Calitatea încercată a credinţei produce răbdare

„Voi ştiţi că calitatea încercată a credinţei voastre produce răbdare“ (Iacov 1:3).

1 Cum este explicată credinţa în Biblie?

Ce se înţelege prin credinţă? Definiţia completă sau descrierea credinţei o găsim în capitolul 11 al Epistolei către Evrei. Acolo se spune: „Credinţa este aşteptarea asigurată a lucrurilor nădăjduite, demonstraţia evidentă a realităţilor, cu toate că ele nu se văd“ (Evrei 11:1).

2, 3. (a) Ce se înţelege prin expresia „aşteptare asigurată“? (b) In ce măsură este credinţa „demonstraţia evidentă a realităţilor, cu toate că ele nu se văd“?

² Expresia „aşteptare asigurată“ este traducerea unui cuvînt grecesc care înseamnă literal „a sta dedesupt“ (Kingdom Interlinear Translation). Ea înseamnă temelie, fundament, convingere deplină, dor şi substanţă, realitate, fiinţă adevărată în contrast cu nerealul sau aparentul.

³ Isus a spus unei femei samaritene: „Dumnezeu este SPIRIT şi cei care I se închină lui, trebuie să I se închine în spirit şi adevăr“ nu în conformitate cu fabule sau închipuiri fanteziste (Ioan 4:24). Scriitorul Epistolei către Evrei, spune, de asemenea, că credinţa ar fi „demonstrarea evidentă a realităţilor cu toate că ele nu se văd“. Credinţa determină, aşadar, pe cineva să procedeze în aşa fel ca şi cînd lucrurile nevăzute ar fi realitate, ca şi cînd el le-ar vedea. Motivul pentru aceasta este că aceste lucruri există într-adevăr, iar credincioşii ştiu aceasta, cu toate că, în prezent, ele nu se văd. Ceea ce mulţi numesc „credinţă“, dar nu se bazează pe realitate, nu este credinţă, ci credulitate. (Compară Evrei 11:27).

4 Citează din viaţa de toate zilele un exemplu, care arată ce este credinţa.

⁴ De exemplu, crezi tu, totuşi, că oraşe ca Moscova şi Peking există, cu toate că, probabil, niciodată n-ai fost acolo. Tu n-ai văzut, poate încă nici măcar o ilustrată a acestor oraşe. Deoarece credinţa ta este bine fondată, aşadar, nu se reazimă pe presupuneri sau pe închipuire, n-ai ezita să te urci într-un avion şi să zbori la unul din aceste oraşe, în măsura în care socoteşti că o astfel de călătorie ar fi nedesară. Tu ai fi convins de faptul că nădejdea ta de a vedea oraşul se împlineşte la aterizarea avionului. Sau dacă ai un prieten bun şi credincios, care încă nu te-a înşelat niciodată, atunci crezi ceea ce spune el şi procedezi corespunzător, dacă, ceea ce spune el nu contrazice clar atît faptele cunoscute, cît şi personalitatea sa, pe care o cunoşti bine. Tu ai din trecut suficiente dovezi pentru faptul că el vorbeşte adevărul, astfel încît ai o bază să–i acorzi încredere.

5 Ce înţelege scriitorul biblic, cînd zice că credinţa ar fi „demonstraţia evidentă a realităţilor, cu toate că ele nu se văd“?

⁵ Pentru a arăta şi mai limpede ce se înţelege prin credinţă, apostolul întrebuinţează cuvîntul grecesc pentru „mustrare“, „a face observaţie cuiva“, care este redat de către diferiţi traducători cu „demonstraţie evidentă“, „convingere“, „adeverire“ şi alte expresii asemănătoare (Evrei 11:1; 2 Tim. 3:16; Kingdom Interlinear, Elberfelder Bibel, Willkens). Dacă facem o observaţie cuiva, atunci cercetăm problema temeinic şi o examinăm din toate punctele de vedere. Noi punem în discuţie fapte adevărate şi argumente convingătoare, pentru a dovedi punctul discutat, astfel încît cel ce ascultă să fie convins peste orice îndoială de materialul documentar puternic. Credinţa trebuie să se întemeieze, aşadar pe fapte convingătoare. Ea nu este o problemă pură, dictată de sentiment. Credinţa trebuie să se sprijine pe fapte, pe experienţă sau pe dovezi de încredere, incontestabile. Atunci credinţa şi nădejdea noastră, de asemenea, nu vor fi înşelate. (Compară Romani 9:33; 10:11).

CREDINTA CERE DOVEZI INTEMEIATE

6, 7. Ce două sau chiar trei dovezi, avem pentru a ne întemeia credinţa în existenţa lui Dumnezeu?

⁶ Pentru a putea crede în ceva nevăzut, trebuie să avem dovezi verosimile. O dovadă pentru existenţa lui Dumnezeu a Creatorului, este creaţiunea, care este prea minunată ca noi, oamenii, s-o putem înţelege pe deplin. Noi vedem viaţa pe pămînt toate creaturile, care depind unele de altele, şi se învaţă unele pe altele. In afară de aceasta, avem Biblia din care aflăm că Dumnezeu a creat toate aceste lucruri şi scopul pentru care le-a creat El. Noi avem, aşadar, mărturia lucrurilor înseşi create şi Cuvîntul lui Dumnezeu care a fost vorbit nu numai printr-un singur om, ci prin mulţi bărbaţi cinstiţi şi credincioşi (Romani 1:19, 20; Fapte 4:24).

⁷ Noi putem de asemenea, să gîndim raţional, şi raţiunea noastră ne spune că Creatorul nu va putea fi înţeles complet niciodată de creaturile Sale. Dacă medităm asupra uriaşei întinderi a Universului nostru, atunci am putea să înţelegem doar o mică parte din el. Creatorul nu trebuie să stea departe deasupra şi totuşi să fie nevăzut pentru noi? In armonie cu aceasta, Dumnezeu a zis prin profetul Isaia: „Cine a măsurat apele în căuşul mîinii Sale şi cine a luat dimensiunile cerurilor cu palma, sau cine a strîns ţărîna pămîntului într-o măsură? Cine a cîntărit munţii cu un cîntar cu indicator şi dealurile în talerul de balanţă“? Si cu cine puteţi voi să comparaţi pe Dumnezeu şi ce asemănare puteţi voi să–i puneţi alături? (Is. 40:12,18.)

8 Ce două motive întemeiate i-a dat Dumnezeu lui Abraam pentru credinţă într-o înviere?

⁸ Cînd a încercat Dumnezeu credinţa lui Abraam, în timp ce l-a invitat să aducă pe fiul său Isaac ca jertfă, Abraam avea cel puţin două motive să creadă că Dumnezeu l-ar învia pe Isaac din morţi. Dumnezeu i-a spus că prin Isaac ar lua naştere o naţiune mare, şi aceasta în sine era deja de ajuns. Dar el ştia, de asemenea, că Isaac i-a fost dat printr-o minune, căci capacitatea de reproducere, a sa şi a Sarei au trebuit reînnoite pentru acest scop. Această lucrare a lui Dumnezeu era o minune tot aşa de mare, ca şi o înviere. Din aceste motive şi, de asemenea, pentru că Dumnezeu i-a dovedit credincioşia şi dragostea Sa, Abraam conta că Dumnezeu ar învia din morţi pe fiul său Isaac (Romani 4:17–21; Evrei 11:17–19).

SPIRITUL LUI DUMNEZEU NEAPARAT NECESAR PENTRU ADEVARATA CREDINTA

9, 10. (a) Cum reacţionează persoanele, care nu au credinţă în dovezile existente pentru credinţă? (b) Ce fel de credinţă ar dori Dumnezeu pentru servii Săi? (c) Cum este reprezentată această credinţă în Psalmul 27:1–3? (d) Cum arată cuvintele lui Isus din Matei 13:11–15, din ce cauză credinţa nu este o proprietate a tuturor oamenilor, cum rezultă aceasta din 2 Tesaloniceni 3:2?

⁹ Un semn caracteristic, deosebit, al credinţei în lucrurile care-L privesc pe Dumnezeu — promisiunile Sale, împlinirea profeţiilor Sale ş.a.m.d. — constă în faptul că persoanele, care nu au o cunoştinţă despre Dumnezeu, între faptele, văzute superficial, şi între credinţa adevăraţilor creştini, văd un contrast sau contradicţie. Aceasta este aşa, pentru că Dumnezeu ar dori ca servii Săi aşa să creadă în El, cum crede un fiu într-un tată bun, şi pentru că El, de asemenea, ar dori ca ei să-şi dovedească credinţa lor, chiar dacă ceea ce El a promis — văzut pur omeneşte — s-ar putea a fi încă foarte mult îndepărtat sau chiar imposibil. Dumnezeu n-ar dori să fie adorat de oameni, care trebuie să vadă totul literal, pentru a putea crede. Isus a vorbit, deseori, în pilde, pe care mai tîrziu le-a explicat acelora, care aveau destul interes, adică destulă credinţă în El, pentru a se informa mai de aproape. Aceia, însă, care nu aveau o inimă loială, căutătoare — o credinţă profundă — şi-au văzut de drumul lor, fără să înţeleagă pildele şi fără să creadă. Isus a zis ucenicilor săi;

¹⁰ „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Impărăţiei cerurilor, acelor oameni însă, nu le este dat. Căci cine are, aceluia i se va mai da şi va primi din belşug; dar cine nu are, aceluia i se v-a lua încă şi ceea ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru ca ei, cu toate că aud, degeaba aud şi nu înţeleg nici măcar sensul; şi asupra lor se împlineşte profeţia lui Isaia, care a spus: „Auzind, veţi auzi, dar cu nici un chip nu veţi pricepe sensul; şi privind veţi privi, dar cu nici un chip nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a îngroşat, iar cu urechile lor au auzit în silă“ (Matei 13:11–15). Acolo aveau iudeii un belşug de dovezi că Mesia de fapt venise.

11, 12. Citează un exemplu pentru „demonstraţia evidentă a realităţilor“, care este ascunsă lumii în general.

¹¹ Cititorii Bibliei văd, astăzi, pretutindeni împlinindu-se lucruri care arată că Impărăţia mesianică este foarte aproape. Dar pentru aceia, care-şi pune nădejdea în lume, face impresia ca şi cîn lucrurile ar merge mai departe, aşa, veşnic. Cînd Isus a trăit pe pămînt, era la fel, cu toate că sfîrşitul sistemului iudaic de lucruri, pe atunci, era doar la o distanţă de cîţiva ani. Isus a zis:

¹² „Cînd vedeţi un nor ridicîndu-se la apus, îndată ziceţi: ‘Vine o furtună’ şi aşa se întîmplă. Iar cînd vedeţi că bate vîntul la miazăzi ziceţi: ‘Va fi un val de căldură’, şi aşa se întîmplă. Făţarnicilor, ştiţi cum să examinaţi aspectul exterior al pămîntului şi al cerului, dar cum se face că nu ştiţi să examinaţi acest timp special“? (Luca 12:54–56).

13 Ce motiv este dat în 1 Corinteni 2:12–14 că omul fizic nu poate cunoaşte anumite lucruri, care pentru creştini sînt cu totul evidente?

¹³ Unii ar putea obiecta: „Dacă totuşi credinţa se reazemă pe motive întemeiate, cum se face atunci, că alţii nu văd lucrurile aşa cum le vede creştinul?“ Apostolul Pavel a explicat aceasta, după cum urmează“. „Ei bine, noi n-am primit spiritul lumii, ci spiritul care este de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucruri, care ne-au fost date în mod binevoitor de Dumnezeu . . . Dar un om fizic (cu simţ carnal) nu primeşte lucrurile spiritului lui Dumnezeu, căci ele sînt nebunie pentru el, nu le poate cunoaşte, deoarece ele sînt examinate spiritual“ (1 Corinteni 2:12–14).

14 Arată cu ajutorul unui exemplu, din ce cauză aceia, care nu au credinţă, interpretează fals faptele.

¹⁴ De exemplu, mulţi spun că, dacă cineva moare, mai des cînd este vorba de un copil mic: „Dumnezeu l-a luat cu sine“. Deseori auzim tînguirea: „Pentru ce a trebuit să ia Dumnezeu pe copilul meu (sau pe bărbatul meu)?“ Examinat superficial, lucrurile ar putea să aibă aparenţa ca şi cînd tot ce se întîmplă ar fi condus de Dumnezeu, deoarece El este Atotputernicul. Totuşi aceşti oameni nu recunosc că Adam şi nu Dumnezeu, a adus moartea asupra familiei sale, cînd s-a răsculat cu voia împotriva lui Dumnezeu şi a pierdut viaţa pentru urmaşii săi (Rom. 5:12). Ei, de asemenea, nu cunosc că Satan Diavolul a pus atunci la îndoială suveranitatea lui Dumnezeu, în timp ce a susţinut că nici un om nu-şi va păstra integritatea faţă de Dumnezeu, dacă ar fi încercat. (Iov 2:4, 5). Ei nu înţeleg că Dumnezeu a permis răul cîtva timp din cauza acestei probleme de discuţie. De asemenea, ei nu ştiu că morţii se odihnesc în groapă, pînă cînd, mulţumită aranjamentului lui Dumnezeu, vor fi înviaţi de Isus Cristos (Ioan 11:11–14, 24). Inainte de toate însă, ei nu cunosc personalitatea lui Dumnezeu, care niciodată n-ar fi aşa de crud ca să–i ia soţiei bărbatul, de care ea are nevoie, sau părinţilor copilul lor (Ex. 34:6, 7).

DIN CE CAUZA ESTE NECESARA O CREDINTA TARE, FERMA

15 In ce măsură pierderea credinţei sau slăbirea credinţei este „pacatul, care ne înfăşoară aşa de uşor“?

¹⁵ Deoarece integritatea şi modul de procedare ale unui creştin se reazemă pe credinţa sa şi orice abatere de la calea dreaptă trădează o slăbire a credinţei, apostolul citează în expunerile sale în continuare despre exemplele de credinţă şi apoi scrie: „Deoarece sîntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să punem la o parte orice balast şi păcatul, care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu răbdare la concursul de alergare, care ne stă înainte“ (Evrei 12:1). Credinţa unui creştin trebuie, deci, să fie foarte tare.

16, 17. Arată cu ajutorul a două exemple, din ce cauză aceia, care ar dori să aibe parte de „pămîntul nou“ trebuie săa aibe o credinţă tare.

¹⁶ Pentru ce trebuie să stea aşa lucrurile cu credinţa unui creştin, pentru a putea rezista împotriva oricărui atac? Să luăm, pentru ilustrare, „marea mulţime de oameni“, care va supravieţui „necazul cel mare“, în care va fi nimicit prezentul sistem mondial al lucruri lor (Apoc. 7:9–14). Membrii acestei „mari mulţimi de oameni“ vor trăi, atunci, pe un pămînt curăţit şi vor forma temelia unei noi societăţi, un „pămînt nou“. Ca temelie, ei trebuie să fie tari. Ei trebuie să reprezinte pe Iehova, Suveranul Universului, fără să se lase a fi zdruncinaţi. Ei vor trăi, cînd se împlineşte profeţia din Apocalips 20:11–15, şi de aceea vor avea, răspunderea să instruiască pe cei înviaţi despre calea cea dreaptă şi să le ajute să primească înţelegere despre Iehova şi Fiul Său Isus Cristos. Printre aceşti înviaţi, care au trecutul de cele mai diferite feluri şi au trăit în cele mai diferite timpuri, vor fi unii, fără îndoială, care vor opune rezistenţă. De aceea, credinţa „marii mulţimi de oameni“ va trebui să fie întemeiată tare. Ei nu vor trebui să se lase abătuţi, prin presiunea sau sentimentele personale, de la calea cea dreaptă.

¹⁷ Apoi, la sfîrşitul domniei de o mie de ani a lui Cristos, credinţa tuturor oamenilor, care trăiesc pe pămînt, va fi supusă la o încercare definitivă, în timp ce Satan va fi deslegat. La această încercare va fi probată temeinic integritatea oricărei persoane în parte şi de asemenea, credinţa sa în Dumnezeu, da, se va stabili chiar dacă are cea mai mică înclinaţie spre necredincioşie. Acest lucru este necesar, pentru că aceia, care reuşesc să treacă prin probă, vor primi viaţă veşnică. Deoarece ei şi-au dovedit credinţa nezdruncinată, Iehova şi întreaga creaţiune vor şti că ei nu vor slăbi niciodată sau să se abată de la adevăr (1 Corinteni 15:24–28).

18 Pentru ce, după cuvintele lui Petru şi ale lui Iacob, un creştin n-ar trebui să fie surprins, cînd credinţa este supusă la diferite şi chiar grele încercări?

¹⁸ Credinţa noastră ar trebui aşadar, să poată rezista aricărui atac. N-ar trebui să fim surprinşi, din această cauză, dacă se vor întîmpla încă lucruri pentru încercarea noastră, pe care noi, poate, niciodată nu le-am fi aşteptat. Apostolul Petru a atras atenţia creştinilor asupra acestui fapt, în timp ce a scris: „Prea iubiţilor, să nu surprindă ceea ce arde între voi, care vă este spre încercare, ca şi cînd vi s-ar întîmpla ceva lucru străin“. (1 Petru 4:12). In armonie cu aceasta a scris Iacob, fratele vitreg a lui Isus: „Consideraţi ca o mare bucurie, fraţii mei, cînd treceţi prin diferite încercări deoarece voi ştiţi că calitatea încercată a credinţei voastre Lucrează răbdare“ (Iacob 1:2, 3).

19 Cum îşi poate încerca un creştin credinţa?

¹⁹ Credinţa poate fi aşadar, diferenţiată, tare. Fiecare dintre noi ar trebui să-şi încerce credinţa sa. Apostolul Pavel dă sfatul: „Incercaţi-vă tot mereu, dacă mai sînteţi în credinţă, verificaţi-vă tot mereu“ (2 Cor. 13:5). Creştinul poate medita asupra încercărilor şi problemelor, cărora deja le stă faţă în faţă, şi, de asemenea, cum s-o scoată la capăt cu ele. El poate să chibzuiască, cum să-şi rezolve problemele prezente şi cum să facă faţă obligaţiilor de acum. Face el progres în ceea ce priveşte producerea roadelor spiritului? Este ceea ce face pentru fraţii săi întotdeauna spre binele lor? Face el o declaraţie publică e credinţei sale?

DUMNEZEU RASPLATESTE RABDAREA CU FAVOAREA SA

20 Ce produce răbdarea adevărată în încercare la un creştin?

²⁰ Iacob zice că calitatea încercată a credinţei produce răbdare. Apostolul Petru vorbeşte despre încercările, care vin peste creştini şi arată şi motivul pentru aceasta: „Pentru ca calitatea încercată a credinţei voastre, cu mult mai de valoare decît aurul, care trece, deşi încercat prin foc, să fie găsită, la descoperirea lui Isus Cristos, ca o cauză, de laudă, de slavă şi de cinste“ (1 Petru 1:7). Cu cît trecem mai cu succes prin încercările credinţei, cu atît devenim mai tari — putem să răbdăm. In afară de aceasta, primim favoarea lui Iehova şi-I facem fericiţi pe El şi pe Fiul Său, deoarece în problema de discuţie, luăm poziţie ca Martori ai lui Iehova. (Romani 5:3, 4).

21 De ce valoare este o credinţă nezdruncinată?

²¹ A avea o credinţă tare, nezdruncinată este de fapt, mai bine decît a fi un mare cuceritor, căci apostolul Ioan zice: „Aceasta este puterea de biruinţă, care a biruit lumea: credinţa noastră“ (1 Ioan 5:4). Este o problemă a integrităţii, nu a puterii. Cine rabdă în credinţă, imită pe cel mai mare exemplu al credinţei, pe acela care a biruit lumea: Isus Cristos (Ioan 16:33).

22 In ce măsură reiese din 1 Petru 1:7 de ce trăinicie este o credinţă încercată şi posesorul acesteia?

²² Da, orice material, chiar şi aurul, este trecător, căci el se poate uza sau dizolva prin substanţă chimică. Dar o credinţă încercată şi probată şi a cărei calitate a fost dovedită, este „nepieritoare“. Ea nu poate fi distrusă, căci se sprijină pe Dumnezeul cel Veşnic, Cel Atotputernic. Apostolul Pavel spune că, fără credinţă, este cu neputinţă a plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Un necredincios nu poate să creadă adevărul. El trece cu vederea cel mai mare adevăr în întregul Univers: Suveranitatea de drept a lui Iehova Dumnezeu, pentru că ceea ce face el nu este în armonie cu întregul Univers. Dar cine are o credinţă încercată va rămîne pentru veşnicie, căci Dumnezeu, care trăieşte veşnic îl iubeşte şi-i ocroteşte viaţa (Ps. 145:18–20; Apoc. 7:15–17).