Promisiunea se împlineşte în cazul celor care fac voia lui Dumnezeu

1, 2. (a) Ce sîntem noi hotărîţi să facem, cu toate că lumea produce greutăţi acelora care fac voia lui Dumnezeu? (b) Unde găsim noi asigurarea lui Dumnezeu că ne va da puterea necesară ca să răbdăm?

LUMEA prezentă ne pune piedici în îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu. Cu toate acestea noi sîntem hotărîţi să facem voia sa, atît timp cît mai există această lume. Dacă voim să ţinem tare la această hotărîre, trebuie să ne aşteptăm să fim duşmăniţi şi persecutaţi mai de parte de această lume. Dumnezeu a promis, în schimb, că el ne va întări, pentru ca să putem răbda, pînă se va împlini promisiunea sa. Depinde de noi ca să credem tot aşa în promisiunea sa aşa cum a crezut Avraam altădată. Dumnezeu cel Atotputernic ne poate da credinţa şi puterea necesară pentru a răbda. Noi avem în această privinţă asigurarea sa, căci în Rom. 15:4, 5 se spune:

² „Căci toate lucrurile care au fost scrise odinioară au fost scrise pentru instruirea noastră pentru ca prin răbdarea şi mîngîierea din scripturi să putem avea nădejde. Acum fie ca Dumnezeu, care dă răbdare şi mîngîiere să vă facă să aveţi şi voi acelaşi fel de gîndire pe care l-a avut Isus Cristos (Care nu şi-a plăcut lui însuşi ci lui Dumnezeu).“

3 (a) Ce l-a determinat felul său de a gîndi pe Cristos să facă şi cu ce a fost el răsplătit din această cauză? (b) In ce condiţie vor trăi drept răsplată, împlinirea promisiunii divine?

³ Felul de gîndire a lui Isus Cristos l-a determinat să fie întotdeauna gata de a face voia lui Dumnezeu, Tatăl său ceresc. Atitudinea sa mintală l-a îndemnat să suporte tot ceea ce i s-a întîmplat din această cauză. El nu a şovăit şi nici o dată nu a dat înapoi. Chiar şi moartea de jertfă care-i stătea înainte, şi pe care după Scripturile antice, trebuia să o sufere, nu era pentru el un motiv care să–l poată împiedica să facă voia Tatălui său. Ca răsplată pentru faptul că a suferit moartea pe un stîlp de tortură, el a fost înviat la viaţă cerească. Cu toate că ştia că împlinirea promisiunii divine era posibilă cu condiţia ca Dumnezeu să-şi ducă la îndeplinire cea mai mare faptă a puterii sale el a perseverat. (Ef. 1:19–21) Apostolul Pavel s-a rugat ca Dumnezeu, cel Atotputernic, să ne dea putere pentru a putea răbda, aşa cum i-o dăduse lui Isus Cristos (Romani 15:5). Această rugăciune nu rămîne neascultată, atît timp cît noi facem voia lui Dumnezeu. Ca răsplată pentru răbdarea noastră pînă la sfîrşit vom trăi cu bucurie împlinirea promisiunii pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

4 Ce se cere acum de la cei care fac voia lui Dumnezeu şi au felul de gîndire a lui Cristos şi cît de mult trebuie să facă ei aceasta încă?

⁴ Fie ca felul de gîndire pe care-l avea Isus Cristos, să ne ajute să suportăm tot ceea ce lumea cu atitudine duşmănoasă — lume în care sîntem „străini şi locui temporar“ — va mai aduce încă, cu permisiunea lui Dumnezeu asupra noastră! Să ţinem mereu în minte, ceea ce cere Dumnezeu de la aceia, care îi fac voia în timpul care mai rămîne încă din „timpul sfîrşitului“ (Dan. 12:4). „Aveţi nevoie de perseverenţă pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi împlinirea promisiunii. Căci mai este încă foarte puţin timp şi cel ce vine va veni şi nu va zăbovi [nu va întîrzia, Jerusalimer Bibel]“ (Evr. 10:36, 37). Putem noi să răbdăm „încă un timp foarte scurt“? Dacă da, atunci vom vedea că Dumnezeu „care vine“ la timpul hotărît va sosi şi-şi va împlini promisiunea pe care ne-a făcut-o.

„CEL CE VINE VA SOSI“

5 La ce ar trebui să se aştepte observatorul vedeniei, după modul de citire ebraic al profeţiei din Habacuc 2:2, 3?

⁵ In Evrei 10:37, Pavel citează din Scrierile precreştine, dar nu din textul ebraic, ci din traducerea grecească a Scripturilor ebraice, din Septuaginta (LXX), care a fost efectuată începînd cu secolul al III-lea pînă în secolul I–îi î.e.n. După textul ebraic, Habacuc 2:2, 3 sună: „Si Iehova mi-a răspuns atunci şi a zis: ‘Scrie vedenia sap-o pe table ca să poată fi citită curgător! Căci este o vedenie a cărei vreme este hotărîtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă întîrzie, aşteapt-o căci va veni şi se va împlini negreşit. Ea nu va întîrzia.“

6 La ce ar trebui să se aştepte el după Septuaginta greacă, din care a citat Pavel?

⁶ După Septuagint Bible de Charles Thomson şi Septuagint Version, editată de S. Bacster and Sons, Ltd., textul de la Habacuc 2:2, 3 sună: „Si Domnul mi-a răspuns şi a zis: ‘Scrie o vedenie; scrie-o clar într-o carte, pentru ca cititorul să poată urmări aceste lucruri; căci vedenia este pentru un timp viitor. Totuşi, în cele din urmă, ea se va sfîrşi şi nu va fi în zadar. Dacă el întîrzie, să îl aşteptaţi; căci el va veni sigur şi nu vă va înşela (şi nu va întîrzie).“

7 Cum a fost probabil influenţat Pavel de Septuagintă, cînd a vorbit despre faptul că cineva, pentru a trăi împlinirea profeţiei ar trebui să ‘rabde’?

⁷ Redarea textului Septuaginta abate, aşadar, atenţia de la vedenie şi se referă la o persoană, care vine. De asemenea, în textul grecesc este întrebuinţat un verb pentru expresia „aşteaptă–l pe el“, ceea ce înseamnă „a persevera“ şi aşadar, ne este transmisă ideea de a aştepta cu răbdare pînă cînd cel ce vine va sosi. Probabil sub influenţa acestui sens a verbului grecesc „a persevera“ apostolul Pavel a întrebuinţat în versetul premergător (Evr. 10:36), substantivul grecesc corespunzător, în timp ce a spus: „Căci aveţi nevoie de perseverenţă pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi împlinirea făgăduinţei.“

„UN TIMP FOARTE SCURT“

8 Cînd şi cît de curînd va sosi, după citatul ap. Pavel din Hagai 2:6, cel ce vine ca executor al sentinţei pentru a ne elibera?

⁸ Cel ce vine, cel care va sosi la timpul hotărît, este Iehova Dumnezeu, care vine atunci, pentru a judeca pe apăsătorii poporului său şi pentru a se răzbuna. Prin venirea sa se împlineşte şi „vedenia“ consemnată. Cît de curînd va veni el ca executor al sentinţei? Apostolul Pavel scrie: „Incă ‘un timp foarte scurt’“. Aceste cuvinte au fost citate de el din Hagai 2:6, unde citim: „Căci aşa vorbeşte Iehova al oştirilor: ‘Incă puţină vreme şi voi clătina încă o dată cerurile şi pămîntul, marea şi uscatul’.“ După aceea Iehova întrebuinţează limitarea de timp „puţină vreme“, asupra sa însăşi. Deoarece apostolul Pavel sub inspiraţie se referă la acest termen şi apoi spune: „Iehova va veni, fără să întîrzie“, noi putem fi siguri că Iehova va veni în curînd, pentru a-şi executa sentinţa asupra duşmanilor şi persecutorilor noştri.

9, 10. (a) Pentru ce putem noi să fim convinşi că ceea ce este consemnat de Dumnezeu ca un ‘timp foarte scurt’, pentru noi ar putea să fie un timp foarte lung? (b) Ce ştie Satan şi hoardele sale de demoni despre timpul libertăţii de acţiune de aici de pe pămînt?

⁹ Ceea ce pentru Dumnezeu este „un timp foarte scurt“, pentru noi ar putea să fie un timp foarte lung. Să ne gîndim unde ne găsim „timpul sfîrşitului“ (Ps. 90:4; 2 Pet. 3:8; Dan. 12:4). Cel mai mare duşman al nostru, Satan Diavolul, ştie că noi stăm în faţa sfîrşitului sistemului de lucruri, peste care el timp îndelungat şi-a exercitat violenţa, deoarece el este „domnitorul acestei lumi“ (Ioan 10:31). El ştie că acum au trecut practic 6.000 de ani de cînd a apucat să meargă pe calea sa rebelă şi a determinat pe strămoşii noştri, să i se alăture în răscoala sa împotriva suveranităţii universale a lui Dumnezeu, cel Prea Inalt. Timpul care i-a rămas pentru a aduce la rătăcire întregul pămînt locuit va trece în curînd. După întemeierea Impărăţiei mesianice a lui Dumnezeu în cer, la sfîrşitul timpurilor naţiunilor, în 1914, Satan Diavolul şi oştirea sa de îngeri diavoleşti au fost învinşi şi aruncaţi din cer în apropierea pămîntului. Apoi am auzit strigatul de biruinţă:

¹⁰ „Acum a venit mîntuirea, puterea şi Impărăţia Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului lui; pentru că pîrîşul fraţilor noştri care zi şi noapte îi pîra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturiei lor şi nu şi-au iubit faţa chiar pînă în faţa morţii. De aceea, bucuraţi-vă ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi pămînt şi mare! Căci Diavolul s-a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme“ (Apoc. 12:10–12).

11 La cine se referă „vaiul“ amintit în Apoc. 12:12, şi cum aşa?

¹¹ Satan Diavolul şi armatele sale de demoni ştiu aşadar, că de la aruncarea lor jos din cerurile sfinte nu le mai rămîne decît foarte puţină vreme. In decursul acestui termen scurt ei ar putea deja să producă foarte multă pagubă pe pămînt. Cuvintele „Vai de voi pămînt şi mare“ nu se referă la fraţii creştini, pe care Diavolul şi demonii săi i-a acuzat permanent înaintea lui Dumnezeu. Ele se referă la oamenii din lume de pe pămînt şi de pe mare, căci ei ‘zac în puterea aceluia care este rău’ (1 Ioan 5:19). „Vaiul“ amintit include greutăţile politice, sociale, economice şi religioase, pe care Satan şi demonii săi le cauzează în ‘marea lor mînie’. Pentru oamenii care suferă din pricina acestor greutăţi există primejdia, de a fi nimiţi de executorul sentinţei în ‘marele necaz’, care stă iminent acum în faţa lumii (Apoc. 7:14). Satan şi demonii săi ar dori să producă cît mai multă pagubă posibilă în partea neînsemnată care a mai rămas din ‘timpul lor scurt’ (Apoc. 12:12).

RAZBOI CONTRA RAMASITEI SAMINTEI FEMEII

12 Cum procedează Satan faţă de întreaga omenire ca un balaur, şi ce încearcă el să facă cu vestitorii împărăţiei?

¹² Prin faptul că Satan Diavolul aduce „vaiul“ asupra oamenilor lumii, care fac comerţ egoist pe uscat şi pe mare, el înghite în acelaşi timp întreaga omenire pentru a o face o parte a organizaţiei sale pămînteşti vizibile. El ţine oamenii — cu străduinţele lor egoiste, materialiste, cărora se dedică ca urmare a ‘vaiului’ — aşa de ocupaţi, încît ei nu dedică nici timp, nici interes şi nici însufleţire pentru Impărăţia mesianică nou născută a lui Dumnezeu. Numai foarte puţini acceptă „vestea bună a Impărăţiei“, pe care martorii creştini ai lui Iehova o propovăduiesc pe plan mondial, şi acţionează în mod corespunzător. Dar Satan Diavolul nu se mulţumeşte cu aceasta. In intenţia sa răutăcioasă de a zădărnici scopul lui Iehova, el încearcă disperat să–i atragă în tabăra sa pe vestitorii Impărăţiei, unde tot se mai intervine pentru guvern mondial creat de guvernele omeneşti. Cum a procedat „balaurul“ în decursul ‘timpului scurt’ care i-a mai rămas, pentru a atinge acest scop?

13 Cum a procedat Satan, aşadar, şi în ce măsură corespunde aceasta celor spuse de Dumnezeu după Genesa 3:15?

¹³ El duce un război împotriva ucenicilor lui Cristos, cărora le stă în perspectivă o poziţie în Impărăţia cerească de 1 000 de ani. Acest război nu e o închipuire ci un fapt la fel ca şi cel exprimat prin cuvintele, pe care Iehova le-a rostit după răscoala lui Adam şi Eva din grădina Eden, şarpele simbolic. El a spus: „Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei împunge călcîiul“ (Gen. 3:14, 15). Această „duşmănie“ există încă şi astăzi. „Balaurul“ bimbolic, Satan Diavolul, „şarpele cel vechi“ ştie că Impărăţie lui Dumnezeu a fost născută în anul 1914 în cer, cu toate că el a încercat să împiedice acest lucru (Apoc. 12:1–5, 9). Naşterea Impărăţiei este un fapt împlinit şi el nu o mai poate nimici.

14 Cine este acum ţinta atacului lui Satan?

¹⁴ Dimpotrivă, Satan ştia, în decursul celor 19 secole trecute, a chemat şi a ales pe moştenitorii care vor trebui să guverneze împreună cu Isus Cristos timp de 1 000 de ani. Astăzi se mai găseşte pe pămînt doar o mică rămăşiţă care face parte probabil dintre aceşti moştenitori împreună cu Cristos Isus. Ei sînt ţinta atacului lui Satan.

15 (a) Cum combate Dumnezeu „vaiul“, la care este expusă acum omenirea, în favoarea rămăşiţei moştenitorilor Impărăţiei? (b) Ce încearcă încă Satan să facă pentru a zădărnici scopul lui Dumnezeu în legătură cu Impărăţia?

¹⁵ Membrii rămăşiţei se bucură cu „femeia“ lui Iehova (organizaţia sa cerească) de naşterea impărăţiei „sămînţei“ ei. Aceşti moştenitori sînt cei rămaşi din „sămînţa“ „femeii“ cereşti a lui Dumnezeu (Apoc. 12:12, 17). Prin faptul că Iehova a aruncat „balaurul“ din cer jos pe pămînt el nu a adus un „vai“ peste rămăşiţa moştenitorilor Impărăţiei existente încă pe pămînt. Dimpotrivă, el s-a îngrijit ca această rămăşiţă, în decursul „timpului sfîrşitului“ a fost binecuvîntată în mare măsură. Aceste binecuvîntări spirituale acţionează împotriva „vaiului“, căruia îi sînt expuşi oamenii dominaţi de Diavolul. Satan Diavolul încearcă, în schimb, să nimicească starea rămăşiţei „sămînţei“ Impărăţiei. El tot se mai străduieşte să zădărnicească scopul lui Dumnezeu de a avea 144 000 de moştenitori împreună cu Cristos. El încearcă toate mijloacele să împiedice ca rămăşiţa să se dovedească demnă de a avea parte în Impărăţie. Cum face el aceasta?

16 Cum şi de cînd încearcă Satan, după Apoc. 12:17, să împiedice ca rămăşiţa să se dovedească vrednică pentru Impărăţie?

¹⁶ Apocalips 12:17 ne dă răspunsul. Noi citim acolo ceea ce „balaurul“, Satan Diavolul şi îngerii săi demoneşti au făcut după ce au fost aruncaţi jos din cer: „Si balaurul s-a mîniat pe femeie şi a început să ducă război împotriva celor rămaşi din sămînţa ei, care ţin poruncile lui Dumnezeu şi se ocupă cu lucrarea de punere a mărturiei lui Isus.“ „Balaurul“ simbolic şi îngerii săi demoneşti au luptat zadarnic pentru a-şi menţine poziţia lor în cerurile sfinte după naşterea Impărăţiei mesianice a lui Dumnezeu în anul 1914. Din această cauză ei duc acum, în decursul şederii lor forţate în apropierea pămîntului, război împotriva celor de pe pămînt, care au fost chemaţi la împărăţia mesianică şi împotriva cărora luptaseră ei în cer (Apoc. 12:7–13).

17 Cum este acest „război“ de fapt un „război cald“ împotriva acelora care fac voia lui Dumnezeu, şi cum îi va pune Isus un capăt?

¹⁷ Aici este vorba de un „război cald“. Acest război a costat deja viaţa a sute de martori creştini ai lui Iehova, precum şi a a ‘celor rămaşi’ din moştenitorii împreună cu Cristos, cît şi a membrilor „mulţimii mari de oameni“, care se pregătesc acum să trăiască ca supuşi ai Impărăţiei de 1 000 de ani ai lui Cristos pe pămînt (Apoc. 7:9–17; 20:4–6). Rămăşiţa moştenitorilor Impărăţiei şi „mulţimea mare de oameni“ se străduiesc uniţi să facă „voia lui Dumnezeu“, în timp ce ţin poruncile sale şi îndeplinesc „lucrarea de punere de mărturie pentru Isus“. Ei pun mărturie despre faptul că Isus care tronează acum în cer şi se pregăteşte să pună capăt războiului „balaurului“ dus împotriva ucenicilor săi credincioşi, în timp ce în primul rînd îi nimiceşte pe complicii pămînteşti ai lui Satan şi după aceea îi leagă pe el încuşi şi pe îngerii săi demoneşti şi îi ţine prizonieri în timpul domniei de 1 000 de ani a păcii.

18 Cum se va împlini promisiunea lui Dumnezeu în cazul membrilor credincioşi ai rămăşiţei şi cum va influenţa aceasta numărul membrilor Impărăţiei?

¹⁸ Promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte la oamenii care îi fac voia pînă la sfîrşit. Străduinţele disperate ale „balaurului“ de a-i împiedica pe membrii rămăşiţei să ajungă în Impărăţia cerească, sînt condamnate la eşec. Din Apocalips 20:4–6 rezultă clar că ei – toţi cei care fac voia lui Dumnezeu şi care încă mai sînt necesari pentru a completa numărul celor 144 000 de moştenitori ai Impărăţiei — rabdă credincioşi pînă la moarte şi din această cauză vor face parte dintre cei fericiţi, care vor avea parte de „întîia înviere“. Nu va lipsi nici unul măcar din numărul dinainte stabilit al moştenitorilor împreună cu Cristos ai Impărăţiei mesianice a lui Dumnezeu.

19 Cum se va împlini promisiunea lui Dumnezeu în cazul „mulţimii mari de oameni“ conform faptelor lor?

¹⁹ In ceea ce priveşte supuşii pămînteşti ai Impărăţiei lui Cristos, „marea mulţime de oameni“, ei sprijinesc loial rămăşiţa moştenitorilor Impărăţiei în străduinţele sale de a face „voia lui Dumnezeu“ pînă la sfîrşit, da ei vor face aceasta curajoşi pînă ce suveranitatea universală a lui Iehova va fi justificată. In cazul acestei „mulţimi mari de oameni“ ascultători credincioşi, se va împlini fără îndoială, promisiunea lui Dumnezeu referitoare la un paradis pămîntesc. Nespus de mare va fi bucuria lor, dacă vor auzi invitaţia plină de iubire a Fiului domnitor a lui Dumnezeu: „Veniţi, binecuvîntaţii Tatălui meu, de moşteniţi Impărăţia (domeniul pămîntesc al acesteia), care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii“ (Mat. 25:34).