Durata serviciului lui Isus
Savanţii biblici răspund la problema duratei serviciului lui Isus, diferit. Unii susţin că timpul de serviciu a lui Isus s–ar fi estins la numai un an, alţii vorbesc de doi ani, iar alţii de trei sau trei ani şi jumătate. După cum arată profeţiile Bibliei în legătură cu istoria biblică, de la timpul cînd Isus a fost botezat şi a primit spiritul sfînt de la Dumnezeu, care a coborît asupra lui sub forma unui porumbel — prin care Isus a devenit Mesia — pîna la moartea sa pe stîlp, au trecut de fapt trei ani şi jumătate (Luca 3:21, 22; 23:46).
Cea mai concludentă, cu privire la timpul de serviciu al lui, este profeţia din Daniel 9:24–27. Această profeţie, care este cunoscută ca profeţia de cele „şaptezeci de săptămîni“, fixează atît anul exact pentru venirea lui Mesia, Isus Cristos, cît şi durata timpului său de serviciu, „săptămînile“ fiind privite, în general, ca „săptămîni–ani“. După Bruns, textul sună „şaptezeci de săptămîni (ani) (aşadar, săptămîni de cîte şapte ani) sînt hotărîte asupra poporului tău . . .“ (Vezi şi Encydepedia Judaica vol. 5, pag. 1281). Profeţia arată mai departe „că de la ieşirea cuvîntului de a restatornici şi a zidi din nou Ierusalimul, pînă la Mesia, Conducătorul, şapte săptămîni, mai departe vor fi şaizeci şi două de săptămîni“. Cu alte cuvinte: Mesia ar veni la sfîrşitul a şaizeci şi nouă de „săptămîni“.
DETERMINAREA „SAPTAMINILOR–ANI“
Cînd au început acele, „săptămîni–ani“? In anul în care guvernatorul Neemia a fost împuternicit să ridice din nou zidurile Ierusalimului, anume în anul 455 î.e.n. (Neem. 2:3–9) şaizeci şi nouă de săptămîni-ani sînt 483 de ani, care s–au extins de la anul 455 î.e.n. pînă la anul 29 e.n.. Că Isus a venit ca Mesia în anul 29 e.n. reiese dintr–o comparaţie din Luca 3:1, 2, 23 cu datele domniei lui Tiberiu Cezar, care este amintită în acest loc al evangheliei din Luca.
In afară de aceasta, în profeţia lui Daniel se spune că Mesia „va fi tăiat cu nimic pentru sine însuşi“. Cînd ar fi el tăiat, adică omorît? Aceaste reiese din versetul 27, căci acela se poate citi: „la jumătatea săptămînii vor face să înceteze jertfa şi darul de mîncare“. Ce a însemnat că aceste amîndouă vor trebui să înceteze? Inseamnă că jertfa şi darul de mîncare, care au fost cerute în legea mozaică n–ar mai fi avut la Iehova nici o valoare. Ele nu mai trebuiau să servească la curăţirea de păcat a acelora, care le–au adus în mod simbolic. Cum nu? Pentru că Mesia, Isus Cristos „prin carnea sa“ adică jertfa sa omenească, a ridicat „legea poruncilor (Ef. 2:15). Legea mozaică cu jertfele sale de animale şi daruri de mîncare erau numai „umbra ale lucrurilor bune viitoare“ şi au devenit fără efect cu venirea realităţii, anume a jertfei lui Isus, Mielui lui Dumnezeu. (Evr. 10:1–10; Ioan 1:29).
Profeţia lui Daniel lasă, aşadar, să se cunoască că Mesia a venit la sfîrşitul celor şaizeci şi nouă de săptămîni, în anul 29 e.n., şi că la mijlocul celui de şaptezeci–a săptămînă sau după trei ani şi jumătate, el a fost jertfit, prin care jertfele cerute în legea mozaică nu mai erau necesare. Aşadar, noi ştim, pe baza unei profeţii a lui Dumnezeu, cît timp a durat serviciul lui Isus: de la timpul cînd el a devenit Mesia, pînă la moartea sa, adică trei ani şi jumătate.
CELE PATRU SARBATORI DE PASTE
Darea de seamă a evangheliilor despre viaţa lui Isus, concordă cu această profeţie, mai ales darea de seamă a apostolului Ioan. In ce măsură? Pentru că el arată că, în timpul de serviciu al lui Isus, au avut loc patru sărbători de Paşte. Cea dintîi, pe care o aminteşte Ioan, a avut loc scurt timp după ce Isus îşi făcuse cea dintîi minune a sa: „Paştele iudeilor erau aproape, şi Isus s–a suit la Ierusalim“ (Ioan 2:13).
In Ioan 6:4 citim apoi: „Paştele iudeilor, erau aproape. Isus s–a suit, ca de obicei, la Ierusalim, pentru că era vorba de o cerinţă a legii mozaice (Deutr. 16:2). Ultimul Paşte, care este amintit de către toţi patru evanghelişti, l–a sărbătorit Isus cu cei doisprezece apostoli ai săi, cu puţin înainte de moartea sa (Mat. 26:17; Marcu 14:14; Luca 22:11; Ioan 13:1).
Totuşi, aici este vorba numai de trei sărbători pascale!, replici tu. „De unde cea de a patra?“ La cea de a patra s–a referit cu siguranţă considerabilă în Ioan 5:1, cu toate că nu este denumită ca o sărbătoare pascală: „După aceste lucruri a avut loc o sărbătoare a iudeilor, şi Isus s–a suit la Ierusalim“. Că la această sărbătoare era vorba de Paşte, reiese din cuvintele lui Isus în Ioan 4:35: „Nu ziceţi voi că mai sînt încă patru luni înainte de venirea secerişului?“ Secerişul orzului în timpul Paştelor era în curs, iar Paştele rea singura sărbătoare în aceste patru luni, care era aşa de importantă, încît a reclamat prezenţa lui Isus în Ierusalim. Amîndouă aceste alte sărbători anuale, la care el trebuia să fie prezent în Ierusalim, a avut loc mai tîrziu, în decursul anului, după Paşte.
Isus a propovăduit vestea bună a Impărăţiei, ocazional în locurile, care erau aşezate relativ mai departe, ca Tirul şi Sidonul (Mat. 15:21), totuşi, el şi–a petrecut cea mai mare parte a timpului său al propovăduirii şi învăţăturii sale în Galileea, provincea sa natală. Acolo, în Galileea, a găsit el oameni cinstiţi, smeriţi şi simpli, ca, de exemplu, ţărani şi pescari, care–l ascultau cu plăcere. Aparent acestea trebuiau să fie ocazii deosebite pentru ca Isus să meargă la Ierusalim. In decursul acestor patru luni, au avut loc, într–adevăr, sărbătoarea consacrării şi sărbătoarea Purim, totuşi, aceste sărbători, iudeii le puteau sărbători în localitatea lor de domiciliu, deoarece ele au fost introduse de abia după împrăştierea iudeilor.
Si mai există încă un alt motiv pentru concluzia că, în legătură cu sărbătoare amintită, în Ioan 5:1, era vorba de Paşte. Ce motiv este acesta? Din alte dări de seamă ale evangheliilor, în care este ilustrat serviciul lui Isus în Galileea, se recunoaşte că Isus ar fi întrebuinţat mai mult de un an, pentru a face tot ceea ce este descris în legătură cu Paştele amintit în Ioan 6:4.
O DOVADĂ IN PLUS
Există încă o documentare în plus că timpul de serviciu al lui Isus a durat trei ani şi jumătate. Din Ioan 19:31 lase să se conchidă că Isus trebuia să fi murit într–o vineri, căci se spune că ziua următoare era o zi „mare“ de sabat. Dacă sabatul săptămînal a căzut în aceeaşi zi că şi prima zi a sărbătorii săptămînale a pîinii nedospite — o zi, care a servit, de asemenea, ca sabat — această zi era un sabat „mare“ (Leviticul 23:6, 7). Dar nu în anul 31 sau 32, ci în anul 33 e.n. a căzut Paştele sau 14 Nisan într–o vineri. Aşadar, Isus trebuia să fi murit la 14 Nisan e.n., din care a rezultat pentru el un timp de serviciu de trei ani şi jumătate.
Există aşadar, diferite căi, pe care ajungem la concluzia că timpul de serviciu al lui Isus n–a durat numai unul sau doi ani, ci trei ani şi jumătate: Profeţia lui Daniel 9:24–27 arată faptul că, în timpul serviciului său au avut loc patru Paşte şi faptul că luna plină a lui 14 Nisan a căzut într–o vinere, nu în anii 31 sau 32 e.n., ci în anul 33 e.n..