dorinţe şi vor zice: ‘Unde este această prezenţă promisă a (Domnului Isus Cristos)? Ei bine, din ziua cînd au adormit părinţii noştri în moarte, toate lucrurile continuă exact aşa ca de la începutul creaţiunii’“ (2 Pet. 3:3, 4). In lumea nelegiuită de astăzi, asemenea batjocoritori ai Cuvîntului lui Dumnezeu se găsesc din belşug — aceasta fiind un indiciu că am intrat în „zilele din urmă“.

Petru atrage atenţia batjocoritorilor asupra distrugerii lumii din zilele lui Noe prin potop, şi adaugă:

. . . „Prin acelaşi cuvînt (al lui Dumnezeu) cerurile şi pămîntul de acum sînt păstrate pentru foc şi rezervate pentru ziua de judecată şi de distrugere a oamenilor necredincioşi“. (2 Pet. 3:5–7).

Puterile guvernamentale şi societatea omenească a acestei lumi nelegiuite se află chiar în faţa unei asemenea distrugeri. Dar putem fi siguri într-adevăr că acestea sînt „zilele din urmă“?

DOVEZILE „ZILELOR DIN URMA“

Apostolul Pavel ne spune că „în zilele din urmă vor fi timpuri critice cărora cu greu li se va putea face faţă“, şi adaugă:

“Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, aroganţi, îngîmfaţi, batjocoritori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, neloiali, neavînd o afecţiune naturală, nedispuşi la nici o învoială, defăimători, fără stăpînire de sine, brutali, neiubitori de bine, trădători, încăpăţînaţi, plini de mîndrie, iubitori de plăceri mai mult decît iubitori de Dumnezeu“.

Pavel ne spune apoi să ne îndepărtăm de unii ca aceştia (2 Tim. 3:1–5). Nu observăm această lipsă de iubire adevărată, această atitudine „de a ocupa primul loc“ accentuată pretutindeni în lume astăzi? Ea contribuie în mare măsură la problemele critice ale timpurilor.

Acest spirit materialist, lumesc, primejduieşte chiar adunarea creştină. Pentru acest motiv îi avertizează fratele vitreg al lui Isus, Iacob, pe aceia care trăiesc în lux sau în plăceri senzuale, spunîndu-le: „Ceva ca focul este ceea ce aţi adunat în zilele din urmă“ (Iac. 5:1–5). Astfel, „zilele din urmă“ nu este timpul ca adevăraţii creştini să urmărească conduita autoindulgentă a unei lumi înstrăinate de Dumnezeu.

Am observat că în anul 1914 a început pe pămînt o eră a războiului total şi a teroarei. Puţini vor pune la îndoială că 1914 a însemnat o cotitură fără precedent în afacerile umane, „un început al durerilor“, cum a descris aceasta Isus. Da, un „început“, şi marea profeţie a lui Isus înregistrată la Matei capitolele 24 şi 25, Marcu capitolul 13 şi Luca capitolul 21, detaliază durerile nemaiîntîlnite care au fost experimentate de neamul omenesc din 1914 încoace: războaie, foamete, cutremure de pămînt, molime, privelişti înspăîmîntătoare, fărădelege, lipsa de iubire, teamă, suferinţă, „lucrul respingător care cauzează pustiire“, identificat de asemenea în Apocalips 17:3, 8 ca „un animal sălbatic de culoare stacojie“, apărut prima dată ca Liga Naţiunilor, iar mai tîrziu ca Naţiunile Unite, dar care n-a adus o posibilitate de ieşire pentru neamul omenesc. — Matei 24:15, 16; Dan. 11:31.

Impreună cu lumea în general, urmaşii lui Cristos au avut de suferit aceste dureri. Creştinii au trecut de asemenea prin dificultăţi suplimentare descrise de către Isus în profeţia sa: tribunale, bătăi, ură şi persecuţii. In decursul primului război mondial ei au fost urmăriţi şi apăsaţi chiar şi în ţările democratice. Inaintea şi în decursul celui de al doilea război mondial, ei au devenit ţinta de atac a urii nazisto-fascisto-şintoiste. Mai recent, Europa comunistă şi un număr de ţări radicale africane şi-au revărsat ura pe Martori. Dar, creştinii prind curaj. Toate acestea s-au întîmplat pentru ca „calitatea încercată a credinţei noastre, de o valoare mult mai mare decît aurul care piere, în ciuda încercării prin foc, să poată fi găsită ca o cauză de laudă, slavă şi onoare la descoperirea lui Isus Cristos“. (1 Pet. 1:7).

O DOVADA PUTERNICA

Dovada convingătoare că noi sîntem acum în „zilele din urmă“ se găseşte în lucrarea pe care a poruncit-o Domnul Isus Cristos pe acest pămînt din anul hotărîtor 1914. Aceasta este împlinirea acelei părţi a marii sale profeţii consemnată la Matei 24:14:

“Si această veste bună a Regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit ca o mărturie tuturor naţiunilor; şi apoi va veni sfîrşitul“.

Mai departe, în aceeaşi profeţie, Isus a descris cum va fi dusă la îndeplinire această lucrare pe pămînt sub îndrumarea sa personală şi a îngerilor sfinţi din cer:

“Cînd Fiul omului soseşte în gloria sa, şi toţi îngerii împreună cu el, atunci el va şedea pe tronul său glorios. Si toate naţiunile vor fi adunate înaintea lui, şi el îi va despărţi pe oameni unul de altul, aşa cum desprate păstorul oile de capre. Si el va pune oile la dreapta sa, dar caprele la stînga sa“.

Clasa dreaptă a „oilor“ va merge în viaţă veşnică, dar „caprele“ nerecunoscătoare în nimicire veşnică. (Matei 25:31–46).

Astfel, „în zilele din urmă“, trebuie dată o mare mărturie mondială cu privire la Regatul care vine a lui Cristos. A fost evidentă o asemenea mărturie din 1914 încoace? Intr-adevăr a fost! Istoricii moderni remarcă că Martorii lui Iehova au cuprins pămîntul cu predicarea lor. Si cu ce rezultat? Pînă în 1977, ei distribuiseră Biblii şi publicaţii care explică Biblia într-un număr de 4.831.823.111 în 210 limbi diferite, au făcut discipoli creştini peste două milioane de persoane din 216 ţări şi teritorii şi au mîngîiat milioane de alţi oameni prin studii biblice gratuite în locuinţele lor. Această lucrare, îndeplinită în împlinirea profeţieie lui Isus, este cu adevărat o dovadă puternică că sîntem într-adevăr în „zilele din urmă“.

„PARTEA FINALA A ZILELOR“

Alte profeţii ale Bibliei, îndeosebi Isaia capitolul 2 şi Mica capitolul 4 se referă la „partea finală a zilelor“. Mărturia acestor două profeţii este aproape identică, fiind repetată, fără îndoială pentru accentuare. Să vedem ce zice Mica 4:1, 2:

“Se va întîmpla în finală a zilelor că muntele casei lui Iehova va deveni ferm stabilit deasupra vîrfului munţilor şi se va ridica deasupra dealurilor; şi la el trebuie să curgă popoarele. Si multe naţiuni vor merge cu siguranţă şi vor zice: ‘Veniţi, haideţi să ne suim la muntele lui Iehova şi la casa Dumnezeului lui Iacob; şi el ne va instrui pe căile sale şi vom umbla pe cărările sale“.

Astfel, în frumosul limbaj pitoresc, profetul descrie cum, la timpul sfîrşitului lumii, templul spiritual al lui Iehova — casa sa de închinare — este înălţată deasupra tuturor formelor de închinare omenească, da, „deasupra dealurilor“. Oamenii de toate naţionalităţile curg ca un rîu la casa de închinare a lui Iehova, unde primesc instrucţia sa şi învaţă să umble pe cărările dreptăţii. Există doar o singură casă în istoria umană în care „oameni din toate naţiunile, seminţiile, popoarele şi limbile“, de jur împrejurul globului, au devenit uniţi într-o închinare adevărată la Dumnezeu (Apoc. 7:9). Această profeţie cu privire la „partea finală a zilelor“ se împlineşte chiar sub ochii noştri astăzi, printre martorii creştini ai lui Iehova.

Cu toate acestea, profeţia are o altă împlinire semnificativă astăzi. Si care este aceasta? Să ascultăm la aceste cuvinte în continuare:

“Ei îşi vor transforma săbiile lor în brăzdare şi suliţele lor în cosoare. Ei nu vor mai ridica sabia, naţiune contra naţiune, nici nu vor mai învăţa războiul“. Mica 4:3.

Sînt săbiile transformate în brăzdare astăzi? Cu siguranţă, naţiunile lumeşti nu fac aceasta! Ele continuă să se înarmeze cu şi mai mult decît săbii şi suliţe! Ei continuă să stocheze arme înspăimîntătoare de nimicire în masă, în programele de armament care ies rapid, în afara controlului. Posibilităţile sînt îngrozitoare. După cum a scris Richard J. Barnet în New York Times din 6 iunie 1978:

“Sau schimbăm regulile jocului tuturor marilor puteri — prin dezarmare serioasă, substanţială, limitări ale bazelor, ale traficului global de arme, ale operaţiunilor secrete — sau jocul în care sîntem angrenaţi se va sfîrşi într-un război nuclear în timpul zilelor noastre“.

Cu toate acestea, există un popor în timpul nostru care nu participă la acest „joc“. Acesta este grupul internaţional cunoscut ca Martorii lui Iehova. Dacă ei ar fi ‘învăţat războiul’, aceasta i-ar face să lupte împotriva fraţilor lor creştini din alte părţi ale lumii. Ei preferă să cultive dragostea faţă de fraţii lor creştini şi faţă de întreaga omenire, şi astfel participă la împlinirea profeţiei lui Mica. Neutralitatea Martorilor a cîştigat respectul în multe părţi din Africa, în Irlanda, în Liban şi în alte locuri unde religia a divizat poporul în tabere militante. Prin faptul că ei în mod consecvent ‘transformă săbiile în brăzdare’ chiar şi sub presiunea persecuţiilor, poporul lui Iehova este identificat ca împlinind această profeţie „în partea finală a zilelor“.

Din fericire, „în partea finală a zilelor“ există un popor pe pămînt, unit în lumea întreagă în legătura dragostei, care este hotărît să umble, nu după „dumnezeii“ religiei sectare, ci în numele preţios al lui ‘Iehova Dumnezeul lor’, pe vecie (Mica 4:5). Ei cred ferm, pe baza profeţiei împlinite, că noi trăim în „zilele din urmă“, şi că, aşa după cum a descris aceasta Petru, „ziua lui Iehova va veni ca un hoţ“, pentru a distruge sistemul rău care controlează acum pămîntul lui Dumnezeu. Ei sînt zeloşi aşadar, în a da ascultare avertismentului:

“Deoarece toate aceste lucruri urmează să fie astfel desfiinţate ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi în fapte sfinte de conduită, acte de devoţiune faţă de Dumnezeu, aşteptînd şi ţinînd aproape în minte prezenţa zilei lui Iehova“. 2 Petru 3:10–12.

Acea „zi“ nu va pune capăt ‘umblării lor în numele lui Iehova Dumnezeul lor’, căci ei se aşteaptă să facă aceasta pe vecie. De aceea, în anticiparea îngrijirii miraculoase a lui Iehova pentru o nouă orînduire, ei fac tot posibilul pentru a se dovedi vrednici de a intra în acel timp glorios. Nădejdea lor luminoasă este exprimată în continuare prin cuvintele lui Petru:

“Există ceruri noi şi un pămînt nou pe care le aşteptăm conformitate cu promisiunea sa, şi în acestea urmează să locuiască dreptatea“. (2 Pet. 3:13).

Aceasta este o speranţă reală, o speranţă prezentă, căci toate dovezile vin în a arăta că acestea sînt cu adevărat „zilele din urmă“ ale prezentului sistem mondial. Este urgent ca noi să le recunoaştem ca atare.