Întrebări de la cititori

● Are voie un creştin să ridice sau să coboare steagul la locul său de muncă?

Dacă această misiune nu aparţine de o ceremonie de salutare a drapelului, poate un creştin hotărî singur ce vrea să facă, întrucît ar trebui să ţină seama de împrejurările locale şi de conştiinţa sa.

După cît se ştie mulţi oameni privesc drapelul ţării ca un simbol, care merită o anumită veneraţie. În Enciclopedia americană se spune: „Drapelul sfînt este la fel ca şi crucea ... Prescripţiile despre comportarea oamenilor faţă de drapelul ţării conţin cuvinte importante şi expresive ca de exemplu: ‘Serviciul la drapel’ (...) ‘veneraţie faţă de drapel’ şi ‘consacrat drapelului’.“ Deseori au loc diferite ceremonii, la care se onorează în mod deosebit drapelul.

Fiecare poate hotărî singur dacă vrea sau nu să ia parte la asemenea ceremonii. Însă Martorii lui Iehova sînt convinşi că în legătură cu aceasta trebuie să ia în consideraţie interzicerea biblică despre onorarea lucrurilor materiale şi a celor neînsufleţite (Exod 20:4, 5; 1 Ioan 5:21). De aceea, ei respectă dreptul altora, să procedeze cum doresc, dar ei înşişi nu participă la ceremonii legate de salutarea drapelului. Totuşi ei sînt cetăţeni exemplari care respectă în viaţa lor zilnică legile ţării. — Romani 13:1.

Deseori clădirile publice ca de exemplu clădirea pompierilor, birourile de administrare şi şcolile ca şi localurile congreselor sînt împodobite cu drapelul ţării. Întrucît Martorii lui Iehova respectă conducerea şi lucrurile prin care ea este reprezentată, nu se sfiesc să se oprească sau să lucreze în clădiri împodobite cu drapelul ţării. Deseori apare drapelul pe timbre, pe numărul de indiciu a autovehiculelor sau pe alte edificii clădite de conducere. Aceasta însă nu înseamnă că cineva care foloseşte aşa ceva, onorează în mod automat drapelul. Nu existenţa în sine a unui drapel este importantă ci comportarea faţă de el.

Cîteodată un salariat care lucrează într-o clădire publică este însărcinat să ridice dimineaţa şi să coboare la sfîrşitul zilei drapelul. Acest lucru ar putea aparţine de o anumită ceremonie, la care persoanele stau înaintea drapelului îl respectă şi îl salută. Într-un astfel de caz, este de înţeles, că cineva nu ia parte la salutarea drapelului, refuză din cauza conştiinţei să ridice şi să coboare drapelul, deoarece astfel ar contribui la ceremonie. El ar contribui la ceremonie într-un mod asemănător ca un muzician de la care se aşteaptă să cînte într-o orchestră muzică patriotică.

În multe cazuri însă ridicarea şi coborîrea drapelului nu este legată de nici o ceremonie. Ridicarea poate aparţine ca şi deschiderea uşilor şi a ferestrelor, de pregătirile pentru folosirea clădirii. În aceste cazuri drapelul trece drept un simbol, care înlocuieşte conducerea ţării în care se află clădirea.

Într-un astfel de caz, poate un salariat creştin, în a cărui domeniu de lucru se află şi această sarcină, să decidă singur, ce crea să facă. Conştiinţa unuia îl poate determina în astfel de împrejurări, să roage pe şeful său, să încredinţeze pe altcineva cu ridicarea şi coborîrea drapelului, pe cînd altul n-are remuşcări dacă îndeplineşte o astfel de sarcină, cît timp aceasta nu este legată de nici o ceremonie. Cineva de la care se cere în legătură cu munca sa aşa ceva să examineze exact împrejurările locale şi să urmeze glasul conştiinţei sale biblic educate. Atunci el să decidă aşa încît să-şi menţină o conştiinţă curată. — 1 Petru 3:16.