Stăruieşte în credinţă şi cîştigă viaţa veşnică promisă

1 Pentru ce este acum, cînd Diavolul are doar „un timp scurt“, necesar mai mult ca oricînd, ca cei care fac voia lui Dumnezeu, să stăruiască în credinţă?

„TIMPUL SCURT“ în care activitatea lui Satan Diavolul şi a demonilor săi este lumitată la pămînt, se apropie acum de sfîrşit (Apoc. 12:7-12). Este aşadar de aşteptat că Satan va lupta de aici înainte şi mai cu îndîrjire împotriva celor rămaşi din „sămînţa femeii“ cereşti a lui Dumnezeu şi împotriva celor care vestesc împreună cu ei împărăţia mesianică a lui Dumnezeu, şi care formează ‘mulţimea mare de oameni’. Din această cauză este acum mai necesar decît oricînd ca cei care fac voia lui Dumnezeu, să stăruiască în credinţă, dacă doresc să rabde credincioşi în focul duşmanului.

2, 3. Ce fel de sfat al apos. Pavel dat creştinilor evrei ar trebui să–l urmăm, noi cei împotriva cărora Satan duce acum război cu toate că are doar „puţin timp“?

² Noi toţi, împotriva cărora Satan duce acum război sîntem foarte stăruitor îndemnaţi să–i rămînem credincioşi Suveranului Domn Iehova, pînă ce armele ostile vor fi reduse la tăcere. Sfîrşitul acestui război ar trebui să fie, de fapt, aproape, mai cu seamă dacă ne gîndim că au trecut mai mult de cincizeci şi şase de ani, de cînd balaurul simbolic şi hoardele sale de demoni au fost aruncaţi în împrejurimile pămîntului, unde ei pot continua acţiunea lor doar în decursul unui „timp scurt“. Cu toate că acest timp este scurt, trebuie să se respecte pe mai departe sfatul apostolului Pavel din Evrei 10:36, 37:

³ „Căci aveţi nevoie de răbdare pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi împlinirea promisiunii. Căci încă un ‘timp foarte scurt’ şi Cel ce vina va sosi şi nu va întîrzia“.

4 Cum îi va confirma Dumnezeu promisiunea de a-i elibera la timpul hotărît pe închinătorii săi?

⁴ După cuvintele pe care le citează apostolul Pavel din Habacuc 2:3 şi Hagai 2:6, Iehova este „Cel ce vine“ şi care „soseşte şi nu va întîrzia“. Ca Luptător de neînvins el biruie pe toţi aceia care deja de timp îndelungat duc război împotriva închinătorilor săi. Prin biruinţa sa glorioasă din Armaghedon, „războiul zilei celei mari al lui Dumnezeu, cel Atotputernic“, el îşi va confirma promisiunea de a-i elibera pe închinătorii săi asupriţi.

5 Pentru ce sînt Satan şi demonii săi forţaţi acum să folosească unelte pămînteşti, vizibile, şi cine este „animalul sălbatic“ simbolic, cine este a şaptea putere mondială şi cine este „chipul“ animalului sălbatic?

⁵ Balaurul — Satan, Diavolul — şi hoardele sale de demoni sînt atît de limitaţi, încît ei nu se pot încorpora şi nu se pot face vizibili pentru a duce războiul împotriva martorilor creştini ai lui Iehova. Ei sînt nevoiţi, aşadar, să folosească unelte pămînteşti, care stau sub conducerea lor nevăzută şi anume, oameni din lume, precum şi organizaţiile şi guvernele lumeşti. Elementele politice care participă la acest război, compun sistemul politic de domnie mondială, care este reprezentat în Apocalips 13:1-10 ca un „animal sălbatic“ îngrozitor. Din aceasta face parte şi dubla putere mondială modernă anglo-americană, a şaptea putere mondială amintită în profeţiile biblice. Corespunzător profeţiilor biblice, cea de-a şaptea putere mondială a încurajat crearea unui chip de idol, a unui „chip“ al „animalului sălbatic“ politic (Apoc. 13:11-15). Mai mult de cincizeci şi şapte de ani, acest ‘chip’ a atras atenţia lumii asupra sa. Acest „chip“ este Organizaţia internaţională pentru pace mondială şi siguranţă internaţională — iniţial Liga Naţiunilor, iar acum Naţiunile Unite.

6 Ce fel de „semn“ simbolic primesc închinătorii patrioţi ai „animalului sălbatic“, şi ce înseamnă acest „semn“?

⁶ Patrioţii care păşesc pentru stabilitatea naţională şi pentru sistemele, care au fost create de oameni, pentru a guverna lumea, se închină, în realitate, „animalului sălbatic“ politic. In loc de a se încrede în domnia suverană a lui Iehova, exercitată de Cristos, ei se încred în „chipul“ acestui „animal sălbatic“. In ciuda convingerilor lor naţionaliste, ei sprijină instituţiile omeneşti create în interesul unui guvern mondial. Prin aceasta ei primesc „semnul“, care-i caracterizează clar că nu servesc interesele împărăţiei lui Dumnezeu, ci interesele omenirii, care se guvernează pe ea însăşi. Ei nu se ruşinează să fie aliaţi cu numărul semnificativ, 666, număr care caracterizează „animalul sălbatic“ politic. Sase este întrebuinţat în Biblie ca un simbol al imperfecţiunii şi slăbiciunii omeneşti. numărul 666 (600 + 60 + 6) se referă, aşadar, accentuînd în mod deosebit imperfecţiunea şi neputinţa omenească, la domnia omenirii. Insuccesul domniei omenirii, datorat imperfecţiunii, neputinţei şi corupţiei este recunoscut astăzi mai clar devît oricînd înainte. Domnia omenirii a fost găsită de către Dumnezeu ca fiind prea uşoară (Apoc. 13:16-18).

7 Ce încearcă patrioţii să–i forţeze pe ceilalţi oameni să facă, şi a cui credincioşie este pusă la încercare prin aceasta?

⁷ Patrioţii care se închină „animalului sălbatic“ şi „chipului“ său, poartă cu înfumurare „numărul nemelui său (666)“. Ei încearcă să–i forţeze şi pe ceilalţi oameni să se închine „animalului sălbatic“ şi astfel să facă să devină persoane care nu-i aparţin lui Dumnezeu, ci statului creat de oameni. Ei recurg la cele mai diferite metode pentru a-i persecuta pe martorii lui Iehova. Pentru ce? Pentru că refuză să adore religios ceva făcut de oameni. Prin aceasta este pusă la încercare credincioşia tuturor celor care păşesc pentru Iehova ca Dumnezeu şi Suveran universal. Din această cauză îngerul pe care l-a văzut apostolul Ioan în vedenia sa a spus: „Iată răbdarea sfinţilor care ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus“ (Apoc. 14:12).

8 Ce facem noi, aşadar, care ţinem poruncile lui Dumnezeu şi păzim credinţa lui Isus şi ce urmări ar avea dacă am lua „semnul animalului sălbatic“?

⁸ Noi, care ţinem poruncile lui Dumnezeu, ascultăm mai mult de el decît de oameni, chiar dacă din această cauză sîntem persecutaţi şi trebuie să suferim. Noi ţinem la credinţa în Isus ca Mesia sau Cristos şi-l facem de cunoscut ca Regele uns pe care Iehova l-a ridicat pe tron şi l-a încoronat în anul 1914, cînd au expirat rimpurile naţiunilor. Din acest motiv important nu participăm la politică, la controversele violenta ale „animalului sălbatic“ şi ale dublei puteri mondiale anglo-americane, care a intervenit mai cu seamă de la anul de după război (1919) pentru „chipul animalului sălbatic“. Noi nu ştim ce ar putea însemna pentru noi să primim „semnul“, „numele animalului sălbatic sau numărul numelui său“. Aceasta ar însemna că ar trebui să bem din „vinul mîniei lui Dumnezeu, care este turnat neamestecat în paharul mîniei sale“, şi că noi am fi ‘chinuiţi înaintea îngerilor sfinţi şi înaintea Mielului (Isus Cristos) cu foc şi cu pucioasă’. Aceasta ar duce la nimicirea noastră veşnică, la „moartea a doua“. Noi am fi aruncaţi în „lacul simbolic de foc care arde cu sulf“ (Apoc. 14:9-11; 13:16, 17; 19:20; 21:8). Cu siguranţă că nici unul din noi n-ar dori să i se întîmple aceasta.

9 (a) Ce însuşiri trebuie să manifestăm neapărat în zilele noastre? (b) Ce ne îndeamnă să rămînem credincioşi şi ce încredere trebuie să avem în Dumnezeu?

⁹ In zilele noastra în care naţionalismul a ajuns la extrem şi idolatrizarea statului se răspîndeşte în lumea întreagă, cei care „ţin poruncile lui Dumnezeu şi păzesc credinţa lui Isus“, trebuie de fapt să rabde. Voia lui Dumnezeu este acum ca noi să rămînem statornici, să ascultăm poruncile sale şi să păzim credinţa lui Isus. Abia după ce am făcut voia lui Dumnezeu în acest sens, vom primi „împlinirea promisiunii“. Deoarece acum durează doar încă „un timp foarte scurt“ pînă cînd ‘Cel ce vine va sosi şi nu va întîrzia’, ar fi un lucru necugetat dacă am înceta să răbdăm, numai pentru a ne uşura soarta personală, înainte de a veni Iehova, pentru a se răzbuna pe cei care ne-au făcut greutăţi în a face credincios voia lui Dumnezeu, pînă la capăt. Ceea ce Dumnezeu a promis ne serveşte ca îndemn şi are ca efect că facem voia sa din iubire faţă de el. Cele promise ne stau în perspectivă, dar noi trebuie să avem credinţă statornică şi încrederea că Acela, care ne-a făcut promisiunea va rămîne credincios faţă de ea şi o va putea împlini. Numai cine stăruieşte în credinţă va supravieţui sfîrşitul prezentului sistem şi cîştigă viaţă veşnică promisă de Dumnezeu.

A OBTINE VIATA VESNICA PRIN CREDINTA

10 (a) Pentru ce are Dumnezeu plăcere să răsplătească credinţa noastră evidentă în el? (b) Pe baza cărei însuşiri va trăi dreptul lui Dumnezeu, în contrast cu cel înfumurat şi egoist?

¹⁰ Avem noi o astfel de credinţă? Noi avem nevoie de ea, pentru a răbda pînă la împlinirea promisiunii. O astfel de credinţă din partea noastră îi aduce cinste lui Dumnezeu, căci astfel el dovedeşte că noi sîntem convinşi de veracitatea promisiunii sale. Din această cauză, credinţa noastră în el îi este plăcută. El se bucură să răsplătească o astfel de credinţă neclintită (Evr. 11:6). Apostolul Pavel ne aminteşte cît de importantă este credinţa, pentru a ne păzi integritatea creştină şi a ne dovedi demni de viaţă veşnică în noua orînduire dreaptă promisă, în timp ce citează o altă declaraţie a lui Dumnezeu din profeţia lui Habacuc. In această profeţie, Iehova Dumnezeu vorbeşte mai întîi despre un om, care era înfumurat şi trufaş, arogant şi sigur de sine şi nu credea în el. Acest om nu este corect, cinstit faţă de singurul Dumnezeu adevărat şi viu. După ce arată acest lucru, Iehova exprimă cuvintele citate mai tîrziu de Pavel: „Cel drept va trăi prin credinţă“ (Evr. 10:38; Habacuc 2:4). Astfel de credinţă îl va îndemna pe cel „drept“ să fie credincios şi cinstit.

11, 12. (a) Pînă cînd trebuie să stăruim în credinţă, pentru a cîştiga viaţa veşnică promisă? (b) Pe cine citează Pavel ca fiind cel mai mare model, după o scurtă descriere a faptelor de credinţă ale unor persoane din vechime?

¹¹ In 2 Corinteni 5:7 citim următoarele cuvinte ale lui Pavel: „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere.“ Aceasta înseamnă că noi trăim prin credinţa în el. Dar pentru a putea să răbdăm şi pentru a primi viaţa veşnică promisă de Dumnezeu, trebuie să stăruim în credinţă pînă la sfîrşitul vieţii noastre în acest sistem de lucruri rău, stăpînit de Satan Diavolul (1 Ioan 2:25; Ioan 12:31). Noi trebuie să manifestăm acelaşi grad de credinţă ca şi „bărbaţii credincioşi din vechime“. Ei şi-au dovedit credinţa lor pînă la moarte, cu toate că n-au primit atunci împlinirea promisiunii, care le-a fost dată. Faptele lor de credinţă model sînt descrise pe scurt de apostolul Pavel în Evrei capitolul 11. De la darea de seamă despre mulţi bărbaţi şi femei credincioşi, care au primit o lăudabilă mărturie din cauza credinţei lor, Pavel trece apoi la cel mai mare model al credinţei. El spune:

¹² „Deoarece sîntem înconjuraţi de un nor atît de mare de martori, să punem la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu răbdare în alergarea care ne este pusă înainte, în timp ce privirea noastră este aţintită spre Mijlocitorul şi Desăvîrşitorul credinţei noastre adică la Isus, care pentru bucuria ce-i era pusă înainte, a suferit stîlpul de tortură, a dispreţuit ruşinea şi s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.“ (Evrei 12:1-3).

13 Pentru ce trebuie, în decursul acestui ‘timp foarte scurt’, care îm curînd se va sfîrşi, să ne ţinem privirea aţintită mai cu seamă asupra modelului desăvîrşit de credinţă, şi la ce cuvinte de avertizare ale lui Pavel din Evr. 10:38 ar trebui să ne gîndim întotdeauna?

¹³ Acum ar trebui să ne ţinem privirea aţintită într-un mod cu totul deosebit la Isus Cristos, modelul nostru desăvîrşit, căci el nu numai că şade astăzi la dreapta tronului lui Dumnezeu, ci de asemenea, guvernează ca rege mesianic întronat. Noi am putea să ne pierdem chiar şi credinţa, chiar în ‘timpul foarte scurt’ (care acum va trece în curînd) înainte ca Iehova să vină ca Răzbunător, şi să comitem păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne. Pavel a profitat atunci de ocazie pentru a-i avertiza pe creştinii evrei de această primejdie, în timp ce a introdus un citat suplimentar din profeţia lui Habacuc. El a zis: „Si ‘dacă el că înapoi, sufletul meu nu găseşte plăcere în el’“ (Evrei 10:38).

14 In ce ordine este arătată în Habacuc 2:4 contrastul dintre două persoane diferite, totuşi în ce ordine schimbată citează Pavel acest text în Evrei 10:38?

¹⁴ După traducerea grecească a profeţiei Habacuc, după Septuagintă, cuvintele lui Iehova sună: „Dacă cineva se retrage, sufletul meu nu mai are nici o plăcere în el. Cel drept, însă, va trăi prin credinţa sa în mine“ (Habacuc 2:4, traducerea lui Thomson). Cineva, care pierde credinţa şi se retrage, atrage disgraţia lui Iehova asupra sa. El este comparat cu creştinul, care stăruieşte în credinţa sa în Iehova şi obţine viaţă veşnică. Pavel schimbă în citatul său ordinea ambelor părţi din versetul din Habacuc 2:4 citînd mai întîi partea din urmă a versetului.

15 Ce încercare vedem apropiindu-se de noi şi care avertisment al apostolului Pavel este potrivit, aşadar?

¹⁵ Pavel face aceasta, pentru a ne face atenţi asupra primejdiei că unii din noi, cu toate că încă au credinţă creştină, se pot retrage şi pot să cadă. „Cine crede, aşadar că stă, să ia seama să nu cadă“ (1 Corin. 10:12). Cu cît lumea lui Satan este mai dictatorială cu atît se va exercita mai multă presiune asupra noastră. Deoarece noi vedem îndreptîndu-se acum spre noi ultima mare încercare a credinţei noastre, în timp ce „necazul cel mare“ se apropie, am putea să ajungem la gîndul că ar fi mai bine s-o evităm. Noi am putea să pierdem credinţa în Dumnezeu şi încrederea în el şi de aceea să dăm înapoi, în loc să răbdăm.

16 In ce măsură cineva, care renunţă la credinţa sa în Dumnezeu acţionează în mod uşuratic?

¹⁶ După Vulgata latină, Habacuc 2:4 sună în mod potrivit: „Vezi, cine este necredincios nu are în sufletul său dreptate; cel drept trăieşte însă, în credinţa sa“ (Allioli). După versiunea catolică New American Bible este vorba de un creştin care renunţă cu uşurinţă la credinţa sa din cauza greutăţilor crescînde şi nu-şi păstrează integritatea faţă de Dumnezeu. Ea redă acest text după cum urmează: „Celui care acţionează uşuratic îi lipseşte integritatea; cel drept însă, va trăi din pricina credinţei sale.“

17 Se poate spune despre o persoană statornică în credinţă şi care merge în întîmpinarea „marelui necaz“, că ar acţiona „uşuratic“?

¹⁷ Creştinul care merge în întîmpinarea „marelui necaz“ statornic în credinţă, nu acţionează „uşuratic“, cel ce acţionează uşuratic, cel înfumurat şi sigur de sine, dimpotrivă, cedează fiindcă el nu mai crede în Dumnezeul cel Atotputernic. El nu primeşte împlinirea promisiunii, pe care a dat-o Dumnezeu celor credincioşi. Iehova Dumnezeu nu are nici o plăcere în astfel de persoane.

18 Ce fel de cale a arătat apostolul Pavel clasei celor credincioşi prin cuvintele sale din Evr. 10:39?

¹⁸ Deoarece noi ne apropiem acum de timpul cel mai furtunos din istoria poporului credincios al lui Iehova, ar trebui să ne întrebăm: „Ce ar trebui să facem? La ce ar trebui să fim hotărîţi acum?“ Noi nu ne gîndim nici pe departe să ne retragem în mod laş. Prin bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, apostolul Pavel ne trasează calea corectă căci el zice, reprezentînd clasa celor credincioşi: „Ei bine, noi nu sîntem dintre cei, care dau înapoi pentru nimicire, ci din aceia, care au credinţă pentru menţinerea în viaţă a sufletului“ (Evr. 10:39).

19 Ce atitudine vom avea noi faţă de întruniri şi în ce priveşte „curajul de vorbire“, dacă spunem că nu cedăm?

¹⁹ Acum trebuie să ne hotărîm. Stăruim noi statornic în credinţa în Dumnezeu ca să putem declara tot aşa de hotărît ca şi apostolul Pavel: „Noi nu sîntem din cei care dau înapoi pentru nimicire“? Dacă spunem că nu aparţinem la aceşti creştini necredincioşi, atunci nu vom „părăsi adunarea noastră“, după cum este obiceiul celor necredincioşi care dau înapoi şi ne vom aduna, dacă va fi nevoie, chiar şi în secret pentru a ne încuraja reciproc, ‘cu atît mai mult, cu cît vedem că ziua se apropie’. Noi n-ar trebui să ‘lepădăm curajul vorbirii, care aduce cu sine o mare răsplătire’, ci ar trebui să continuăm cu curaj să vestim Guvernul teocratic al lui Iehova sub Cristos ca singura speranţă pentru întreaga omenire (Evr. 10:25-35; Mat. 24:14; Marc. 13:10).

20 Pentru ce atitudine pozitivă trebuie să ne hotărîm, în măsura în care am dori să cîştigăm viaţa veşnică?

²⁰ Cine dintre noi ar voi mai bine să moară decît să trăiască? De aceea, noi nu sîntem pregătiţi sufleteşte în sens negativ, ci pozitiv şi spunem din cea mai adîncă convingere: „Ei bine, noi sîntem . . . dintre cei care au credinţă pentru menţinerea vie a sufletului. Credinţa este aşteptarea asigurată a lucrurilor sperate, dovada evidentă a realităţilor, cu toate că ele nu se văd. Căci prin aceasta au primit bărbaţii din vechime (şi Avraam) o bună mărturie“ (Evr. 10:39 pînă la 12:2).

21 Pentru ce ne dă putere, credinţa în promisiunea lui Dumnezeu şi aceasta în vederea cărei aşteptări?

²¹ Credinţa noastră în promisiunea lui Dumnezeu, care este cu neputinţă să mintă, ne poate da putere să răbdăm. Credinţa şi răbdarea merg mînă în mînă. Aceasta rezultă lămurit din Apoc. 13:10: „Aici este credinţa şi răbdarea sfinţilor“. Noi poate am răbdat deja mult timp şi am aşteptat împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Aşteptarea noastră este, dimpotrivă, bine întemeiată, o aşteptare asigurată, care ne da siguranţă deplină că Dumnezeu nu ne va înşela.

22 Ce ştim noi despre lucrurile promise de Dumnezeu, care nu se văd încă şi cu ce ne răsplăteşte Dumnezeu, ca să ne putem bucura de împlinirea promisiunii sale?

²² Noi nu putem vedea încă, ce-i drept, lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a promis dar noi sperăm că aici este vorba de realităţi, căci avem „dovada evidentă“ că, datorită puterii lui Dumnezeu cel Atotputernic, ele există. Pentru a vedea împlinirea promisiunii, trebuie să trăim, sufletul nostru trebuie menţinut viu. Această răsplătire de a rămîne în viaţă, o putem primi numai atunci cînd avem o credinţă puternică. Noi avem dorinţa arzătoare de a ne bucura pentru totdeauna de împlinirea promisiunii. Să alungăm de la noi, aşadar, orice gînd şi orice înclinaţie de a da înapoi de frică sau necredinţă! Noi dovedim credinţa noastră prin fapte. Drept răsplată, Iehova Dumnezeu, Dătătorul de viaţă ne va păstra viu sufletul pe vecie (1 Ioan 2:25).

23 Ce va face Dumnezeu, pentru a îndeplini promisiunea sa faţă de cei care fac voia sa şi rabdă credincios?

²³ „Dumnezeu, care dă răbdare“, va împlini promisiunea sa cu siguranţă la cei care fac voia sa şi rabdă credincios (Romani 15:5). El ne va lăsa cu bucurie să avem parte de binecuvîntările şi privilegiile împărăţiei sale demult promise sub Fiul său Isus Cristos. Nu va fi fost zadarnic, aşadar, că am propovăduit această împărăţie „pe întregul pămînt locuit . . . tuturor naţiunilor ca mărturie“, înainte de a veni „sfîrşitul“ (Matei 24:14).